La Multi Ani, Tata!

Tatal meu a facut luna trecuta 80 de ani. Nu stiu daca s-ar fi bucurat de urari, fiindca toata viata ei mi-au spus ca numai Irod si Nimrod si-au serbat ziua de nastere, pentru un crestin "adevarat" acesta e un lucru rau si finalmente, interzis. Bing!
Si am invidiat-o (cu zambet) pe Iulia pentru relatia speciala, cu tatal ei, pentru felul cald in care interactioneaza. Pe Florin din BM pentru tatal sau, pe Olimpia pentru cei doi tati ai ei, amandoi deosebiti (dintre care a mai ramas acum doar unul, RIP, Emanuel!) si e o lista lunga, care ar putea incarca serverele de la Blogger :D.
Tatal meu e muntean, de langa Cheia. Nu e prea scolit, si nu e prea subtil. E un om dintr-o bucata si nu prea ii plac fitele. Cand citeam povestioare biblice lacrimogene, i se inroseau ochii si intotdeauna a fost generos si cu suflet mare. Mintea in familie a venit pe partea materna, tatal meu nu a fost nicicand un inteligent, ci un om practic. Aspru si iute la manie, da` cat de corect reusea sa fie el. Il uram cu mult drag cand eram tanar si abia asteptam sa vie eliberarea de sub jugul sau ;)).
Si totusi, tatal meu m-a "invatat" sa fiu onest, sa nu fiu cu nasu` pe sus, sa respect femeile si sa le consider la acelasi nivel. Sa vad partea buan a lucrurilor si din orice dezastru sa incerc sa salvez ce e important. Nu, nu mi-a tinut lectii sau predici (inafara celor presarate "en gros" cu cetate den Beblie). Le-am invatat toate astea de la tata, vazandu-l pe el cum se purta cu mama, felul calm si intens in care a iubit-o aproape o jumatate de secol, cum a ascultat-o intotdeauna si nu s-a simtit dominat pentru asta. Si apoi, tatal meu mi-a dat mainile. Indemanarea de a mesteri orice, si bucuria de a o face, de la lemn la piatra si metal.
Nu stiu cum se simte tatal meu acum, ca e singur de mai bine de un an de zile. Si nu il pot suna, fiindca nu ma aude si nu imi doresc "translator". La vara, insh'Allah, om vorbi si o sa ma conving.
Oricum, ma bucur ca l-am ales pe el ca tata al meu, fiindca dupa ce am tras linia, tata a fost un om bun.

Minte sau Inima?

Asadar, dragii mosului (si-a cui va are, desigur) mi-a fost dat sa dorm o noapte intr-o casa bantuita.
Simplu si fara multa palavrageala (hi, hi, hi, cine o mai crede si asta!), noaptea care a precedat noaptea trecuta, m-am dus la culcare (pe la unu, devreme adica, spre dimineata) cu convingerea ca noua mea casa e bantuita.
Cum nu-mi ajungea mobila pentru ditamai casoiu` mi-am cumparat niste dulapuri de haine. Sifon, sifonier cu pluralele sifoniere ori sifonuri (fara bule, pluralu` de la Bula, desigur). Si cum alea gata asamblate is niste huidume si mari si grele si scumpe inutil, mi-am luat de alea de tip lego. Iei o cutie, in cazul de fata doua, cari acasa, despachetezi, constati ca nu is chair toate din inventar, mergi indarat, mai stai o zi, doua sa mai vina piesele, si apoi te apuci cu spor de mestereala. Normal, ei le si asambleaza, ca la cata lene si lene de a folosi neuronu` e p-aci, nu ar vinde bietii nici sa isi cumpere benzina (care e ceva la 80 de bani litru`). Da` asamblarea e cu programare si lista ajunge pana pe la Paste (alea crestine, totusi, nu alea cabaline). Asa ca am negociat io si m-am targuit ca in codru, am scos un pret bun si mi-am luat sarcina (care, de fapt, e o joaca de mai mare dragu`) sa le pun peolalta.
Zis si facut. Aducem marfa, descarcam, punem in dormitor. Oamenii se duc, le dau de un pachet de tigari si de un chai ahmar si ma apuc de trebi. Cu aproape noua mea surubelnita electrica battery operated de la Black & Decker. Faina scula, nica de zis! Si rosie, de o vezi peste tot din prima ochire, nu poti s-o uiti ori s-o pierzi. Si incep io sa surubaresc si sa dibluiesc si cu spor sa inalt un dulap. A inalta e impropriu spus, fiindca am montat obiectul in pozitie orizontala, datorita fratelui Newton, care l-ar fi facut sa cada palanca la pamant daca incercam pe verticala.Asaaaa. Am montat frame-ul care constituie baza, am pus peretii, chestiile orizontale (rafturi, stalaje, cum le-o fi zicand si lor) si apoi spatele ala de pefeleu. Si apoi l-am ridicat in picioare. Si l-am imbrancit gratios la perete, unde ii era locul. Destinatia finala, care-va-sa-zica. Si am inceput sa imi caut surubelnita aia electrica. Peste tot, inclusiv in bucatarie, unde nici macar nu am fost. Si desigur ca nu am gasit-o. Si pe la ceasurile 1 din noapte, m-am dus de m-am culcat, convins ca e o casa bantuita. Altfel cum sa dispara un obiect de o marime apreciabila, intr-o camera goala?
Noaptea (da` mult mau mult o portia de somn, executat pe timpul noptii) se zice ca ar fi un sfetnic bun. Corect.
Dar ce am primit eu pe post de sfat, desigur, intr-un episod urmator. Somn usor!