Acum un an. Si acum doi ani, parca. A fost un bradut frumos, desi trebuia sa se suie pe scaun sa vada pe etajera. Eh, se putea si mai rau. Adica sa nu fie defel, cum asa de multi (aproape toti, mia putin vreo doi) ani din viata mea a fost. Parintii mei au decretat Craciunul ca fiind o sarbatoare pagana. Lucru perfect adevarat, istoriceste si doctrinal, dar complet irelevant. Oricum ar fi, ei nu organizau nimic; despre cadouri, singurul personaj care merita citat ca primind cadouri cu ocazia aniversarii zilei sale de nastere a fost Irod. Iar darul nimic mai putin decat, pe o tava, capul lui Ioan Botezatorul. Nu e chiar asa, dar ei asa au spus-o tot timpul. Unui tanc de cativa ani, istoria ii pare suficient de inspamantatoare ca sa nu mai comenteze ca de fapt darul il facuse nu il primise. Si uite-asa, am fost noi (eu si soru-mea) lamuriti cat de rau este sa primesti cadouri - de "ziua ta", de Craciun, de 1 Iunie, de Paste, de joi, vineri sau alta zi speciala. Toate zilele sunt, citez, "ale tale, Dane" - deci nu facem daruri :D. Nu spun ca nu au dreptate, da, fiecare clipa a vietii mele imi apartine, sau asa as dori, cel putin, nu? insa incerc sa imi fac permanent daruri, nu sa mi le interzic perpetuu. Nu suna asta mai logic drept concluzie?
Mai am de pus pe copacul meu de plastic (sic!) niste beculese, ledulese, ce -ese or fi ele si il trag in poza. Are catre 3 metri si jumatate, ca la vreo 11 picioare (englezesti, ca metalice are 4, da` zdravene) si e mitos rau. Ma bucur tare de el, si mai ales fiindca e prietenos, garantia unei relatii bune si de durata =))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu