Cand eram copil, sau ceva de genu' asta, am vazut printr-o revista (presupun ca era Cutezatorii, ca nu prea am de unde alege) o imagine. A unei linguri, vedere dinspre coada, cu invitatia de a recunoaste obiectul. Si desi aveam cu muuult mai multi neuroni vii decat am in zilele noastre, nu am reusit sa o fac.Am renunta de cativa ani la jocurile dinamice, care mai mult imi antrenau degetele decat neuronii ramasi pe mal (nebauti, adica, in perioada mea umeda). Si m-am retras in zona HOG-urilor (Hidden Objects Game) si acolo iar mi se intampla cate ceva.
Datele initiale: o imagine, in general statica, si o lista de obiecte. Pe care trebuie sa le gasesti si sa le onorezi cu un click. Nu e greu, dar uneori cate un obiect simplu, si pe care nici macar nu-l caut in Englez-Roman proffesional dictionary, se incapataneaza sa nu "s-arate". Si singura solutie e sa fac o schimbare in asteptarile mele. In felul in care vad lucrurile. Ca si cum as apasa un buton si as schimba filtrul pe care l-am pus pe ochelarii dinspre Lume.
Cei mai multi oameni sunt prea grabiti ca sa isi acorde timp sa se uite a doua oara. Daca imaginea aia nu seamana cu o lingura, ea nu poate fi. Sfarsit. Dar daca e vorba despre un om, despre felul in care esti in stare sa il percepi, e posibil sa fie mai bine sa renunti la a te uita, in fuga, la o imagine, decat sa nu ai timpul necesar sa vezi "lingura" din mai multe unghiuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu