Cine spune ca nu e nevoie de cuvinte, are mare dreptate. Sa vorbesti despre dragoste e ca si cum ai incerca sa descrii orbului lumina si culorile. El nu e capabil sa le vada, dar daca are amintiri despre ele e posibil sa stie fara sa fie nevoie sa ii spui...
Dragoste. Cuvant cu rezonante mistice, cuvant pedepsit de catre toate religiile din lume, care, desi pe de o parte ne indeamna sa iubim, pe de alta parte incearca sa ne fixezi "pravili" si sa puna stanoage in calea dragostei adevarate. Ai voie sa il iubesti, dar trebuie sa il iei de barbat, zice preotul, si atunci in capul bietei Paraschiva se formeaza, treptat, ideea unei identitati intre cele doua notiuni. Si ajunge la concluzia ca daca nu merge familia inseamna ca dragostea nu a fost adevarata, ca nu e buna si la final ca nu exista. Gresita asocierea asta. Dragostea e o bucatica din imensitatea Divinului, care in marea Sa mila se apleaca asupra noastra si o lasa sa ne cuprinda, pe cand casatoria e o institutie, de oameni inventata pentru a proteja lucruri si nu sentimente, pe care, in cele mai multe din cazuri le si omoara... eu vad lumea viitorului scapata de tot ce inseamna balastul unor asemenea custi asezate in calea libertatii individului, a dreptului sau la iubire. Dragostea e asemenea vantului, in calea caruia daca pui garduri faci numai sa ii sporesti indarjirea, nicidecum sa il potolesti, sa il faci sa devina bland si cuminte. Ca sa il parafrazez nitzel pe Blaga, iubirea e flacara ce mistuie, preajma si purtator. Daca nu te-a transformat, daca nu ai ars paiele din tine si pleava, apoi aia nu a fost dragoste, ori a fost dorinta, ori o trecatoare pasiune a partii tale fizice situate dedesuptul cingatorii, ori avaritie si posesivitate, ori ce altceva mai poate nascoci mintea umana atunci cand inima e obligata sa taca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu