Alegerea si renuntarea la alegeri

Controlul asupra lucrurilor face sa nu ni se intample nimic, niciodata. Controlul pe care il exercitam in vietile noastre, de cele mai multe ori din teama, nu permite Mamei Intamplarea sa mai puna si ea cate un graunte de sare ori un bob de piper si sa ne ofere gust si placere. Am folosit personajul anterior ca sa nu va spun direct ce se intampla: Divinul nu intervine in deciziile noastre, nu le abroga nici nu le intareste. Le accepta si atat (ce divin e sa facem si noi la fel cu fratii nostri!). Atunci, insa, cand "predam controlul" in mod constient si prezent, El poate sa aduca in realitate lucrurile, faptele, personajele care ne sunt spre cel mai inalt folos (chiar daca, in momentul in care se intampla, ni se pare au nu ca ar fi asa). Clipa in care iei mainile de pe carma vietii tale nu e o renuntare mioritica la a-ti conduce destinul, e mai degraba asemeni intalnirii dintre orb si Cel Care Vede, cand orbul i-a incredintat toiagul sau... Si a STIUT ca va ajunge acolo unde trebuie, condus cu mana sigura de Marele Prieten...

Clopotelul

Fiecare dintre noi vine cu "trusa de unelte". In mod evident absolut personalizate si in stare perfecta de functionare. Pasul evolutiv care se numeste cunoastere despre sine consta in descoperirea acestor abilitati si invatarea utilizarii lor maximale. Nu e indoiala, fiecare suntem in stare sa facem un lucru cel mai bine dintre toti oamenii care au fost, sunt ori vor fi vreodata pe Pamant. Toti putem face tot ce se poate imagina, dar exista un "ceva" pentru care avem o afinitate speciala si spre care, atunci cand ne focalizam atentia, obtinem rezultate spectaculoase. E un drum scurt sa te folosesti de ce ai spre a deveni ce esti. Unora li s-a dat sensibilitate, altora li s-a dat minte. Nu sunt importante sculele pe care le-ai primit, e important ce faci cu ele, cum le utilizezi. Persoana care trebuie sa beneficieze de pe urma actiunilor tale esti tu insuti, chiar daca aparent ceeace faci este indreptat inspre altii. Beneficiul e propria ta evolutie, pasii clari pe care ii faci pe drumul tau propriu.
Si fiindca pentru a-i trezi pe cei care dorm nu e suficient sa le canti lin la ureche ori sa le spui povestioare cu voce mica, unora dintre noi li s-a dat un clopotel.

Multumesc pentru imagine Cetateanului PIN, de la care am inca atatea de invatat in atat de putin timp

Discutie intre doi embrioni

- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Preluare www.damaideparte.ro