Citesc de mai mult timp, din cand in cand, si cu bucurie, cartea dragului meu prieten Neale Donald Walsch "Dumnezeul de maine". As putea sa ma pun pe biata carte si sa o dau gata in cateva ceasuri. Ca un scapat din foamete asupra platoului cu bucate. Doar ca flamand nu-s, infometat da, si nu ma pot lipsi de bucuria de a savura din cand in cand cateva pagini, poate chiar un capitol-doua din carte. Si citeam azi despre felul in care trebuie sa vina Lumina in lume. Despre faptul ca nu exista monopol asupra relatiei cu Dumnezeu, nici secretariate. Fiecare poate sa aiba si sa tina calda o relatie personala cu Divinitatea, in felul in care ii este specific si accesibil. Nu e nevoie de nici un "specialist" si de niciun fel de "consultanta", nu trebuie sa mergi in vreun loc anume sau sa spui cuvinte anume. Trebuie doar sa faci liniste si sa asculti, sa simti si sa te bucuri. Si daca tu crezi ca "a face liniste" despre care vorbesc e un lucru usor, incearca sa stai fara sa te gandesti la nimic un minut. Nu mai mult, un singur minut. Nici un gand, nici macar gandul ca nu te gandesti la nimic! Asa-i ca nu a mers? De ce? Fiindca ai incercat sa te lupti cu Mintea. Ai incercat sa o obligi sa isi inceteze activitatea. Ca si cu un copil zgomotos si neastamparat caruia i-ai acordat atata importanta incat sa ii impui intr-un oarecare fel sa devina copil cuminte si sa se linisteasca. Presupun ca stii efectul si mai ales cred ca stii si solutia. Iar pentru cei care nu, e simplu: nu-l bagi in seama. Il ignori si se va potoli singur.
Cateodata cand citesc sau spun unele cuvinte imi apare imaginea mentala a pentaoxidului de vanadiu. Un catalizator care a schimbat modul de fabricare a acidului sulfuric...
Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu