Si totusi, dupa cum mi-am dat io seama destul de repede, "parintzeala" nu prea a fost una din calitatile mele. Sau din talentele mele native. Asa ca ar fi trebuit sa o invat, ca doar de aia mi s-au oferit doua ocazii. Si nu-sh` cum se face, am reusit de fiecare data sa ma fofilez. Ba o copiutza, ba o absenta, ba o demisie si uite am trecut fara sa absolv ambele clase. De-acuma, imbatranind io, mi-am cam luat gandul de la invatatura parintzeniei in viata asta. Si totusi, El are obiceiul sa lucreze in moduri misterioase. Mi-a trimis pisicozaurii, sa ma invete sa fiu parinte.
Da, adevarat. E complicata explicatia, dar asa s-a intamplat. Cand am ramas singur cu ei, am fost nevoit sa imi asum raspunderea pentru binele lor, fara sa ii deturnez de la drumul lor de pisici. Sa ma adaptez toanelor si nevoilor lor. Sa le ofer ce au ei nevoie, nu ce am io chef. Sa ii tratez dupa temperament si sa nu ii discriminez. Exact ce face o mama si nu prea face un tata, care stie ca exista cineva sa faca munca invizibila a parintzelii si isi permite preferinte si chiar absentze. Exceptie fac, uneori, tatii care sunt parinti singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu