Sã vorbim un pic despre ochii tãi?
Odatã, un om s-o dus la Paris, ş-o legat animalu’ (capra) de ceva mobil (tramvai, metrou, barierã, şamdt, dupã fantezia povestitorului) ş-o pierdut-o; la hotel o aflat cã exitã posibilitatea sã supravegheze video tot Parisu’ şi o întrebat bietu’ dacã nu apare în ochii aceia şi imaginea şi localizarea exactã a dobitocului sãu; e cel mai trist banc pe care l-am auzit vreodatã, deşi am un lot de simţul umorului, pentru cã existã într-adevãr ochi în care se rãstoarnã cerul, marea, iarba, pãdurile de toamnã, şi chiar ochi care nu par a aprţine speciei umane, împrumutaţi de la vietãţile codrului sau ale basmului, în care poţi privi un întreg univers. Viu. Şi ori sã te bucuri, ori sã te cutremuri, dupã sentimentul cu care te uiţi în ferestrele alea largi, deschise spre oriunde. (Din Scrisori pentru Nadia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu