Cârcotașul - Anthony de Mello
A fost odată un rabin considerat de întreaga comunitate un om al lui
Dumnezeu. Nu trecea o zi fără ca o mare mulţime de oameni să se adune la
uşa sa, aşteptând de la acesta fie un sfat, fie o binecuvântare sau o
vindecare. De fiecare dată când rabinul vorbea, oamenii îi sorbeau
literalmente cuvintele.
Din păcate, în auditoriu se găsea întotdeauna un om dezagreabil care nu
pierdea nicio ocazie să îl contrazică pe maestru. El îi observa
slăbiciunile şi nu ezita să îşi bată joc de ele, spre imensa iritare a
discipolilor acestuia, care au început să creadă că este diavolul în
carne şi oase.
Într-o zi, “diavolul” s-a îmbolnăvit şi a murit. Întreaga comunitate a
respirat uşurată. Oamenii şi-au pus o mască solemnă, potrivită cu
ocazia, dar în sinea lor toţi erau fericiţi că discursurile inspirate
ale maestrului nu vor mai fi întrerupte, iar comportamentul acestuia nu
va mai fi criticat de acest eretic lipsit de orice respect.
De aceea, toată lumea a rămas surprinsă să îl vadă pe maestru luând
parte la înmormântare răvăşit de durere. Mai târziu, un discipol l-a
întrebat dacă a deplâns soarta eternă a celui decedat.
- Nici vorbă, i-a răspuns maestrul. De ce l-aş fi deplâns pe acel
suflet, aflat acum în ceruri? Mi-am deplâns propria soartă, căci acel om
a fost singurul meu prieten. Toţi ceilalţi nu fac decât să mă adore. El
era singurul care mă provoca, scoţându-mi în evidenţă defectele şi
ajutându-mă astfel să mă transform. Acum nu se mai află printre noi, iar
eu mă tem că îmi voi înceta creşterea spirituală.
După care a izbucnit din nou în lacrimi.
Multe femei devin mame din întâmplare, unele la alegerea lor, altele
din cauza presiunilor sociale și poate cateva din obișnuință. În acest
an, aproape 100.000 de femei vor deveni mame ale unor copii cu handicap.
V-ați întrebat vreodată cum sunt alese mamele copiilor cu handicap?
Eu îmi imaginez cum Dumnezeu se află deasupra Pământului și își alege
cu multă grijă și după multă chibzuință darurile sale… Pe masură ce
observă, le dă ordine îngerilor săi, să ia notițe în Cartea Destinului:
Amstrong Beth, băiat. Sfântul protector: Matteo; Forest Marjorie, fată.
Sfanta protectoar: Cecilia. Și tot așa… La sfârșit, îi spune un nume,
îngerului și surâde:
– Dă-i un fiu handicapat. Îngerul e curios.
– Pentru ce, Doamne? E atât de fericită!
– Exact, surâde Dumnezeu. Aș putea să dau un fiu handicapat, unei mame care nu știe să surâdă? Aș fi foarte crud.
– Dar va avea răbdare?, întreabă îngerul.
– Nu vreau ca ea să aibă prea multă răbdare, caci se va îneca într-o
mare de regrete și autocompătimire. Odată cu trecerea stării de șoc și a
resentimentelor, ea va fi în stare să facă față situației. Astăzi am
privit-o cu atenție. Este așa de sigură de ea însăși și independentă,
calități atât de rare, dar atât de necesare pentru o mamă. Vezi, copilul
pe care i-l voi da va avea o lume proprie lui. Mama va trebui să-l facă
să traiasca în lumea ei și acest lucru nu va fi ușor.
– Dar, Doamne, cred ca nu are nici credință. Dumnezeu surâde.
– N-are importanță. Eu pot să repar lucrul ăsta. Ea este perfecta.
Da, ea este o femeie pe care o voi binecuvanta cu un copil mai puțin
perfect. Încă nu-și dă seama, dar e de invidiat.
– Nu va considera definitive, nici măcar un singur cuvânt. Nu va
considera niciodată un pas, ca ceva obișnuit. Când copilul ei va spune
“mama” pentru prima oară, va fi martora unei minuni și va știi lucrul
acesta. Cand va descrie un copac sau un apus de soare, pentru copilul ei
orb, ea însăși le va vedea așa cum puțini oameni văd creațiile mele.
Îi voi permite să vada clar, lucrurile pe care doar EU le văd:
indiferența, cruzimea, prejudecata – și să se înalțe deasupra lor. Nu va
fi niciodată singură. Voi fi alături de ea, în fiecare minut al
fiecărei zile din viața ei, deoarece ea va face munca MEA, ca și cum ar
fi aici lângă MINE.
– Și cine va fi Sfântul Protector al copilului său?, întrebă îngerul, cu pana suspendata în aer.
….Dumnezeu surâse…
– O oglindă va fi suficientă.
Acum niste anisori am aflat, surprinzator de tarziu in fluviul de informatie modern, ce este Sindromul Down.
Si am aflat asta prin exeprienta directa, nu citind pe net ori in slove pe hartie.
Am crezut, pana in acel moment al vietii mele ca nu e mai mare blestem
si sentinta mai grea decat sa ai un copil special. Sau, cu un pic de
complicatie, sa fii o mama singura a unui copil special. Am crezut si
nimic nu m-ar fi clintit de-acolo.
Nu sunt cuvinte multe sa descrie felia mea de viata in care condiment au
fost Briana si mama sa. Daca nu ti-a transmis niciodata iubire in stare
pura un asemenea copil (indiferent de ce varsta ar fi el/ea) nu poti
intelege. Fiindca nu sunt cuvinte sa spuna asta, trebuie sa fi trait
si-atunci, iar, nu mai e nevoie de cuvinte.
Necontenit ma surprinde si ma bucura sa descopar cat de minunat-simple sunt caile Sale!
Multumesc lui Razvan si alor sale File de Lumina. Titlurile sunt link-uri si astepata un click. Pozele care ar fi mers aici nu imi apartin.