A mai trecut inca un an, tic-tic-tic (ceasu` meu abia acum invata sa il spuna si pe "tac")Incerc sa nu-mi petrec intervalul dintre doua vacante asa ca-n statia de autobus. Nu intotdeauna e simplu de facut, mai ales cand ma gandesc la "peste o saptamana sunt la 3 ceasuri de zbor de Stambul"... , o ora in aeroport, cu o transbordare grabita, inca un ceas si ceva pana la Otopeni si vreo 5 cu trenul pana la noul meu "acasa". La familia mea.
Nevasta-mea e o persoana ascunsa. Nu vorbeste prea mult si nu spune nimic despre ea. Nici important nici neimportant. Le tine pentru ea. Nu analizez acum cauze, doar raportez.
Eu, pe de alta parte, dau impresia ca "torn tot". E o impresie. De fapt, ce consider cu adevarat important nu spun aproape nimanui. Deruta, cred, vine de la diferenta majora intre ce considera altii a fi important in vietile lor si ce este pentru mine important, cu adevarat important, in calatoria mea.
Ca si oleaca mai devreme, imaginea e aleasa doar fiindca-mi place. Mie.
Last edit: pisicii sunt bine-merci. Au halit deja, impreuna cu mama lor, o punga de mancare de pisici. Nu sunt convins ca le fac un bine cu asta. Imi face mie bine, asta e cert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu