Cu niste ani (care se apropie de decenii) in urma, o fosta soacra a mea a dat cutitele ascutite de mine pe o piatra de polizor. Ca sa le mai toceasca nitel, zicea ea, ca prea taiau bine. Prea erau periculos de ascutite.
Unii dintre confratii mei (reali, virtuali) pretind cu multa aroganta ca nu suporta minciuna. Ca sunt fani, mari fani ai adevarului gol pusca.
In cadrul regulilor de baza in Codul de conduita al Yoghinului, printre Yamas-uri, Respectarea neclintita a Adevarului (in vorba si in fapta), numita Sathya, vine abia pe locul al doilea, dupa Principiul non-violentei, Ahimsa.
Ascutisul Adevarului poate produce rani greu de vindecat, mai ales ca ante-numita fosta avea si un ceva fel de diabet. Adica o forma mascata de a fi altfel decat arati pe dinafara, nu?
Faptele nu exista. Rezultatele lor sunt, indiferent ce veti spune, supuse interpretarii si puternic subiective. Iar amintirea faptelor e pura fantezie. In special daca ea e depozitata in memoria celor ce tocesc cutitele prea ascutite. Si fiecare amintire deformata de necesitatea de a te minti pe tine insuti e o alta sansa de a Deveni - ratata. Cei mai multi o alunga cu a Avea-urile...