Munca de zi cu zi - cioplirea neingaduitoare si totusi cat de cu multa dragoste din tine insuti...
Cautarea cotidiana a adevarului, insotita de aflarea sa la fel de cotidiana - fiindca adevarul asta e ca si existenta, ori mai bine am spune ca e tocmai existenta - si ele sunt ca fluviul. Nu poti sa cunosti niciodata Fluviul, poti sa cunosti fluviul din Acum. Apoi a trecut intr-un alt Acum si apoi intr-un altul, si iar si iar, un vesnic dans cosmic, ingemanare intre Cel Care Creeaza si Cel Care E Imanent, intre cel ce priveste si cel ce actioneaza. Daca ochiul tau oboseste sa priveasca acest caleidoscop de Acumi, tebuie doar sa iti opresti pentru putin timp privirea, nimeni si nimic nu are dreptul de a te acuza de ne-trairea aceea. Nimeni, am spus, nici macar TU! Si apoi, sa ridici pleoapa si sa continui sa urmaresti miscarea in bucatele de nemiscare, in fragmente de stop-stop-stop cadre in prezent.
Pare o solutie simpla, nu? Insa cei mai multi aleg sa isi inghete atat adevarurile cat si existenta, sa le ofere fixitate si soliditate prin ridicarea de stavilare, prin intepenirea curgerii si a fluiditatii - pana cand iazul lor care odinioara era cel putin un parau devine mult prea statut si neplacut mirositor... pana cand tot ce ei sunt devine NE-existenta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu