Take, Ianke si Cadir

Ati auzi pana in clipa asta de "Sfarleaza cu fofeaza"? Da' de cetateanul Victor Ion Popa?
As putea sa pariez cu voi, si celor mai multi cred ca v-as lua in mod necinstit banutii*.
Da, numitul a "comis" intre alte lucruri, si cele doua scriituri. Sfarleaza - roman si a doua, celebra si arhicunoscuta piesa de teatru, "Take, Ianke si Cadir"
Am vazut ambele versiuni, cea din 2002 (cu Radu Beligan, Marin Moraru) si pe cea din 1976, cand actorii pe care mai apoi i-am urmarit in filmele romanesti ale vremii erau inca tineri...
Nu-s multe de spus... bine scrisa, bine jucata, mult mi-e drag sa o revad, de fiecare data. Buna treaba si internetu' asta si file-sharing-ul...
Si totusi, tare drag mi-ar fi sa il mai reintalnesc nitel pe copilul-adolescentul cu ochii de cer si suflet pasare... da' catu-i de mare internetu', romanul nu l-am gasit. E cuminte, acasa la mine in raft, si probabil ca am sa il recitesc la vara... Insh'Allah!

*voi ati spune ca nu ati auzit, eu ca da, si cand as pomeni de mos Cadir...

Peaceful Warrior

Semintele stau, uneori, mai mult timp ingropate, inainte ca apa, lumina si caldura sa cada asupra lor si sa le trezeasca la un nou ciclu al vietii.
Am pastrat de mai multa vreme filmul acesta fara sa ii dedic doua ore. Era inca seceta si probabil nici foarte cald.
Si astazi a fost ziua in care am deslusit mai multe dintre cele pastrate.
Si in care mi-am pus mai multe intrebari. Raspunsuri? nu stiu, am sa vad transformarile, daca vor apare. Raspunsurile sunt sterpe, iar uneori sunt doar ascunzisuri, definitii care te adorm.
Insh'Allah!

Ghita Sabou si-a incheiat Calatoria

Am descoperit impreuna bucuria de a povesti despre Dumnezeu.
Bucuria de a ne asculta cu adevarat si de a ne auzi, dincolo de politete.
A fost pentru mine un fel de frate mai mare, si niciodata nu i-am spus depre afectiunea mea fata de el.
Am muncit uneori impreuna, inainte ca un mecanism sa il ajute sa isi numere secundele.
Apoi, am stat impreuna si uneori am si vorbit. Intotdeauna mi-a provocat mintea si intotdeauna i-am spus sa gandeasca pentru el insusi. Sa inceteze sa se mai teama de Judecata Divinului si sa incerce sa simta Iubirea Divinului, Iertarea nelimitata si ajutorul, venit intotdeauna cand e cerut.
Cand a fost bolnav, a descoperit inutilitatile, si s-a gasit foarte aproape de a se lepada de frica de moarte, ca de o haina prea stramta.
A avut parte de o calatorie lunga si plina.
A fost un luptator, care a descoperit Lumina si a devenit un Luptator al Luminii. A fost un OM.
Multumesc, Doamne, pentru toate nepretuitele Tale daruri!

Wadi Bani Habib

Irina voia sa vada un oras arab (omanez) traditional; si n-a venit in Jebel Akhdar. Am plecat dimineata, dupa ce Ovidiu si Florentina, bunii mei prieteni de la Sohar, au sosit. Dus - intors de la mine din "parcare" am facut 346 km, din care cam 120 in munte (dupa ce am trecut punctul de control - locul de care treci numai cu vehicule cu tractiune integrala).
Cand am fost cu Ovidiu fi-miu, nu am coborat (si apoi urcat) in satul abandonat. Inca de prin anii `70, in razboiul civil din Jebel Akhdar, cand vechiul sultan, Said, tatal actualului conducator al statului, Qaboos, ajutat de armata (aviatia) britanica, a nimicit cubul de rezistenta al rasculatilor din aceasta vale.
Imaginile sunt ca la microscop - bombardamentele au distrus pereti ai caselor, dezgolind si expunand privirii interioarele traditionale. Mobila nu e prea intrebuintata, rafturile zidite in pereti sunt locurile de depozitare; mese nu prea exista, arabii mananca pe jos, pe un stergar, fara sa foloseasca vreun tacam. Peretii sunt grosi, pentru a asigura o buna izolare termica, sunt facuti din piatra (rudimentar cioplita, atat cat e necesar) fixata cu un amestec de pamant si pietris maruntit. Si totusi, am ramas uimiti de planeitatea surpinzatoare a peretelui casei Imamului din "cartierul" de sus al asezarii. Iar finisarea este asigurata cu acelasi amestec utilizat la construit, doar ca de data asta piatra maruntita e mult mai fina ori lipseste complet. Prea putin din aceste tencuieli mai exista acum.
Am vazut pe acolo livezile de rodii si surpriza totala, mai multi nuci. Unii cu adevarat batrani, altii mai tineri si unii doar pui.
In imaginea de sus aveti satul de jos si in imaginea de jos este satul de sus (n-am rezistat la jocu` asta de cuvinte, va dati seama, nu?). In mijloc - sectiune printr-o casa, tavanul acestei camere lipseste. Se vad politele si peretii foarte grosi.

Cred ca nu v-am spus inca, dar in ultima vreme, la unele posturi, titlul e un link spre informatii suplimentare, din diverse alte surse, despre locurile - lucrurile din centrul discutiei.

Vorbind de pozele deosebite...

Ieri, la Jebel Akhdar, in satul parasit (cartierul de sus)

Cele mai frumoase poze

Wahibah Sands

Desert. Wahibah Sands, situat in apropiere de orasul Ibra, zona din care se trage prietenul meu Houd Al Harthy, despre care am spus intotdauna ca e o samanta pentru Omanul de astazi si de maine...
Ovidiu nu a fost prea impresionat de aspectul desertului, de felul in care nisipul curge in si din sandale (poate si pentru faptul ca, fiind pe la amiaza, nisipul ardea ca plita incinsa). Pe el l-au fascinat camilele si a insistat sa le pozam in nestire. In Areesh Camp nu exista activitate, totul parea pustiu, ca dupa molima, sub soarele arzator de la miezul zilei. N-am mai urcat panta sa intram in miezul problemei, fiindca nu a existat interes...
Sur si testoasele - pe data viitoare, probabil de EID...

Heretic Redivivus

Tot timpul am fost impresionat de imaginatia celor care au "construit" decorurile pentru jocurile de pe computer (incepand de pe la DOOM, Heretic, si Wolfenstein). Ieri, impreuna cu fi-miu (mare amator de FPS - inca) am trait pe viu o aventura de asta. Am explorat (aici nu a fost deloc nevoie de shoot, doar am platit juma` de rial pe bilet) un castel. Ei ii spun Fort. Exact ca in decorurile mai vechilor jocuri, exact la fel de neasteptate intrarile, trecerile, configuratiile.
Doar ca pe cand am terminat, nu am reusit nicidecum sa gasim iesirea spre Level 2. Poate in fortul de la Nizwa... Insh`Allah...

Si a fost Voyager-ul

Azi am terminat si Star Trek Voyager-ul.
L-am inceput de vreo cativa ani, cand am gasit intamplator niste link-uri spre episoade, si am inceput sa le descarc. E adevarat ca l-am gasitsi pe DVD-uri, cand am fost in 2007 aici, dar nu intreaga serie de sapte sezoane si sa nu vorbim de altceva...
Mi-au placut caracterele, modul de interactiune si in general mesajul pasnic si tolerant. Ingeniozitatea si inventivitatea sunt la ele acasa. Si totusi, eroii sunt si raman oameni, cu bunele si cusururile implicate de asta.
A fost placut, a fost interesant si a fost instructiv.

Al Jabal Al Akhdar

Pana la urma, am ajuns si acolo. Cu Ovidiu, care la un moment dat, in timp ce tacanea cu Lumix-ul, a spus ca facem poze pentru amintire, dar ca nu e la fel cu a vedea "in direct". Tin minte pe cineva drag care ajunsese in extrema de a refuza sa mai pozeze, preferand sa savureze si atat. E drept, cand ai camera atarnata la gat, esti tentat sa privesti altfel orice te inconjoara. Stiu - fiindca am experimentat asta. Si acum mi se intampla, dar nu ma mai fura din contemplare. Supa e supa, desertul e la locul lui. Sa pozezi, sa faci poze bune, concludente si care misca, e o tehnica. Sa
VEZI ce privesti tine de cu totul altceva. Nu va pot oferi tuturor o excursie de o zi* in Jebel Akhdar, va pot oferi doar cateva imagini.
Cred ca am sa va mai scriu despre locurile acelea.

*noi am plecat dimineata la 7 jumate din Muscat si am ajuns inapoi la 2 dupa-amiaza. Ne luasem cortul si sacii de dormit, dar nu am gasit nici macar un loc in care sa poposim la umbra pentru masa (inafara satelor) necum de mas peste noapte. Iar hotelul nu ne-a interesat, fiind la doar 2 ore de casa...

