Iar despre relatii

Concluzia mea e ca in marea majoritate "sablonul" e cam asa: aspect rezonabil, caracter cat incape, minte multa, conversatie spumoasa, fidelitate de calugar(ita) si un munte de sentiment. Nu va vine sa radeti cand cititi asta? Daca nu, e ceva putred prin Danemarca. Mai fratilor, suntem oameni si caracteristica noastra principala ar trebui sa fie MOBILITATEA (daca este posibil in sens evolutionist, e absolut minunat) si atunci cand incerci sa aplici un template pe o persoana (sau chiar personalitate, daca este cazul) o sa ai surprize zilnice!
Da, sunt absolut de acord ca trebuie sa pornesti de undeva. Daca incepi cu o analiza amanuntita, cu dezbateri academicoase despre cate puncte procentuale are el/ea la diferite capitole din regulamentul tau propriu de agatat gagici/masculi, s-ar putea sa iasa un crah total. Metoda mea e absolut naturala si v-o spun in doua (exact) vorbe: imi place. Si apoi construim o relatie, daca dorim amandoi. Daca nu, asta a fost. Mi-ar fi placut si sa fiu cosmonaut si n-a mers. In etapa a doua vom analiza ce este fiecare si ce poate oferi, ca la "punerea in comun a electronilor", adica fiecare dintre noi are si electroni proprii si electroni de valenta care au fost pusi in comun, daca imi permiteti sa folosesc aceasta imagine care mi se pare sugestiva. Si daca se poate obtine o molecula stabila e perfect.
Iar pentru cei care vor spune ca la ei nu functioneaza criteriul meu, sau ca da rateuri grosolane, am si explicatia: daca nu stii ce doresti, de unde sa stii ce iti place? Daca nu stii nici macar cine esti, sau nu incerci sa te cunosti pe tine, cum o sa stii ce ti se potriveste cel mai bine? Abia cand ai trecut de aceste etape pregatitoare vei putea sa te bazezi pe alegerea dupa principiul "mi s-a lipit sufletul de tine, de ce sa mai caut?"
Aaa, si sa nu uitati ca dupa ce ne-am gasit un partener care sa fie, in momentul respectiv perfect potrivit, noi vom evolua, ne vom schimba, e ceva absolut normal, si daca nu evolueaza si relatia noastra va ramane mica si are sa ne stranga. Si cel de langa noi trebuie sa evolueze, o face pe calea lui sau pe o cale apropiata de a noastra si ne adaptam necontenit "firele" care ne leaga la locurile in care am ajuns fiecare. Sau renuntam sa pasim impreuna...

Despre relatiile "stabile"

O relatie nu e o bucata de piatra pusa langa alta bucata de piatra si cimentate de unchiu` Sandu care era zidar. E un zbor in formatie cu un alt pilot, mai exact cu un alt ageamiu care piloteaza un alt avion, si voi doi trebuie sa mergeti impreuna, sa zburati impreuna, sa faceti acrobatie aeriana impreuna si sa va si simtiti, pe cat posibil, bine impreuna. Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar o asemenea relatie e o crestere, e ceva asa de viu incat uneori te devoreaza, e o aruncare in necunoscut si implica un asemenea factor de risc incat e greu de povestit si calculat... e dovada celui mai sublim curaj, momentul in care ii dai voie dragostei tale sa te reconstruiasca pentru a putea fi parte a unui asemenea parteneriat, momentul in care accepti sa devii in loc sa supravietuiesti, ei bine, momentul acela magic este usor de asemuit cu aruncarea de pe malul prapastiei, cu inima sigura ca inainte sa ajungi jos ti se vor deschide aripile, sau mai exact aripa, fiindca Dumnezeu ne-a dat cate o singura aripa si trebuie sa fim doi, ingemanati si transformati intr-unul singur pentru a ne putea intinde aripile uriase cat cerul si a ne lua zborul.

Despre Gelozie

Eu sunt un om liber, care a descoperit destul de tarziu gustul libertatii personale (nu al libertinajului, atentie!!!) si care nu va face niciodata un pas neavenit in directia ingradirii libertatii indiferent cui, si cu atat mai putin a unui om pe care il si indragesc. De ce sa fiu gelos? Tu imi oferi ceace poti, atentie, consideratie, un salut sau ironie, indiferenta si chiar mai rau. Asta poti tu oferi, dar nu LA SCHIMB pentru sentimentele mele (ce troc murdar, bleah), ci atat esti tu capabil.
Iubirea iti da aripi, nu te pune in cusca, indiferent ca are barele de aur si podelele de diamante! Daca trebuie sa te intrebi despre un sentiment: "E sau nu e iubire?" analizeaza daca iti limiteaza sau iti deschide orizonturile si o sa ai si raspunsul. Cine e capabil de gelozie NU e capabil de iubire (in ciuda oricaror zicale cu iz de iarmaroc care mai circula oral), asa cum lumina nu e un intunerec pe dos ci e lipsa intunerecului.
E asa de simplu: iubire e tot ce ne inconjoara intr-un decor natural, lumina soarelui, aromele care plutesc si sunetele pe care nici nu le mai remarcam, totul, imagine, gand si simtamant. Cine nu simte asta in momentele de liniste, nu a gasit inca izvorul interior al dragostei. Iar cine l-a gasit nu se mai intreaba... pur si simplu, iubeste! Aidoma achizitiilor senzoriale care nu pot fi explicate ci trebuie incercate (degeaba va povestesc despre gustul unui sos pe care il prepar, nu e o senzatie, e un paleativ), aidoma, spuneam, si iubirea trebuie incercata, fara teama, fara prejudecati. Lumina e aceeasi, dar face lucrurile sa fie rosii, albastre, verzi, galene...la fel, iubirea e aceeasi, dar dupa locul in care se revarsa ea poate sa para de mai multe feluri.

Drumul spre tine, lumina mea!

Cand nu esti cu mine lumea continua sa existe, soarele sa straluceasca si inima mea sa bata.
Dar atunci cand mana ta se face de bunavoie prizoniera palmei mele, lumina e mai blanda, apele albastre ale cerului sunt mai line si inima mea, uimita, mai uita uneori sa bata, orbita de seninul tau, lumina mea!

Mancarea e buna daca ii adaugi sare. Daca ii adaugi si condimente, poate sa fie ca si luata direct de pe masa Zeilor.
EU sunt sarea vietii mele, de cand am descoperit cat sunt de important pentru ea. Si asta nu poate fi schimbat, fiindca asa a fost randuit de catre El inca de la facerea lumii. Modul in care folosesc in viata mea lucrurile care sa fie condimentele este la latitudinea mea. Pot sa aleg lucrurile acre, cele dulci, pot sa aleg exact ceeace sunt in stare sa inteleg. Si sa accept. Si sa iubesc. Dar nu inseamna ca viata mea este imposibila fara ele, ci inseamna ca impreuna cu ele viata mea devine atat de plina, ca fiecare clipa este atat de intensa si dilatata incat devine ea insasi o viata... mai micuta.... E minunat sa poti sa gusti din viata aceasta cu condimente, care nu doar te hraneste ci te si inalta, incet, la ceruri... fiindca iubirea vine numai de acolo, si acolo te duce...

Intrebari - 30 Decembrie

Fiecare zi care vine înseamnă pentru tine acelaşi lucru, aceleaşi ritmuri, aceeaşi rutină. Te trezeşti dimineaţa, te mişti cu grijă în spaţiul îngust din apartament, ca să nu-i trezeşti pe toţi ceilalţi (uneori nu îţi pasă aşa de mult de ei, cât te intereseaza că nu vei mai reuşi să ieşi la timp din casă dacă o să te împleteşti cu ei prin baie, prin bucătărie şi prin holurile strâmte, prin camerele doldora de mobilă) şi ai reuşit sau nu să ajungi la timp la serviciu, după ce ai mers pe jos o bucată de drum (nu poţi spune că te-ai plimbat, nu aveai starea de spirit necesară, ai mers încrâncenat, parcă luptai cu ceasul, cu paşii, cu ceilalţi, cu întregul univers care era responsabil de faptul că ţie nu îţi convine să mergi la slujbă la ora asta), sau ai călătorit singur într un autobus supraaglomerat, condus de un şofer cel puţin la fel de indispus ca şi tine, dar care e probabil la a doua sa cursă pe ziua de azi; nu e un motiv de bucurie că ai intrat în birou, sau în atelier, sau în locul acela în care îţi petreci cam o treime din viaţa ta, şi nu poate fi nu pentru că tu nu ai vrea uneori să faci să fie ci pentru că împreună cu colegii tăi faceţi tot posibilul, de luni şi luni de zile să transformaţi cele 8 ore zilnice într un soi de război psihologic pe lângă care îndelung mediatizatul război rece pare o glumă nevinovată şi îndepărtată. Simţi că în curând o să fii o victimă a acestui conflict tăcut (vorba vine), dacă până nu demult reuşeai să vii de acasă cu bateriile încărcate, acum situaţia s-a modificat simţitor în defavoarea ta. De nici o lună tovarăşa ta de viaţă, cu care reuşeai să convieţuieşti paşnic, dacă nu idilic, cu care ai făcut doi copii destul de reuşiţi, a ajuns pe listele Oficiului de şomaj, şi înafară de încordarea care se simte în aer de cum intri în casă, au început să apară şi micile probleme financiare, aşa că uzura zilnică de la locul tău de muncă, în loc să dispară în momentul în care te reântorci în familie, cum erai obişnuit să se întâmple, se aprofundează, şi, culmea, nu ştii pe cine ai putea să dai vina şi cum ai putea să mături zgura asta care ţi se adună în suflet, cum ai putea să descarci odată întreaga încordare care începe să ţi se vadă pe faţă, începe să ţi se audă în voce. Te simţi pedepsit fără să fii vinovat.
Şi mai trece o zi, mai trece una, te trezeşti că e din nou toamnă, că vine iarna cu facturile ei încărcate în mod nejustificat de către nişte ciudaţi care te mai şi ţin pe holuri şi la cozi când mergi să le dai banii. Ei şi când s a terminat şi anul acesta, în noaptea de cumpănă, când stai la hotar, dacă nu eşti prea îndobitocit de oboseala adunată, îţi pui întrebarea: “De ce trăiesc oare? Are viaţa asta a mea, care parcă mă trăieşte ea pe mine, care nu îmi oferă nici un moment de sărbătoare, are ea cel mai mic sens?” Dar, pe când să îţi dai răspunsul, sau să te apleci asupra lui, adormi şi în vis parcă vezi ceva care îmbunătăţeşte cumva existenţa ta… te trezeşti speriat, nu mai ţii minte ce visai, dar dacă îţi era mai bine în vis înseamnă că ai visat bani… şi adormi iar, legănat în această iluzie… banii ar rezolva totul… dacă aş putea să pun mâna pe o sumă care să mă facă să uit de griji, să îmi rezolv toate problemele, actuale şi pe cele care mai pot să apară… nu ţi se pare că sună familiar, că aduce cu definiţia “panaceului universal” ori a “soluţiei ultime”? (asta merită o discuţie separată, într o seară ploioasă când o să avem destul timp). Continuă să dormi, şi ziua şi noaptea, şi să visezi. Măcar în visele din timpul somnului s-ar putea să fii tu însuţi, omul pe care nu îl interesează atât de mult ceeace îl înconjoară, cât, mult mai îndeaproape se apleacă asupra fiinţei sale celei mai profunde, asupra eului său adormit, sa fii TO BE-MAN nu TO HAVE-MAN ori TO DO-MAN

Rugaciune

Iti multumesc, Doamne, ca ai invatat sufletul meu sa vorbeasca, iti multumesc si fiindca l-ai invatat sa taca. Ma rog tie sa ingadui sa primesc vindecarea pentru ranile mele pe care le-am capatat in lunga mea cautare, atunci cand ma opream crezand ca acolo se termina pelerinajul meu spre Tine, prin sufletul unei alte fiinte. Ajuta-ma Tu sa pot crede, sa pot ierta si sa pot sa ofer vindecare celei care va voi sa ma vindece, ajuta-ma sa imi fie vesnic desferecata fantana dragostei, apele vii in veci sa nu sece, sa pot sa daruiesc si sa pot sa primesc, indeparteaza de la mine egoismul si dorul de lucruri, ajuta zilei sa fie luminoasa si noptii sa fie in pace, ajuta sufletelor noastre sa vorbeasca mai ales atunci cand noi nu ne gasim linistea, ingaduie dupa truda somnul si dupa framantare - odihna, dar nu lasa sa ne aplecam multumirii de sine ci da-ne noua astazi dorinta de a ne ciopli ca sa fim asemeni tie, da-ne puterea sa ne construim fiecare pe sine si amandoi pe fiecare, ajuta-ne sa vedem ce are nevoie celalalt si da-ne puterea de a-i fi alaturi doar atunci cand ne-o cere, chiar daca nu ne spune, lumineaza-ne Tu noua inimile si da-ne puterea sa le auzim atunci cand ne spun sa ne oprim, sa tacem si sa aspteptam. Ajuta-ma, Doamne, sa imi dau viata pentru EA, daca va fie nevoie, dar mult mai mult te implor, Doamne, sa ma ajuti sa traiesc pentru a-i fi alaturi, sa ii ofer zilnic jertfa vietii mele si a iubirii mele. Ajuta-ma sa ma iert si sa ma iubesc, pentru a putea sa o iubesc din ce in ce mai mult si din ce in ce mai perfect. Revarsa asupra noastra dragostea Ta fara sfarsit si ingaduie sufletelor noastre sa traiasca pentru totdeauna acolo. Iubeste-ne, Doamne, asa cum Te iubim, fii Tu liantul care sa nu ne lase sa crestem hauri si piscuri intre noi. Amin