Acasa

Certitudinea si stabilitatea. Locul caldutz si confortul cotidian.
Garantie a stagnarii, dusmani ai evolutiei. Azi identic unui ieri, preambul al unui identic maine. Si deloc nu ma refer la ce e inafara ci la asteptari, la reactie si la abordare.
Locul surprizei a fost ocupat de atenta si grijulia planificare. Nimic lasat la voia intamplarii. Acelasi detergent de vase, acelasi model de inghetata, aceeasi felie de paine. Acelasi vanzator, aceleasi cuvinte, evident golite de continut. Acelasi casier plictisit. Acelasi drum, acelasi raspuns acelorasi intrebari. Sablon tipic al unei vieti fara nicio asperitate. Dormind o poti trai la fel de intens si cu exact acelasi rezultat.
Ei bine, prima schimbare posibila e sa te muti in chirie, intr-un loc unde nu poti sa cumperi o casa (nu din cauza lipsei de parale, evident). Adica in Oman. Aici e totul o surpriza. Nu vei gasi acelasi produs de doua ori, in doua ture de shopping. Nu vei fi convins niciodata ca da e da (nu este rar utilizat, spre deloc). Nu exista certitudini, doar zilnica portie de surprize (cele mai multe, surprinzator de iritante). La inceput, am luptat cu ei. Apoi am luptat cu mine, apoi m-am oprit din luptele inutile. E bine exact asa cum e.

Parintzeala

Va raportasem ceva mai demult ca mi-am facut datoria fata de specie: mi-am transmis genele si pot sa ma retrag din competitia pentru prasire.
Si totusi, dupa cum mi-am dat io seama destul de repede, "parintzeala" nu prea a fost una din calitatile mele. Sau din talentele mele native. Asa ca ar fi trebuit sa o invat, ca doar de aia mi s-au oferit doua ocazii. Si nu-sh` cum se face, am reusit de fiecare data sa ma fofilez. Ba o copiutza, ba o absenta, ba o demisie si uite am trecut fara sa absolv ambele clase. De-acuma, imbatranind io, mi-am cam luat gandul de la invatatura parintzeniei in viata asta. Si totusi, El are obiceiul sa lucreze in moduri misterioase. Mi-a trimis pisicozaurii, sa ma invete sa fiu parinte.
Da, adevarat. E complicata explicatia, dar asa s-a intamplat. Cand am ramas singur cu ei, am fost nevoit sa imi asum raspunderea pentru binele lor, fara sa ii deturnez de la drumul lor de pisici. Sa ma adaptez toanelor si nevoilor lor. Sa le ofer ce au ei nevoie, nu ce am io chef. Sa ii tratez dupa temperament si sa nu ii discriminez. Exact ce face o mama si nu prea face un tata, care stie ca exista cineva sa faca munca invizibila a parintzelii si isi permite preferinte si chiar absentze. Exceptie fac, uneori, tatii care sunt parinti singuri.