A venit Ajunul!

Intre Vamile Vazduhului cata vreme singur mai stau, raspunsuri sa scornesc mai caut. Inutile cu toatele, fiindca celui ce stie de folos nu-i mai sunt iar celui ce nu poate "vedea" de ajutor cum sa-i fie nu au. Minunile mici si mai mari ma impresoara si loc de cuvintele-vorbe din ce in ce mai stramt lasa. Urzelile tesaturii Universului se vad din ce in ce mai bine, pe masura ce regulile Jocului trec, pe rand, fara incrancenare, in apusuri. Nimic mai fac ori mai spun, fiindca ochii mei au amutit, urechile mele au orbit si gura mea a asurzit. Si nu de Drum, de Lumina, de Cuvant ori Culoare, ci de Tacerea care Stie si Face. La un fir de par departare sunt de locul in care am inceput si lung mi-a fost drumul pana aci... si de cat amar de ori m-am luat in serios si am fost cat pe ce sa ma adultesc si sa ma semetesc... ati citit pana aci si ati ramas cam nedumiriti, nu? Ei bine, de fapt voiam doar sa va spun ca va doresc Sarbatori Fericite! si un micut cadou

Palnia Decizionala

Demult ma tot "chinuie" o idee. Fiindca e posibil sa fiu mai ocupat in perioada ce vine, am sa v-o prezint intr-o stare ceva mai putin slefuita si am sa va las sa va mai bateti si voi nitel capetele cu ea. Asadar:
Notiunea se refera la Decizie versus Indecizie. Si am ajuns la concluzia ca indecizia e o dovada de posesivitate. Reformulez. In momentul te mic, inainte de a lua vreo decizie, ai la dispozitie toate deciziile posibile. Toate caile de actiune iti apartin. Le posezi, care va sa zica. In momentul in care ai decis, din potential una trece in realitatea Universului tau si celelalte sunt pierdute. Adica le-ai pierdut. Si cei care sunt avari nu pot accepta aceasta naturala pierdere. Ganditi-va la decizie ca la o palnie. Inainte de a introduce in Univers palnia decizionala, acesta e uniform si compact. Universul potential. Cand insa e obligat sa treaca prin palnie, devine altceva. Palnia de care vorbesc nu e o masina de facut carnati din realitate. Adica nu prezezi Universul sa incapa tot prin palnia deciziei tale, desi multi ar dori sa incerce si asta. Doar lasi, in mod liber sa treaca exact atata parte cat incape. Restul trece in alte realitati.

Iubirea, eros si agape... (preluare)

Mi-am adus aminte de Chisinau si unele discutii cu Alexandra. Si am cautat nitel pe net sa vedem ce spune lumea despre iubire, modul in care este ea perceputa. Si am gasit articolul acesta, care merita citit. Imi pare rau ca nu am putut sa iau legatura cu autoarea ca sa imi cer permisiunea de a-l publica aici. Daca voi reusi sa o fac si va spune nu, cu parere de rau o sa va las fara el...

"Nu stii oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, NIMIC in schimb. Ea este fericita atunci cand poate sa daruie.

Termenul "eros" origineazã din grecescul "erasthai" si face referire la acel aspect al iubirii care se manifestã printr-o puternicã dorintã pentru ceva. De multe ori este evocat pentru a exprima o dorintã de naturã sexualã – de aici denumirea modernã de "erotic". În scrierile sale Platon este de pãrere cã eros este doar o dorintã prin care cãutãm frumusetea transcedentalã. A iubi înseamnã a cãuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumusete purã, idealã pe care acesta le posedã. Contrastînd cu dorinta pasionalã a erosului, "philia" reprezintã tandretea si afectiunea pentru celãlalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea fatã de familie si cetate. Aristotel spunea cã la baza prieteniei se aflã interesele comune, plãcîndu-ne cu precãdere aceia care cautã în viatã ceea ce cãutãm si noi, care dau dovadã de calm si justete, si care ne admirã la fel de mult pe cît îi admirãm si noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, si în ultimã instantã, iubire. Însã prima conditie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul sã se iubeascã pe sine însusi. Fãrã putin egoism omul nu putea manifesta întelegere si afectiune cãtre ceilalti. "Agape" face referire la dragostea paternã a divinitãtii fatã de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternã pentru toatã umanitatea. Agape detine elemente comune erosului si philiei în sensul cã descrie o iubire perfectã care este pe de o parte tandrete, iar pe de altã parte pasiune fãrã necesitatea reciprocitãtii. Conceptul apare în religia crestin-iudaicã referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toatã inima, tot sufletul si toatã vointa ta." Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric si chiar egoist. Agape e o iubire generoasã. Eros reprezintã o iubire inconsecventã, infidelã, în timp ce agape nu fluctueazã si continuã sã ofere în ciuda nerecunostintei. Eros e o dragoste ce rãspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferã valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentã, prin care ne înãltãm cãtre divinitate, iar agape este o iubire descendentã, de la divinitate cãtre om... Philia este prinsã undeva între eros si agape." Mi-a fost greu sã înteleg de ce lumea a încercat de atîta vreme sã teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. La ce bun sã scrii despre dragoste cînd poti fi ocupat trãind-o si experimentînd-o la propriu? Bunã întrebare. Am aflat si rãspunsul dupã cîteva luni de torturã auto-indusã, timp în care teoretizam numai ca sã-mi pot gãsi linistea. Si chiar asa, la ce-ti trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca sã nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pãmîntul din loc", nu? In dragoste este vorba de un anumita incredere, numita credinta.

Nu poti impune sentimente inimii; nu m-am fortat niciodatã sã simt ceea ce am simtit si n-am fortat pe nimeni sã-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru sã se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat linistitã soarta... Pînã nu de mult am fost destul de absorbitã de mica mea dramã personalã. Desi nu-s genul, mã trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri si situatii, coplesitã de tensiunea acumulatã, de frustrarea cã nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacã o fi fost rãu sau bine, de disperarea cã o sã se termine pentru cã nu e loc de altceva, si de întrebarea tipicã "de ce mi se întîmplã tocmai mie?!" (eu aia specialã cu atît de multe de oferit si care merit sã primesc mult mai mult – sunã cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream sã renunt, pentru a pune capãt unei torturi mizerabile; însã mi-era fricã sã pun punct pentru cã am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotãrãsc asta si cît de putin mã uit înapoi. Dar de ce sã renunt la un sentiment asa frumos?! Poate pentru cã vreau/merit sã fiu cu cineva care îmi cautã compania si care nu doar îmi tolereazã prezenta...
Dar dacã am încerca sã luãm totul de la început , de la zero sã vedme unde s-a strecurat eroarea? Dacã am pleca de la originiea iubirii? Dacã am pleca de la premiza : DUMNEZEU este DRAGOSTE!
Nu ar avea toata povestea un alt curs si un final diferit?"

Sursa: http://razvratina.blogspot.com

Chating With God

Going to the Church, practicing Yoga or Reiki or Qi-Kung, is not the purpose, the "what to do with" of your life. In the beginning of my wake-up ages i think is the way to chit-chat with God. Yes, a way. A path to somewhere, to somewhat. Not a target - a street, sometimes large, sometimes hard to be seen in the oceanic forrest of our lifes. Now i know that even chating with God* is another step on this way. A pleasant and high one, but only a step. You can feel the highness, hollyness and eternity of Him by having this special relation, but is not the end, is only a passage betwen the Mountain of Belive and the Mountain of Know. You must go on, go ahead and see in front of your footprints the end: YOU. All the life travel was only to discover Who You Really Are. From now on, you can try to change who you are now. Without the knowledge of Who You Really Are any change is like going blind on the streets of a huge and noisy town... not only useless, but even dangerous... You can hear me, if you can...

*God or whatever you use like Her name: Allah, Krishna, Brahma, Shiva, Budha, Great Spirit, Iahve or other

10q, Simona, My Light, for the picture

Parliti au fost, parliti sunt incaaaa...

Ieri a fost marti. Am fost la Banca sa iau niste parale. Apoi a fost o seara si apoi o dimineata, si a urmat ziua de miercuri. Si ce mi-a fost mie dat ochilor sa vad in Inbox? O scrisorica pe care gmailu` a considerat-o a fi vrednica de atentia mea personala. O instiintare cum ca as fi fericitul castigator al nu-stiu-carui-premiu - in euro, ori in lire sterline - la Loteria Nationala a Angliei (parca ar fi corect Marea Britanie, totusi, nu?). Am salivat intens si am pornit visatorul cu plajele din Bahamas, vilele cu marmura alba si masinile nervoase si, desigur, cartile scumpe si computerele ultrasofisticate. Faine vise! doar ca mi s-a facut cam fomica dupa ce ele au trecut...
Mai apoi am dat o raita si prin folderul de spam-uri, sa nu care cumva sa ajunga pe-acolo vreun mesaj pe care mi-l doresc. Si acolo, a doua surpriza: o doamna respectabila, care munceste de curg, se pare, toate apele pe dansa, prin staff-ul unei banci dintr-un stat al lumii arabe, imi propune nici mai mult nici mai putin decat sa imi tranfere intr-un cont al meu suma de 18,5 milioane dolari (nu precizeaza, si consider asta o mare scapare, daca e vorba de parai noi ori de parai vechi) pe care mai apoi am sa ii fac parte dreapta cu dansa si vor fi folositi (ai ei, desigur) la consolidarea industriei locale romanesti prin investitii prrrrrofitabile - iar ai mei la visele de povesteam mai sus. Dolari, lire sterline, euroni... din mailurile mele de astazi. Si eu, ce fac eu dupa toate astea? Caut butonul "marcheaza-l ca spam" si il aplic celui cu loteria, apoi dupa ce se incheie asta, butonul "delete all spams" si iaca asa am dat cu piciorul drept (ca stangu` doare nitel de la accident) la doua sanse de imbogatire intr-o singura zi... o sa mor un parllit, se pare, daca nu vreau eu averile astea trandafirio-rozalii pe care tot felul de oameni cinstiti care au un computer si internet mi le pun in fata, pe tavi argintate, numai sa intind mana sa le culeg... In loc de dolari si alte monede scanteietoare, io prefer francii elevetieni de la Banca... ce om...

Unde suntem

Ia sa vedem cam pe unde suntem...
Stiu ca ati primit si voi, ca si mine, cel putin o data mesajul de mai jos. Asa ca mi-am permis sa il comentez nitel, nu mult, pe ici pe colo, prin partile esentiale. E vorba in principal de un indrumar succint pentru a fi prezenti in vietile noastre in mod permanent, cotidian si in fiecare clipa.

Bucura-te de viata!

Daca mi-as putea trai din nou viata,
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...
sa fii de neinlocuit... e o proiectie, un fals sentiment. Chiar esti de neinlocuit, in locul in care esti. Daca mintea ta zboara in locul in care nu esti, rezolvi sa nu fii nicaieri... ati prins ideea, nu? Doar toate cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, RIP (Rest In Peace!)
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara...
Paharele de cristal nu-s pentru pomana, dar cei mai multi le pastreaza pentru atunci. Pomana lor, adica. Haina cea noua devine veche peste un an de stat in sifonier. E tot o proiectie mentala in viitor. Nu folosi in ACUM! Nuuuu, zice mintea, pastreaza pentru Maine. Si unii spun ca asta ii tine vii, sa nu pateasca nimica, lucrurile pe care mai trebuie sa le faca-experimenteze-traiasca. Desi puteau sa o faca azi, ei le lasa pentru apoi. Si apoi cade caramida de pe schela pe sub care treci...
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...
Cand asculti si AUZI esti prezent in locul in care ti se povesteste. Cand vorbesti, poate esti, poate nu. Dar in mod sigur cand interlocutorul vorbeste iar tu deja iti pregatesti replica in loc sa il asculti, nu esti prezent...
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.
Prietenii tai vin sa se bucure de tine. Nu de canapea, desi e posibil sa fie si aia de folos uneori. Decorul, elementele care "daca ar fi" te impiedeca sa faci lucrul spre care te indeamna "cateodat` din inima un glas". Iti ignori "semnalele" si continui sa traiesti intre barierele convenientelor. Robot intre roboti. Merita sa aduc vorba macar despre cat de prezent esti atunci?
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Asa-i? Doar e camera mea! Am construit-o cu bucurie sa arate asa cum arata si acum sa ii permit sa imi ingradeasca libertatea? Cui? Camerei? Nop. Mintii mele care se refera la viitorul in care va trebui sa dau cu aspiratorul ori cu pamatuful de praf si cu mopul. Si asa, mintea ma rupe din prezentul in care doresc sa rontai in camera si ma duce intr-un viitor in care ignora caramida...
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
Prezentul exista doar ACUM. Daca alegi sa fii in locul si in momentul respectiv, ai trait. Altfel ai fost zombie, fantoma sau orice altceva, dar nu viu. Constienta fragilitatii si efemeritatii clipei prezente ar trebui sa ne faca infometati de dorinta de a fi numai si numai acolo, in mereu-acum-ul vietilor noastre... De asemenea, pentru a intelege mesajul e nevoie de empatie cu mesagerul. Si fara prezenta, empatia nu exista. Mintea creaza un ecran intre tine si tot ce inseamna viata ta, impiedecandu-te sa iei parte, sa fii. Si oferindu-ti sentimentul stabilitatii si al sigurantei... incremenirea... nemiscarea...
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si dat cu fixativ.
Sper ca intelegeti ca asta nu se aplica si la mine, nu?
As fi stat intins(a) pe pajiste cu capul pe iarba.
Momentele care nu se mai repeta niciodata, chiar daca maine stau iarasi intins pe aceeasi pajiste, in acelasi loc. Iarba nu mai e cea de ieri, chiar si stanca a mai crescut, un pic, foarte putin, si mai ales, Eu Cel de Ieri nu mai e. L-am lasat ieri sa moara, fara regrete, fara lacrimi. Doar moartea lui a permis nasterea lui EU Cel de Azi, care murind va face loc lui Eu Cel de Maine. Doar ca toti acestia, atunci cand exista si joaca Jocul sunt Eu Cel de ACUM.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Emotiile reale sunt cele gasite inauntru, doar ele pot sa "te conecteze" la Prezent. Televizorul din pacate, nu face asta. Tin minte ca prietenul meu, Fane-Babane, a chiar pus aceasta intrebare lui NDW la Chisinau. Poate va lasa el aici un coment cand o avea timp.
Dar cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai...
Exista a doua, a treia, a noua sansa... dar de ce sa irosim sansa ASTA? Pentru ca mai am o turta in desaga, nu am de gand sa o arunc pe cea pe care o am in mana... fiindca mi-a fost oferita cu dragoste, de Mine Cel Care Este, pe vremea cand imi aminteam Ca doar Sunt...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...
Lucrurile sunt TOATE marunte si putem spune ca si meschine. Efemerul in fata Eternului... grauntele de nisip pentru care ne luptam, nevrand sa deschidem ochii sa vedem ca suntem proprietarii legitimi ai tuturor plajelor din Univers... si nu numai proprietari...
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau, mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...
In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Viata mea e atat de importanta pentru mine incat nu imi mai ramane timp sa plec in locurile in care cineva nu ma iubeste... abia reusesc sa ajung prin locurile in care ma iubeste cate cineva... e modul in care eu aleg. Modul in care transform, fara teama si fara remuscari, potentialul in realitate. Evenimentele care-mi vin fara consistenta in fata si asteapta sa le ofer din energia mea pentru a deveni. Pentru a putea fi substanta care imi umple Universul. Asa cum il vreau si cum am ales sa IMI fie.
Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...
Abia cand un lucru dispare constati ca era si regreti... de ce nu ai avut timp sa te bucuri de el atunci cand era langa tine? Nimic din ce exista nu e implicit. Nici in jurul tau nici in interiorul tau. Fii atent la ele, fiindca sunt efemere si doar ACUM le ai si doar ACUM le poti oferi haina iubirii si bucuriei tale...
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.
Pot sa nu comentez aici nimica, fiindca prea multi dintre prietenii mei dragi fumeaza si considera ca ei pot fi locul in care industriile de tot felul isi depoziteaza produsele numite pompos "alimente"?

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

Linistea de dincolo de Tacere

Citesc de mai mult timp, din cand in cand, si cu bucurie, cartea dragului meu prieten Neale Donald Walsch "Dumnezeul de maine". As putea sa ma pun pe biata carte si sa o dau gata in cateva ceasuri. Ca un scapat din foamete asupra platoului cu bucate. Doar ca flamand nu-s, infometat da, si nu ma pot lipsi de bucuria de a savura din cand in cand cateva pagini, poate chiar un capitol-doua din carte. Si citeam azi despre felul in care trebuie sa vina Lumina in lume. Despre faptul ca nu exista monopol asupra relatiei cu Dumnezeu, nici secretariate. Fiecare poate sa aiba si sa tina calda o relatie personala cu Divinitatea, in felul in care ii este specific si accesibil. Nu e nevoie de nici un "specialist" si de niciun fel de "consultanta", nu trebuie sa mergi in vreun loc anume sau sa spui cuvinte anume. Trebuie doar sa faci liniste si sa asculti, sa simti si sa te bucuri. Si daca tu crezi ca "a face liniste" despre care vorbesc e un lucru usor, incearca sa stai fara sa te gandesti la nimic un minut. Nu mai mult, un singur minut. Nici un gand, nici macar gandul ca nu te gandesti la nimic! Asa-i ca nu a mers? De ce? Fiindca ai incercat sa te lupti cu Mintea. Ai incercat sa o obligi sa isi inceteze activitatea. Ca si cu un copil zgomotos si neastamparat caruia i-ai acordat atata importanta incat sa ii impui intr-un oarecare fel sa devina copil cuminte si sa se linisteasca. Presupun ca stii efectul si mai ales cred ca stii si solutia. Iar pentru cei care nu, e simplu: nu-l bagi in seama. Il ignori si se va potoli singur.
Cateodata cand citesc sau spun unele cuvinte imi apare imaginea mentala a pentaoxidului de vanadiu. Un catalizator care a schimbat modul de fabricare a acidului sulfuric...

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

The Dreamremembering Man

The Dreamremembering Man. Mi-a placut cum ar suna expresia asta. Oamenii care dorm isi uita visele. Se spune ca asta e unul dintre semnele ca esti treaz ori pe cale de a te trezi: iti amintesti visele noptilor lipsite de insomnii. Insomnii? Oare ce or fi fiind alea? Am sa intreb un prieten, poate, cand o sa am timp. Un alt simptom ar fi recunoasterea semnelor, limbajul prin care Divinul isi face comunicarile. Nu semnele de pe cer ori semnul veacurilor ce sunt. Nu. Doar semnificatia lucrurilor ce ti se ori doar se intampla in zona ta de Univers. Simplu. Lucrurile au loc, uneori cu participarea ta, alteori in prezenta ta. Si trebuie sa le intelegi semnificatia. Sa stii ce a vrut sa iti comunice prin ce a facut sa se intample. Nu cred ca sunt multi cei care in mod convins spun ca exista macar un eveniment la fel de neinsemnat cum e caderea unei picaturi de apa care sa aiba loc fara acceptul sau in conformitate cu dorinta Divina. Si atunci de ce am considera ca lucrurile care ni se intampla ar fi lipsite de un inteles secund, aflator indaratul celui evident? De ce nu am considera ca acesta e modul prin care Dumnezeu ne face cunoscute directiile pe care ar fi bine sa apuce evoutia noastra personala, modul in care trebuie sa ne orientam vietile si felul in care ne sunt semnalizate erorile?
In aceasta directie a intelegerii am analizat si continuu sa o mai fac, uneori cu mintea, dar mai mult undeva la marginea ei, la fruntariile locului care se poate numi si intuitie, acolo lucrez la evenimentul care s-a ivit in viata mea in urma cu cateva zile. Si cand am sa il gasesc dezbracat de steril, doar pepita de Cunoastere, am de gand sa il impartasesc si cu voi, prietenii mei!

Rosia Montana si Ungurii

Cei care vor sa continue in mod si mai agresiv ce a inceput regimul comunist in zona Rosia Montana au spus ca de fapt ungurii ne influenteaza opinia si nu le permit sa ne faca un asa mare bine. Din 1990 am intalnit aceasta abordare. Daca strigi destul de tare: "huoooo, ungurii ne... (aici pot fi folosite diferite verbe, uneori chiar si ireverentioase)" imediat romanul patrihot simte cum i se ridica nivelu` de andrenalina (si ceva in plus, cum ar zice pretenu` meu, Stratan) si indata da cu votu`, cu verba, ori cu paru` (depinde bineinteles de dotarea proprie) in dusmanu` boborului. Sa se invete minte iredentistu`.
Eu am fost anul acesta pe Detunate si am vazut si simtit si iubesc zona. De pe Detunata Golasa am pozat Rosia, care deja arata lugubru, decapitata de Ceausescu si ciracii lui. Si oamenii au lucrat acolo si acum nu o mai fac, si incearca sa supravietuiasca din turism. Si chiar reusesc. Atunci cand o sa apara diavolul numit cianura turismul va muri. Va fi de lucru, o vreme, pentru cativa. Un numar limitat, restul isi vor pierde sansa de a transforma o zona de o frumusete neegala intr-o zona de interes turistic, cunoscuta in lume si apreciata si mai ales vizitata. Fiindca vecinul neamt al unchilor iubitei mele a spus "nu mai vin, dau casa pe nimic, atunci cand pornesc exploatarea cu cianuri". Iar incearca sa ne prosteasca asa ca de fiecare data cand si-au umplut bine buzunarele cei care ar trebui sa aiba grija de noi.
DESTEPTAREAAA!
(si mai ales, liniste! celor care: a)nu au auzit de compusii acidului cianhidric decat DUPA ce a inceput scandalul Rosia, ori cel mai devreme cu ocazia dezastrului ecologic de la Baia Mare si b)vorbesc de prin fotolii, fara sa fi vazut vreodata cu ochii lor, de la nivelul solului, nu din elecoptere ori din masini in care urci, zona care inconjoara Abrudul si Campenii)

Rugaciune de Lumina

Ajuta Doamne prietenului Tau, creste Tu Doamne setea mea ca sa imi pot mai apoi uda buzele cu apele Tale Vii si datatoare de libertate, adanceste Tu Doamne in sufletul meu zbuciumul ca sa ma pot bucura de Linistea in care ma impresuri cand imi vorbesti, fara margini fa Doamne sa fie surditatea mea ca sa tremur de bucurie cand aud cuvintele, fa Tu Doamne sa ma impresure beznele cele mai necuprinse sa ma pot bucura cand vad iarasi Lumina. Iti multumesc Tie pentru ca mereu ai grija de mine si mereu imi oferi Gratia Ta si mereu intinzi un drum inaintea picioarelor mele, pentru ca ai adus in zilele mele bucuriile pe care le pot vedea si ingerii care mi le ofera, Doamne, prietene al meu!

Am avut azi ocazia sa inteleg iarasi ce mult e nevoie de bezna ca sa apreciezi lumina...

Despre Cunoastere

Intrebari, raspunsuri...

aditzrulez a scris:
incearca sa percepi preotul ca pe un "om de meserie". Are si el atributii, are si el ierarhii de parcurs... Dar la fel cum exista sportivi talentati, avocati priceputi, medici dedicati... asa exista si preoti cu har

Nu e acelasi lucru. Daca imi faci o pereche de ciorapi, nu te "caut de referinte". Dar daca vrei sa imi construiesti o casa, apoi nu o sa las un carpaci sa se bage in fata.

aditzrulez a scris:
Un preot poate sa-ti raspunda la intrebari. Se presupune ca el cunoaste toate raspunsurile. Cel putin are un "set" de raspunsuri

Si tu cunosti toate raspunsurile. Nu ai nevoie de ele. Ai nevoie de Cel care cunoaste nu de Cunoastere. Intrebarile sunt capcanele care pot aduce la lumina Cunoscatorul. Raspunsurile sunt, pana la urma, inutile...

aditzrulez a scris:
Inca ma mai gandesc la ideea pe care am preluat-o aici[...] Credinta trebuie cautata intai in sufletul tau, si apoi in mintea altora...

Deci ai inteles: credinta exista in suflet. Nu in alt loc. In minte exista discutii, sofisme, zgomot. In suflet este linistea. Acolo este Cel care cunoaste. Cand ii dai voie sa iasa din temnita in care il incuie mintea, vei afla si raspunsurile. La tine, nu la altcineva. Si vor fi de o valoare inestimabila...

Si iar despre Relatii

"V-ati născut împreună si împreună veti rămâne mereu.
Veti fi împreună când aripile albe ale mortii vă vor risipi.
Da, veti fi împreună în chiar memoria tăcută a lui Dumnezeu.
Dar lăsati spatii între voi,
Iar vânturile văzduhului lăsati-le să vie si să danseze pe acolo.
Iubiti-vă unul pe celălalt, dar nu vă faceti din dragoste o-ncătusare,
Mai bine să fie o mare învolburată între tărmurile sufletelor voastre.
Umpleti-vă unul celuilalt potirul, dar nu beti amândoi dintr-unul singur,
Împărtiti-vă pâinea, dar nu mâncati din aceeasi felie,
Cântati si dansati împreună, si bucurati-vă, dar faceti astfel ca fiecare dintre voi să fie singur.
Întocmai cum strunele lăutei vibrează fiecare, dar cântă împreună,
Dăruiti-vă inimile, dar nu le dati pe mâna celuilalt înspre păstrare
Căci numai mâna Vietii poate să vi le cuprindă
Fiti împreună, dar nu foarte aproape
Căci stâlpii templului stau la depărtare unii fată de altii
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt."
(Kahlil Gibran)

Alegerea si renuntarea la alegeri

Controlul asupra lucrurilor face sa nu ni se intample nimic, niciodata. Controlul pe care il exercitam in vietile noastre, de cele mai multe ori din teama, nu permite Mamei Intamplarea sa mai puna si ea cate un graunte de sare ori un bob de piper si sa ne ofere gust si placere. Am folosit personajul anterior ca sa nu va spun direct ce se intampla: Divinul nu intervine in deciziile noastre, nu le abroga nici nu le intareste. Le accepta si atat (ce divin e sa facem si noi la fel cu fratii nostri!). Atunci, insa, cand "predam controlul" in mod constient si prezent, El poate sa aduca in realitate lucrurile, faptele, personajele care ne sunt spre cel mai inalt folos (chiar daca, in momentul in care se intampla, ni se pare au nu ca ar fi asa). Clipa in care iei mainile de pe carma vietii tale nu e o renuntare mioritica la a-ti conduce destinul, e mai degraba asemeni intalnirii dintre orb si Cel Care Vede, cand orbul i-a incredintat toiagul sau... Si a STIUT ca va ajunge acolo unde trebuie, condus cu mana sigura de Marele Prieten...

Clopotelul

Fiecare dintre noi vine cu "trusa de unelte". In mod evident absolut personalizate si in stare perfecta de functionare. Pasul evolutiv care se numeste cunoastere despre sine consta in descoperirea acestor abilitati si invatarea utilizarii lor maximale. Nu e indoiala, fiecare suntem in stare sa facem un lucru cel mai bine dintre toti oamenii care au fost, sunt ori vor fi vreodata pe Pamant. Toti putem face tot ce se poate imagina, dar exista un "ceva" pentru care avem o afinitate speciala si spre care, atunci cand ne focalizam atentia, obtinem rezultate spectaculoase. E un drum scurt sa te folosesti de ce ai spre a deveni ce esti. Unora li s-a dat sensibilitate, altora li s-a dat minte. Nu sunt importante sculele pe care le-ai primit, e important ce faci cu ele, cum le utilizezi. Persoana care trebuie sa beneficieze de pe urma actiunilor tale esti tu insuti, chiar daca aparent ceeace faci este indreptat inspre altii. Beneficiul e propria ta evolutie, pasii clari pe care ii faci pe drumul tau propriu.
Si fiindca pentru a-i trezi pe cei care dorm nu e suficient sa le canti lin la ureche ori sa le spui povestioare cu voce mica, unora dintre noi li s-a dat un clopotel.

Multumesc pentru imagine Cetateanului PIN, de la care am inca atatea de invatat in atat de putin timp

Discutie intre doi embrioni

- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Preluare www.damaideparte.ro