Hai sa va spun un secret. Nu e chiar secret, ca toata lumea il stie, in teorie. Putina lume stie, vrea si poate sa il si aplice dincolo de pleoape, in lumea reala.
Cand te uiti la un om cu un sac subsuoara si tu te gandesti "de ce nu il cara in spate, ca i-ar fi mai bine ori mai usor, ori..." n-ai vazut omul din fata ta. L-ai pierdut, te-ai uitat prin el, ca si cand era transparent, ai vazut doar imaginea din mintea ta. Ai lipit-o apoi pe omul de sticla, ca un abtibild pe jucariile Kinder. Si tot ce avea omul acela sa iti spuna si sa te invete s-a dus. Ai pierdut o oportunitate insemnata. De multe ori e mai usor sa continui inertial decat sa te opresti si sa astepti ca fiecare sa iti dezvaluie comorile sale. Dar e singura cale. Uitati-va la batrani, la cei care au ajuns in pragul sau au pasit deja in odaia inteleptilor. Ei stiu multe (desi nu e cel mai important aspect), ei inteleg rosturile lucrurilor, si cu toate ca ar putea sa nu se mai opreasca din povestit, au invatat sa asculte si sa auda. Fiecare dintre noi are un anume mod de a aborda si trece micile praguri cotidiene. Iar daca incercam sa absolutizam acest mod, nu e o dovada de egoism si de vanitate ("solutiile mele sunt singurele perfecte") ci doar de lipsa a dorintei de evolutie, de imobilism feroce.
In orice domeniu flexibilitatea e de fapt solutia. Chiar si in cel al automatizarilor, va pot spune. Echipa primeste un target, si caile sunt gasite impreuna, nu incerc niciodata sa impun rezolvari prefabricate sau ex cathedra. E mult mai placut pentru toata lumea sa participe la "nasterea si cresterea" solutiei (tehnice, in acest caz), si nu fac decat sa moderez si sa particip si eu in mod egal, sa punctez aspectele interesante. Si am avut atat de multe de invatat in acest mod!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu