Anul trecut, pe la finele lui martie, impreuna cu prietenul si colegul meu Catalin, proaspat (relativ, din ianuarie) sosit din iarna de la Bucuresti, am fost vreo cateva zile in desert, la un orasel petrolier in Qarn Alam. Nu mai stiu ce mesteream acolo, dar e irelevant. In cel mai englezesc stil, de fapt vorbesc despre vreme. Erau atunci la umbra ceva peste 60 de grade. Vreo 64. Si ne spuneau oamenii de-acolo ca am venit dupa ce a trecut varful, care sarise de 70, in timpul furtunii de saptamana trecuta. Cu adevarat, cand ieseai din camera senzatia era identica celei de la gura cuptorului. Nu de paine, cel metalurgic. Daca stai la o distanta respectabila (si responsabila) de un asemenea utilaj, in momentul cand se deschide usa cuptorului, simti ca o presiune fizica valul de caldura. Ei bine, la fel a fost anul trecut in desert. Si mi s-a parut ceva normal, doar d-aia e desertu` ala, nu? sa rabzi din greu de cald.
Se pare ca nu mai e valabil si pe 2012. Joi am sosit dupa o saptamana de desert, in Fahud, de data asta. Tot la petrolisti si tot chestii de control-acces, securitate, supraveghere, ca doar le plac jucarelele scumpe mai mult ca orice (in paranteza fie spus, la intrebarea "ce faceti daca ii prindeti" raspunsul a fost ca ii iarta!). Si la un an de zile de la zaduful din QA (100 km in linie dreapta, pe drumul neamenajat intre cele doua locatii) am avut experienta de a dardai noaptea de frig, in camera, la 10-12 grade, iar ziua sa ma bucur de o primavara adevarata, cu maxim 25 de grade.
N-au reusit sa ne trimita zapada, dar tot ne-au dat si noua ceva!
Calea de la exterior inspre interior pare a fi cea mai lunga, desi pregatirile dureaza mai mult decat drumul, care se face intr-o singura clipita. Acum esti "afara" indata esti "inauntru". Tu, prietene, unde ai ajuns acum?
25 martie 2012
17 martie 2012
Gradina de langa casa
Povestea celor trei rodii aurite AICI
De cand am citit-o prima data, nu m-am oprit din a ma intreba ce sunt rodiile alea. Credeam ca sunt un fel de mere, da` mai ionatane, mai nu-stiu-cum. Stiu, o sa ziceti de Google, de Wikipedia si de astea. Doar ca era prin 1975, abia se inventau microprocesoarele... Pe-ai mei nu-i prea intrebam nimic, oricum nu stiau si imi dadeau raspunsuri aiurea.
Apoi, prin 2000 si-un pic, am cumparat prima rodie. Si m-am dumirit si m-am bucurat, fiindca era chiar buna si coapta. Aia din poza nu e mare lucru de rodie, are abia vreo 4-5 cm in diametru si nu cred ca e comestibila. Doar ca a crescut in gradina mea. Ce numesc eu a fi gradina mea, dupa cum se vede aci. Stiu ca nevasta-mea care e cea mai tare din parcare la gradinarit o sa aiba o portie sanatoasa de ras, dar pentru un incepator e necesar si suficient. E faina, e langa casa si am si ceva verde langa mine.
De cand am citit-o prima data, nu m-am oprit din a ma intreba ce sunt rodiile alea. Credeam ca sunt un fel de mere, da` mai ionatane, mai nu-stiu-cum. Stiu, o sa ziceti de Google, de Wikipedia si de astea. Doar ca era prin 1975, abia se inventau microprocesoarele... Pe-ai mei nu-i prea intrebam nimic, oricum nu stiau si imi dadeau raspunsuri aiurea.
Apoi, prin 2000 si-un pic, am cumparat prima rodie. Si m-am dumirit si m-am bucurat, fiindca era chiar buna si coapta. Aia din poza nu e mare lucru de rodie, are abia vreo 4-5 cm in diametru si nu cred ca e comestibila. Doar ca a crescut in gradina mea. Ce numesc eu a fi gradina mea, dupa cum se vede aci. Stiu ca nevasta-mea care e cea mai tare din parcare la gradinarit o sa aiba o portie sanatoasa de ras, dar pentru un incepator e necesar si suficient. E faina, e langa casa si am si ceva verde langa mine.
14 martie 2012
Cartile si Spiritualitatea
Asa cum spunea si Mihaela nitel mai la vale (sau la deal, depinde cum ati ales sa vizualizati posturile), nu e nevoie sa citesti compendiile de spiritualitate ca sa ajungi o persoana spirituala. Cand am inceput sa il citesc pe Terry Pratchett am renuntat la Yogananda, Aurobindo, Nisargadata si alti Intelepti. Nu spun nimic impotriva lor, departe de mine gandul. Dar eu am citit Biblia (integral) si am dreptul sa emit judecati despre ce inseamna pagini atacate de mucegai. Caruta e excelenta si e foarte posibil sa ajungem sa o utilizam din nou (nu tehnologic, doar temporal). La fel consider ca e si cu Inteleptii, mai mult ori mai putin antici. Sunt sobri, scortosi si iti vine sa alergi pe langa ei, ca pe langa grigorescienele vehicule. Si-atunci, de ce sa nu ne spiritualizam in umbra racoroasa a hohotului de ras? - cine a citit seria Scotidusilor (primele doua sunt traduse si in romana, a treia ne-o promite Corint-ul de dinainte de a-mi lasa eu barba si nimic pana azi) deci, cine a citit cartile nu a reusit sa nu remarce cat sunt de educationale. Fara limbaj doct (si consacrat), fara prelegeri, fara banca, penar si creionele.
Si un alt mod de a intra in comuniune directa cu Divinitatea sunt BANCURILE. Si d-aia nu incetez sa redau aici cele mai frumoase dintre ele, cele care nu trec fara sa lase o urma. Si Duamnele (cum zice Iulia, blondele, adicata) sunt printre preferatele mele (aci, in viata reala, neh).
Si un alt mod de a intra in comuniune directa cu Divinitatea sunt BANCURILE. Si d-aia nu incetez sa redau aici cele mai frumoase dintre ele, cele care nu trec fara sa lase o urma. Si Duamnele (cum zice Iulia, blondele, adicata) sunt printre preferatele mele (aci, in viata reala, neh).
"Astazi o sa fie 8-10 cm de zapada.
Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu
numere pare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada"
Sotia se duce repede si se executa.
O saptamâna mai târziu, dimineata, mic dejun, radio:
"Astazi o sa fie 10-12 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere impare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada"
Sotia iar se duce si parcheaza ascultatoare masina pe partea indicata.
O saptamâna mai târziu:
"Astazi o sa fie 12-14 cm de zapada. Va rugam sa parcati....." si se întrerupe curentul. Sotia suparata si ingrijorata intreaba:
- Dragul meu, nu stiu ce sa fac. Pe ce parte a strazii trebuie sa parchez masina?"
Sotul cu o voce calda si întelegatoare, cum o au toti barbatii ce sunt însurati cu blonde, spune:
- De ce nu lasi tu masina în garaj, de data asta?
Sotia se duce repede si se executa.
O saptamâna mai târziu, dimineata, mic dejun, radio:
"Astazi o sa fie 10-12 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere impare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada"
Sotia iar se duce si parcheaza ascultatoare masina pe partea indicata.
O saptamâna mai târziu:
"Astazi o sa fie 12-14 cm de zapada. Va rugam sa parcati....." si se întrerupe curentul. Sotia suparata si ingrijorata intreaba:
- Dragul meu, nu stiu ce sa fac. Pe ce parte a strazii trebuie sa parchez masina?"
Sotul cu o voce calda si întelegatoare, cum o au toti barbatii ce sunt însurati cu blonde, spune:
- De ce nu lasi tu masina în garaj, de data asta?
13 martie 2012
Capcanele de pe Cale
Preluare (multumesc pentru amabilitate Mihaelei - http://aimee.ro)
Observ aproape zilnic in jurul meu manifestari ale unui ego spiritual care prinde contur din ce in ce mai mult in vietile oamenilor, pe fondul goanei dupa realizare spirituala care isi face simtita prezenta de cativa ani. Faptul ca le observ inseamna, desigur, ca imi apartin si recunosc ca, in procesul meu, am petrecut ani de zile prinsa in capcane foarte dureroase pentru sufletul meu. O sa vorbesc astazi despre acest subiect, incercand sa subliniez, fara intentia de a judeca, ci doar de a semnala, principalele capcane spirituale prin care am trecut si care m-au costat multa suferinta, in cautarile mele din ultimii ani.
In primul rand, am avut tentatia sa consider ca, dupa cateva cursuri absolvite in domeniul evolutiei spirituale, sunt mult mai buna si mai desteapta decat oamenii apropiati mie. Ma consideram total neinteleasa, iar ceilalti nu se puteau ridica la inaltimea perceptiei mele si a modului superior in care mi se parea mie ca vad lumea si realitatile spirituale. Extrem de ispititoare aceasta ipostaza a singuraticului superior, insa izolarea si neputinta de a te conecta la situatii concrete de viata (cum ar fi sa te bucuri de de o bere cu prietenii care nu au mers la aceleasi cursuri ca tine) devin, in timp, foarte dureroase. Simt in jurul meu aceeasi durere la oamenii cu care vorbesc in diferite contexte: “prietenii ma credeau nebun cand le vorbeam despre spiritualitate, deci am renuntat la ei; partenerul meu nu ma intelege, deci sunt pe cale sa divortez, mama imi spune ca am luat-o razna, deci nu mai vorbesc cu ea”. Si iata cum din intentia de a ne descoperi pe noi insine ajungem intr-un impas si mai mare. Din intentia de a crea comuniune spirituala, cream buncare in care ne ingropam de vii. Nu spun ca nu exista relatii care trebuie sa se termine cand le vine timpul, insa e bine sa reflectam atunci cand decidem sa iesim dintr-o relatie daca nu cumva, pe undeva, pretentia noastra de a fi speciali, de a fi altfel si de a fi mai buni pentru ca suntem “spirituali”, isi face de cap cu viata noastra.
Apoi, pentru ca mi se parea ca drumul pe care sunt eu este singurul corect, singurul durabil si singurul care iti poate oferi satisfactii pe aceasta lume, am incercat sa-i modelez pe cei din jur dupa chipul si asemanarea mea. In mod obligatoriu, era recomandat ca cei din jur sa mearga la aceleasi cursuri ca si mine si sa aiba aceleasi preocupari spirituale, pentru a fi demni de atentia si de timpul meu. Inca un pas spre crearea citadelei interioare care duce la suferinta inutila si la separare. Culmea este ca mergem la cursuri care vorbesc despre unitate si nu facem decat sa sapam prapastii si mai mari in viata noastra concreta. Pentru ca cineva va avea grija intotdeauna sa ne arate ca unitatea nu inseamna sa facem toti acelasi lucru si sa urmam toti aceeasi cale, ci sa ne respectam atat de mult incat sa gasim un punct comun intre noi, ca simpli oameni, chiar daca drumurile noastre sunt diametral opuse.
Desigur, am cazut si in capcana de a ridica pe piedestal mentori si de a-mi fabrica eroi din cei care mi-au inlesnit accesul la descoperirile mele interioare. Pe cat de sus i-am ridicat, pe atat de dureros au cazut cu prima ocazie pe care le-am dat-o pentru a demonstra ca nu sunt decat oameni, care au procesul lor si destinul lor, care se lupta cu aceeasi monstri interiori ca si mine si proiecteaza pe altii aceleasi umbre pe care le proiectam si eu. Le multumesc tuturor acum si ii privesc ca pe niste minunati tovarasi de drum si ca pe niste oglinzi fidele, carora, desi am vrut sa le sparg de multe ori dupa aceea, le-am acordat in cele din urma un loc in sufletul meu.
Am incercat apoi sa-mi traiesc viata cu capul in nori, in alte dimensiuni, mai bune si mai luminoase decat Pamantul. Dadeam celor din jur sentimentul ca “nu sunt acasa” cand vorbeau cu mine si ca, de fapt, nu sunt disponibila pentru ei, pentru ca am altceva mai bun de facut. Am fugit astfel de durerea din sufletul meu, creandu-mi iluzia ca viata pamanteasca este o inchisoare din care trebuie sa evadez catre sferele inalte. Am pierdut mult din savoarea vietii pentru ca am exclus experientele care mi se pareau mie de “vibratie joasa”. Am intretinut lupta perpetua intre partea din mine care voia sa scape, refugiindu-se in energii cu vibratie inalta, si partea din mine telurica, care voia sa simta viata cu adevarat, asa cum este.
Apoi, am avut surpriza sa descopar ca si atasamentul fata de o cale spirituala sau alta, fata de un maestru sau altul, este tot un atasament ca oricare altul. Modul in care investim diferite tehnici spirituale cu valoare de adevar absolut ne ia din puterea personala in acelasi mod in care cedam din puterea noastra in fiecare zi in care refuzam sa ne revendicam maretia simplului fapt de a fi om. Nu neg insa faptul ca din cand in cand, in drumul nostru, putem avea nevoie sa fim tinuti de mana de cineva care a trecut pe acolo. Insa, a ridica o tehnica spirituala la un rang mai inalt decat viata in sine mi se pare, in acest moment, cel putin absurd.
Multumesc insa tuturor acestor etape si tuturor oamenilor care au facut parte din ele. Pentru ca toate m-au intors cu fata spre viata reala. In acest proces, am descoperit ca spiritual nu este neaparat un om care a facut toate cursurile posibile si crede despre sine ca a ajuns la iluminare, ci spiritual poate fi si tatal meu, care a muncit patruzeci de ani in trei schimburi ca sa aiba bani sa creasca trei fete. Spirituala poate fi si mama mea, care a renuntat la tot ca sa puna in sufletele noastre ce a avut ea mai bun.
Vom avea surpriza ca, atunci cand ne propunem sa ne conectam cu adevarat la cei din jur, putem sa descoperim sentimente autentice si frumusetea simpla a interactiunii umane in orice discutie sau intalnire. Si ca, atunci cand incrancenarea spirituala inceteaza, nu ne ramane decat sa traim.
Putem sa descoperim maretia vietii in lucruri simple, cum ar fi in drumul zilnic la piata al vecinei mele, o batrana de 80 de ani, pentru a face de mancare sotului ei, la fel de batran. Si atunci da…putem incepe sa traim viata si putem integra si experientele spirituale altfel. Nu ca pe un prilej inconstient de separare de ceilalti, ci ca pe o posibilitatea de a ne deschide si mai mult sufletul, pentru a primi si mai mult de la viata.
Observ aproape zilnic in jurul meu manifestari ale unui ego spiritual care prinde contur din ce in ce mai mult in vietile oamenilor, pe fondul goanei dupa realizare spirituala care isi face simtita prezenta de cativa ani. Faptul ca le observ inseamna, desigur, ca imi apartin si recunosc ca, in procesul meu, am petrecut ani de zile prinsa in capcane foarte dureroase pentru sufletul meu. O sa vorbesc astazi despre acest subiect, incercand sa subliniez, fara intentia de a judeca, ci doar de a semnala, principalele capcane spirituale prin care am trecut si care m-au costat multa suferinta, in cautarile mele din ultimii ani.
In primul rand, am avut tentatia sa consider ca, dupa cateva cursuri absolvite in domeniul evolutiei spirituale, sunt mult mai buna si mai desteapta decat oamenii apropiati mie. Ma consideram total neinteleasa, iar ceilalti nu se puteau ridica la inaltimea perceptiei mele si a modului superior in care mi se parea mie ca vad lumea si realitatile spirituale. Extrem de ispititoare aceasta ipostaza a singuraticului superior, insa izolarea si neputinta de a te conecta la situatii concrete de viata (cum ar fi sa te bucuri de de o bere cu prietenii care nu au mers la aceleasi cursuri ca tine) devin, in timp, foarte dureroase. Simt in jurul meu aceeasi durere la oamenii cu care vorbesc in diferite contexte: “prietenii ma credeau nebun cand le vorbeam despre spiritualitate, deci am renuntat la ei; partenerul meu nu ma intelege, deci sunt pe cale sa divortez, mama imi spune ca am luat-o razna, deci nu mai vorbesc cu ea”. Si iata cum din intentia de a ne descoperi pe noi insine ajungem intr-un impas si mai mare. Din intentia de a crea comuniune spirituala, cream buncare in care ne ingropam de vii. Nu spun ca nu exista relatii care trebuie sa se termine cand le vine timpul, insa e bine sa reflectam atunci cand decidem sa iesim dintr-o relatie daca nu cumva, pe undeva, pretentia noastra de a fi speciali, de a fi altfel si de a fi mai buni pentru ca suntem “spirituali”, isi face de cap cu viata noastra.
Apoi, pentru ca mi se parea ca drumul pe care sunt eu este singurul corect, singurul durabil si singurul care iti poate oferi satisfactii pe aceasta lume, am incercat sa-i modelez pe cei din jur dupa chipul si asemanarea mea. In mod obligatoriu, era recomandat ca cei din jur sa mearga la aceleasi cursuri ca si mine si sa aiba aceleasi preocupari spirituale, pentru a fi demni de atentia si de timpul meu. Inca un pas spre crearea citadelei interioare care duce la suferinta inutila si la separare. Culmea este ca mergem la cursuri care vorbesc despre unitate si nu facem decat sa sapam prapastii si mai mari in viata noastra concreta. Pentru ca cineva va avea grija intotdeauna sa ne arate ca unitatea nu inseamna sa facem toti acelasi lucru si sa urmam toti aceeasi cale, ci sa ne respectam atat de mult incat sa gasim un punct comun intre noi, ca simpli oameni, chiar daca drumurile noastre sunt diametral opuse.
Desigur, am cazut si in capcana de a ridica pe piedestal mentori si de a-mi fabrica eroi din cei care mi-au inlesnit accesul la descoperirile mele interioare. Pe cat de sus i-am ridicat, pe atat de dureros au cazut cu prima ocazie pe care le-am dat-o pentru a demonstra ca nu sunt decat oameni, care au procesul lor si destinul lor, care se lupta cu aceeasi monstri interiori ca si mine si proiecteaza pe altii aceleasi umbre pe care le proiectam si eu. Le multumesc tuturor acum si ii privesc ca pe niste minunati tovarasi de drum si ca pe niste oglinzi fidele, carora, desi am vrut sa le sparg de multe ori dupa aceea, le-am acordat in cele din urma un loc in sufletul meu.
Am incercat apoi sa-mi traiesc viata cu capul in nori, in alte dimensiuni, mai bune si mai luminoase decat Pamantul. Dadeam celor din jur sentimentul ca “nu sunt acasa” cand vorbeau cu mine si ca, de fapt, nu sunt disponibila pentru ei, pentru ca am altceva mai bun de facut. Am fugit astfel de durerea din sufletul meu, creandu-mi iluzia ca viata pamanteasca este o inchisoare din care trebuie sa evadez catre sferele inalte. Am pierdut mult din savoarea vietii pentru ca am exclus experientele care mi se pareau mie de “vibratie joasa”. Am intretinut lupta perpetua intre partea din mine care voia sa scape, refugiindu-se in energii cu vibratie inalta, si partea din mine telurica, care voia sa simta viata cu adevarat, asa cum este.
Apoi, am avut surpriza sa descopar ca si atasamentul fata de o cale spirituala sau alta, fata de un maestru sau altul, este tot un atasament ca oricare altul. Modul in care investim diferite tehnici spirituale cu valoare de adevar absolut ne ia din puterea personala in acelasi mod in care cedam din puterea noastra in fiecare zi in care refuzam sa ne revendicam maretia simplului fapt de a fi om. Nu neg insa faptul ca din cand in cand, in drumul nostru, putem avea nevoie sa fim tinuti de mana de cineva care a trecut pe acolo. Insa, a ridica o tehnica spirituala la un rang mai inalt decat viata in sine mi se pare, in acest moment, cel putin absurd.
Multumesc insa tuturor acestor etape si tuturor oamenilor care au facut parte din ele. Pentru ca toate m-au intors cu fata spre viata reala. In acest proces, am descoperit ca spiritual nu este neaparat un om care a facut toate cursurile posibile si crede despre sine ca a ajuns la iluminare, ci spiritual poate fi si tatal meu, care a muncit patruzeci de ani in trei schimburi ca sa aiba bani sa creasca trei fete. Spirituala poate fi si mama mea, care a renuntat la tot ca sa puna in sufletele noastre ce a avut ea mai bun.
Vom avea surpriza ca, atunci cand ne propunem sa ne conectam cu adevarat la cei din jur, putem sa descoperim sentimente autentice si frumusetea simpla a interactiunii umane in orice discutie sau intalnire. Si ca, atunci cand incrancenarea spirituala inceteaza, nu ne ramane decat sa traim.
Putem sa descoperim maretia vietii in lucruri simple, cum ar fi in drumul zilnic la piata al vecinei mele, o batrana de 80 de ani, pentru a face de mancare sotului ei, la fel de batran. Si atunci da…putem incepe sa traim viata si putem integra si experientele spirituale altfel. Nu ca pe un prilej inconstient de separare de ceilalti, ci ca pe o posibilitatea de a ne deschide si mai mult sufletul, pentru a primi si mai mult de la viata.
04 martie 2012
Banc
O femeie ajunge la magazinul din cartier cu 10 minute inainte de ora închiderii.
- Bună seara, aveţi găini?
Vânzătorul plictisit şi obosit, scoate singura găină din lada frigorifică. O pune pe cântar: 1,120 kg.
- Rămâne?
- Alta mai mare nu aveţi?
Ăsta nervos bagă găina în ladă, şi neavând alta, tot punga aia o scoate. O aşează pe cântar şi ţine şi degetul apăsat:1,650 kg
- Perfect, le vreau pe amândouă!
Demult nu am mai auzit-vazut (cand citesc vad, nu?) un banc pe care sa nu-l stiu sau sa nu il fi stiut, in oricare din variante si versiuni si derivate. Asta nu stiu de unde provine, dar l-am primit pe mail de la prietenul meu Jan Bodenlosz. Multam, Jane!
- Bună seara, aveţi găini?
Vânzătorul plictisit şi obosit, scoate singura găină din lada frigorifică. O pune pe cântar: 1,120 kg.
- Rămâne?
- Alta mai mare nu aveţi?
Ăsta nervos bagă găina în ladă, şi neavând alta, tot punga aia o scoate. O aşează pe cântar şi ţine şi degetul apăsat:1,650 kg
- Perfect, le vreau pe amândouă!
Demult nu am mai auzit-vazut (cand citesc vad, nu?) un banc pe care sa nu-l stiu sau sa nu il fi stiut, in oricare din variante si versiuni si derivate. Asta nu stiu de unde provine, dar l-am primit pe mail de la prietenul meu Jan Bodenlosz. Multam, Jane!
03 martie 2012
Inca mai este - da` EI vor se ni le taie!
"Îţi mulţumim pentru semnarea petiţiei adresate Comisiei Europene pentru o
evaluare completă, pe cale legală, a prejudiciilor pe care ACTA le
aduce libertătilor noastre
Trimite e-mail-ul de mai jos prietenilor şi familiei tale şi postează acest link pe pagina ta de Facebook.
http://www.avaaz.org/en/acta_time_to_win_ro/?tta
Îţi mulţumim pentru sprijinul acordat.
Echipa Avaaz"
Trimite e-mail-ul de mai jos prietenilor şi familiei tale şi postează acest link pe pagina ta de Facebook.
http://www.avaaz.org/en/acta_time_to_win_ro/?tta
Îţi mulţumim pentru sprijinul acordat.
Echipa Avaaz"
Cum eu nu am vreo pagina de Facebook (si nici nu intentionez, decat in cazul in care va fi benefic pentru comertul online al firmei pe care o cunstruim, mira-m-as) am pus mesajul aici. Nu v-am plictisit cu chestii alarmiste niciodata, dar asta cred ca e necesar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)