Prietenii mei au venit, unii au stat o vreme si au plecat, altii stau si-acum, dar toti, absolut toti, mi-au dat cate un dar. Toti oamenii care au trecut prin vietile mele mi-au devenit prieteni, desi uneori asta a durat mult timp si uneori a fost tare dureros.Si dintre toti un prieten special mi-a oferit o revelatie intr-o dimineata de primavara: mi-a inapoiat CEAIUL. Tchai.
Pe care l-am iubit dintotdeauna, si pe care, pana primavara asta, il ascundeam. In fiecare cana, il doseam dupa niste zahar, alb ori brun, dupa niste miere, de salcam, de tei ori chiar de castan, dupa un pic de lapte, simplu ori condensat. Si toate astea mascau, in parte ori in mare parte, gustul. Ceaiul.
Venind aici, am descoperit o multitudine de arome, de gusturi, toate inrudite, aidoma crengilor unui vechi, foarte vechi, arbust. Si totusi diferite. Nuante ale aceleasi culori, pe care o savurez zilnic, de la Mumtaz ori Sultan, sortimente locale omaneze, la Al Wazah, ceylonez, Red Label ori Al Jalab, importate din India si multe altele, aromele sunt ca o paleta, cu subtilitati pe care le redescopar cu bucurie cotidiana. Si mai exista si o promisiune de care am sa va povestesc, poate, cand va fi vie.
Multumesc!
