Prietenul meu

Asa arata costumul traditional omanez. Haina se numeste, ca dealtfel la toti ceilalti arabi, dishdasha. Insa acoperamantul pentru cap e strict omanez. Se numeste kumma. Ei folosesc bineinteles si turbane, cipilici americanesti ori nimic, dar kumma este omaneza prin excelenta. Ca necredincios nu ai voie sa imbraci dishdasha, desi e posibil sa iti cumperi asa ceva din souk (am gasit si in iarna in soukul de la Mattrah). E aici un text despre cum este imbracat, in mod traditional, un barbat din tara asta; e in engleza, daca-i musai incerc sa il traduc, ok?

The national dress for Omani men is a simple, ankle-length, collarless gown with long sleeves called the dishdasha. The colour most frequently worn is white, although a variety of other colours such as black, blue, brown and lilac can also be seen. Its main adornment is a tassel (furakha) sewn into the neckline, which can be impregnated with perfume.

Underneath the dishdasha, a plain piece of cloth covering the body is worn from the waist down. Omani men may wear a variety of head dresses. The muzzar is a square of finely woven woollen or cotton fabric, wrapped and folded into a turban. Underneath this, the kummar, an intricately embroidered cap, is sometimes worn.

The shal, a long strip of cloth acting as a holder for the khanjar (a silver, hand-crafted knife or dagger) may be made from the same material as the muzzar. Alternatively, the holder may be fashioned in the form of a belt made from leather and silver, which is called a sapta. On formal occasions, the dishdasha may be covered by a black or beige cloak, called a bisht.

The embroidery edging the cloak is often in silver or gold thread and it is intricate in detail. Some men carry the assa, a stick, which can have practical uses or is simply used as an accessory during formal events. Omani men, on the whole, wear sandals on their feet.

Cel pe care l-am fotografiat e prietenul meu de aici. Ii datorez multe vorbe bune spuse unor cunoscuti de-ai sai, trebuie sa ii multumesc pentru ca am gasit un job satisfacator, si pentru multele feluri in care m-a ajutat. Cred ca dupa ce se intoarce din desert am sa revin la subiectul acesta.

Schimbarea

Momentul in care iesi din vechea ta piele, cand lepezi vechea ta carapace pentru a astepta sa iti creasca una noua. In acele momente esti mult mai vulnerabil si mult mai predispus la a fi atins de catre lucruri mai fine si mai delicate, care in mod normal nici macar nu ar fi produs o vibratie la capatul unui nerv senzitiv.
Cand am plecat din "zona de confort" in care ma balaceam de cativa ani* si am ales schimbarea nu am dorit decat sa vin aici. Analizand acum ce doream de fapt, rezultatul e ca imaginam o alta "zona de confort" care sa aiba acelasi schelet ca si cea tocmai abandonata, dar sa fie ambalata diferit. Acum sunt revoltat impotriva acelei imagini mentale si incerc sa nu ajung acolo. Nu stiu in ce masura voi reusi, dar si simpla senzatie de nemultumire care ar insoti un asemenea "cantonament" e mai mult decat un germene benign care poate scurma la temeliile unui trai calm.
Si totusi imi doresc o locuinta, singur, cu un pic de confort (in care e inclusa viitoarea mea combina audio JVC si un calculator, ambele la un pret ca depaseste cu putin jumatatea salariului meu de aici pe o luna - nu o spun de fuduleala, ci doar ca sa explic faptul ca nu e un sacrificiu, cum ar fi acasa, ci un lucru pe care pot sa mi-l permit), deci un picut de confort, fara sa o transform in loc in care sa ma ascund si sa ma automultumesc.
Schimbarea. Pana si tastele de pe calculatorul de birou sunt altele, pana si Microsoft Office-ul instalat pe computerul de la birou functioneaza diferit. Momente zilnice in care imi amintesc.

* o relatie la distanta cu iubita mea, care nu implica nimic - un crochiu de relatie adica; o relatie la fel de schitata cu fiul meu; nici un fel de relatie cu fiica mea; nici o relatie cu sora mea; o relatie superficiala si de la "Inaltimea Noastra" cu parintii mei; un serviciu al meu la care traiam la umbra a ceeace facusem inainte si la umbra a ceeace as fi putut face in orice moment, daca as fi fost determinat (teorie); un loc al meu in care nu interactionam cu nimic si asta ma facea sa cred ca sunt evoluat - nici un incident, viata lina si confort cat pe fundul marii: intunerec si nemiscare

Raport 2

Imagini de astazi, de la Ocean.
Si locul in care locuiesc acum, la prietenele mele Simona si Maria.

Raport 1

Asta e un supermarket la orele serii.
Am fost si in ceeace turcii ar numi suk si am facut si niste poze cu argintarii, dar cum sunt niste dificultati acum cu computerul asta de pe care va povestesc, o sa le pun doar data viitoare.
Maine sper sa vad oceanul, iar - si cu bucurie fiindca e mai cald decat data trecuta cand am avut timp sa ne intalnim.
A inceput week-end-ul si ma simt un pic obosit.
Imi caut locuinta, am dezlegare pentru un apartament de 2 camere (cu un dormitor adica) dar e greu de gasit ceva liber in perioada asta, unii stau pe liste pe la agentii si de 3-4 luni. S-au pus in miscare niste "sforarii" si astept. O sa fie exact asa cum trebuie si nu ma indoiesc de asta.

Lumea fructelor

Curmalele, spun cei de aici, sunt de mai mult de 350 de feluri. Si vorbesc de cele proaspete, nu de cele uscate care si alea or fi, logic, tot de vreo 350 de soiuri, nu? Oricum, in seara asta am avut parte de curmale galbene, mai mari decat niste prune (cam de 5 cm lungime) si foarte coapte, extrem de dulci. Si fiindca nici eu nu am stiut, va spun si voua: curmalele de la noi sunt doar uscate, nu sunt catusi de putin indulcite. E inutil. Cele din seara sta erau bune de pus in ceai in loc de miere, am mancat cat am rabdat, as putea spune si am trecut apoi la alt prieten al meu - mango. Pana acum am incercat 4 sau chiar 5 feluri, nu sunt sigur, am impresia ca doar 4, ca doua parca erau aceeasi varietate, doar de diferite dimensiuni. Am gasit si o specie paroasa - desigur, nu pe dinafara ci pe dinauntru, parca torci nu mananci. Sunt verzi si sunt portocalii, si mai sunt si de aia rosii. O feerie! Ananas inca nu mi-am permis, fiindca nu am capatat primul salariu si traim din "trusa de supravietuire" - si ananasul e scump, in sezonul asta, ceva mai scump decat acasa. Bananele autohtone sunt, cumparate de la cate un batranel fermier ce sta cu o masina si o copertina pe margini de uliti prin cartiere, ceva sub un leu de-al nostru. Doua-trei kile de mango te costa catre 10 lei, la aceeasi sursa. Curmalele sunt cam 6 lei si batranul iti mai pune asa, de la el, cate un pumn-doi peste un kilogram.
Imi plac oamenii astia cu pielea arsa de soare si de vanturi, care se uita la tine drept, fara banuieli si fara inconjur. Te privesc si te vad, nu se uita nici pe langa tine nici prin tine. Chiar si tinerii au un mod relaxat si calm de a lua lucrurile.
Colegii mei de la firma sunt omanezi, filipinezi, tailandezi, indieni si m-am nimerit si eu roman printre ei. Mi-e bine. Nu am spus ca mi-e usor, pana am sa ma invat cu programul (de doua ori) si cu munca, mai ales, dupa ce in ultimul an am fost vizitator prin sectorul "munca". Nu mi-e de loc usor, si acum ca e trecut cu v`un sfert de ora de 21, abia stept sa apas "publicare" ca sa imi iau cartea si sa ma pun in pat. Cartile, ca-s doua. Un lux pe care mi l-am permis cu tupeu: sa imi pun carti in valiza; nu chiar pe toate pe care as fi dorit, dar tot au fost cateva, si bune.

Oprire 2

Am incercat in ultima vreme sa caut in cuvinte explicatii si ascunzisuri.
Ca atare, am sa imi refuz, o vreme, cuvintele. Nu cele care sunt cu mine, doar cele care sunt de la mine pentru altii. Felul in care incerc sa ma prezint voua, in lumina vorbelor. Nu e o pedeapsa, e o incercare de a gasi. De a-l gasi pe cel care sunt, dezbracat de hainele cuvintelor frumoase si coafate. Care incearca sa spuna despre mine lucruri care sa imi gadile in mod placut "auzul" si sa imi ofere papica pentru ca egoul meu sa creasca mare si frumusel.
Interactiunile mele cu ceilalti au devenit diferite. Am incetat sa mai simulez si am inceput sa iau parte.
Cineva mi-a trasnmis, intr-un moment de graba ori de manie, ideea. Sentimente inexistente - sentimente doar simulate. Si de atunci o tot rumeg si tot masor adancimi cu ea, ca si cu o funie cu noduri. Si spre surpriza mea, descopar locuri in care profunzimea nu exista defel.
Asadar, cata vreme sunt in procesul de renovare*, am sa inlocuiesc analistul cu reporterul si cu fotograful.

*renovarea implica dragoste, nu violenta

Oprire

De fiecare data cand crezi ca ai ajuns sa stai pe ceva, sa construiesti un fundament, un fel de temelie inalta, pentru cine esti tu, ti se ofera oportunitatea sa intelegi ca era doar nisip, care, nefiind atent, s-a scurs si ai ramas, din fericire, numai cu tine, fara adausuri. Si atunci ori te suporti, ori te prefaci ca te suporti ori pui osu` la treaba. Ciudat, cel mai simplu e sa faci asta, dar cu cat mai greu e sa te apuci! Cine nu ma crede, n-are decat sa intre in dulapul cu haine si sa inceapa sa arunce tot ce nu a purtat in ultima vreme. O sa vedeti atunci cat e de usor sa iti arunci inutilitatile care te compun si care iti ofera o imagine falsa de sine.

Astrology

Sunday, August 3:
You feel the weight of an overstuffed inbox - even if it's just email, it still feels like a burden! You should try to make sure that you're answering as much as you can and deleting the stuff that doesn't matter.

Si asta a fost prima mea zi aici. Concludent, nu? Si pe zi ce trece, lucrurile care nu conteaza incep sa fie tot mai numeroase. Nu, nu plec din viata mea, doar incep sa vad diferentele. E bine, e frumos si chiar confortabil sa iti faci o casa. Daca o sa fie, nimic de zis. Dar nu mai intentionez sa ma vand rob pentru a face asta.
Si am auzit discutii despre mersul in Iordania, la Petra.
Si despre un drum care traverseaza tot Omanul, pana la Salalah. Ceva in jur de 1.000 de km.
Lucrez cu omanezi, filipinezi, indieni si tailandezi. Candva am citit niste cuvinte despre lume, vazuta ca o tesatura de relatii interumane, ne-doborate de distante si graiuri. Acum nu mai am nevoie de cuvinte.
Si peste toate, a inceput sa fie cald cu adevarat. Se schimba din ce in ce metabolismul meu.
Si mi-e asa de bine...

Dependente si iar despre cuvinte...

Fata l-a intrebat pe iubitul ei:
- Iti plac?
El a raspuns:
- Nu.
Ea l-a intrebat iar:
- Ma gasesti draguta?
El a raspuns:
- Nu.
Ea l-a intrebat pentru a treia oara:
- Ma aflu in inima ta ?
El a raspuns:
- Nu.
Pentru ultima data, ea l-a intrebat:
- Daca plec, vei plange dupa mine ?
El a raspuns:
Nu. (pare ca era un tip mai sec, de felu` lui)
Ea a plecat trista. Si atunci el a prins-o de mana, spunandu-i:
- Eu nu te plac, te iubesc. Nu te gasesc draguta, ci frumoasa. Tu nu esti in inima mea, tu esti insasi inima mea. Eu nu voi plange dupa tine daca pleci, eu pur si simplu voi muri.

What`s wrong with the story?

Pentru imagini ii multumesc cu mult drag omului fain care e Adriana Rosu

O viata in doua valize

Am plecat din viata mea veche, nu stiu pentru cat timp si nici nu-mi bat capul.
Am luat doua valize, am ingramadit in ele niste tricouri, ceva desuuri, niste ciorapi, ceva DVD-uri si CD-uri, trusa de scule, 2TB de hardisk-uri si luxul suprem, niste carti. (In trei aeroporturi, m-au intrebat doar de harduri - la Bucuresti, unde am si desfacut valijoara, si de trusa de scule - la Muscat, unde m-au crezut pe cuvant).
Dimineata, dupa vreo 6 ore de somn placut, stam si ma uitam cu ochii in tavan si cu ailalti ochi prin cap si pe altundeva si am vazut ca asa cum nu poti poseda pe nimeni nu poti sa posezi nici lucruri, fiindca de fapt lucrurile te poseda pe tine. Asa ca e posibil ca doua valize sa fi fost cam mult... si am scapat si de senzatia de la marginea ochiului ca am uitat ceva important. Sunt cu un pas mai liber decat ieri...

Doar vorbe fara imagini...

Capatul Lumii (15 mai 2008)

Dupa lungã truda zilei, ostenit,
Soarele isi inchide amurgului pleoapa.
Dupa lungã truda zilei, infrigurat,
Ochiul meu se deschide larg inauntru.

Dupa toata primavara, preapline,
Apele cerului cauta popasul de vara.
Dupa toate primaverile, netrecute,
Apele ochiului meu cauta o delta.

Dupa ce s-a gasit iarasi, verde,
Coltul ierbii inghite cu nesat luminã.
Dupa ce l-am gasit iarasi, nepierdutul,
Sufletul meu nu poate sa nu cante.

Suras de Inger

Cuvintele, cu toatele, spusele,
sunt niste pasari mari, albe
si mioape.
Ele vad lumea si visele
fara profunzimi, fara abisuri.
Plata.

Cuvintele, tainuitele, nespusele,
jertfite inimii,
sunt pline, mustesc atingerii,
de sevele dulci si intepatoare
ale realitatii
din noi.

Lumea (lumea, lumea, lumea)
in care trebuie sa traim
e in staza, tintuita
de ochii tai de noapte
gazduind
un zambet fara sfarsit.

Icoanele Iubirii

Sa iubesti
e ca si cand te-ai scufunda
intr-o mare de liniste.

Sa iubesti
e ca si cand ai pleca departe
pe tarmul unei mari de uitare.

Sa iubesti
e ca si cand ai aprinde o candela
intr-o catedrala cat Universul.

Sa iubesti
e ca si cand ai calca in vis viu
pe dalele singulare ale realitatii.

Sa iubesti
e ca si cand ai simti pulsul profund
al lui Dumnezeu tinut de mana.

Sa iubesti
e ca si cand ai fi Soare
si ai da tot ce este Lumina.

Lumea Noua (Oradea, 29.05.2008)

Calatoria mea cu Santa Maria
A fost rodnica si binecuvantata.
Lumea Noua si-a deschis portile
In fata pasului meu treaz.

Dupa ce mi s-au sfarsit ragazurile,
Dupa ce ochii mei au obosit de ape,
Dupa ce sufletul meu s-a mahnit
Si s-a intors in sine ca o maneca
De la camasa trasa peste cap,
Dupa ce am inaltat temple
Negandului si nemiscarii,
Tu, Doamne, ai rasarit malul.

Si-am inviat
fara sa uit nimic
din ce am fost.

Reanimare (Bt, 10 iunie 2008)

Hai vino sa dam o sansa noua unor cuvinte vechi,
Nu-i vina noastra, iubito ca ne-am nascut abia acum.
Ele au fost siluite de gurile pline de intunereci si venin.
Hai, vino, iubito, sa le dam inapoi lumina cu gurile noastre.

De la rasaritul acesta tarziu cand am venit in lume fiecare
Ne-am cautat cum isi cauta oxigenul infrigurat hidrogenii,
Sa facem Niagare de suflet si oceane de simtire adanca
Sa lasam aburul norilor sa ascunda fata fierbinte a soarelui.

De-abia acum mi-am implinit valentele in tacerea de aur.
Vorbele s-au scurs din ulcior, unele adapand setea
Altele nascand nesfarsite siruri de flori in drumurile noastre.
Hai vino, iubito, sa reinviem cuvintele muribunde "Te Iubesc!"

Pietrele Doamnei

Rarau... dupa douazeci de ani...
Pietrele Doamnei, de data asta pe marcaj, cuminte, fiindca ligamentele de orasean au asa, o vointa a lor proprie, si obiecteaza cand incerci sa le utilizezi pe scurtaturi, prin hornuri... Cateva ore sus, cu drag, ca pe Acoperisul Lumii... cateva momente "cu capul in nori", apoi coborarea, revenirea la cabana care e cum a fost si acum o generatie. O minunata ciorba de legume, dreasa cu mujdei de usturoi (si daca tot pomenim de astea, inainte de a incepe drumul pe valea Bistritei, trecusem pe la The Lions, in Gura Humorului, la o supa-crema de ciuperci, miam-miam-miam) si apoi, fiindca nu ne ierta ploaia, am decis sa schimbam gazda, pornind spre poale, cu un popas la Manastirea Rarau, loc situat atat de aproape de portalul Pietrele Doamnei incat focalizeaza, intr-o icoana celebra, energia locului pana la durere fizica. Si din usa in usa, am ajuns iar la The Lions, care a oferit nu doar o masa copioasa ci si o gazda buna. Si am remarcat ca, in ce priveste decoratiunile interioare, simtul estetic nu e factorul decisiv in a-ti place ori nu un loc. O seara, apoi o dimineata. Voronetul, Dragomirna. Intre ele, un scurt interludiu pe la Arbore. In drum, cu bucurie am intalnit si ne-am pozat cu cativa oameni in port popular. Biserica din Arbore e unica, o forma deosebita si o pictura la fel de valoroasa cum e cea de la Moldovita... si care se restaureaza, incet, si cu infinita delicatete...
Bucurie, pace... si "Dumnezeu, pasind apropiat"...

Visul din viata - viata din vis...

Am plecat de-acasă (ceva mai repede, direct de la birou, de data asta cu bileţel de voie, verbal, desigur) şi-am dat pinteni cailor. Drum întins cu pietre de hotar pe margini şi cu oameni frumoşi, iar deasupra un prieten zâmbind discret din colţul gurii... doar nu lipseste niciodată, şi niciodată n-am priceput ce am facut eu să merit să mă iubească aşa de frumos şi de lin, şi la fiecare suiş-coborâş să-mi pregătescă trepte de tip antiberbeleac. Am ajuns, deşi nu trebuia, să fiu primul la locul de întâlnire, datorită sinergiilor coroborate ale universurilor co-participante (pauză pentru tras sufletul şi chicoteală de tip împărţit la de pentru vorbele de tip iliescian). În realitate a fost o simplă (şi neplăcută) pană de motor. Şi-atunci m-aşez lejer pe şaua din spatele calului meu cu o carte virtuală (PDA, pentru draga de Iulia care nu a inţeles...) în mână şi un pui de somn sub gene (alea lipite de pleoape, nu de cromozomi – până şi cuvintele astea şi-au schimbat de curând rezonanţa şi nu mai sunt nelocuite). Citesc niţel din Asimov şi estimp puiuţul meu de somn creşte până devine cucoş de munte sălbatic şi nu mai iartă nimic, aşa că leg calu` şi plec.

Abia dus de-un pic de vreme aud un ciocănit în (calul n-are geam, în ce-o fi ciocănit?) şi deschid ochii (aproximativ) şi schimbăm o vorbă-două şi plecăm spre locul care, deşi necunoscut mie, mi-a fost dintotdeauna drag, citit de pe hărţi şi plimbat cu tremur pe limbă - Neagra Şarului. E o vreme bună de călărit, nici zăduf, nici ger. După ce am tras la o familie de îngeri din altă lume, ne-am pus sumanele de mers pe jos şi am dat o tură prin Paradis. Cuvintele au murit demult... Şi a fost o seară şi apoi o dimineaţă, aşa cum ne-am obişnuit îndată după Facerea Lumii. Şi se pare că va mai trebui să răbdăm o vreme succesiunea asta... Şi iar am fost hălăduit pe spinările păroase ale Muntelui... şi mai bună vreme decât un pic de ploaie şi de lapoviţă nu se poate cere. Nu‑s în stare să vă spun în cuvintele Oamenilor mari, poate în graiul elfilor să găsesc ce e nevoie, să vă dau lucrurile care au fost în sufletul care a tăcut alături de sufletul frumos de lângă OLDanny... o seară şi o dimineaţă... şi drumul înspre îndărăt, după ce am mai făcut poze cu îngeri şi am vorbit cu ei... drum sub soare şi privegheat de munţii tineri. Un Munte e aidoma lui Dumnezeu: te uiţi la el şi cu drag şi cu respect şi cu admiraţie; iţi oferă totul şi nu face nici un rabat de la prezenţa totală în locul în care te afli. Şi încet, încet, am ieşit din vale şi ne-am apropiat de locul unde oprisem la venire... am stat un pic de vorbă, fiindcă trebuia să plecam în diferite direcţii... când brusc, o bătaie în geam (care geam, doar calul n-are geam, nu?)... tresar: adormisem în parcare la staţia de benzină. Venise unul dintre cei mai iubiţi pămînteni, să mă ia în Lumea de Dincolo de Vise... la Neagra Şarului...

Imagini miscate...

Am fost prin locuri, m-am plimbat prin peisaje, am vazut lucruri, unele mai frumoasse ca altele... si mai ales, am intalnit Oamenii, zambetele lor care vin din Lumina sufletelor. Si asta e tot ce mi-a ramas...

Luna

Indicatoare de avertizare
(Oradea, 16 mai 2008)

In drumul meu am intalnit adesea
"Atentie, Oameni Mari!"
Pe cararile mele am gasit uneori
"Atentie, prapastia iubirii!"
Catre asfintitul lui eu

nu mai intalnesc indicatoare
nu mai deschid ochii cuvintelor
si nu mai caut linistea lunga
a lemnelor aprinse trosnind.
Si asa am gasit
la oamenii nemari
iubirea
in care urci
si taci.

Intalnirile
(Bt, 16 iunie 2008)

Tarmul e locul in care
marea saruta pamantul.
Am stat cu piciorul in val
si-am tacut
si-am simtit.

Lumea e locul in care
copiii imbatranesc in adulti.
Am stat in ochii copilului
si-am privit
si-am suras.

Sufletul e locul in care
Dumnezeu se revarsa in mine.
Am stat in delta de-acolo
si-am asteptat
sa nu se intample nimic.