Doar vorbe fara imagini...

Capatul Lumii (15 mai 2008)

Dupa lungã truda zilei, ostenit,
Soarele isi inchide amurgului pleoapa.
Dupa lungã truda zilei, infrigurat,
Ochiul meu se deschide larg inauntru.

Dupa toata primavara, preapline,
Apele cerului cauta popasul de vara.
Dupa toate primaverile, netrecute,
Apele ochiului meu cauta o delta.

Dupa ce s-a gasit iarasi, verde,
Coltul ierbii inghite cu nesat luminã.
Dupa ce l-am gasit iarasi, nepierdutul,
Sufletul meu nu poate sa nu cante.

Suras de Inger

Cuvintele, cu toatele, spusele,
sunt niste pasari mari, albe
si mioape.
Ele vad lumea si visele
fara profunzimi, fara abisuri.
Plata.

Cuvintele, tainuitele, nespusele,
jertfite inimii,
sunt pline, mustesc atingerii,
de sevele dulci si intepatoare
ale realitatii
din noi.

Lumea (lumea, lumea, lumea)
in care trebuie sa traim
e in staza, tintuita
de ochii tai de noapte
gazduind
un zambet fara sfarsit.

Icoanele Iubirii

Sa iubesti
e ca si cand te-ai scufunda
intr-o mare de liniste.

Sa iubesti
e ca si cand ai pleca departe
pe tarmul unei mari de uitare.

Sa iubesti
e ca si cand ai aprinde o candela
intr-o catedrala cat Universul.

Sa iubesti
e ca si cand ai calca in vis viu
pe dalele singulare ale realitatii.

Sa iubesti
e ca si cand ai simti pulsul profund
al lui Dumnezeu tinut de mana.

Sa iubesti
e ca si cand ai fi Soare
si ai da tot ce este Lumina.

Lumea Noua (Oradea, 29.05.2008)

Calatoria mea cu Santa Maria
A fost rodnica si binecuvantata.
Lumea Noua si-a deschis portile
In fata pasului meu treaz.

Dupa ce mi s-au sfarsit ragazurile,
Dupa ce ochii mei au obosit de ape,
Dupa ce sufletul meu s-a mahnit
Si s-a intors in sine ca o maneca
De la camasa trasa peste cap,
Dupa ce am inaltat temple
Negandului si nemiscarii,
Tu, Doamne, ai rasarit malul.

Si-am inviat
fara sa uit nimic
din ce am fost.

Reanimare (Bt, 10 iunie 2008)

Hai vino sa dam o sansa noua unor cuvinte vechi,
Nu-i vina noastra, iubito ca ne-am nascut abia acum.
Ele au fost siluite de gurile pline de intunereci si venin.
Hai, vino, iubito, sa le dam inapoi lumina cu gurile noastre.

De la rasaritul acesta tarziu cand am venit in lume fiecare
Ne-am cautat cum isi cauta oxigenul infrigurat hidrogenii,
Sa facem Niagare de suflet si oceane de simtire adanca
Sa lasam aburul norilor sa ascunda fata fierbinte a soarelui.

De-abia acum mi-am implinit valentele in tacerea de aur.
Vorbele s-au scurs din ulcior, unele adapand setea
Altele nascand nesfarsite siruri de flori in drumurile noastre.
Hai vino, iubito, sa reinviem cuvintele muribunde "Te Iubesc!"

Pietrele Doamnei

Rarau... dupa douazeci de ani...
Pietrele Doamnei, de data asta pe marcaj, cuminte, fiindca ligamentele de orasean au asa, o vointa a lor proprie, si obiecteaza cand incerci sa le utilizezi pe scurtaturi, prin hornuri... Cateva ore sus, cu drag, ca pe Acoperisul Lumii... cateva momente "cu capul in nori", apoi coborarea, revenirea la cabana care e cum a fost si acum o generatie. O minunata ciorba de legume, dreasa cu mujdei de usturoi (si daca tot pomenim de astea, inainte de a incepe drumul pe valea Bistritei, trecusem pe la The Lions, in Gura Humorului, la o supa-crema de ciuperci, miam-miam-miam) si apoi, fiindca nu ne ierta ploaia, am decis sa schimbam gazda, pornind spre poale, cu un popas la Manastirea Rarau, loc situat atat de aproape de portalul Pietrele Doamnei incat focalizeaza, intr-o icoana celebra, energia locului pana la durere fizica. Si din usa in usa, am ajuns iar la The Lions, care a oferit nu doar o masa copioasa ci si o gazda buna. Si am remarcat ca, in ce priveste decoratiunile interioare, simtul estetic nu e factorul decisiv in a-ti place ori nu un loc. O seara, apoi o dimineata. Voronetul, Dragomirna. Intre ele, un scurt interludiu pe la Arbore. In drum, cu bucurie am intalnit si ne-am pozat cu cativa oameni in port popular. Biserica din Arbore e unica, o forma deosebita si o pictura la fel de valoroasa cum e cea de la Moldovita... si care se restaureaza, incet, si cu infinita delicatete...
Bucurie, pace... si "Dumnezeu, pasind apropiat"...

Visul din viata - viata din vis...

Am plecat de-acasă (ceva mai repede, direct de la birou, de data asta cu bileţel de voie, verbal, desigur) şi-am dat pinteni cailor. Drum întins cu pietre de hotar pe margini şi cu oameni frumoşi, iar deasupra un prieten zâmbind discret din colţul gurii... doar nu lipseste niciodată, şi niciodată n-am priceput ce am facut eu să merit să mă iubească aşa de frumos şi de lin, şi la fiecare suiş-coborâş să-mi pregătescă trepte de tip antiberbeleac. Am ajuns, deşi nu trebuia, să fiu primul la locul de întâlnire, datorită sinergiilor coroborate ale universurilor co-participante (pauză pentru tras sufletul şi chicoteală de tip împărţit la de pentru vorbele de tip iliescian). În realitate a fost o simplă (şi neplăcută) pană de motor. Şi-atunci m-aşez lejer pe şaua din spatele calului meu cu o carte virtuală (PDA, pentru draga de Iulia care nu a inţeles...) în mână şi un pui de somn sub gene (alea lipite de pleoape, nu de cromozomi – până şi cuvintele astea şi-au schimbat de curând rezonanţa şi nu mai sunt nelocuite). Citesc niţel din Asimov şi estimp puiuţul meu de somn creşte până devine cucoş de munte sălbatic şi nu mai iartă nimic, aşa că leg calu` şi plec.

Abia dus de-un pic de vreme aud un ciocănit în (calul n-are geam, în ce-o fi ciocănit?) şi deschid ochii (aproximativ) şi schimbăm o vorbă-două şi plecăm spre locul care, deşi necunoscut mie, mi-a fost dintotdeauna drag, citit de pe hărţi şi plimbat cu tremur pe limbă - Neagra Şarului. E o vreme bună de călărit, nici zăduf, nici ger. După ce am tras la o familie de îngeri din altă lume, ne-am pus sumanele de mers pe jos şi am dat o tură prin Paradis. Cuvintele au murit demult... Şi a fost o seară şi apoi o dimineaţă, aşa cum ne-am obişnuit îndată după Facerea Lumii. Şi se pare că va mai trebui să răbdăm o vreme succesiunea asta... Şi iar am fost hălăduit pe spinările păroase ale Muntelui... şi mai bună vreme decât un pic de ploaie şi de lapoviţă nu se poate cere. Nu‑s în stare să vă spun în cuvintele Oamenilor mari, poate în graiul elfilor să găsesc ce e nevoie, să vă dau lucrurile care au fost în sufletul care a tăcut alături de sufletul frumos de lângă OLDanny... o seară şi o dimineaţă... şi drumul înspre îndărăt, după ce am mai făcut poze cu îngeri şi am vorbit cu ei... drum sub soare şi privegheat de munţii tineri. Un Munte e aidoma lui Dumnezeu: te uiţi la el şi cu drag şi cu respect şi cu admiraţie; iţi oferă totul şi nu face nici un rabat de la prezenţa totală în locul în care te afli. Şi încet, încet, am ieşit din vale şi ne-am apropiat de locul unde oprisem la venire... am stat un pic de vorbă, fiindcă trebuia să plecam în diferite direcţii... când brusc, o bătaie în geam (care geam, doar calul n-are geam, nu?)... tresar: adormisem în parcare la staţia de benzină. Venise unul dintre cei mai iubiţi pămînteni, să mă ia în Lumea de Dincolo de Vise... la Neagra Şarului...

Imagini miscate...

Am fost prin locuri, m-am plimbat prin peisaje, am vazut lucruri, unele mai frumoasse ca altele... si mai ales, am intalnit Oamenii, zambetele lor care vin din Lumina sufletelor. Si asta e tot ce mi-a ramas...

Luna

Indicatoare de avertizare
(Oradea, 16 mai 2008)

In drumul meu am intalnit adesea
"Atentie, Oameni Mari!"
Pe cararile mele am gasit uneori
"Atentie, prapastia iubirii!"
Catre asfintitul lui eu

nu mai intalnesc indicatoare
nu mai deschid ochii cuvintelor
si nu mai caut linistea lunga
a lemnelor aprinse trosnind.
Si asa am gasit
la oamenii nemari
iubirea
in care urci
si taci.

Intalnirile
(Bt, 16 iunie 2008)

Tarmul e locul in care
marea saruta pamantul.
Am stat cu piciorul in val
si-am tacut
si-am simtit.

Lumea e locul in care
copiii imbatranesc in adulti.
Am stat in ochii copilului
si-am privit
si-am suras.

Sufletul e locul in care
Dumnezeu se revarsa in mine.
Am stat in delta de-acolo
si-am asteptat
sa nu se intample nimic.

Redescoperirea zambetului

Eu sunt acesta, eu am fost dintotdeauna acesta, dar se pare ca am reusit sa tin ascuns zambetul multa vreme, sa il pastrez numai pentru mine si sa il las doar sa se intrezareasca, uneori, in spatele vorbelor, a ochilor ori in coltul gurii...
Am trecut iar printr-o vama a vietii mele si am vazut semnele intalnirii cu persoana care m-a ajutat sa redescopar duiosia si sa scot zambetul de sub obroc.
Si-asa imi erau mie dragi oamenii, dar acum parca m-am adus si mai aproape de sufletele lor...

Lumea flamanda

Suntem o Lume mare si consumam mult. Din toate. Si cei care produc ne incita sa o facem mai mult decat am avea nevoie, suntem pradatori care ucid si apoi abandoneaza. Uitati-va in dulapul de haine, pentru un pic de vreme, sa vedeti cat de acolo e realmente util. Uitati-va in frigider, in congelator, in camara, in jurul vostru, in toata casa. Cate lucruri adunate, pe care nu le-ati atins de luni de zile, de ani de zile, de cand le-ati cumparat-primit, care va rontaie, crant-crant, de viata si energie, pentru a continua sa existe si sa va polueze vietile cotidiene, fara sa va ofere absolut nimic de substanta, ci doar gaunosenie si sunetele generate amplu de butoiul gol... Alegem in permanenta ce vrem sa facem cu vietile noastre si asta parea ca ne priveste... dar la fel de clar incepe sa imi devina ca ne inselam. Vietile noastre sunt atat de profund intretesute incat deciziile unora ne influenteaza pe toti. Nu propovaduiesc lupta, decat cel mult a la maniere de Mahatma Ghandi. Doar va cer sa va ganditi ce si cine sunteti, unde vreti sa fiti si ce credeti despre voi insiva, fiecare, singur, in cotloanele intime ale sinelui sau, acolo unde se intalneste, uneori, in liniste cu Cine Sunt Eu-ul personal.
Priviti filmuletul si incercati doar sa ganditi fara prejudecati...

Parinti straluciti, profesori fascinanti

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.
Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.
Printii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca.
Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri.
Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni.
Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.
Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata.

Profesorii buni sunt elocventi, profesorii fascinanti cunosc modul de functionare a mintii.
Profesorii buni stapanesc metodologia, profesorii fascinanti au sensibilitate.
Profesorii buni educa inteligenta logica, profesorii fascinanti educa emotia.
Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informatie, profesorii fascinanti o folosesc ca suport al artei de a gandi.
Profesorii buni sunt maestrii temporari, profesorii fascinanti sunt maestri de neuitat.
Profesorii buni corecteaza comportamente, profesorii fascinanti rezolva conflicte in sala de clasa.
Profesorii buni educa pentru o profesie, profesorii fascinanti educa pentru viata.
(Augusto Cury, cu multumiri prietenei mele Miha din Brasov)

Gardurile din pasi

Abordarea cu simplitate a situatiilor de viata iti poate oferi sansa prezentei reale. Simplitatea la care ma gandesc nu inseamna alt nimic decat renuntarea la bagaje si la straie. O grea povara pe care ne-au pus-o in carca unii dintre cei cu care am calatorit, crezand sau nu ca ne fac un dar, oricum ar fi, niciodata impotriva vointei noastre si, pe alta parte, bariere intre sacru templul ce-l locuim si realitatea-aer in care plutim. Toate laolalta nu-ti mai permit sa fii simplu, sa abordezi fiecare situatie care iti traverseaza calea cu ochii deschisi larg al lui "prima data" care te impiedeca sa folosesti sabloanele.
Iar acestea sunt masti pe care incerci sa le pui (uneori fortat) pe chipul realitatii tale. Si ele iti ajuta (spui, cand ai vreme) ca mintea ta sa nu se scurtcircuiteze, suprasolicitata de invazia de a trai-uri. Si mai trece o rascruce prin tine, mai trece o zi, un an, pana cand Viata incearca iar sa te surprinda si sa iti ofere darul ochilor rotunjiti... pe care iar il refuzi, la adapostul gardurilor... pace, calm, liniste, caldura - stiu, am fost acolo si eu - alegi in loc.
Fericit sunt, Doamne, impreuna cu copilul-eu de toate mirarile lumii care ma navalesc necontenit!

Intalnirile cu Ingeri

Cartile de care avem nevoie*.
Oamenii semnificativi pentru vietile noastre.
Ma intreba fiica mea adoptiva mai daunazi cum fac sa intalnesc si unele si altele, da` mai ales oamenii. "Cum ii gasesti?" zicea ea.
Mai intai ca pietrele nu intalnesc pe nimeni, ele doar vegeteaza (sau pietreaza?) si atat.
Mai apoi, nu poti gasi oamenii potriviti pentru tine fara sa te fi gasit pe tine. Daca nu stii ce numar porti la camasa e un exercitiu lung si plictisitor ca viata sa iti ofere camasi in dar. Desi, poate, viata face asta ca un antrenament pentru invatarea lui DA si a lui NU...

*intr-o zi ploioasa, in amurg, vom vorbi despre nevoia de nevoi...

Dumnezeul Viu al Lumii

Intreaga congregatie a ramas intrigata cand a constatat ca rabinul ei dispare in fiecare saptamana cu o zi inainte de Sabat. Oamenii il suspectau ca se intalneste in secret cu Atotputernicul, asa ca l-au pus pe unul dintre ei sa-l urmareasca.
Iata ce a vazut omul nostru: rabinul se deghiza in taran si ii slujea unei femei paralizate, o pagana, curatandu-i camera si pregatind pentru ea o masa de Sabat. Cand spionul s-a intors, membrii congregatiei l-au intrebat:
- Unde s-a dus rabinul? A urcat la cer?
- Nu, a raspuns omul. A urcat chiar mai sus.
(Anthony de Mello)

Un trai comod?

Unii aleg sa fie in centrul lectiilor celor mai dure, celor mai umilitoare ori celor mai greu de acceptat. Presupun ca ei sunt luptatorii, sufletele brave care pot (sau cred ca pot) sa vina pentru a nu pierde vremea. Eu pare ca nu-s facut din substanta eroilor (mai degraba dintr-a eroRilor) asa ca eu am ales ca la fiecare treapta si la fiecare coboras sa fie de veghe un inger, sau un suflet care sa il faca pe al meu sa cante si sa sara intr-un picior, ori poate ca am trecut dincolo de lectiile astea care nu se pot decat cu icnete si cu oftaturi? Oricum ar fi, vin iar sa-Ti multumesc, Doamne, pentru nemeritarea pe care mi-o treci mereu cu vederea cand imparti Darurile cele mai de pret!

Lumile Luminii

Sunt zile in care cred ca plastilina e ca fierul pe langa mine, sunt zile in care cred toata coloana mea vertebrala e din cartilagii, da, sunt zile in care asta e imaginea mea de mine.
Nimic nu e prea pe ne-placul meu ca sa spun si eu un nu-ulet acolo, cat o fi el de mititel, numai sa iasa, macar soptit dintre buzele mele care nu se mai pot intalni, desfacute ca picioarele blondei, intr-un zambet de zici ca urmeaza sa fiu ales presedinte. Doar ca al meu chiar e zambet nu ranjet. Orice mi se spune, orice mi se face, mi-e bine si mi-e pe plac, nimic nu ma supara, nimic nu mi-e in raspar. Toti si totul sunt un dar pentru ziua aceea si un nemeritat efort facut pentru ca piciorul meu sa nu calce in colturile Lumii... Una e sa iubesti oamenii si sa te uiti cu drag la ei si alta e sa intri in aglomeratie, sa iti iei portia de ghionturi in coaste si totusi sa nu reusesti incruntarea rituala...

Lumina vorbelor de zahar

Am fost.
Am vazut.
Nu mai sunt la fel.

De dragoste, de primavara...

Absconsimea ta (sau ceva ce poate fi rezumat asa) ii placea prietenei lui Poppey sa ma numeasca atunci cand ii raspundeam fara sa ii spun prea multe la intrebari ce ii zguduiau existenta. Eu nu am sa leg niciodata sireturile celui de langa mine. Daca stiu ca el poate invata sa o faca singur si daca il iubesc. Si cum ultima sintagma incepe sa se aplice din ce in ce tot mai multora, se pare ca o sa trecem la catarame si la scai. E nevoie de raspunsuri asa cum e nevoie de un junghi in coaste, dar Mintea nu poate daca nu-si capata oasele. Ea nu le va manca, dar o sa se joace cu ele, o sa le rontaie si la sfarsit le ingroapa si cel mai des uita unde a facut-o. Din carti si din povesti poti invata lucruri utile, cum ar fi socotelile, scrisul si cetitul, navigatul pe net si altele la fel. Nu poti invata sa respiri un asfintit in desert ori un rasarit pe tarm. Fiindca nu poti sa masori distantele cu kilogramul (nu carcotiti aici, da? tarele nu sunt unitati de masura pentru lungime!) si e mai bine sa folosesti o ruleta. Eu am inventat sintagma enesemete* si am sa o aplic atat cat imi va sta in putere fiindca, desi nu e calea cea mai simpla e cea mai sigura.
Mai e doar azi pana maine si ma asteapta niste destinatii de vis. Manastirile sunt prieteni mai vechi de-ai mei, vazuti si acum un an de Paste, dar Pietrele Doamnei din Rarau au ramas in urma mea acum 20 de ani... si ar cam fi timpul sa ne mai itim putin pe-acolo, fiindca desi ele sunt cum au fost ("Iar noi locului ne tinem, /Cum am fost asa ramanem...") eu nu mai sunt cel din viata aia, asa ca nu va fi aceeasi intalnire... Poze pentru voi am sa pun.
Si fiindca lucrurile sunt in jurul nostru prietene si fiindca ziua e de-acum marisoara, am sa va spun doar ca "prin Dumnezeul Gand/ Bate aripa semintei ce sint"

* E.N.S.M.T. - adica: eu nu sunt maestrul tau. Invitatie (maieutica) la dialogul si acceptarea Maestrului interior