* * *
Cei mai multi, inconstient, le considera jaloanele care iti arata ca fericirea (aia cu F) e la mica distanta. Din pacate, e la fel cu lacul-balta care pare sa fie nu departe in fata, in caldura desertului (stiu despre ce vorbesc, eu am vazut Fata Morgana, la aproape 70 de grade - Celsius, desigur, nu Fahrenheit - in desert). Nimic mai putin adevarat. Fiindca, atunci, cele mai fericite "chestii" de pe planeta ar fi pietrele, care au parte din plin de cele pomenite. Sau poate ca ele chiar sunt fericite?
Am recitit recent Nestemate visatoare a lui Sturgeon. Cu aceeasi placere ca datile anterioare, doar ca am gasit alte intelesuri. O carte e ca o sageata, conteaza prea putin ce are arcasul pe sub vesta. E important unde anume a trimis si daca sageata a reusit sa ajunga acolo. Asa ca poti citi despre androizi si sa intelegi cum e singuratatea, de pilda. Ei bine, in cartea aia, noi impartim planeta cu o specie care nu ne face niciun fel de concurenta, nici noua nici regnului animal. Asa ca ei sunt invizibili pentru noi. Dincolo de priceperea noastra sunt dorintele, scopurile, felul lor de a fi fericiti si impliniti. La fel cum le sunt lor ale noastre. Multimi disjuncte. Tin minte ca notiunea asta ma umplea de tristete. Lipsa oricarui lucru comun e mult mai trista prin faptul ca e imposibila comunicarea. Fara nimic care sa apartina ambelor entitati, nu e posibila nicio forma de intelegere si comunicare. Si totusi, exista alieni si aici pe pamant... entitati cu forma umana aflati dicolo de comunicare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu