Munca in echipa

Oamenii doresc sa faca altceva decat ceeace stiu si fac cel mai bine. Si nu vorbesc decat de oamenii care isi folosesc inteligenta. E nevoie de altceva decat de inteligenta ca sa te bucuri sa faci ceeace exista in tine si nu ce fac altii si e frumos poleit. Nu e nevoie de stapanire de sine, nu e nevoie de autocontrol. E nevoie de intelepciune. Sa te bucuri de ce ai, fara sa compari "al tau-l" cu "al lui-ul" ca sa iti creezi (singur, de bunavoie si nesilit de nimeni) neplaceri, sa fii multumit, sa iti creezi starea de multumire - care e undeva la polul opus complacerii - asta e doar lucrarea, efectul intelepciunii.
Prietenul si asociatul meu e un om intelegent. Nativ. Partea de cultura se rezuma la televizor si ce se da pe-acolo, dar vorbeam de inteligenta acuma. Si e aplecat spre lucrurile practice, concrete si directe. Asta e talentul lui. Si e in stare sa se focalizeze pe ceva concret si sa finalizeze. Cand il plimbi prin domeniul teoretic, adoarme. Sau se sileste sa nu. La planuit, ca la table. O mutare-doua inainte, nicidecum pe termen lung. E perfect team-mate pentru mine, in felul in care vad eu munca in echipa: oameni diferiti, care se completeaza, nu oameni identici care canta stereo (sau multi-chanel, pentru chitibusari). Dar iau partiturile pe rand, nu simultan. Si dureaza mai mult si sunt mai putin eficienti. Adica, la final, nu sunt echipa, sunt clone.
Si azi dimineata, in ciuda tuturor celor discutate ieri, a celor planuite, el ma cheama sa cantam impreuna, pe partitura lui. Desi nu era nevoie, el o interpreteaza foarte bine, dar se simte singur cand nu canta cu cineva sau nu ii aplauda cineva performantele. Asta fara sa se gandeasca la faptul ca partitura mea face praf si-apoi trebuie sa stau la noapte sa o descifrez. Mi-au sarit toate mustarurile, cate am gasit disponibile pe zona, si-asa stau si fac gratios nimic, fiindca de nervi nu ma pot concentra.
E egosim sau pur si simplu incapacitate de a empatiza?