Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a le ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa că, exasperat, a sfârsit prin a striga pe fereastră:- Tăcere! Îmi fac rugăciunile!
Fratele Bruno era un sfânt, asa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.
În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care s-a părut chiar mai tulburătoare:
- Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeasi plăcere orăcăitul broastei ca si psalmii tăi?
- Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaste? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioară a insistat:
- De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu stia, asa că s-a decis să afle de ce. El a iesit la fereastră si a strigat:
- Cântă!
Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însotit cu veselie de toate broastele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistentă, ele nu mai sunt supărătoare, dimpotrivă, îmbogătesc tăcerea noptii.
Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul si pentru prima oară în viată el a înteles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.
(Anthony de Mello) prin efortul prietenilor mei de la Raspandacul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu