Nemărginit e orizontul şi tăcut rămâne
Când, plin de stele, cerul nu mai vrea
Să îţi astupe-n suflet oasele bătrâne
Pe care le-a lăsat, cu anii, pribegia ta.
Ţi-s paşii grei, odihna e aproape.
Ai vrea să poţi să zbori, dar oboseşti
Şi-apui în tine ca un astru-n ape.
La ora când cu tine vrei să te-ntâlneşti.
E fruntea ta însângerată printre spini
Şi Dumnezeu e-aici, nu poţi să-L ocoleşti.
(Baia Mare, noiembrie 1996)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu