Lumea flamanda

Suntem o Lume mare si consumam mult. Din toate. Si cei care produc ne incita sa o facem mai mult decat am avea nevoie, suntem pradatori care ucid si apoi abandoneaza. Uitati-va in dulapul de haine, pentru un pic de vreme, sa vedeti cat de acolo e realmente util. Uitati-va in frigider, in congelator, in camara, in jurul vostru, in toata casa. Cate lucruri adunate, pe care nu le-ati atins de luni de zile, de ani de zile, de cand le-ati cumparat-primit, care va rontaie, crant-crant, de viata si energie, pentru a continua sa existe si sa va polueze vietile cotidiene, fara sa va ofere absolut nimic de substanta, ci doar gaunosenie si sunetele generate amplu de butoiul gol... Alegem in permanenta ce vrem sa facem cu vietile noastre si asta parea ca ne priveste... dar la fel de clar incepe sa imi devina ca ne inselam. Vietile noastre sunt atat de profund intretesute incat deciziile unora ne influenteaza pe toti. Nu propovaduiesc lupta, decat cel mult a la maniere de Mahatma Ghandi. Doar va cer sa va ganditi ce si cine sunteti, unde vreti sa fiti si ce credeti despre voi insiva, fiecare, singur, in cotloanele intime ale sinelui sau, acolo unde se intalneste, uneori, in liniste cu Cine Sunt Eu-ul personal.
Priviti filmuletul si incercati doar sa ganditi fara prejudecati...

Parinti straluciti, profesori fascinanti

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.
Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.
Printii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca.
Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri.
Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni.
Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.
Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata.

Profesorii buni sunt elocventi, profesorii fascinanti cunosc modul de functionare a mintii.
Profesorii buni stapanesc metodologia, profesorii fascinanti au sensibilitate.
Profesorii buni educa inteligenta logica, profesorii fascinanti educa emotia.
Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informatie, profesorii fascinanti o folosesc ca suport al artei de a gandi.
Profesorii buni sunt maestrii temporari, profesorii fascinanti sunt maestri de neuitat.
Profesorii buni corecteaza comportamente, profesorii fascinanti rezolva conflicte in sala de clasa.
Profesorii buni educa pentru o profesie, profesorii fascinanti educa pentru viata.
(Augusto Cury, cu multumiri prietenei mele Miha din Brasov)

Gardurile din pasi

Abordarea cu simplitate a situatiilor de viata iti poate oferi sansa prezentei reale. Simplitatea la care ma gandesc nu inseamna alt nimic decat renuntarea la bagaje si la straie. O grea povara pe care ne-au pus-o in carca unii dintre cei cu care am calatorit, crezand sau nu ca ne fac un dar, oricum ar fi, niciodata impotriva vointei noastre si, pe alta parte, bariere intre sacru templul ce-l locuim si realitatea-aer in care plutim. Toate laolalta nu-ti mai permit sa fii simplu, sa abordezi fiecare situatie care iti traverseaza calea cu ochii deschisi larg al lui "prima data" care te impiedeca sa folosesti sabloanele.
Iar acestea sunt masti pe care incerci sa le pui (uneori fortat) pe chipul realitatii tale. Si ele iti ajuta (spui, cand ai vreme) ca mintea ta sa nu se scurtcircuiteze, suprasolicitata de invazia de a trai-uri. Si mai trece o rascruce prin tine, mai trece o zi, un an, pana cand Viata incearca iar sa te surprinda si sa iti ofere darul ochilor rotunjiti... pe care iar il refuzi, la adapostul gardurilor... pace, calm, liniste, caldura - stiu, am fost acolo si eu - alegi in loc.
Fericit sunt, Doamne, impreuna cu copilul-eu de toate mirarile lumii care ma navalesc necontenit!

Intalnirile cu Ingeri

Cartile de care avem nevoie*.
Oamenii semnificativi pentru vietile noastre.
Ma intreba fiica mea adoptiva mai daunazi cum fac sa intalnesc si unele si altele, da` mai ales oamenii. "Cum ii gasesti?" zicea ea.
Mai intai ca pietrele nu intalnesc pe nimeni, ele doar vegeteaza (sau pietreaza?) si atat.
Mai apoi, nu poti gasi oamenii potriviti pentru tine fara sa te fi gasit pe tine. Daca nu stii ce numar porti la camasa e un exercitiu lung si plictisitor ca viata sa iti ofere camasi in dar. Desi, poate, viata face asta ca un antrenament pentru invatarea lui DA si a lui NU...

*intr-o zi ploioasa, in amurg, vom vorbi despre nevoia de nevoi...

Dumnezeul Viu al Lumii

Intreaga congregatie a ramas intrigata cand a constatat ca rabinul ei dispare in fiecare saptamana cu o zi inainte de Sabat. Oamenii il suspectau ca se intalneste in secret cu Atotputernicul, asa ca l-au pus pe unul dintre ei sa-l urmareasca.
Iata ce a vazut omul nostru: rabinul se deghiza in taran si ii slujea unei femei paralizate, o pagana, curatandu-i camera si pregatind pentru ea o masa de Sabat. Cand spionul s-a intors, membrii congregatiei l-au intrebat:
- Unde s-a dus rabinul? A urcat la cer?
- Nu, a raspuns omul. A urcat chiar mai sus.
(Anthony de Mello)

Un trai comod?

Unii aleg sa fie in centrul lectiilor celor mai dure, celor mai umilitoare ori celor mai greu de acceptat. Presupun ca ei sunt luptatorii, sufletele brave care pot (sau cred ca pot) sa vina pentru a nu pierde vremea. Eu pare ca nu-s facut din substanta eroilor (mai degraba dintr-a eroRilor) asa ca eu am ales ca la fiecare treapta si la fiecare coboras sa fie de veghe un inger, sau un suflet care sa il faca pe al meu sa cante si sa sara intr-un picior, ori poate ca am trecut dincolo de lectiile astea care nu se pot decat cu icnete si cu oftaturi? Oricum ar fi, vin iar sa-Ti multumesc, Doamne, pentru nemeritarea pe care mi-o treci mereu cu vederea cand imparti Darurile cele mai de pret!

Lumile Luminii

Sunt zile in care cred ca plastilina e ca fierul pe langa mine, sunt zile in care cred toata coloana mea vertebrala e din cartilagii, da, sunt zile in care asta e imaginea mea de mine.
Nimic nu e prea pe ne-placul meu ca sa spun si eu un nu-ulet acolo, cat o fi el de mititel, numai sa iasa, macar soptit dintre buzele mele care nu se mai pot intalni, desfacute ca picioarele blondei, intr-un zambet de zici ca urmeaza sa fiu ales presedinte. Doar ca al meu chiar e zambet nu ranjet. Orice mi se spune, orice mi se face, mi-e bine si mi-e pe plac, nimic nu ma supara, nimic nu mi-e in raspar. Toti si totul sunt un dar pentru ziua aceea si un nemeritat efort facut pentru ca piciorul meu sa nu calce in colturile Lumii... Una e sa iubesti oamenii si sa te uiti cu drag la ei si alta e sa intri in aglomeratie, sa iti iei portia de ghionturi in coaste si totusi sa nu reusesti incruntarea rituala...

Lumina vorbelor de zahar

Am fost.
Am vazut.
Nu mai sunt la fel.