The Easy Way?

Gandul si Ne-Gandul

2012-01-20T13:04:00.001+04:00

Masina de spalat. Mult mai mult, Masina de cusut.
Cele doua lucruri care ma fascineaza prin intorsatura de gandire pe care o presupun.
Dupa ce de milenii oamenii au cusut lucrurile intr-un anumit fel, cineva a trebuit sa depaseasca tiparul, sa il dea deoparte si sa gandeasca dincolo de el. La fel, spalatul, doar ca in zona de nord a tarii exista, de sute de ani, "vâltorile" (putem presupune o inspiratie din Romania, asa cum s-a facut si cu alte lucruri...) desi asta nu neaga afirmatia de mai sus ci doar o impinge ceva mai departe in trecut.
Senzatia mea (pe care e lipita ca abtibildul senzatia ca nu o am doar eu) este ca traim un asemenea moment la o scara globala. Tot ce am acceptat in ultimele decenii, ori chiar sute de ani va fi negat. Banii ca intermediar al schimbului s-ar putea sa dispara (vorbeam cu Omul de Langa Mine despre schimburile medievale, fara intermedieri - un covor pe o pereche, doua, de pantofi - nevoia ca motor al schimbului). guvernarea ca act politic s-ar putea sa dispara, profitul ca motor economic si probabil intreagul sistem economic pe care l-a creat s-ar putea sa dispara si ele. S-ar putea acesta exprima sperantele mele. O lume in care regulile ar veni dinspre inauntru, o lume a oamenilor decenti (nu imbracati pana la gat, decenti in gandire - cel mai decent principiu mie mi se pare ala de nu te lasa sa ii faci altuia ce nu ti-ar place sa ti se faca tie, dar, atentie, musai altoit cu "nici sa nu obligi batranica sa treaca strada pana ce nu te roaga ea sa o ajuti"). Lumea aia o visez eu de cand ma tiu minte... aia e lumea in care mi-ar place sa traiesc, desi de jumatate de veac incontinuu sunt bombardat cu debilitati si imbecilitati cum ca e doar o lume de vis...

Care e legatura cu poza, pentru care multumim Andreei Popescu? Absolut niciuna, deci nu va bateti capul.

Politetea - ca alegere Constienta

2012-01-18T06:33:00.001+04:00

Multa vreme eu am confundat Relaxarea cu Ne-Prezentza.
Nu e greu sa o faci, dupa cum suntem educati, institutionalizat ori prin puterea exemplului.
A fi relaxat inseamna sa inoti cu placere in sensul de curgere al raului, fluviului sau ce parau o fi Viata ta. Sa te bucuri de ce se intampla, fara sa te incontrezi cu careva dintre ce-urile astea. Ele vin, tu le lasi sa treaca PRIN tine fara sa fii afectat. Suna a teorie de doi bani. Nu e. Fiindca, inafara dar nu chiar asa de departa inafara, deci inafara de arsura cu fierul rosu, alegi sa nu fii afectat sau alegi sa fii afectat. Revin, si actiunile fizice sunt, in final, cu ceva antrenament, pasibile de alegerea de care vorbim. Asadar, non-actiunea nu e pasivitate. E alegerea constienta si ferma de a nu Re-Actiona la ce ti se pune in fata (spate, stanga, dreapta, sus, jos). E ALEGERE. Alegerea implica Prezentza. Cand nu esti, nu poti alege, cand te-ai "pus pe automat", reactionezi. Ca muschiul electrocutat al brostei deja omorate. Nu e viu, dar se misca. La fel suntem, exact la fel. Plecat departe in cu totul alta parte decat ne calca picioarele, si totusi vorbind, aiurand prin somn, luand decizii, facand copii, imbatranind si plecand ca sa o luam de la capat, intr-un alt vis despre o alta viata si tot asa, la nesfarsit.
Pentru ca am incetat de a crede ca Relaxarea nu e Ne=Prezenta...
Initial asta ar fi trebuit sa fie o replica pe unul dintre grupurile unde, corect ar fi sa spun, nu prea mai activez. Dar am ales sa scriu aici, fiindca e parerea mea si ma priveste doar pe mine

Codul Invingatorului (Engleza)

2012-01-09T05:55:00.002+04:00

The Winner is always part of the answer; The Loser is always part of the problem.

The Winner always has a program; The Loser always has an excuse.

The Winner says ”Let me do it for you"; The Loser says ”That is not my job.”

The Winner sees an answer for every problem; The Loser sees a problem for every answer.

The Winner says ” It may be difficult but it is possible”; The Loser says ”It may be possible but it is too difficult.”

When a Winner makes a mistake, he says ”I was wrong”; When a Loser makes a mistake, he says ”It wasn’t my fault.”

A Winner makes commitments; A Loser makes promises.

Winners have dreams; Loser have schemes.

Winners say ”I must do something”; Losers say ”Something must be done.”

Winners are a part of the team; Losers are apart from the team.

Winners see the gain; Losers see the pain.

Winners see possibilities; Losers see problems.

Winners believe in win/win; Losers believe for them to win someone has to lose.

Winners see the potential; Losers see the past.

Winners are like a thermostat; Losers are like thermometers.

Winners choose what they say; Losers say what they choose.

Winners use hard arguments but soft words; Losers use soft arguments but hard words.

Winners stand firm on values but compromise on petty things; Losers stand firm on petty things but compromise on values.

Winners follow the philosophy of empathy “Don’t do to others what you
would not want them to do to you”; Losers follow the philosophy “Do it to others before they do it to you.”

Winners make it happen; Losers let it happen.

Notite din Technical Log

2011-12-16T06:42:00.003+04:00

Problemele semnalate de piloti si solutiile echipei de ingineri

- Cauciucul principal de pe stanga aproape ca trebuie schimbat
- Aproape schimbat cauciucul principal de pe stanga

- Zborul ok, doar "aterizarea automata" cam dura
- "Aterizarea automata" nu este instalata pe acest avion

- Joaca ceva la bord
- Strans ceva la bord

- Gâze moarte pe parbriz
- Comandat gâze vii pentru parbriz

- Semn de o scurgere la echipament aterizare dreapta
- Semn inlaturat

- Franele de frecare blocheaza valvele de viteza
- Asta le este scopul

- Sistemul IFF inoperabil
- Sistemul IFF intotdeauna inoperabil daca este OFF

- Suspectez crapatura in parbriz
- Suspectez ca ai dreptate

- Motor 3 absent in timpul aterizarii
- Gasit motor 3 pe aripa dreapta dupa ce l-am cautat putin

- Avionul merge caraghios
- Avertizat avionul sa stea drept, sa zboare cum trebuie si sa ia lucrurile in serios

- "Radarul tinta" bazaie
- Reprogramat "radarul tinta" sa cante cum trebuie

- Soricel la bord
- Instalat pisica

- Zgomot de sub bord. Suna ca un pitic care bate ceva cu ciocanul
- Confiscat ciocanul de la pitic

2011-12-15T12:08:00.001+04:00

Doua Doamne.
Prima o intreaba pe cea de-a doua:
- Auzi fata, care crezi tu ca e mai aproape: Luna sau Londra?
- Fata, esti proasta? Normal ca Luna... vezi tu Londra de aici?

Doua Doamne cautau prin padure un brad de Craciun.
Dupa o zi intreaga de stat in frig, una dintre ele ii spune celeilalte:
- Auzi, n-ar fi mai bine sa luam unul asa, fara globuri?

O tanara doamna, opreste masina in fata semaforului, pe culoarea rosie.
Se aprinde galben - doamna sta pe loc.
Se aprinde verde - doamna iarasi sta.
Se aprinde rosu din nou, din urma claxoneaza celelalte masini. De ea se apropie un politist care o intreaba:
- Doamna doreste alta culoare?

Legenda: Bradutul meu, anul trecut. Anu` asta e si mai fain, o sa fac poze

Hawai Road...

2011-12-13T15:48:00.000+04:00

A man on his Harley was riding along a California beach when suddenly the sky clouded above his head and, in a booming voice, God said, 'because you have tried to be faithful to me in all ways, I will grant you one wish.'

The biker pulled over and said, 'Build a bridge to Hawaii so I can ride over anytime I want.'

God replied, 'Your request is materialistic; think of the enormous challenges for that kind of undertaking; the supports required reaching the bottom of the Pacific and the concrete and steel it would take! I can do it, but it is hard for me to justify your desire for worldly things. Take a little more time and think of something that could possibly help man kind.'

The biker thought about it for a long time. Finally, he said, 'God, I wish that I , and all men, could understand women; I want to know how she feels inside, what she's thinking when she gives me the silent treatment, why she cries, what she means when she says nothing's wrong, why she snaps and complains when I try to help, and how I can make a woman truly happy.

God replied: 'You want two lanes or four on that bridge?

Viata ca un Puzzle

2011-12-09T10:50:00.001+04:00

Viata ca un Puzzle. Ma refer la jocurile alea cu bucatele de carton taiate in forme cat mai complexe posibil. Din vara am descoperit noua dimensiune a acestor jucarele. Cautam o activitate pe care sa o facem in comun eu cu fi-meu (care tocmai a implinit 22, de cateva zile) cu care am o relatie nitel mai complicata decat tata-fiu (si pe care, uneori voluntar, alteori obligat l-am neglijat suficient de mult incat sa ma cam traga de ciuf).
Probabil ca am sa va pun si niste poze, dar oricum e o ocupatie extrem de placuta. Si nu numai, imi ofera o imagine asupra felului in care eu ma construiesc pe mine. Pompos spus, dar corect.
E vorba despre viziunea asupra pieselor, despre asteptari si despre cum astea se potrivesc impreuna.
Vreau sa contruiesc un colt, un desen, o umbra, o tusa de culoare. Care poate insemna un copac, o casa, o lumina sau o umbra. Si ma astept sa fie intr-un fel anume. Caut piesele care ar putea sa o compuna pana ce incep sa ma doara destele. Si nicicum nu le gasesc. E momentul sa ma opresc si sa schimb ceva care nu e legat de puzzle ci de felul in care eu il vad. Adica sa schimb "locul, unghiul", paradigma. Ori doar sa ma mut in alta parte a imaginii.
Aduni piese maruntele, unele le compui pe masa fara sa stii exact cum se vor "lega" in ansamblul desenului, uneori te opresti, obosit, mai stai sa ti se limpezeasca privirile si reiei de la coltul opus. Ori pe alta nuanta.
Si intr-un tarziu, pui si ultima piesa.

Reintalnirea

2011-11-25T22:43:00.001+04:00

L-am cautat de o bucata buna de vreme. Exista ceva asa deosebit la el, ceva ce nu gasesti cu usurinta. Daca as fi platit pentru asta, as depana o poliloghie (insuruire mixta, unele verzi, altele uscate) si mi-as castiga cinstit painea.
Mi-amintesc de instructorul meu de la yoga, pe care l-am parasit fara explicatii dupa vreo 4 ani, mai bine-zis de ce ne tot spunea: "un gram de practica face mult mai mult decat o tona de teorie"
Asadar, ce-ar fi sa nu asteptati sa va deslusesc eu ce si de ce, cautati, downloadati si priviti si voi "Forrest Gump".
Ca doar despre aia vorbiram pana acuma, nu?

Canepa si marijuana

2011-09-05T10:38:00.001+04:00

Imi amintesc si-acum despre panza de canepa, tesuta in satul mamei mele. Eram pustan de generala, si-am participat la o "campanie" de-a ei, de facut prosoape de bucatarie. De la semanat canepa, "topit", melitat, tors, tesut si toata veselia. Nu, ai mei nu erau veseli, ei munceau si-atat. Dar ceilalti si mai ales, noi, copiii, ne-am bucurat de toate astea.
La Stiinte despre natura, imi amintesc despre canepa ca se planta in marginea lanurilor, pentru a indeparta "pascatorii". Si-am vazut asta si pe viu, era normal si trebuia facut. Iar planta era utilizata, apoi, din plin.
In timp, treptat, canepa a disparut din viata mea, din vietile noastre. Nu mi-am dat seama ce mare si importanta lipsa era pana cand m-a tras de maneca un mail primit de la niste prieteni. Cred ca e cel mai simplu sa il redau aici si pentru voi.

Utilizarile incredibile ale canepei

Ştiaţi că planta denumită cânepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele şi combustibili, şi până la îmbrăcăminte şi materialele de construcţii, cânepa e folosită peste tot. Urme de cânepă se găsesc chiar şi în pliculeţele de ceai Lipton. Şi chiar şi la o parte din maşinile fabricate azi, se găseşte tot cânepă.
Cea mai veche dovadă despre utilizarea ei o reprezintă o bucată de ţesătură de cânepă, descoperită în Mesopotamia, şi datând de peste 10.000 de ani. Cea mai veche hârtie provine din China, în urmă cu două milenii, şi este făcută din fibră de cânepă. Chiar şi faraonii au utilizat cânepa în construcţia marilor piramide.
Cânepa a devenit atât de importantă în Anglia secolului al 16-lea, încât regele Henry al VIII-lea a aprobat o lege în anul 1553 prin care îi amenda pe fermierii care nu creşteau pe pământurile lor cel puţin un sfert de acru de cânepă pentru fiecare 60 de acri deţinuţi. În America, au existat perioade în care puteai chiar plăti impozite în natură, în cânepă. În anul 1850, în SUA existau mai mult de 8.000 de ferme de cânepă.

La fiecare 3,6 secunde câte un om moare de foame. Seminţele de cânepă sunt cele mai hrănitoare şi o soluţie economică pentru a pune capăt foametei de la nivel mondial. Cu o concentraţie de 80% de „grăsimi bune” de care corpurile noastre au nevoie pentru menţinerea unei sănătăţi acceptabile, precum şi proteinele şi aminoacizii deţinuţi, cânepa reprezintă un echilibru perfect necesar alimentaţiei umane.

Primul motor diesel a fost proiectat să folosească uleiuri vegetale, printre care s-a folosit şi uleiul de cânepă. În anii 1930, Henry Ford a produs un automobil care era compus 70% din material plastic realizat din cânepă. Picturile marilor artişti Rembrandt, van Gogh sau Gainsborough au fost realizate pe pânze din cânepă, folosindu-se acuarele extrase tot din aceeaşi cânepă.
Peste 50% din pesticidele folosite în lume sunt utilizate în cultivarea bumbacului. Dar cânepa este un material de 8 ori mai puternică decât bumbacul! Cânepa poate creşte într-o sută de zile, fără folosirea erbicidelor şi pesticidelor, astfel ajutând la protejarea mediului înconjurător. De asemenea, din cânepă s-ar putea fabrica hârtie de ziare sau de cărţi, mult mai rezistentă decât cea produsă din lemnul copacilor, ajutând astfel şi prezervarea pădurilor care produc oxigenul atât de necesar vieţii.
Şi totuşi, de ce cânepa este atât de marginalizată în zilele de astăzi? Doar pentru că din ea se produce şi marijuana?
Canabisul e periculos, dar nu pentru corpul uman, ci pentru marile companii

Marijuana e periculoasă, e adevărat, dar nu pentru corpul sau mintea umană, ci pentru companiile petroliere, pentru industriile chimice, de alcool şi de tutun. Afaceri uriaşe, în care se învârt milioane de dolari şi putere, au ascuns adevărul de ochii publicului.

Dacă s-ar afla faptul că acest canabis ar putea fi folosit în produse comerciale, acest lucru ar crea o adevărată bombă atomică la scară industrială! Întreprinzătorii n-au fost învăţaţi niciodată despre potenţialul extraordinar al canabisului, pentru că cei foarte bogaţi au conspirat pentru a oferi dezinformări asupra publicului cu privire la această plantă care, dacă ar fi folosită în mod corespunzător, ar ruina marile companii din domeniile mai sus menţionate.
De unde provine cuvântul „marijuana”? El a fost folosit pentru prima dată la mijlocul anilor 1930 pentru a defăima buna imagine şi istoria fenomenală a plantei de cânepă. Dar iată care sunt faptele înregistrate de-a lungul timpului despre cânepă:
- toate manualele şcolare din SUA au fost tipărite pe hârtie realizată din cânepă până în anii 1880;
- în SUA, din 1631 şi până la începutul anilor 1800 era legal să-ţi plăteşti impozitele sub formă de cânepă;
- refuzul de a creşte cânepă în America, în secolele 17 şi 18, era ilegal. De exemplu, în Virginia, pentru o perioadă de timp, puteai ajunge în închisoare dacă refuzai să creşti cânepă;
- George Washington, Thomas Jefferson şi alţi preşedinţi ai SUA, de la începutul istoriei statului american, au crescut cânepă;
- 80% din toate textilele, confecţiile, hainele etc. erau făcute din cânepă, până când în anii 1820 s-a introdus cultivarea bumbacului;
- primele biblii, hărţi, Declaraţia de Independenţă a SUA, toate au fost scrise pe hârtii realizate din cânepă;
- în anul 1916, guvernul SUA a previzionat faptul că până în anii 1940, toate ziarele vor fi tipărite pe hârtii de cânepă şi astfel nu va mai fi nevoie ca arborii să fie tăiaţi. Studiile arătau că 1 acru de cânepă echivalează cu 4,3 acri de arbori;
- vopsele şi emailuri de calitate au fost realizate din sămânţa de cânepa până în 1937 (în SUA);
- primul model de maşină „T”” pentru Henry Ford mergea pe gazolină extrasă din cânepă, maşina însăşi fiind realizată din cânepă. Maşina avea tăblii de plastic obţinut din cânepă, care erau de 10 ori mai rezistente faţă de oţelul.
- revista „Mechanical Engineering Magazine” (februarie 1938) a publicat un articol intitulat „Cea mai profitabilă cultură ce poate fi crescută”, arătând că aceasta nu poate fi decât cânepa.
- iată un fragment dintr-un film documentar de 14 minute, realizat în 1942 de Departamentul Agriculturii din SUA, prin care se încurajau fermierii americani să crească cânepa pentru a susţine efortul american de război: „Cânepa există dinaintea construcţiei templelor greceşti. Timp de mii de ani, această plantă a fost folosită în China pentru realizarea îmbrăcăminţii. [...] Acum în Filipine şi în Indiile de Est, cânepa se află în mâinile japonezilor. Cânepa americană este necesară atât pentru industria militară, cât şi pentru celelalte industrii ale noastre.”

- cultivarea şi producţia cânepei nu face rău mediului înconjurător. Agenţia Americană de Dezvoltare (USDA) a confirmat acest lucru arătând că această plantă produce de 4 până la 7 ori mai puţină poluare decât ceilalţi înlocuitori organici ai acestei plante.

Conspiraţia DuPont împotriva cânepei
În anul 1937, marea corporaţie petrochimică DuPont şi-a patentat procesul fabricării plasticului din petrol şi cărbune. Raportul anual al companiei le-a recomandat acţionarilor săi să investească în noua sa divizie petrochimică. Produse sintetice ca materialele plastice, celofanul, celuloidul, nylonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturală a cânepei ar fi ruinat afacerile DuPont cu peste 80%.
Cine credeţi că era un investitor important al companiei DuPont? Andrew Mellon (1855-1937), care a devenit Ministrul Finanţelor pe timpul preşedinţiei lui Hoover. Mellon l-a numit pe Harry J. Anslinger, nepotul său, la conducerea Biroului Federal de Narcotice şi Droguri Periculoase. Intenţia era foarte clară: cânepa trebuia să fie declarată ilegală, întrucât ameninţa afacerile de miliarde de dolari. Aceşti oameni au introdus un cuvânt mexican obscur „marihuana” pe care l-au „împins” în conştiinţa Americii.

Manipularea mass-mediei în privinţa cânepei
La sfârşitul anilor ’20 şi în anii ’30, în ziarele americane a început o campanie care scotea în evidenţă lucrurile groaznice privind marijuana. Pericolul marijuanei era prezentat în ştirile de primă pagină. Cititorii au fost învăţaţi că marijuana era responsabilă pentru toate de la accidentele de maşină până la pierderea moralităţii.
Filme ca „Reefer Madness” (Nebunia marijuanei) (1936), „Marihuana: Assassin of Youth” (Marijuana, asasinul tinerilor) (1935) şi „Marihuana: The Devil’s Weed” (Marijuana, iarba diavolului) (1936) erau pelicule propagandistice, create de aceşti industriaşi pentru a înlătura un duşman. Scopul lor era acela de a câştiga simpatia publicului, astfel încât să poată fi adoptate legile anti-marijuana.
În anii 1930, oamenii erau foarte naivi, chiar la limita ignoranţei. Masele erau ca oile, aşteptând să fie conduse de către cei puţini. Toate ştirile prezentate în ziare, sau la radio, erau considerate a fi adevărate.
Pe 14 aprilie 1937, legea interzicerii marijuanei a fost introdusă în House Ways and Means Committee (comitet parlamentar din cadrul Congresului SUA), singurul comitet care poate introduce un proiect de lege în camera legislativă, fără a fi dezbătut de alte comitete. Preşedintele acestui comitet era Robert Doughton, care era un apropiat al companiei DuPont. El s-a asigurat că legea va trece prin Congres.

Dr. James Woodward, doctor şi avocat, a depus mărturie, mult mai târziu, din partea Asociaţiei Medicale Americane, că motivul pentru care această asociaţie nu a denunţat legea interzicerii marijuanei mai devreme, a fost faptul că ea tocmai descoperise că marijuana era de fapt cânepa.
În septembrie 1937 cânepa a devenit ilegală. Cea mai folositoare recoltă din lume a fost identificată cu un drog, iar de atunci, planeta noastră suferă. Congresul american a interzis cânepa pentru că i s-a spus că ea este cel mai mare drog cauzator de violenţă. Anslinger, şeful Comisiei de droguri, a promovat ideea că marijuana îi face pe consumatori să se comporte extrem de violent. În anii ’50, sub ameninţarea comunistă din SUA, acelaşi Anslinger a afirmat exact contrariul: marijuana te va linişti atât de mult, încât soldaţii americani nu vor mai lupta deloc. Care e adevărul?

Cânepa, planta minune
Cânepa are o fibră de calitate mult superioară celei produse din lemn. Mult mai puţine chimicale sunt necesare pentru a fabrica hârtia din cânepă, decât hârtia produsă din lemn. Unui copac îi ia zeci de ani de zile pentru a ajunge la maturitate, pe când cânepei îi este destul un singur sezon.
Iată câteva din întrebuinţările pe care cânepa le-ar putea aduce omenirii:

1) Toate materialele din plastic ar trebui realizate din ulei de sămânţă de cânepă. Materialele plastice din cânepă sunt biodegradabile. De-a lungul vieţii lor, ele se descompun şi nu fac rău mediului înconjurător. În schimb, materialele plastice făcute din petrol ruinează natura; ele nu sunt biodegradabile şi fac mare rău planetei. Materialele plastice făcute din cânepă nu vor distruge ape curgătoare aşa cum au făcut DuPont sau alte corporaţii.

2) Din cânepă se pot face medicamente. Să nu uităm că în trecut, Asociaţia Medicală Americană sprijinea tratamentele pe bază de canabis, care sunt mult mai naturale şi mai puţin nocive pentru organismul uman, decât medicamentele care se bazează pe compuşi petrochimici.
Cânepa ajută la lărgirea arterelor, astfel încât sângele să poată circula mai bine. De asemenea, cânepa conţine THC, un agent activ, care ajută în bolile de astm şi glaucom.

3) Cânepa poate ajuta la combaterea foametei în lume. O mulţime de produse alimentare pot fi realizate din cânepă. Seminţele de cânepă conţin proteine naturale în cantităţi mari. De asemenea, ele conţin doi acizi graşi esenţiali care ajută curăţarea trupului de colesterol. Aceşti acizi graşi nu pot fi găsiţi în altă parte în natură.

4) Din cânepă se pot face haine durabile. Hainele realizate din cânepă sunt extrem de durabile de-a lungul timpului. Dar în anumite state din SUA ca de exemplu în Kentucky, s-a ajuns la măsuri extreme, ca de exemplu, purtarea hainelor făcute din cânepă fiind considerată o infracţiune. Vă imaginaţi să fiţi arestat pe stradă pentru că purtaţi blugi din cânepă?

Spuneţi NU manipulării marilor companii!
Lumea e nebună…dar asta nu înseamnă că voi trebuie să vă alăturaţi nebuniei. Adunaţi-vă şi împrăştiaţi vestea. Spuneţi oamenilor, inclusiv copiilor voştri, adevărul. Folosiţi produsele din cânepă. Eliminaţi cuvântul „marijuana” şi gândiţi-vă la povestea care a fost creată. Luptaţi împotriva propagandei care a fost realizată doar pentru a-i favoriza pe cei bogaţi. Cânepa trebuie să fie utilizată în viitor, căci avem nevoie de o energie curată pentru a ne salva planeta.
Spălarea creierelor de către marii producători din industria petrochimică, a tutunului şi a băuturilor alcoolice continuă. Reclamele de la TV spun că „dacă cumpăraţi marijuana, contribuiţi la asasinate şi la războaiele dintre bande”. Ultimele reclame de la TV spun chiar că „dacă cumpăraţi marijuana, sprijiniţi terorismul!” Incredibil! O plantă atât de minunată, cum este cânepa, a devenit între timp una de factură „teroristă”. Atât de departe a ajuns manipularea.
Dar nu uitaţi câteva cifre foarte elocvente: 1/2 de milion de decese anual în lume se produc din cauza fumatului! 1/2 de milion de decese anual în lume se produc din cauza alcoolului! Dar nimeni n-a murit până acum din cauza canabisului! Industria petrochimică a distrus natura, şi nu folosirea cânepei. Care sunt adevăraţii ucigaşi? Nu cumva alcoolul, ţigările, petrolul, chimicalele?
Prejudecata că marijuana ar crea o stare apropiată stării de beţie este una falsă. E adevărat că marijuana te face să simţi că timpul se scurge mai încet, şi astfel poţi deveni mai sensibil. Dar astfel, poţi aprecia mai mult artele şi poţi deveni mai aproape de natură, starea acestea fiind total opusă stării de beţie. Deci, din contră, devii mai conştient.
În concluzie, motivul pentru care cultivarea cânepei este considerată a fi ilegală şi dăunătoare, este faptul că…MILIARDARII PLANETEI DORESC SĂ RĂMÂNĂ ÎN CONTINUARE MILIARDARI, în detrimentul beneficiilor evidente care s-ar putea obţine din cânepă!

Traducere după http://www.world-mysteries.com/marijuana1.htm
Dr.Eng.Neculai Gradinaru
Senior Research
Institute of Solid Mechanics of Romanian Academy
http://www.world-mysteries.com/marijuana1.htm

[Non-text portions of this message have been removed]

Vine iar Vacanta!

2011-07-01T09:34:00.002+04:00

A mai trecut inca un an, tic-tic-tic (ceasu` meu abia acum invata sa il spuna si pe "tac")
Incerc sa nu-mi petrec intervalul dintre doua vacante asa ca-n statia de autobus. Nu intotdeauna e simplu de facut, mai ales cand ma gandesc la "peste o saptamana sunt la 3 ceasuri de zbor de Stambul"... , o ora in aeroport, cu o transbordare grabita, inca un ceas si ceva pana la Otopeni si vreo 5 cu trenul pana la noul meu "acasa". La familia mea.
Nevasta-mea e o persoana ascunsa. Nu vorbeste prea mult si nu spune nimic despre ea. Nici important nici neimportant. Le tine pentru ea. Nu analizez acum cauze, doar raportez.
Eu, pe de alta parte, dau impresia ca "torn tot". E o impresie. De fapt, ce consider cu adevarat important nu spun aproape nimanui. Deruta, cred, vine de la diferenta majora intre ce considera altii a fi important in vietile lor si ce este pentru mine important, cu adevarat important, in calatoria mea.
Ca si oleaca mai devreme, imaginea e aleasa doar fiindca-mi place. Mie.
Last edit: pisicii sunt bine-merci. Au halit deja, impreuna cu mama lor, o punga de mancare de pisici. Nu sunt convins ca le fac un bine cu asta. Imi face mie bine, asta e cert.

Diaree verbala

2011-06-20T05:13:00.003+04:00

Raportez: Pisicii sunt bine-merci. Cresc. Le dau lapte indirect si ma cujet sa iau si ceva haleala pentru pisici, sa le-o dau, deocamdata, tot indirect. Ca sampania la romani, prin reprezentantu` lor.
Da` nu despre asta voiam io sa va povestesc az` de dimineata. Ci despre Catalin, pretenu` si colegu` meu. Seful de echipa, cu care lucrez foarte bine. Iar o iau pe langa, dar trebuia sa stiti doua vorbe despre personaj, nu?
Ei bine, de fapt vorbesc despre mine, batand saua. Catalin e aproape la fel de bun de papagal ca mine. Si asa incep sa o inteleg pe nevasta-mea, cand nu mai rabda. Ea e o persoana concisa. Ca sa nu spun chiar tacuta, fiindca e posibil a) sa nu ma credeti si daca totusi, o faceti - b) sa deveniti invidiosi. Iar pentru mine, discursul cotidian e un labirint, o intreaga structura. La fiecare intersectie, o apuc in stanga, revin, in dreapta, revin, mai merg nitel pe culoarul principal si iarasi digresez. Pentru cel care sta in cabina de pilotaj e un sport interesant si incitant, o aventura in memorie si un exercitiu de asocieri. Pentru cel care alearga sa se tina de tine e obositor. Si nu mi se parea asa niciodata, abia acum, cand il mai ascult pe Catalin si recunosc modelele si ticurile si sabloanele, ma apuca toti piticii cerebrali.
Si incerc sa muncesc nitel cu mine, sa vedem ce-o sa spuna Sefa cand ajung acasa. Insh`Allah!
Ce legatura are poza cu povestea? Chiar niciuna, asa ca nu va mai batetz` capetele! :D

Arminstiu sau Pace?

2011-06-09T05:04:00.006+04:00

Anual, la mine-n curte e invazie de pisici. O matza "bagaboanta" a gasit ca e un loc sigur si nu ezita sa il re-foloseasca.
Acu`doi ani nu stateam aci si deci nu am colectat date.
Anu` trecut m-a iritat cumplit. Varianta de a schilodi sau afecta cumva pisicii (asta e un termen inventat de mine, asa ca nu va mai uitati in DEX, si se refera la aia micii) e inafara de orice discutie. Matza a fatat la mine-n curte si asta e ca ploaia, iei masuri (ploiere le spune la masurile alea, ca umbrelele sunt sa faca umbra, nu?) dar nu o poti impiedeca. Anul trecut avea si un loc mai ascuns, trebuia sa ma uit cu oglinda sa ii vad puii.
Anu` asta am fost doar surprins, si azi m-am gandit ca ar trebui sa ma bucur ca ma considera demn de incredere. Pe mine si curtea mea. Desi, datorita "micilor amenajari", locul acela sigur nu mai e disponibil. Asa ca i-a aciuat (pisicii, tuspatru) in spatele AC-ului mobil. Ii vad de pe trepte, cand intru-n casa si cand ies. Asa ca pot sa vad si cum evolueaza. M-am gandit sa le pun si un pic de lapte, intr-un castronel. Anul trecut asta mi se parea a fi un sacrilegiu la adresa Majestatii Noastre de Mare Stapan in Curtea Sa si care nu a fost consultat inainte de Invazie.
Se pare ca am mai crescut nitel.

2011-04-29T07:58:00.003+04:00

Se dau: un stalp de la iluminatul stradal. Un betiv si un poli-militian.
Betivu', in deplinatatea tuturor celor patru picioare ale sale, da ture stalpului. Politaiul il vede.
- Ce faci aici, to`arsu` betiv?
- Imi caut, hac, cheile, sa traiz!
- Aici le-ai pierdut, to`arsu` betiv?
- Nu, sa traitz, pe alee acolo, da` aici e lumina, in pana mea!

btw - daca vreti sa vedeti & intelegeti figura alatura, o onorati cu un click

Dreptul fundamental la indoiala

2011-04-29T07:08:00.002+04:00

Este cineva care se indoieste ca are dreptul sa respire, din nastere, fara a fi trecut in Constitutie sau legiferat in vreun alt fel?
Dreptul la libertate este atat de despicat-in-patru-ori-mai-multe-parti incat pentru orice observator prezent e evident ca el inca nu exista. Nautul inlocuieste cu drag cafeaua. Pofta buna!
Dreptul la fericire e inutil. Legiferarea implica dreptul la "cautarea fericirii", care-mi aduce aminte de Ulysse (numai Drumul e interesant...)
Insa un alt drept la fel de "printre primele" e dreptul la Indoiala. Dreptul meu omenesc de a nu fi sigur ca am inchis poarta, ca am oprit butelia si lumina la baie, ca am virat banii ieri la factura de internet. Are pe undeva legatura cu insusirea mea de a uita lucrurile marunte si inutile. Si totusi, nu vorbesc despre latura asta a dreptului la Indoiala. Mai cu viteza ma indrept spre partea ce priveste A avea dreptate si a decide. Care reflecta devenirea mea ca fiinta umana.
Pietrele sunt pe deplin convinse. Ele nu stiu multe, dar ceeace stiu doar stiu. Nu sunt convinse, mai mult sau mai putin de ceeace stiu. Doar stiu si atat. Nu poti argumenta cu ele, nu poti astepta o schimbare in constiinta lor. Ele au atins nivelul maxim de informatie pe care o pot asimila, devenint ceeace sunt: pietre.
Am cunoscut destul de multi Oameni-Pietre. Am inceput prin a-i cunoaste pe parintii mei. M-am caznit in copilarie sa ii mai clintesc dintr-ale lor, dar succesul a fost de scurta durata si durerea de picior semnificativa. Am renuntat si am inceput sa imi cultiv talentul de a-i ocoli. Dar partea buna a lucrurilor a fost negarea, pe care dupa ce am constientizat-o si analizat-o, mi-a revelat Starea de Piatra si metodele de evitare a ei (hahaha, ce pompos am zis-o, pfuuuuiii!).
Au trecut niste ani si am fost pus in fata deciziilor si alternativelor. Si apoi am intels ce il defineste pe un OM. Capacitatea de a decide, in mod sincron cu vointa sa. Nu de a reactiona ci de a decide. Nu de a raspunde ci de a initia frazele. Si uneori, de a renunta la decizie, din omenesti slabiciuni, fara a astepta sa se faca gaura in cer pentru asta. Simplu, ca o respiratie deasupra unei flori care, dezamagitor, nu miroase a nimic...
Nu sunt convins intotdeauna ca e cea mai buna decizie, ca am dreptate, dar nici nu pot evita decizia. Si atunci imi pastrez, mie insumi, indoiala, in partea nevazuta a Lunii. Si fiindca trebuie sa traiesc apoi cu ea, nu o las sa ma domine si sa ma modifice. Sa se transforme in stare de vinovatie. Prin simpla acceptare, ea devine parte din mine, asa cum au devenit, la vremea lor, cicatricea din frunte cand mi-am spart capul la 3 ani, juliturile de pe antebrat de cand jucam "pac-pac" si-am facut salturi inainte pe cioburile de sticla din iarba si multe altele care exista dar nu imi fac niciun rau.
Hai ca mai am de lucru pe langa casa. Mai povestim si alta data, acuma ca mi s-a desfundat organu' povestitului :))

Ce crede Zmaranda ca ie caznicia

2011-04-28T08:50:00.003+04:00

La inceput, Dumnezeu a facut Uomul. Si l-a pus Mare Shef peste toate dobitoacele. Apoi Uomul a considerat ca dobitoacele sunt prea putin pentru marea sa sefie, fiindca ele nu erau in stare sa se extazieze in fata marii sale intelepciuni, capacitati de decizie, clarviziuni si a altor Marete Haruri si Infinite Calitati pe care El, Uomul, le poseda din belsug. Cuvantul cheie: le poseda, in intelesul sexual al cuvantului.
Si atunci, Uomul a facut o cerere verbala si Dumnezeu, dupa ce i-a aplicat o taxa pe valoarea adaugata, i-a facut Muierea. Si era Muierea asta placuta la privit, la pipait si alte indeletniciri (culinare, presupun, ca inca nu se inventase Pacatul*), desi ceva mai putin placuta la auzit (sau si asta abia dup-aia o fi aparut?)
Si s-au inmultit ei o vreme, si cand erau destui, a aparut si Preotul. Si cum statea el trist, asa, ca nimeni nu-l prea baga in seama, ca oamenii isi faceau treburile simplu si dupa capetele lor, a hotarat intr-o zi ca "pur si simplu, asa nu se mai poate". Si-atunci a inventat el Casatoria, cu toate betesugurile ei.
Iar a mai trecut o vreme, si racnind de se speriasera de-acuma cam toti vecinii, mai putin Gheorghe de la a saptea casa, care era vartos rau de urechi, de cand il calcase calu', mama dumneaiei a varat-o-n lume pe Zmaranda. Si-apoi, necurmat si fara ostoiala, ba prin viu grai ba prin paradigme, a ieducat-o. Si cand i-a venit menstruatia, era gata coapta. Pentru institutie. Nu aia a mai veche, naturala, ci a' mai noua, facuta de mainile Uomului. Caznicia (cuvantul deriva din termenul cazna, care se poate intelege ca efort facut de altcineva ca sa imi faca mie placere. Cat mai putina, si pe termen cat mai lung).
Si in capul Zmarandei, institutia asta venea cu o lista lunga de "trebuie sa", in mod armonios impletita cu una de "nu trebuie sa" si cu alta de "in focul iadului daca". Pe undeva, pe la coada, in zona scrisa marunt, era si dreptul de a fi fericita. P-ala Zmaranda nu l-a cetit, ca nu se inventase inca lupa, si deja ii cam slabise vederea. De la tors, cusut, tesut, in lumina lumanarii.
Si cum nu avea ea habar de clauza asta cu "ai voie sa", si-a petrecut toata viata intre trebuie si nu ai voie... a imbatranit frumos, a adunat multa intelepciune (de tipul "NU", evident) pe care a semanat-o in jur, in toate locurile bine udate si umbrite pe care le-a aflat.
Si asta poate dura foarte mult timp (aidoma pelicanului lui Jonathan), daca nu vine vreo demazela de la oras sa strice ea rosturile.

*Pacatul cu P mare, care include toate pacatele cu p mic. Include si Prostia cu P mare, dar nu include prostia cu p mic. Cine are pacate de pacatuit, sa le pacatuiasca, nu sa se planga!

Ochiul

2011-04-28T05:56:00.004+04:00

Cand eram copil, sau ceva de genu' asta, am vazut printr-o revista (presupun ca era Cutezatorii, ca nu prea am de unde alege) o imagine. A unei linguri, vedere dinspre coada, cu invitatia de a recunoaste obiectul. Si desi aveam cu muuult mai multi neuroni vii decat am in zilele noastre, nu am reusit sa o fac.
Am renunta de cativa ani la jocurile dinamice, care mai mult imi antrenau degetele decat neuronii ramasi pe mal (nebauti, adica, in perioada mea umeda). Si m-am retras in zona HOG-urilor (Hidden Objects Game) si acolo iar mi se intampla cate ceva.
Datele initiale: o imagine, in general statica, si o lista de obiecte. Pe care trebuie sa le gasesti si sa le onorezi cu un click. Nu e greu, dar uneori cate un obiect simplu, si pe care nici macar nu-l caut in Englez-Roman proffesional dictionary, se incapataneaza sa nu "s-arate". Si singura solutie e sa fac o schimbare in asteptarile mele. In felul in care vad lucrurile. Ca si cum as apasa un buton si as schimba filtrul pe care l-am pus pe ochelarii dinspre Lume.
Cei mai multi oameni sunt prea grabiti ca sa isi acorde timp sa se uite a doua oara. Daca imaginea aia nu seamana cu o lingura, ea nu poate fi. Sfarsit. Dar daca e vorba despre un om, despre felul in care esti in stare sa il percepi, e posibil sa fie mai bine sa renunti la a te uita, in fuga, la o imagine, decat sa nu ai timpul necesar sa vezi "lingura" din mai multe unghiuri...

Si totusi, de ce nu mai scriu?

2010-10-28T19:52:00.003+04:00

Columna lui Memnon
Lucian Blaga
din ciclul Corăbii cu cenuşă

Columna, rănită cu spada de-un rege,
un dar dobîndise, ce piatra nu-l are:
atinsă de-ntîiele raze solare
să cînte cîntare-n afară de lege.

Şi veacuri de-a rîndul, din sacra ei strună
sunînd în auroră, prelung, năzdrăvană,
sfărmarea secretă, lăuntrica rană
columna mereu trebuia să şi-o spună.

Ca-n veci să se-aprindă, la ora ei certă,
cîntarea, alt rege-ndreptă stricăciunea.
În clipa aceea se stinse minunea.

Căci are un suflet şi piatra inertă
cît timp ne-mplinire lăuntrică poartă.
Dar fără de-o rană făptura e moartă.

Poate ca de asta nu mai scriu. Poate ca locul gol ce ma impingea in fata ecranului bloguitor s-a umplut acum. Stiu si eu?
Stiu ca fi-vor alte neimpliniri de gasit si locuri ce vor inalta cantare, dar deocamdata ele stau ascunse si nu aduc in Lume nici o nota.

Muscat Airport

2010-07-09T00:40:00.004+04:00

Finalmente, sunt in aeroport, si astept sa ma sui in iroplanu` de Stambul. Avem din start vreo jumatate de ceas de intarziere, care sper sa nu se dilate la mai mult de o ora, totusi. Ca altfel pierd legatura spre Bucuresti si mai stau la turci inca o jumatate de zi. Nu cred ca va fi vorba de asa ceva, deci nu ma ingrijorez inutil.
Poveste lunga, si nu sunt deloc in chef de povestit. Mi-e somn rau, desi am baut un litru si jumatate de ceai negru "bidun sukar, bidun halib". Cred ca o lasam asa in coada de peste, mi s-a parut important sa va raportez ca ma apropiu de casa. En Garde!

Nevoia de lipsuri ori lipsa de nevoi?

2010-06-14T07:26:00.005+04:00

Exista ceva ce nu se vede in pozele sfintilor, ale celor care au pustnicit ani indelungi: beatitudinea. Pictorii nu stiu cum sa o reprezinte, si au pus un cerculet de lumina. Pe care tatal meu mi l-a explicat cu greu, si nu foarte veridic, demult, pe vremea cand inca mai credeam (vezi diferenta intre a crede si a fi convins, un banc putin cam despuiat pentru locul acesta).
Ei bine, fiind eu mancator de vegetale si mulgator, am intalnit de multe ori privirea aia compatimitoare "vai, saracul, flamanzeste de atatia ani..." (ori, si asta cu stricta referire la ocalele mele imbelsugate, privirea neincrezatoare ca pascand doar poti sa te implinesti in asemenea hal). Ei bine, asijderea sunt tratati si cei care au ales renuntarea fara sa renunte. Lipsa nevoilor nu e de compatimit ci mult mai mult de invidiat. Daca peste noapte nevoia mea de a tot pune cate ceva si de a tot inlocui una-alta in rajnita de biti cea mai apropiata in proprietate privata ar dispare, as fi mai fericit ori mai nefericit? Eu stiu raspunsul, dar e raspunsul meu si numai al meu. Fiecare trebuie sa si-l afle pe al sau si sa nu incerce sa mi-l indese mie pe glota. Fiindca e din alte proteine decat spiritul meu si nu il pot digera. Nu ca ar incerca in ultima vreme, de cand a murit mama, ori mai exact de cand am incetat sa mai ascult povestile ei presarate en-gros cu citate din Biblie si din Turnul de Veghere & Treziti-va!
Asa se pune problema in cazul orisicui - cel ce are si cel ce nu are. Care e mai fericit? Cel ce nu are nevoie de mai mult decat are!

Lumina

2010-05-25T06:58:00.004+04:00

Tata al meu PreaInalt,
Tu care inca dormi in inima mea,
Fa sa fiu mereu multumit
De felul cum se face voia Ta,
In fiecare clipa, asa cum este inauntru
Fa sa vada si ochii mei inafara.
Adu-mi Tu mie pace si multumire
Pentru orice dar al Tau, asa cum vine el.
Nu ma lasa pe mine prada Mintii mele,
Ci ma mantuieste de gandul cel neziditor.
Caci Tu esti Eu si Eu sunt Tu,
Si asa a fost dintotdeauna
Si va fi.
Amin

Lumea lui "ar trebui sa..."

2010-05-25T06:27:00.003+04:00

Din "lucrarile" Mintii:
Ajungi la Ocean din buna dimineata, innoti, te bucuri de vremea racoroasa si de apa calda, de nisipul pe care inca mai poti calca (pe cand ziua se duce spre amiaza poti sa gatesti pe el, nu sa pasesti). Si e numai liniste si pace, tu, cerul, Oceanul, niste pescarusi cuminti, inca vreo cativa indragostiti de rasarituri si de apa, clubul armatei in celalalt capat de plaja, la cativa kilometri si cam atat. Ar trebui sa fii fericit si sa dai alene din codita, nu?
Ei bine, Mintea spune: "excelenta treaba, ar trebui sa fac asta in fiecare dimineata", si incepe sa calculeze cate zile mai sunt pana la week-end, cum ar putea face asta, ce ar insemna pentru programul tau stufos de dimineata, ce ar fi daca si cum ar fi sa fie si ce ar trebui ca sa faca in caz ca si inca muuulta, muuuuulta papagaloghie (nu cautati in DEX, tocmai l-am hibridizat din papagaliseala si poliloghie).
Va suna si voua cunoscut, domnilor si doamnelor?

Curat-murdar, coane Iorgule!

2010-05-25T05:22:00.006+04:00

No comment!

