Sunt zile in care cred ca plastilina e ca fierul pe langa mine, sunt zile in care cred toata coloana mea vertebrala e din cartilagii, da, sunt zile in care asta e imaginea mea de mine.Nimic nu e prea pe ne-placul meu ca sa spun si eu un nu-ulet acolo, cat o fi el de mititel, numai sa iasa, macar soptit dintre buzele mele care nu se mai pot intalni, desfacute ca picioarele blondei, intr-un zambet de zici ca urmeaza sa fiu ales presedinte. Doar ca al meu chiar e zambet nu ranjet. Orice mi se spune, orice mi se face, mi-e bine si mi-e pe plac, nimic nu ma supara, nimic nu mi-e in raspar. Toti si totul sunt un dar pentru ziua
aceea si un nemeritat efort facut pentru ca piciorul meu sa nu calce in colturile Lumii... Una e sa iubesti oamenii si sa te uiti cu drag la ei si alta e sa intri in aglomeratie, sa iti iei portia de ghionturi in coaste si totusi sa nu reusesti incruntarea rituala...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu