Dumineca in Familie

O imagine e cat o mie de vorbe...
Cred ca asta e cel mai stufos dintre toate post-urile mele... 3.000 de cuvinte...
Am dat jos 4 kile de cand am venit de la Chisinau, cu o singura optiune: renuntarea la zaharul alb (si tot ce il contine) si la "nucile de pamant"

Si asa am reusit sa incapem toti si sa urcam la Suior. Unde fetele (Ivy si prietena ei) au descoperit Paradisul: locul unde poti compensa frustrarile pe care "nu sari in picioare pe canapea!" le-a adunat de-a lungul anilor...

Grupul Humanity`s Team

Vorbeam zilele astea cu colegul meu de delegatie despre HT. Ce este, ce vrea si cum. Si merita consemnata urmatoarea idee:

Nu e un loc in care sa inveti ori un loc in care cineva sa faca secretariat la Dumnezeu, pentru tine. E un loc in care sa iti gasesti prieteni. Am cunoscut pe cineva care gasise de una singura inceputul Drumului. Fara sa citeasca nimic, fara sa vorbeasca cu nimeni. Si era tare nedumerita de raspunsurile pe care le gasise (inauntrul sau) si se intreba daca mai sunt si altii asemeni ei. Aidoma calatorului care gaseste comoara si nu are cu cine sa o imparta... Ei bine, Grupul si in general activitatile noastre asta ar trebui sa fie: un loc in care sa gasesti suport. Nu consiliere psihologica, economico-financiara ori de alta natura. Nu, consilierea vine direct, fara intermediere. Aici gasesti prietenii cu care poti sta fara sa vorbesti si fara sa simti nevoia de a o face.

(multumiri Iuliei pt imagine)

Un vis al meu pe care il pastrez de vreo douazeci de ani s-a implinit ieri: am reusit sa imi iau o masina noua. Si cum poate ca e si normal, primul pe care l-am plimbat cu ea a fost Juniorul meu (-18 :D).

Ne-am pus popourile inauntru si nu ne-am oprit pana la lac, la Bodi de la Mogosa. Unde am facut cateva poze. Impartasite cu voi aici. In alb si negru

Arheologie in Ieri

Mai stau de vorba uneori cu cei care n-au altceva mai bun de facut decat asta. Si asa am realizat ca memoria mea functioneaza ceva mai deosebit. Se da, de pilda, o anumita intamplare, pe care am pastrat-o si eu si John intre amintiri (noi fiind, impreuna, protagonistii din prim-planul acesteia). Dupa ce s-a asternut ceva praf peste fapte, dialoguri si emotii ne raintalnim si cautam sa revedem tusele de lumina si umbrele intamplarii de demult... si atunci am parte de o surpriza; John imi descrie cu precizie cadrul, isi aminteste ce s-a intamplat si unde, dialogurile in buna masura si prea putin trairile sale, emotiile sale. Eu, pe de alta parte, am o amintire vaga despre ce, cum si unde, tin minte destul de bine cine, in schimb pot sa "gust" emotiile de atunci care au ramas proaspete si pot fi chemate in orice moment. Nu imi vine usor sa le impartasesc, fiindca si in momentul in care au avut loc erau ceva personal si intim, dar ele sunt ceeace imi ramane mie pentru Maine din fiecare Acum...

Realitate si Iluzie

Am reintalinit in dimineata asta in minte sintagma, pe care unii poate ati lasat-o deja sa plece iar altii nu ati intalnit-o cotidian: puternic ancorat in realitate. Uzata de prea multa intrebuintare, si totusi cu sensurile inca ascunse. Si m-am apucat sa o "in patru despic".
Ancorat - oferta de stabilitate, de neschimbare, ancora asta e o piesa care iti salveaza viata in furtuna, inaintea tarmurilor pe care ai naufragia cu siguranta. Si totusi... cine nu l-a visat pe Robinson Eu? Daca nava sa avea o ancora buna si ferma el nu ar fi existat asfel incat sa devina robinson (cu r mic). Pe de alta parte, ar fi fost posibil sa isi incheie calatoria acolo, inainte de a incepe sa devina. E o alegere, nu? folosesti o ancora ori preferi sa cutreieri, dus de val... o alegere pe care o faci permanent, fara incetare si cu dreptul perpetuu de a-ti schimba optiunea...
Realitate - ce e totusi realitatea aia in care iti infigi ancorele? E ea chiar asa de ferma sau e cea mai mare iluzie? Ce e real? Job-ul tau zilnic, respiratia ta, lumina care iti gadila retina, senzatia greu de explicat a mainii tale pe sanul ei, gustul enorm al unui ardei iute, masina in care iti petreci mai mult timp decat ar fi normal, familia ta care [...], prietenii si crasma in care va intalniti, banii tai si casa ta, firma ta unde esti sluga sau ce? Asta sa fie oare Realitatea? Asta e locul in care dorim si reusim sa ne aruncam ancora? Acolo vrem sa ne fixam? Sa imbatranim agale si sa plecam? De acolo? Hmmmm....

Fluviul Vietii

Munca de zi cu zi - cioplirea neingaduitoare si totusi cat de cu multa dragoste din tine insuti...
Cautarea cotidiana a adevarului, insotita de aflarea sa la fel de cotidiana - fiindca adevarul asta e ca si existenta, ori mai bine am spune ca e tocmai existenta - si ele sunt ca fluviul. Nu poti sa cunosti niciodata Fluviul, poti sa cunosti fluviul din Acum. Apoi a trecut intr-un alt Acum si apoi intr-un altul, si iar si iar, un vesnic dans cosmic, ingemanare intre Cel Care Creeaza si Cel Care E Imanent, intre cel ce priveste si cel ce actioneaza. Daca ochiul tau oboseste sa priveasca acest caleidoscop de Acumi, tebuie doar sa iti opresti pentru putin timp privirea, nimeni si nimic nu are dreptul de a te acuza de ne-trairea aceea. Nimeni, am spus, nici macar TU! Si apoi, sa ridici pleoapa si sa continui sa urmaresti miscarea in bucatele de nemiscare, in fragmente de stop-stop-stop cadre in prezent.
Pare o solutie simpla, nu? Insa cei mai multi aleg sa isi inghete atat adevarurile cat si existenta, sa le ofere fixitate si soliditate prin ridicarea de stavilare, prin intepenirea curgerii si a fluiditatii - pana cand iazul lor care odinioara era cel putin un parau devine mult prea statut si neplacut mirositor... pana cand tot ce ei sunt devine NE-existenta...

Lumea de la marginea ochiului

La margine ochiului, dincolo de ce vezi, se afla o lume pe care o banuiesti a fi mai buna, mai calda, mai impanata cu covrigei. Si mereu rasucesti din cap sa o surprinzi, mereu incerci sa o gasesti. Si tot facand asa nu mai e timp sa vezi Soarele momentului, surasul momentului si frumusetile din momentul Acum.

Intotdeauna iti dai seama ca nimic nu e "dat", ca si cele mai banale dinte lucruri sunt un dar pe care ti-l face Existenta. Partea intunecata este ca, de cele mai multe ori realizezi aceasta abia cand se ispravesc ori iti sunt luate. In "ceapa" cotidienelor actiuni, simtiri si evenimente te plicitisesti de multe ori - sau esti prea obosit de drum - sa mai cauti dincolo de superficialele straturi de sensuri. Uitand bucuria de a gasi intelesurile ascunse in profunzime, bucuria Evrikai si sentimentul nepereche al exploratorului de taramuri albe, treci pe langa minunile cele mai simple fara sa stai o clipa in contemplare senina si adunare de sufleteasca frumusete.