Epistola catre MarciPau

Decembrie 2004 (presupun, cu indreptatire - email transcris cu schimbarea unor amanunte spatio-personale)

Am sa-ti mai povestesc una de demult (nu stiu cum se face ca în ultima vreme viata mea a devenit foarte egala, o sa revin eu pe subiectul asta next), deci "Una storia de amore con Lily". Am cunoscut-o când am fost în ultima runda de a 12-a, eram mare vedeta (eu am primit într-a 11-a si am predat într-a 12-a cheile liceului, eh, apuse glorii...) si ea era într-a 9-a, apoi am fost în armata, am venit în permisie si am trecut sa îmi vad dascalii (lucru pe care, fi-mi-ar rusine acum nu îl mai fac - sunt si motive obiective) si am revazut-o pe Lily, si a început o idila care a tinut vreun anisor. Lily e fascinanta (sau cel putin a fost, as vrea sa o revad - ideea mi-a venit anul acesta) si s-a terminat stupid, cam în coada de peste si eu am lasat-o pur si simplu sa moara. Acum când ma gândesc mi se pare complet aiurea, dar atunci îmi era frica, pur si simplu, sa traiesc, si Lily avea asa o pofta de viata, era atât de vie încât simteam ca ma ia curentul când eram împreuna cu ea. Ehh, alta viata (în sensul de alte vremuri). Nu stiu cum sa îti povestesc, nu îmi e nici mie foarte simplu sa redefinesc niste sentimente pe care le credeam deja puse în raft, la naftalina, încerc sa vad ce iese, doar suporta "hârtia" orice . Eram asa de îndragostit de ea încât nu mai vedeam nimic altceva, pentru un tip care e catana asta nu e un mare bai, nu? eu aveam timp sa ma gândesc la Lily toata ziulica, stiu ca îi scriam saptamânal câte un pogon de scrisoare - cam 8 pagini A4 pe ambele parti, nu era la fel de bine si pentru ea, eleva fiind. Îmi amintesc de tatal ei care era pentru absolut împotriva ca fiica-sa sa umble cu baieti, în schimb mama sa ma placea si chiar am avut o surpriza de proportii în toamna trecuta, când am sunat sa o caut pe fiica-sa ca M-A RECUNOSCUT dupa 20 de ani, nu dupa voce, când m-am prezentat n-am apucat sa dau detalii, mi-a zis cine sunt. Si Lily trebuia sa faca adevarate tumbe sa poata scapa de acasa (am uitat sa-ti zic, acasa asta era în orasul X, lânga Y) sa ne putem vedea, si pur si simplu NICIODATA n-a lipsit la o întâlnire, mai putin la ultima, când de fapt a fost o neântelegere, nu îmi place sa-mi aduc aminte... Cred ca te-am încetosat destul ca sa îti pot spun si morala povestii: nu fugi de nimic ce merita trait, nu te schimba dupa ceilalti si basta. Cum sa ma exprim eu, hmmmm, deci daca eu acum am sa ies cu Lily (mira-m-as) m-as simti bine cât as putea, fara sa ma mai sperie vitalitatea si exuberanta ei, fara sa am impresia ca cineva vrea sa ma schimbe pe mine, pur si simplu daca i-am întins mâna alerg împreuna cu ea, când obosesc ma opresc si respir, fara sa consider ca nu am dreptul la o pauza, ca trebuie sa alerg necontenit, ai priceput ceva de aici? daca da, poate îti faci mila si un pustiu de bine si-mi explici si mie.

Am gasit azi "ciorna" asta prin niste documente pe care le tot transfer de pe un hard pe altul in virtutea inertiei. Promit sa mai caut.