Lectura

O carte trebuie sa fie ca un suc proaspat si dulce-acrisor. Sa alunece simplu si fara nevoia de a-l inghesui si ajuta. Pe vremuri, as fi spus poate ceva despre vin, dar nu-mi amintesc sa fi fost un mare fan al vinurilor, cu exceptia celui de curmale (ori de smochine), adus de tatal lui Otto, domnul Sharudi, de pe la Ierusalim. Parca mi-e dor de Maria, sora-nepoata a prietenului meu de tare-tare demult... Si desigur, si de ei.
Ei bine, astazi dimineata am prins rasaritul pe tarm. Si am pozat nitel, si am mai fost odata si cu Simona pe la orele normale (daca esti alb, alea sunt 7-8) si apoi m-am destrabalat recitindu-l pe Stehpen King, cu al sau Jerusalem. Si de bucuria lecturii, mi-a venit in minte imaginea unui suc de calitate, cu un gust placut, nici prea in vreo directie sau in alta a zonelor limbii. Ceva ce curge lin si nu iti dai seama cand s-a terminat din pa(gina)har...

Jimny - asa-zisul Jimmy

Asta e masina mea de aci.
Un simpatic 4X4 de la Suzuky, bine facut si relaxant de condus. Nu e o masina de viteza, peste 120 nu prea ii convine, pe la 110 o tin pe autostrada si ne intelegem bine.
Are si un minus - cutia de viteze automata, desi cand stai in coada e buna si ea. Deh, daca ar fi toate in linie, unde ar mai fi farmecul?
Oricum, de cand am capatat si permisul (cadoul meu special de 1 Iunie) imi pare ca orasul s-a micsorat nitel. Si parca si timpul meu pentru mine are tendinta de a se dilata usurel.
Mai vedem noi, e tarziu si parca scot vorbele din mine cu clestele. Noapte buna si tie, cititorule!

Oceanul noaptea

Ieri a fost la asfintit, astazi a fost dupa ce s-a innoptat. Nu am mai facut baie-n mare pe-ntunerec pana acum. E o senzatie interesanta, mai ales ca in seara asta Oceanul a fost si putin agitat, si vedeam la lumina lunii valurile cum vin, de departe, umbre mai inalte intre umbre. O luna imensa, dar nu am asteptat sa apara si stelele. E seara si sunt obosit, ritmurile de aici sunt complet diferite si nu pot spune ca m-am adaptat. Inca. Nu stiu daca vreau sa ma adaptez, pana la urma la firma asta, care nu imi ofera nimic altceva decat salariu. Unde nivelul tehnic si tehnologic e departe, tare departe de firma lui nenea Viorel. Despre management, numai de bine, e sublim, aidoma agriculturii caragielesti. Suna a plangere, e doar o constatare. Un fel de explicatie ori motiv ca am descoperit inotul noaptea, dupa sapte. Fiindca atunci termin cu munca, desi uneori am ajuns in oras si la noua trecute de fix. Asta m-a ajutat sa imaginez un alt scenariu in care sa ma vad mai des in apa. Si asta e rezultatul. Senzatia nu se poate povesti. Deci cam atat cu vorbele...

Ii veti cunoaste dupa roade...

Credeti ca e usor?
Iisus era in stare sa vada, clar si deslusit, roadele dincolo de aparente. Noua nu ne e intotdeauna la fel de usor.
Uite, de pilda, care au fost roadele vizitei de doua luni a Mariei, la mine? Tristetea si sentimentul sfasietor de lipsa, de fiecare data cand reiau, singur, o actiune-activitate pe care o faceam, in urma cu doar o saptamana, impreuna? Sau marea bucurie de a sti ca am avut parte de un februarie si un martie deosebite?
Roade, roade... cateodata legate de incarcatura karmica, uneori libere si daruite Creatorului... si ce e mai greu de crezut, unii dintre cei ce ne sunt aproape nu se vad pe ei insisi prin roadele (bune, chiar deosebite) pe care le-au adus pana acum...

Prophet Day

Scurta vizita la Grand Mosque, cu ocazia Zilei Profetului.
Candelabrul central. Se poate observa cineva de la intretinere, in partea stanga, schimband becurile (pentru comparatie)
Am gasit cateva basoreliefuri despre care ai fi jurat ca-s de-ale noastre (cre`ca mi-i dor de-acasa, asa sa fie oare?).
Azi am inotat in ocean. Pana ce a inceput fluxul, a fost linistit ca apa din lighean. Astept, cu rabdare sa fie la fel de cald ca apa din ceainic (e o primavara mai capricioasa, desi afara au fost deja 39 - joi, apa oceanului a ramas cam rece, nu trece nicicum de 22)