Sa vorbim iarasi despre a vorbi.
Cum spuneam si mai demult pe Forumul Editurii For-You, cand spui cuiva o fraza, inchizi acolo un declansator (sau un catalizator, daca va place mai mult asa). Receptorul ia fraza, o stocheaza si asteapta momentul in care sa existe conditiile prielnice pentru declansare (sau conditiile de reactie in care sa intervina catalizatorul).
In acest sens, de multe ori efectul imediat al Cuvantului este insesizabil, doar clarvazatorul stie ce se va intampla cand solul va fi prielnic incoltirii.
Exact. Cuvantul face munca Samanatorului. Arunca semintele care, aidoma celor din pilda lui Christos, cad in diferite locuri, si doar acolo unde au ce le este necesar dau vlastari. Insa pamantului nostru interior i s-a dat sansa de a se transforma pana cand devine roditor si insetat de viata. E doar munca fiecaruia sa il desteleneasca, sa il ude, sa il curete de pietre si de lucrurile moarte...
Mie, spre exemplu, imaginea acestei alei marginite de copaci imi declanseaza un mai vechi declansator: "un drum flancat de doua randuri de taceri [...] Un drum ce-nainteaza printre morti, nu printre vii." Mortii atenti, grijulii, care privegheaza drumul, nu mortii amorfi si inutili. Mortii care vin tot timpul iarasi printre noi, sub forme si chipuri pe care le cunoastem si le recunoastem si uneori le putem iubi. Mortii care am fost si noi, cand am pasit intre doua sanse de a fi vii... tacerea care inlocuieste cuvintele si lasa sufletele sa se auda vorbind... tacerea care face drumul sa inainteze si sa ajunga...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu