Oamenii ALTFEL - Partea I

Prietenului meu care doreste sa relationeze cu oamenii ALTFEL:

Totusi, e bine sa stii ca:

Oamenii ALTFEL sunt dificili. Nu e usor de relationat cu ei, mai intai pentru ca ei sunt cautatorii si nu prea ii gasesti in sabloane. Ei nu sunt ingerii puri si ne-maculati din vise, mai degraba o sa gasesti la ei toate mizeriile lumii, pentru ca ei le gusta inainte de a le trece in "focul vesnic al Gheenei".
"De ce?" si mai ales "De ce nu?" sunt vorbele lor de capatai si inocentza ochilor rotunzi cu care iti trateaza ticurile si template-urile poate fi uneori obositoare, alteori ofensatoare; pentru ca ei nu stiu, ei invata, de multe ori, aceleasi lucruri, tot timpul noi pentru ei, ca apele raului pentru prundul de pe tarm.

Oamenii ALTFEL sunt, mai intai de toate, oameni.
Cu toate partile intunecate care pot insoti asta...

Omanezii ie Doamne, domnule!

Un poliţist opreşte o Doamnă şoferiţă:
- Aţi întrecut orice măsură! În săptămâna asta aţi lovit deja cinci pietoni!
- Şi câţi am voie?

O Doamnă intră în aprozar:
- Bună ziua, aş dori nişte cartofi.
- De cât? întreabă vânzătoarea.
- Decât cartofi!

Secretara către şef, îngrijorată:
- Sunt concediată?
- Nu, se miră şeful. Dar de ce întrebi?
- Păi, atunci de ce aţi scos canapeaua din birou?!

O Doamnă la magazin:
- Daţi-mi un litru de lapte de vacă!
- Nu încape în sticlă dvs., e prea mică.
- Atunci daţi-mi un litru de lapte de oaie!

Două Doamne la duş:
- Dă-mi, te rog, şamponul tău!
- Dar ai unul lângă tine...
- Ştiu, dar ăsta e pentru păr uscat, iar eu am părul ud!

Mergând pe stradă, o Doamnă vede la câțiva metri în fața ei o coajă de banană. Cu ochii-n lacrimi și vocea stinsă, spuse:
- Dă Doamne să nu-mi rup tot mâna stângă...

Două Doamne călătoresc cu trenul. În compartiment călătoreşte cu ele un bărbat mai în vârstă, cu barbă. Şopteşte una la urechea celeilalte:
- Uită-te! Asta-i Mircea cel Bătrân...
- Eşti proastă! Ăla-i mort de vreo 700 de ani.
În acel moment, intră un alt bărbat în compartiment şi-l salută pe bărbos:
- Ciao, Mircea, ce faci bătrâne? Nu te-am mai văzut de sute de ani....
Prima Doamnă:
- Na, cine-i proastă?

Doamnele se machiază, se dau cu creme, parfumuri, îşi aşează părul în cel mai mic detaliu.
Bărbaţii se uită la ele şi zic: Ce fund mişto!

În compartimentul unui tren, un tip şi o Doamnă. Văzându-l pe tipul din faţa sa foarte meditativ, ea întreabă:
- Domnule, la ce vă gândiţi?
- La acelaşi lucru ca şi dumneavoastră.
- Nesimţitule!

Coroborand toate datele prezentate anterior, am tras concluzia obligatorie ca majoritatea omanezilor sunt Doamne.
 Si be: asa cum ma tot traduiesc de o bucata de vreme sa va conditionez, fotografia nu are legatura cu ancheta sociala pe care am desfasurat-o.
Nu pot folosi denumirile ne-conspirative, ca am si io doua prietene care s-au nascut din gresala Doamne. Una e profa si una nu e. Allahu akhbaru de-acuma, ca le-am deconspirat.

Flori

 Flori. Verdeata. Gradina. Nu am idee cum se numesc, pliculetul cu seminte l-am aruncat in ziua urmatoare operatiei. Si toata vara am avut tufe in gradinuta, verzi si insetate. Si nici un boboc macar. Imi cam luasem speranta si ma gandeam la ceva inlocuitori mai energici, cand, spre toamna, s-au razgandit si au erupt. Genul asta de flori la noi cresc batos si vertical. Aci s-au intins pe pamant ca fasolea, doar partile cu inflorescenta capata o idee de relativa verticalitate. Nu conteaza, sunt frumoase si ma bucur sa le vad in fiecare zi.

Cat despre panselute, s-au lenevit de tot anul asta, o iau incetuc din loc si nu vor sa mai concureze cu ale vecinilor. Au lasat competitia in seama castigatorului, copacelul care a facut minuni. Dar asta intr-un alt episod, desigur.

Munca in echipa

Oamenii doresc sa faca altceva decat ceeace stiu si fac cel mai bine. Si nu vorbesc decat de oamenii care isi folosesc inteligenta. E nevoie de altceva decat de inteligenta ca sa te bucuri sa faci ceeace exista in tine si nu ce fac altii si e frumos poleit. Nu e nevoie de stapanire de sine, nu e nevoie de autocontrol. E nevoie de intelepciune. Sa te bucuri de ce ai, fara sa compari "al tau-l" cu "al lui-ul" ca sa iti creezi (singur, de bunavoie si nesilit de nimeni) neplaceri, sa fii multumit, sa iti creezi starea de multumire - care e undeva la polul opus complacerii - asta e doar lucrarea, efectul intelepciunii.
Prietenul si asociatul meu e un om intelegent. Nativ. Partea de cultura se rezuma la televizor si ce se da pe-acolo, dar vorbeam de inteligenta acuma. Si e aplecat spre lucrurile practice, concrete si directe. Asta e talentul lui. Si e in stare sa se focalizeze pe ceva concret si sa finalizeze. Cand il plimbi prin domeniul teoretic, adoarme. Sau se sileste sa nu. La planuit, ca la table. O mutare-doua inainte, nicidecum pe termen lung. E perfect team-mate pentru mine, in felul in care vad eu munca in echipa: oameni diferiti, care se completeaza, nu oameni identici care canta stereo (sau multi-chanel, pentru chitibusari). Dar iau partiturile pe rand, nu simultan. Si dureaza mai mult si sunt mai putin eficienti. Adica, la final, nu sunt echipa, sunt clone.
Si azi dimineata, in ciuda tuturor celor discutate ieri, a celor planuite, el ma cheama sa cantam impreuna, pe partitura lui. Desi nu era nevoie, el o interpreteaza foarte bine, dar se simte singur cand nu canta cu cineva sau nu ii aplauda cineva performantele. Asta fara sa se gandeasca la faptul ca partitura mea face praf si-apoi trebuie sa stau la noapte sa o descifrez. Mi-au sarit toate mustarurile, cate am gasit disponibile pe zona, si-asa stau si fac gratios nimic, fiindca de nervi nu ma pot concentra.
E egosim sau pur si simplu incapacitate de a empatiza?

Pietrele mele

Stabilitate. Constantza. Permanentza.
* * *
Cei mai multi, inconstient, le considera jaloanele care iti arata ca fericirea (aia cu F) e la mica distanta. Din pacate, e la fel cu lacul-balta care pare sa fie nu departe in fata, in caldura desertului (stiu despre ce vorbesc, eu am vazut Fata Morgana, la aproape 70 de grade - Celsius, desigur, nu Fahrenheit - in desert). Nimic mai putin adevarat. Fiindca, atunci, cele mai fericite "chestii" de pe planeta ar fi pietrele, care au parte din plin de cele pomenite. Sau poate ca ele chiar sunt fericite?
Am recitit recent Nestemate visatoare a lui Sturgeon. Cu aceeasi placere ca datile anterioare, doar ca am gasit alte intelesuri. O carte e ca o sageata, conteaza prea putin ce are arcasul pe sub vesta. E important unde anume a trimis si daca sageata a reusit sa ajunga acolo. Asa ca poti citi despre androizi si sa intelegi cum e singuratatea, de pilda. Ei bine, in cartea aia, noi impartim planeta cu o specie care nu ne face niciun fel de concurenta, nici noua nici regnului animal. Asa ca ei sunt invizibili pentru noi. Dincolo de priceperea noastra sunt dorintele, scopurile, felul lor de a fi fericiti si impliniti. La fel cum le sunt lor ale noastre. Multimi disjuncte. Tin minte ca notiunea asta ma umplea de tristete. Lipsa oricarui lucru comun e mult mai trista prin faptul ca e imposibila comunicarea. Fara nimic care sa apartina ambelor entitati, nu e posibila nicio forma de intelegere si comunicare. Si totusi, exista alieni si aici pe pamant... entitati cu forma umana aflati dicolo de comunicare...