Recunosc de multe ori in cuvintele pe care le aud o veche spaima: spaima de a fi inselat, de a fi tras pe sfoara. Cei mai multi ar dori cu ardoare sa se scalde, sa inoate si chiar sa pape pestele, dar se tem sa nu cumva sa se ude. Si apoi elaboreaza teorii care mai de care mai savante si autosuficiente, toate permitandu-le hipertrofierea ego-urilor personale de locuitori ai tarmurilor. Lucrurile au de fapt o simplitate magica: arunci zdrentele de pe tine si sari in (cap in) apa. Care e aici motivul de filosofeala? E drept, unii au racit, altii chiar s-au inecat. Poti sa iti iei mici masuri de precautie, sa nu inoti unde sunt bulboane, sa nu te bagi in apa care-i prea rece pentru tine. Dar sa stai pe mal si sa tanjesti perpetuu... doar ca sa nu te uzi... Ei bine, la fel fac si cei care isi refuza interactiunea cu ceilalti de teama de a nu fi inselati: se lasa condusi de frica de a pierde. Ce ai putea sa pierzi, pana la urma? Nimic important, asa ca da-ti drumul si traieste! Daca tot timpul te uiti peste umar iti deturnezi atentia de la ce e mai important: ingrijorarea nu te lasa sa fii prezent in viata ta, in momentele ei semnificative. E asa de tragic sa treci prin viata ta ca gasca prin apa. Nu fac apologia asa-numitului "a-ti trai viata la maxim", care e o aberatie exagerata, ma refer la a sti pretui fiecare clipa si tot ce ti se intampla. Dar pentru asta trebuie sa fii acolo: trup, minte, suflet. Degeaba te conversezi cu mine daca tu te gandesti la masa de seara ori la ce o zice Ion cand o veni acasa beat de la crasma. Fiecare moment are incarcatura lui si trebuie sa o receptionezi, sincron, altfel o pierzi. Iar ingrijorarile, spaimele exact asta fac: te desincronizeaza de realitate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu