Absconsimea ta (sau ceva ce poate fi rezumat asa) ii placea prietenei lui Poppey sa ma numeasca atunci cand ii raspundeam fara sa ii spun prea multe la intrebari ce ii zguduiau existenta. Eu nu am sa leg niciodata sireturile celui de langa mine. Daca stiu ca el poate invata sa o faca singur si daca il iubesc. Si cum ultima sintagma incepe sa se aplice din ce in ce tot mai multora, se pare ca o sa trecem la catarame si la scai. E nevoie de raspunsuri asa cum e nevoie de un junghi in coaste, dar Mintea nu poate daca nu-si capata oasele. Ea nu le va manca, dar o sa se joace cu ele, o sa le rontaie si la sfarsit le ingroapa si cel mai des uita unde a facut-o. Din carti si din povesti poti invata lucruri utile, cum ar fi socotelile, scrisul si cetitul, navigatul pe net si altele la fel. Nu poti invata sa respiri un asfintit in desert ori un rasarit pe tarm. Fiindca nu poti sa masori distantele cu kilogramul (nu carcotiti aici, da? tarele nu sunt unitati de masura pentru lungime!) si e mai bine sa folosesti o ruleta. Eu am inventat sintagma enesemete* si am sa o aplic atat cat imi va sta in putere fiindca, desi nu e calea cea mai simpla e cea mai sigura.
Mai e doar azi pana maine si ma asteapta niste destinatii de vis. Manastirile sunt prieteni mai vechi de-ai mei, vazuti si acum un an de Paste, dar Pietrele Doamnei din Rarau au ramas in urma mea acum 20 de ani... si ar cam fi timpul sa ne mai itim putin pe-acolo, fiindca desi ele sunt cum au fost ("Iar noi locului ne tinem, /Cum am fost asa ramanem...") eu nu mai sunt cel din viata aia, asa ca nu va fi aceeasi intalnire... Poze pentru voi am sa pun.
Si fiindca lucrurile sunt in jurul nostru prietene si fiindca ziua e de-acum marisoara, am sa va spun doar ca "prin Dumnezeul Gand/ Bate aripa semintei ce sint"
* E.N.S.M.T. - adica: eu nu sunt maestrul tau. Invitatie (maieutica) la dialogul si acceptarea Maestrului interior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu