Evrika!

Lumea Motilor... un Univers cu regulile si cu recompensele sale aparte. Situat mult mai aproape de Genesa si infinit indepartat aglomerarilor urbane in care vietuim.
Am intrat acolo de mai bine de o zi si-o noapte, impreuna cu cele mai dragi suflete ale mele, in formatie incompleta, fiindca El Junior lucreaza in vacanta asta.
A fost o seara si apoi o dimineata. Si asta a fost abia ziua intai. In care ne-am petrecut timpul urcand pe vai, printre dealuri si paduri spre un loc rarisim: Detunatele. Cea golasa a fost obiectivul zilei, cea flocoasa fiind amanata, probabil, pe la anul. Si-am gasit in suisul pieptis o casa. Transformata cu drag si cu bun simt in loc de popas pentru turisti, centru al unui camping cu de toate si cu multa omenie. Iar casa aceea are o istorie a ei, care pe mine si azi ma impresioneaza adanc, prinsa in slova de Agarbiceanu. E casa celei care s-a numit Fefeleaga.
Cum ajung iar intre zidurile de beton am sa recitesc nuvela. Si am sa o vad altfel, nu ca o poveste despre cineva care avea un cal si careia ii murea copiii. Am sa citesc de data asta povestea vie a unui Om.

Lumea oamenilor simpli

Oamenii simpli nu sunt prostanaci si nici saracuti cu duhul.
Simplitatea e apogeul sofisticarii. La inceputuri tendinta e de a complica si alambica realitatea, pentru a o controla individual si a separa profanul de profesionist. Cuvintele si lucrurile devin din ce in ce mai stufoase si mai pompoase, mai complexe si greu de atins cu mintile care nu cunosc "limbajul" si simbolistica. O schema electrica e o reflectare a unei realitati codificata intr-un mod interzis celor mai multi dintre colegii nostri de calatorie. Dar si un Cod de legi e la fel, un sumum de simboluri incifrate si absconse, in cea mai mare parte a lor. Si noi, ca utilizatori si creatori de legi suntem in evolutie. Individuala si colectiva. Marele meu regret e ca nu voi mai fi impreuna cu OLDanny atunci cand omenirea va ajunge la suprema sofisitcare legislativa - "Iubeste-ti semenul la fel ca pe tine insuti"si respectiv la regula suprema a actului de a trai - "Bunul simt, masura tuturor lucrurilor"

Multumesc prietenului meu de departe, Sorin Metea, pentru imagine

Hurraaay, it`s a happy holyday!

Mai am nu ore, ci minute. Si am pornit in tromba (vorba vine, ca merg cu o tipa simpatica, da` are un narav straniu - cum vede ca am piscat-o, cum comenteaza "ati depasit viteza legala pe aceasta portiune de drum") si nu ma opresc decat la Reghin (acolo de unde sunt ultimele fotografii) pentru noapte si iar la Buftea, la dragii mei fini. Si maine pe la 18 si oarece aterizam si noi si EA la Otopeni.
E vara (desi a cam plouat la mine in sat, si sunt abia 12 grade) si e vacanta.

Bucuriile toate din lume mi-s sfinte, sa vieeeee!

Drumul Tacerii

Sa vorbim iarasi despre a vorbi.
Cum spuneam si mai demult pe Forumul Editurii For-You, cand spui cuiva o fraza, inchizi acolo un declansator (sau un catalizator, daca va place mai mult asa). Receptorul ia fraza, o stocheaza si asteapta momentul in care sa existe conditiile prielnice pentru declansare (sau conditiile de reactie in care sa intervina catalizatorul).
In acest sens, de multe ori efectul imediat al Cuvantului este insesizabil, doar clarvazatorul stie ce se va intampla cand solul va fi prielnic incoltirii.
Exact. Cuvantul face munca Samanatorului. Arunca semintele care, aidoma celor din pilda lui Christos, cad in diferite locuri, si doar acolo unde au ce le este necesar dau vlastari. Insa pamantului nostru interior i s-a dat sansa de a se transforma pana cand devine roditor si insetat de viata. E doar munca fiecaruia sa il desteleneasca, sa il ude, sa il curete de pietre si de lucrurile moarte...
Mie, spre exemplu, imaginea acestei alei marginite de copaci imi declanseaza un mai vechi declansator: "un drum flancat de doua randuri de taceri [...] Un drum ce-nainteaza printre morti, nu printre vii." Mortii atenti, grijulii, care privegheaza drumul, nu mortii amorfi si inutili. Mortii care vin tot timpul iarasi printre noi, sub forme si chipuri pe care le cunoastem si le recunoastem si uneori le putem iubi. Mortii care am fost si noi, cand am pasit intre doua sanse de a fi vii... tacerea care inlocuieste cuvintele si lasa sufletele sa se auda vorbind... tacerea care face drumul sa inainteze si sa ajunga...

Pe Cine si Cate Carari

Ducu Bertzi - Pe cine si cate carari

Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.

Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
Visez o iubire ce n-a fost si nu e
Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.

Din carti nu raman cu nimic nu ma invata
Decat frumusetea padurilor cate-o povata
Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.

Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.

Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florile-n casca.

(multumesc Mihaelei pentru imagine)

Sfinxul - Lectii de Viata

Adriana Ausch - Invata

Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cât trebuie prin lume de liniştit să treci

Învaţă de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme că-n lume nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat

Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică sa vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător
Ia seama, fiu al jertfei prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci

(pentru imagine ii multumesc sufletului deosebit si luminos care este Emilia H, careia nu ii pot oferi cata dragoste ar merita)

Concediul e aici!

Aruncarea in valuri

versuri A. Paunescu
muzica Vasile Seicaru

1.Iubita mea, sa ne-aruncam in mare
Impleticiti in sare si guvizi,
Sa fie marea templul nuntii noastre,
Pe urma usa tzarmului s-o-nchizi.
Iubita mea, te-ai imbracat in alge
Si te sarut cu univers cu tot
Pe zarea sfasiata de pacate
Plutim razand si ne iubim inot.

R:Iubita mea, sa ne-aruncam in mare
Si sa traim in mare neinfrant,
Sa ne luam, daca voiesti, la vara
Trei saptamani concediu pe pamant!

2.Ti-am spus de mult ca pe pamant sunt rele,
Ti-am spus ca marea-i capataiul meu,
Ti-am pregatit o flota scufundata
Si-o nunta pe-un vapor de minereu.
Iubita mea, sa devenim acvatici,
Pamantul care suntem ni-i destul,
Satula esti de cele pamantene,
De cele pamantene sunt satul.

3.Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prapad
Mirandu-se ca doi fusesem parca
Si ei pe mare numai unul vad.
Dar nu-I nimic, le vom plati aceasta,
Vom reveni in anul 2000,
Cu plete-ncaruntite mult de sare
Si-n  brate cu o mare de copii.

Constructorii de Lumi

Deseori m-am intrebat cine, unde si cum.
Deseori am privit ceturile de la orizont si am vrut sa stiu.
Deseori am crezut ca sunt lipsit de busola prin valurile care vin si pleaca.
Deseori am vrut mai mult sau altceva decat eram si decat primeam.
Deseori am iubit desi mi-a fost frica.
Deseori am uitat desi credeam ca nu se poate.
Deseori am lasat glasurile sa imi spuna si am ascultat.
Deseori am incetat sa fiu si am vrut sa fac.
Deseori am vrut sa nu fiu eu Creatorul Universului acestuia.

Florile Vietii

M-am intors de pe Drum cu o intrebare: "de ce vreau sa ma duc la Mures".
Cand are sa soseasca raspunsul, am sa fiu pregatit de plecare.
Dar am mai primit inafara intrebarii si un moment magic: am vazut toata padurea din fata mea, pana departe, in josul dealului, inflorita. Toti copacii erau numai flori, frumoase flori oferite privirii mele inca incomplet intoarsa inafara.
Care e legatura?
Cand voi afla asta?
Cat e de bine sa stii ca vei sti!

Traim intre miracole

Miracolele se produc in mod continuu, intre doi pasi pe care ii fac, intre doua bateri de pleoapa, cu toate ca multe trec neobservate. Am invatat limbajul cuvintelor pentru a putea vorbi cu oamenii si limbajul semnelor pentru a putea auzi Graiul de Miracole al Divinului. Si mi-e cea mai placuta incantare cand se ofera si altii sa il asculte dimpreuna cu mine, in locurile apropiate Raiului.
Au fost Acolo Pusa, Fane si Emilia. Si am "muschetarit" tuspatru prin bezna locurilor calauziti doar de Lumina Sa. Si de mai era nevoie, am inteles iarasi ca El se manifesta doar atunci cand OLDanny se retrage si nu mai actioneaza, nu mai gandeste, nu mai inoportuneaza. E-atat de multa Dumnezeire prin locurile acelea incat poti sa Ii auzi pasii, cand iti opresti gandurile sa mai zbarnaie prin minte. Cu greu mi-am regasit Cuvantul, cu greu am putut sa ma cobor inapoi in Cuvant. E atata bucurie pura in a asculta fara sa misti nimic din ce ti se spune, ca si cand ai privi mesajul pe un ecran in fata ochilor, il vezi, il primesti, dar nimic nu se misca in interior pana cand acesta se deruleaza si se pierde dincolo de lungimea vederii. Si atunci dai raspunsul care trebuie dat, nu cauti, doar iei raspunsul si il oferi, nu discuti, nu critici, nu mangai, nu inveti. Dai raspunsul care a sosit mai intai. Asta inseamna sa inalti statui tacerii. Asta e non-palavrageala.
"Si iarasi si iarasi, cuvintele seaca..."

A fost iar o Seara, inainte de a fi Dimineata

Iti multumesc dincolo de cuvinte, Cel Mai Bun Prieten al meu, pentru dragostea Ta neconditionata, care nu vrea sa vada ca de o zi ori de doua nu mi-am facut timp sa stam de vorba. Iti multumesc mai mult decat imi pot singur da seama ca mi-ai trimis toti acesti Ingeri pe care nu sunt in stare sa ii iubesc atat cat merita si atat cat imi doresc. Iti multumesc pentru ca ai creat pentru mine locurile in care distanta dintre noi sa fie mai mica decat casmirul si mi le-ai scos in cale, nu singur si nu singure. Iti multumesc pentru ca mi-ai ingaduit sa pasesc alaturi de aripile uriase ale solilor tai cu nume din stele, Simona, Maria, Iudita, Olimpia, Emilia, Tatiana, Iulia, Iulia si mai ales iti multumesc fiindca stiu ca mai sunt multi altii care asteapta sa vie. Iti multumesc pentru Lumina pe care mi-ai dat-o in noaptea in care am coborat treptele, lumina din jur, lumina din mine si lumina de sub pasi. Iti multumesc pentru raspunsurile Tale si pentru tacerile Tale. Iti multumesc pentru ca aud si Iti multumesc si cand ma ajuti sa n-aud. Iti multumesc fiindca m-ai facut sa fiu o poarta si Iti multumesc pentru ca ma ierti si iubesti si atunci cand n-am curajul sa ma deschid intrarii prin mine.
Iti multumesc, Doamne, pentru Lumina Ta din noaptea de Sanziene, cand ai pogorat-o aidoma Duhului peste noi, prietenii Tai, Prietene al meu!

Totul e OK!

E ok sa nu fii de acord cu mine.
E ok sa umbli prin lume cu pleoapele stranse.
E ok sa nu ma iubesti (cand eu te iubesc).
E ok sa ma iubesti.
E ok sa spui altceva decat mine.
E ok sa nu intelegi ce vreau iti spun.
E ok sa nu iti placa si tie aceleasi lucruri.
E ok sa nu iti placa azi ce iti placea ieri.
E ok sa te doara capul.
E ok sa nu te mai doara capul.
E ok sa ai nervi.
E ok sa nu mai ai nervi.
E ok sa vrei sa mergi altundeva decat vreau eu.
E ok sa nu iti placa toti prietenii mei.
E ok sa ai prietene care mie nu imi plac.
E ok sa citesti carti cu inimioare.
E ok sa te uiti la telenovele si sa bocesti.
E ok sa stii dinainte ce vreau sa fac.
E ok sa fii spurprinsa cand nu fac nimic din ce te-ai asteptat.
E ok sa fii tu insati, indiferent de mine.
E ok sa fii cu mine fara sa fii mai putin tu.
Si e la fel de ok sa fac si eu aceleasi lucruri.

Prietenii mei si actele lor de creatie

Mihaela:

Prepare to Launch
Emotions

Despre lucrurile simple

Lumina e simpla. Cand o vezi, o gusti, o mirosi si o pipai. Cand incepi sa teoretizezi despre ea, devine ba una ba alta, dar inceteaza de a mai fi un Dar si un Har. Ca toate lucrurile care vin de la Dumnezeu, si lumina trebuie iubita si traita, nu povestita. Si atunci e simpla, limpede si usoara. Nu ai nevoie de multa minte si nici de alte insusiri pentru asta. Ori ca esti sugar ori ca esti incarcat de vreme, poti sa simti lumina si sa te bucuri de ea.
Ei bine, lui OLDanny ii plac tare mult lucrurile complicate. El saliveaza cand are de proiectat instalatii coplesitoare, in stare sa ii provoace mintea si sa ii nedormeasca noptile. Il vad si il contemplu si spun: e bine. Nu sunt de acord cu lucrurile complicate, dar asta e treaba mea, nu e treaba lui. El se bucura de ele si eu ma bucur fiindca el se bucura.
Pare ceva in neregula aici?

Lumina lui Eu Sunt

Gandesc, deci exist.

Simt, deci exist.

Sunt, deci exist.

Eu Sunt.

Astea ar fi treptele devenirii.
Mai intai, antrenarea si ascutirea mintii. E necesara. Mintea nu te lasa sa vezi Realitatea, ea iti construiesti tot timpul structuri care sa o incetoseze, sa o acopere cu voaluri sau sa o intunece de-a dreptul. Mintea trebuie sa fie atat de ascutita incat sa ajunga sa isi surprinda, pe loc si fara umbra de indoiala, propriile strategii de camuflare si evitare. Abia atunci poti scapa de ea, poti sa o tranformi din stapan in servitor. Nu am spus ca e usor, poate sa dureze chiar si mai multe vieti, dar rezultatul e pe masura: o minte nu disciplinata, ci cumintita, oricand la dispozitia ta, oricand gata sa stea cuminte cand nu mai e nevoie de ea.
Si cand mintea s-a linistit, ramane " a simti" care nu se refera la simturi, totusi. E vorba mai degraba de "a intui", a cunoaste cu sufletul, a trai pe un nivel mai inalt (nu ierarhic, mai degraba vibrational) decat nivelul mental, un nivel unde demersul cognitiv are loc instantaneu si este total. Cunoasterea despre sine capata claritate si incepe sa apara cunoasterea de sine. Care conduce la etapa de "a fi", cand cunoasterea de sine e clara si nu mai are importanta...
Eu Sunt, devine mod de a exista, nu o simpla afirmatie