Rarau... dupa douazeci de ani...Pietrele Doamnei, de data asta pe marcaj, cuminte, fiindca ligamentele de orasean au asa, o vointa a lor proprie, si obiecteaza cand incerci sa le utilizezi pe scurtaturi, prin hornuri... Cateva ore sus, cu drag, ca pe Acoperisul Lumii... cateva momente "cu capul in nori", apoi coborarea, revenirea la cabana care e cum a fost si acum o generatie. O minunata ciorba de legume, dreasa cu mujdei de usturoi (si daca tot pomenim de astea, inainte de a incepe drumul pe valea Bistritei, trecusem pe la The Lions, in Gura Humorului, la o supa-crema de ciuperci, miam-miam-miam) si apoi, fiindca nu ne ierta ploaia, am decis sa schimbam gazda, pornind spre poale, cu un popas la Manastirea Rarau, loc situat atat de aproape de portalul Pietrele Doamnei incat focalizeaza, intr-o icoana celebra, energia locului pana la durere fizica. Si din usa in usa, am ajuns iar la The Lions, care a oferit nu doar o masa copioasa ci si o gazda buna. Si am remarcat ca, in ce priveste decoratiunile interioare, simtul estetic nu e factorul decisiv in a-ti place ori nu un loc. O seara, apoi o dimineata. Voronetul, Dragomirna. Intre ele, un scurt interludiu pe la Arbore. In drum, cu bucurie am intalnit si ne-am pozat cu cativa oameni in port popular. Biserica din Arbore e unica, o forma deosebita si o pictura la fel de valoroasa cum e cea de la Moldovita... si care se restaureaza, incet, si cu infinita delicatete...
Bucurie, pace... si "Dumnezeu, pasind apropiat"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu