Non idem est si duo dicunt idem

Cârcotașul  - Anthony de Mello

A fost odată un rabin considerat de întreaga comunitate un om al lui Dumnezeu. Nu trecea o zi fără ca o mare mulţime de oameni să se adune la uşa sa, aşteptând de la acesta fie un sfat, fie o binecuvântare sau o vindecare. De fiecare dată când rabinul vorbea, oamenii îi sorbeau literalmente cuvintele.
Din păcate, în auditoriu se găsea întotdeauna un om dezagreabil care nu pierdea nicio ocazie să îl contrazică pe maestru. El îi observa slăbiciunile şi nu ezita să îşi bată joc de ele, spre imensa iritare a discipolilor acestuia, care au început să creadă că este diavolul în carne şi oase.
Într-o zi, “diavolul” s-a îmbolnăvit şi a murit. Întreaga comunitate a respirat uşurată. Oamenii şi-au pus o mască solemnă, potrivită cu ocazia, dar în sinea lor toţi erau fericiţi că discursurile inspirate ale maestrului nu vor mai fi întrerupte, iar comportamentul acestuia nu va mai fi criticat de acest eretic lipsit de orice respect.
De aceea, toată lumea a rămas surprinsă să îl vadă pe maestru luând parte la înmormântare răvăşit de durere. Mai târziu, un discipol l-a întrebat dacă a deplâns soarta eternă a celui decedat.
- Nici vorbă, i-a răspuns maestrul. De ce l-aş fi deplâns pe acel suflet, aflat acum în ceruri? Mi-am deplâns propria soartă, căci acel om a fost singurul meu prieten. Toţi ceilalţi nu fac decât să mă adore. El era singurul care mă provoca, scoţându-mi în evidenţă defectele şi ajutându-mă astfel să mă transform. Acum nu se mai află printre noi, iar eu mă tem că îmi voi înceta creşterea spirituală.
După care a izbucnit din nou în lacrimi.

Mamă specială - Erma Bombeck

Multe femei devin mame din întâmplare, unele la alegerea lor, altele din cauza presiunilor sociale și poate cateva din obișnuință. În acest an, aproape 100.000 de femei vor deveni mame ale unor copii cu handicap.
V-ați întrebat vreodată cum sunt alese mamele copiilor cu handicap?
Eu îmi imaginez cum Dumnezeu se află deasupra Pământului și își alege cu multă grijă și după multă chibzuință darurile sale… Pe masură ce observă, le dă ordine îngerilor săi, să ia notițe în Cartea Destinului: Amstrong Beth, băiat. Sfântul protector: Matteo; Forest Marjorie, fată. Sfanta protectoar: Cecilia. Și tot așa… La sfârșit, îi spune un nume, îngerului și surâde:
– Dă-i un fiu handicapat. Îngerul e curios.
– Pentru ce, Doamne? E atât de fericită!
– Exact, surâde Dumnezeu. Aș putea să dau un fiu handicapat, unei mame care nu știe să surâdă? Aș fi foarte crud.
– Dar va avea răbdare?, întreabă îngerul.
– Nu vreau ca ea să aibă prea multă răbdare, caci se va îneca într-o mare de regrete și autocompătimire. Odată cu trecerea stării de șoc și a resentimentelor, ea va fi în stare să facă față situației. Astăzi am privit-o cu atenție. Este așa de sigură de ea însăși și independentă, calități atât de rare, dar atât de necesare pentru o mamă. Vezi, copilul pe care i-l voi da va avea o lume proprie lui. Mama va trebui să-l facă să traiasca în lumea ei și acest lucru nu va fi ușor.
– Dar, Doamne, cred ca nu are nici credință. Dumnezeu surâde.
– N-are importanță. Eu pot să repar lucrul ăsta. Ea este perfecta. Da, ea este o femeie pe care o voi binecuvanta cu un copil mai puțin perfect. Încă nu-și dă seama, dar e de invidiat.
– Nu va considera definitive, nici măcar un singur cuvânt. Nu va considera niciodată un pas, ca ceva obișnuit. Când copilul ei va spune “mama” pentru prima oară, va fi martora unei minuni și va știi lucrul acesta. Cand va descrie un copac sau un apus de soare, pentru copilul ei orb, ea însăși le va vedea așa cum puțini oameni văd creațiile mele.
Îi voi permite să vada clar, lucrurile pe care doar EU le văd: indiferența, cruzimea, prejudecata – și să se înalțe deasupra lor. Nu va fi niciodată singură. Voi fi alături de ea, în fiecare minut al fiecărei zile din viața ei, deoarece ea va face munca MEA, ca și cum ar fi aici lângă MINE.
– Și cine va fi Sfântul Protector al copilului său?, întrebă îngerul, cu pana suspendata în aer.
….Dumnezeu surâse…
– O oglindă va fi suficientă.


 Acum niste anisori am aflat, surprinzator de tarziu in fluviul de informatie modern, ce este Sindromul Down.
Si am aflat asta prin exeprienta directa, nu citind pe net ori in slove pe hartie.
Am crezut, pana in acel moment al vietii mele ca nu e mai mare blestem si sentinta mai grea decat sa ai un copil special. Sau, cu un pic de complicatie, sa fii o mama singura a unui copil special. Am crezut si nimic nu m-ar fi clintit de-acolo.
Nu sunt cuvinte multe sa descrie felia mea de viata in care condiment au fost Briana si mama sa. Daca nu ti-a transmis niciodata iubire in stare pura un asemenea copil (indiferent de ce varsta ar fi el/ea) nu poti intelege. Fiindca nu sunt cuvinte sa spuna asta, trebuie sa fi trait si-atunci, iar, nu mai e nevoie de cuvinte.
Necontenit ma surprinde si ma bucura sa descopar cat de minunat-simple sunt caile Sale!

Multumesc lui Razvan si alor sale File de Lumina. Titlurile sunt link-uri si astepata un click. Pozele care ar fi mers aici nu imi apartin.

Maretie Umana

Unele lucruri trebuiau sa poarte un nume. Si li s-a dat un nume simplu.
Numirea lor e o limitare, dar nelimitarea lor reala le face imposibil de perceput si de inteles.
Cel mai la indemana dintre exemple e Dumnezeu. Cand folosesti cuvantul, ai limitat inadmisibil de mult Divnitatea, in plenipotenta sa. Dumnezeu e exact bucatica pe care omul o poate atinge, arghezian, strigand: "Exista!". Divinitatea e ceva mult prea vast si departat de capacitatea noastra pentru a putea macar incerca vreun demers cognitiv, oricare ar fi el (ce expresie, si la discursrul de la Academie ar fi aplaudata, deci facem o pauza aici).
Reluam.
Divinul e departe, ar spune Paraschiva (o stiti voi mai de demult) si ar avea dreptate. Sau nu. De ce ar fi Divinul, cel incognoscibil, mai departe de mine decat mana mea, decat pleoapa mea? De ce nu ar fi Divinul aici, pasind apropiat? De ce mai mereu omul l-a exilat pe numitul Dumenzeu undeva departe, limitandu-i orizontul si oferindu-si cu aroganta capacitatea de a se ascunde vederii preainalte?
Da, exact. Pentru ca dintotdeauna Omul s-a crezut un pacatos.

Nostalgie

O Gente Da Minha Terra

É meu e vosso este fado
destino que nos amarra
por mais que seja negado
às cordas de uma guitarra
Sempre que se ouve um gemido
duma guitarra a cantar
fica-se logo perdido
com vontade de chorar
Ó gente da minha terra
agora é que eu percebi
esta tristeza que trago
foi de vós que a recebi
E pareceria ternura
se eu me deixasse embalar
era maior a amargura
menos triste o meu cantar
Ó gente da minha terra

O People of My Land

Is both mine and yours this fado
destiny that tides us (together)
no matter how much it is denied
by the strings of a guitar
whenever one hears a lament
of a guitar singing
one is instantly lost
With a desire to weep
Oh people of my land
Now I've understand
This sadness which I carry on
Was from you that I received
and it would seem tenderness
If I let myself be soothed
my anguish would be greater
my singing (would be) less sadder
Oh people of my land

Oamenii ALTFEL - Partea I

Prietenului meu care doreste sa relationeze cu oamenii ALTFEL:

Totusi, e bine sa stii ca:

Oamenii ALTFEL sunt dificili. Nu e usor de relationat cu ei, mai intai pentru ca ei sunt cautatorii si nu prea ii gasesti in sabloane. Ei nu sunt ingerii puri si ne-maculati din vise, mai degraba o sa gasesti la ei toate mizeriile lumii, pentru ca ei le gusta inainte de a le trece in "focul vesnic al Gheenei".
"De ce?" si mai ales "De ce nu?" sunt vorbele lor de capatai si inocentza ochilor rotunzi cu care iti trateaza ticurile si template-urile poate fi uneori obositoare, alteori ofensatoare; pentru ca ei nu stiu, ei invata, de multe ori, aceleasi lucruri, tot timpul noi pentru ei, ca apele raului pentru prundul de pe tarm.

Oamenii ALTFEL sunt, mai intai de toate, oameni.
Cu toate partile intunecate care pot insoti asta...

Omanezii ie Doamne, domnule!

Un poliţist opreşte o Doamnă şoferiţă:
- Aţi întrecut orice măsură! În săptămâna asta aţi lovit deja cinci pietoni!
- Şi câţi am voie?

O Doamnă intră în aprozar:
- Bună ziua, aş dori nişte cartofi.
- De cât? întreabă vânzătoarea.
- Decât cartofi!

Secretara către şef, îngrijorată:
- Sunt concediată?
- Nu, se miră şeful. Dar de ce întrebi?
- Păi, atunci de ce aţi scos canapeaua din birou?!

O Doamnă la magazin:
- Daţi-mi un litru de lapte de vacă!
- Nu încape în sticlă dvs., e prea mică.
- Atunci daţi-mi un litru de lapte de oaie!

Două Doamne la duş:
- Dă-mi, te rog, şamponul tău!
- Dar ai unul lângă tine...
- Ştiu, dar ăsta e pentru păr uscat, iar eu am părul ud!

Mergând pe stradă, o Doamnă vede la câțiva metri în fața ei o coajă de banană. Cu ochii-n lacrimi și vocea stinsă, spuse:
- Dă Doamne să nu-mi rup tot mâna stângă...

Două Doamne călătoresc cu trenul. În compartiment călătoreşte cu ele un bărbat mai în vârstă, cu barbă. Şopteşte una la urechea celeilalte:
- Uită-te! Asta-i Mircea cel Bătrân...
- Eşti proastă! Ăla-i mort de vreo 700 de ani.
În acel moment, intră un alt bărbat în compartiment şi-l salută pe bărbos:
- Ciao, Mircea, ce faci bătrâne? Nu te-am mai văzut de sute de ani....
Prima Doamnă:
- Na, cine-i proastă?

Doamnele se machiază, se dau cu creme, parfumuri, îşi aşează părul în cel mai mic detaliu.
Bărbaţii se uită la ele şi zic: Ce fund mişto!

În compartimentul unui tren, un tip şi o Doamnă. Văzându-l pe tipul din faţa sa foarte meditativ, ea întreabă:
- Domnule, la ce vă gândiţi?
- La acelaşi lucru ca şi dumneavoastră.
- Nesimţitule!

Coroborand toate datele prezentate anterior, am tras concluzia obligatorie ca majoritatea omanezilor sunt Doamne.
 Si be: asa cum ma tot traduiesc de o bucata de vreme sa va conditionez, fotografia nu are legatura cu ancheta sociala pe care am desfasurat-o.
Nu pot folosi denumirile ne-conspirative, ca am si io doua prietene care s-au nascut din gresala Doamne. Una e profa si una nu e. Allahu akhbaru de-acuma, ca le-am deconspirat.

Flori

 Flori. Verdeata. Gradina. Nu am idee cum se numesc, pliculetul cu seminte l-am aruncat in ziua urmatoare operatiei. Si toata vara am avut tufe in gradinuta, verzi si insetate. Si nici un boboc macar. Imi cam luasem speranta si ma gandeam la ceva inlocuitori mai energici, cand, spre toamna, s-au razgandit si au erupt. Genul asta de flori la noi cresc batos si vertical. Aci s-au intins pe pamant ca fasolea, doar partile cu inflorescenta capata o idee de relativa verticalitate. Nu conteaza, sunt frumoase si ma bucur sa le vad in fiecare zi.

Cat despre panselute, s-au lenevit de tot anul asta, o iau incetuc din loc si nu vor sa mai concureze cu ale vecinilor. Au lasat competitia in seama castigatorului, copacelul care a facut minuni. Dar asta intr-un alt episod, desigur.

Munca in echipa

Oamenii doresc sa faca altceva decat ceeace stiu si fac cel mai bine. Si nu vorbesc decat de oamenii care isi folosesc inteligenta. E nevoie de altceva decat de inteligenta ca sa te bucuri sa faci ceeace exista in tine si nu ce fac altii si e frumos poleit. Nu e nevoie de stapanire de sine, nu e nevoie de autocontrol. E nevoie de intelepciune. Sa te bucuri de ce ai, fara sa compari "al tau-l" cu "al lui-ul" ca sa iti creezi (singur, de bunavoie si nesilit de nimeni) neplaceri, sa fii multumit, sa iti creezi starea de multumire - care e undeva la polul opus complacerii - asta e doar lucrarea, efectul intelepciunii.
Prietenul si asociatul meu e un om intelegent. Nativ. Partea de cultura se rezuma la televizor si ce se da pe-acolo, dar vorbeam de inteligenta acuma. Si e aplecat spre lucrurile practice, concrete si directe. Asta e talentul lui. Si e in stare sa se focalizeze pe ceva concret si sa finalizeze. Cand il plimbi prin domeniul teoretic, adoarme. Sau se sileste sa nu. La planuit, ca la table. O mutare-doua inainte, nicidecum pe termen lung. E perfect team-mate pentru mine, in felul in care vad eu munca in echipa: oameni diferiti, care se completeaza, nu oameni identici care canta stereo (sau multi-chanel, pentru chitibusari). Dar iau partiturile pe rand, nu simultan. Si dureaza mai mult si sunt mai putin eficienti. Adica, la final, nu sunt echipa, sunt clone.
Si azi dimineata, in ciuda tuturor celor discutate ieri, a celor planuite, el ma cheama sa cantam impreuna, pe partitura lui. Desi nu era nevoie, el o interpreteaza foarte bine, dar se simte singur cand nu canta cu cineva sau nu ii aplauda cineva performantele. Asta fara sa se gandeasca la faptul ca partitura mea face praf si-apoi trebuie sa stau la noapte sa o descifrez. Mi-au sarit toate mustarurile, cate am gasit disponibile pe zona, si-asa stau si fac gratios nimic, fiindca de nervi nu ma pot concentra.
E egosim sau pur si simplu incapacitate de a empatiza?

Pietrele mele

Stabilitate. Constantza. Permanentza.
* * *
Cei mai multi, inconstient, le considera jaloanele care iti arata ca fericirea (aia cu F) e la mica distanta. Din pacate, e la fel cu lacul-balta care pare sa fie nu departe in fata, in caldura desertului (stiu despre ce vorbesc, eu am vazut Fata Morgana, la aproape 70 de grade - Celsius, desigur, nu Fahrenheit - in desert). Nimic mai putin adevarat. Fiindca, atunci, cele mai fericite "chestii" de pe planeta ar fi pietrele, care au parte din plin de cele pomenite. Sau poate ca ele chiar sunt fericite?
Am recitit recent Nestemate visatoare a lui Sturgeon. Cu aceeasi placere ca datile anterioare, doar ca am gasit alte intelesuri. O carte e ca o sageata, conteaza prea putin ce are arcasul pe sub vesta. E important unde anume a trimis si daca sageata a reusit sa ajunga acolo. Asa ca poti citi despre androizi si sa intelegi cum e singuratatea, de pilda. Ei bine, in cartea aia, noi impartim planeta cu o specie care nu ne face niciun fel de concurenta, nici noua nici regnului animal. Asa ca ei sunt invizibili pentru noi. Dincolo de priceperea noastra sunt dorintele, scopurile, felul lor de a fi fericiti si impliniti. La fel cum le sunt lor ale noastre. Multimi disjuncte. Tin minte ca notiunea asta ma umplea de tristete. Lipsa oricarui lucru comun e mult mai trista prin faptul ca e imposibila comunicarea. Fara nimic care sa apartina ambelor entitati, nu e posibila nicio forma de intelegere si comunicare. Si totusi, exista alieni si aici pe pamant... entitati cu forma umana aflati dicolo de comunicare...