Puterea Desertului

2010-05-12T07:15:00.003+04:00

Am fost la o baza petroliera, in desert, pentru ceva mai bine de doua saptamani. Drumul de la mine, din Muscat si pana acolo tine cale de vreo 300 de kilometri si mai mult de jumatate e prin desert. Desertul cel adevarat, ucigator de arzator, prafos, murdar, si totusi...
Cine n-a citit Dune ar face bine sa o faca. E vorba acolo despre "puterea Desertului". Ducele Leto le spune oamenilor sai ca e timpul sa se bazeze pe asta.
Am simtit. Am prea putine cuvinte sa o spun, dar am simtit-o. Exista, e reala si te asteapta sa o percepi. In Wahibah, prin oazele amenajate pentru turisti, e vaga, estompata si uneori o ascund de tot "domesticirile". Desertul iti taie respiratia si te umple de incantarea pura in fata unei forte greu de inteles si definit. Merita incercat, nu chiar 40 de zile, dar macar cateva ore. In Fahud au fost doua zile consecutive de furtuna. Cu vijelii care faceau aerul de nerespirat si iti luau vederea. O simpla furtuna, nu o Maica Furtuna. Si totusi, cata maretie!
Desertul salbatec. E locul unde nu-ti vine sa spui "in numele Tatalui, Fiului si Spiritului Sfant" ci mai degraba "Bismillah al-Rahman al-Rahim"

Deja de trei luni m-am mutat la curte (Partea a doua)

2010-05-08T14:50:00.004+04:00

Deja de trei luni m-am mutat la curte

2010-05-08T14:20:00.008+04:00

M-am mutat la curte de la intai februarie, teoretic, adica de la data aia am inceput sa platesc pentru chirie. De mutat, a fost mai lent, dar pe cand a venit Liana in 18 /19, eram aproape complet mutat. As putea spune ca ne-am mutat impreuna.
Asa se spune in sud - stau la curte. La noi se zice simplu ca stau la casa, fiindca toata viata mea am stat la bloc. Inafara unor vizite la cei care imi erau neamuri, ori imi erau dragi si sedeau la curte adica la casa.
Probabil la iarna daca imi ajuta si Liana o sa facem si gradina sa inceapa se ne bucure ochii si sufletele.
Deocamdata poze din interior, probabil o sa le refac si inlocuiesc, dar cel mai probabil e ca nu. Asta e, asta utilizam. Primele sunt vederi ale livingului, intrarea dinspre curtea acoperita, vedere spre ferestre apoi vedere spre holul mic ce da in dormitor.
Urmatorul set (adica urmatoarea postare fara povesti) va da o imagine a dormitorului. Ce imi place mie cel mai mult la casa asta e ca am tavanul departe, sus, deasupra mea. NU cred ca la casa mea din vis pe care probabil am sa o transfer pe undeva prin realitatile din tara o sa imi permit camere de aproape 4 metri inaltime. Si asta ma face sa ma bucur de ele aci, in tarile calde.

Iernile noastre de pretutindeni

2010-05-05T07:54:00.003+04:00

Ai dreptate*... si eu credeam ca e asa inainte sa viu aci, ca SCAPI de iarna cand dai de vara nesfarsita... iarna asta am simtit lipsa iernii. Da, a iernilor mele de la Baia Mare, cand pozam intotdeauna prima zapada, si zapezile de peste un metru de pe dealuri, si cerul plumburiu de iarna (nu cel de vara) si dezghetam masina inainte de a pleca, daca nu o si dezgropam cumva, si aveam grija sa nu las cumva supa pe balcon, si cand vedeam caciulitele viu colorate pe-afara si obrajii inrositi de ger, si nasurile asijderea rosii, si-as putea la cat sunt de palavragiu sa nu ma mai opresc o saptaluna... Mi-e dor de iarna de la mine, da` nu mai mult de o saptamana-doua...
Ce legatura are poza cu iarna? E facuta intr-o sera si a cauzat dezgheturi in sentimentele mele. Ajunge?

*Nasty, o prietena de prin tara lui David (tatal lui Solomon, nu fiul lui Copperfield)

Desertul de afara

2010-05-05T07:40:00.005+04:00

Imagine clasica a desertului... stiu cum va imaginati locul pe care il numim "desert" fiindca am trecut pe la imaginea respectiva si eu... ceva dragut, curat, cu nisipuri aurii, ce mai, ca-n filmele de pe Arrakis. Da, exista aici o mica parte care e cam asa, se numeste Wahibah Sands si v-am mai povestit despre ea. Atat. Restul e desertul adevarat si prea putin spectaculos. Doar ca Desertului nu-i pasa, la fel ca Senei lui Jacques Prevert... la Seine s'en balance... daca mai stiu boaba de franceza...
Ei bine, desertul e in primul rand praf. Nisipul e un lux, praful e temelia. Si nu e lipsit de vegetatie si nu e lipsit de viata. Am vorbit nu demult cu un om "din interior". Care imi punea intrebari despre cum e sa stai in Muscat, daca nu ma doboara umiditatea de acolo, daca nu miroase neplacut Oceanul vara, si alte si alte lucruri. Si asa e, aici in Desert aerul e fierbinte si uscat. Singurele mirosuri sunt de pe la fosele de adunat apele reziduale. Nu v-am spus, canalizarea e inca un vis, putina cat e nu acopera nici macar o mica parte din oras (ma refer acum la Muscat, nu la oraselele petrolistilor din desert) asa ca masinile mari si galbene umbla intr-o veselie si-si fac treaba in draci. Cleme de nas nu se vand, trebuie sa te obisnuiesti cu asta. Apoi, Oceanul e viu. Si vietatilor le place in special apa rece. Cand apa incepe sa se incalzeasca, micile vietati mor sufocate. Si incep sa se descompuna. Nu va ganditi la pesti sau alte chestii multicelulare si macroscopice. E vorba de plancton si alge microscopice. Si orasul se acopera de un miros greu de imaginat, pentru un locuitor de la munte. Imi aminteste de Jessica, concubina oficiala a Ducelui Atreides cand a intrat in siech-ul lui Stilgar, in desert: "ce bogat miroase siech-ul tau, Stilgar" a spus cu intentia ca Paul sa auda si sa iti poata opri reactia. Te obisnuiesti si apoi incepe sa devina banal. Abia in oraselul Lekhwair am realizat ca nu e. Acolo, omul "din interior" a facut deosebirea fata de omul "de tarm".
Si pentru Monica, prietena mea de la PIN (nu te burzului, asta va ramane forever) - Yibal (cu pronuntia Jibal) e cel mai frumos dintre oraselele care au crescut in desert din cauza petrolului.

Visele vin in Lume

2010-04-28T17:01:00.006+04:00

Poate ca am sa ma invat minte, ori, mult mai probabil, n-am sa o fac.
De fiecare data cand afirm cu tarie ceva, nu dureaza foarte mult si mi se intampla sa fac exact pe dos. Si nu numai sa o fac, dar sa si consider ca e corect si cel mai bine pentru mine asa.
La vara, fratilor, se va intampla. Fiindca am gasit OMUL pe care il cautam. Si fiindca His Majesty Sultan Qaboos Bin Said nu da vize de familie decat la familii, pe baza de patalama, o sa fim obligati, desi nu pot spune ca e neplacut, sa semnam hartia. La vara, cand o sa fie mai cald. Insh`Allah!

La Multi Ani, Tata!

2010-02-18T07:04:00.005+04:00

Tatal meu a facut luna trecuta 80 de ani. Nu stiu daca s-ar fi bucurat de urari, fiindca toata viata ei mi-au spus ca numai Irod si Nimrod si-au serbat ziua de nastere, pentru un crestin "adevarat" acesta e un lucru rau si finalmente, interzis. Bing!
Si am invidiat-o (cu zambet) pe Iulia pentru relatia speciala, cu tatal ei, pentru felul cald in care interactioneaza. Pe Florin din BM pentru tatal sau, pe Olimpia pentru cei doi tati ai ei, amandoi deosebiti (dintre care a mai ramas acum doar unul, RIP, Emanuel!) si e o lista lunga, care ar putea incarca serverele de la Blogger :D.
Tatal meu e muntean, de langa Cheia. Nu e prea scolit, si nu e prea subtil. E un om dintr-o bucata si nu prea ii plac fitele. Cand citeam povestioare biblice lacrimogene, i se inroseau ochii si intotdeauna a fost generos si cu suflet mare. Mintea in familie a venit pe partea materna, tatal meu nu a fost nicicand un inteligent, ci un om practic. Aspru si iute la manie, da` cat de corect reusea sa fie el. Il uram cu mult drag cand eram tanar si abia asteptam sa vie eliberarea de sub jugul sau ;)).
Si totusi, tatal meu m-a "invatat" sa fiu onest, sa nu fiu cu nasu` pe sus, sa respect femeile si sa le consider la acelasi nivel. Sa vad partea buan a lucrurilor si din orice dezastru sa incerc sa salvez ce e important. Nu, nu mi-a tinut lectii sau predici (inafara celor presarate "en gros" cu cetate den Beblie). Le-am invatat toate astea de la tata, vazandu-l pe el cum se purta cu mama, felul calm si intens in care a iubit-o aproape o jumatate de secol, cum a ascultat-o intotdeauna si nu s-a simtit dominat pentru asta. Si apoi, tatal meu mi-a dat mainile. Indemanarea de a mesteri orice, si bucuria de a o face, de la lemn la piatra si metal.
Nu stiu cum se simte tatal meu acum, ca e singur de mai bine de un an de zile. Si nu il pot suna, fiindca nu ma aude si nu imi doresc "translator". La vara, insh'Allah, om vorbi si o sa ma conving.
Oricum, ma bucur ca l-am ales pe el ca tata al meu, fiindca dupa ce am tras linia, tata a fost un om bun.

Minte sau Inima?

2010-02-15T23:55:00.004+04:00

Asadar, dragii mosului (si-a cui va are, desigur) mi-a fost dat sa dorm o noapte intr-o casa bantuita.
Simplu si fara multa palavrageala (hi, hi, hi, cine o mai crede si asta!), noaptea care a precedat noaptea trecuta, m-am dus la culcare (pe la unu, devreme adica, spre dimineata) cu convingerea ca noua mea casa e bantuita.
Cum nu-mi ajungea mobila pentru ditamai casoiu` mi-am cumparat niste dulapuri de haine. Sifon, sifonier cu pluralele sifoniere ori sifonuri (fara bule, pluralu` de la Bula, desigur). Si cum alea gata asamblate is niste huidume si mari si grele si scumpe inutil, mi-am luat de alea de tip lego. Iei o cutie, in cazul de fata doua, cari acasa, despachetezi, constati ca nu is chair toate din inventar, mergi indarat, mai stai o zi, doua sa mai vina piesele, si apoi te apuci cu spor de mestereala. Normal, ei le si asambleaza, ca la cata lene si lene de a folosi neuronu` e p-aci, nu ar vinde bietii nici sa isi cumpere benzina (care e ceva la 80 de bani litru`). Da` asamblarea e cu programare si lista ajunge pana pe la Paste (alea crestine, totusi, nu alea cabaline). Asa ca am negociat io si m-am targuit ca in codru, am scos un pret bun si mi-am luat sarcina (care, de fapt, e o joaca de mai mare dragu`) sa le pun peolalta.
Zis si facut. Aducem marfa, descarcam, punem in dormitor. Oamenii se duc, le dau de un pachet de tigari si de un chai ahmar si ma apuc de trebi. Cu aproape noua mea surubelnita electrica battery operated de la Black & Decker. Faina scula, nica de zis! Si rosie, de o vezi peste tot din prima ochire, nu poti s-o uiti ori s-o pierzi. Si incep io sa surubaresc si sa dibluiesc si cu spor sa inalt un dulap. A inalta e impropriu spus, fiindca am montat obiectul in pozitie orizontala, datorita fratelui Newton, care l-ar fi facut sa cada palanca la pamant daca incercam pe verticala.Asaaaa. Am montat frame-ul care constituie baza, am pus peretii, chestiile orizontale (rafturi, stalaje, cum le-o fi zicand si lor) si apoi spatele ala de pefeleu. Si apoi l-am ridicat in picioare. Si l-am imbrancit gratios la perete, unde ii era locul. Destinatia finala, care-va-sa-zica. Si am inceput sa imi caut surubelnita aia electrica. Peste tot, inclusiv in bucatarie, unde nici macar nu am fost. Si desigur ca nu am gasit-o. Si pe la ceasurile 1 din noapte, m-am dus de m-am culcat, convins ca e o casa bantuita. Altfel cum sa dispara un obiect de o marime apreciabila, intr-o camera goala?
Noaptea (da` mult mau mult o portia de somn, executat pe timpul noptii) se zice ca ar fi un sfetnic bun. Corect.
Dar ce am primit eu pe post de sfat, desigur, intr-un episod urmator. Somn usor!

Si iarasi la Rustaq

2010-01-08T18:51:00.007+04:00

Si am ajuns iarasi la Fortul din Rustaq. Si m-am bucurat de locurile alea care mi-au placut de la prima vedere, de soarele bland de iarna si de companie. De povestit romaneste si de descoperit comori. Alham Dullilah!

Zodiac

2009-12-24T11:32:00.003+04:00

- De cati Berbeci este nevoie pentru a schimba un bec?
- Nu te mai intreba, deja l-au schimbat!

- De cati Tauri este nevoie pentru a schimba un bec?
- Taurii folosesc becuri care nu trebuie schimbate.

- De cati Gemeni este nevoie pentru a schimba un bec?
- Cel putin de doi care sa scoata din functiune vechiul bec, doi care sa cumpere unul nou, doi care sa scrie o carte despre asta si inca doi care sa discute intr-un show despre bec.

- De cati Raci este nevoie pentru a schimba un bec?
- Mama lor il va schimba pentru ei. Iar daca ea nu este prin preajma atunci vor aprinde o luminare.

- De cati Lei este nevoie pentru a schimba un bec?
- De nici unul. Echipa de profesionisti pe care o au mereu in preajma il va schimba pentru ei.

- De cate Fecioare este nevoie pentru a schimba un bec?
- De obicei una este de ajuns. Oricum, va curata priza in prealabil, va citi informatiile destinate utilizatorului si garantiile becului.

- De cate Balante este nevoie pentru a schimba un bec?
- Pai, cel putin de doua pentru a cumpara becul si alte cateva pentru a cumpara accesoriile necesare pentru schimbarea becului, si poate alte cateva pentru a duce becul inapoi daca este defect.

- De cati Scorpioni este nevoie pentru a schimba un bec?
- Pentru Scorpioni becul nu se schimba. Se transforma. Doar apasa pe un buton si activeaza alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?

- De cati Sagetatori este nevoie pentru a schimba un bec?
- Sagetatorii nu schimba becuri, dar te pot invata pe tine cum sa faci acest lucru.

- De cati Capricorni este nevoie pentru a schimba un bec?
- Secretara va va raspunde mai tarziu.

- De cati Varsatori este nevoie pentru a schimba un bec?
- Varsatorii nu trebuie sa schimbe becuri. Pot inventa unele mai bune.

- De cati Pesti este nevoie pentru a schimba un bec?
- O, Doamne, nu stiu. Dar becul se va schimba singur, daca asta este dorinta Domnului.

Take, Ianke si Cadir

2009-12-17T18:20:00.002+04:00

Ati auzi pana in clipa asta de "Sfarleaza cu fofeaza"? Da' de cetateanul Victor Ion Popa?
As putea sa pariez cu voi, si celor mai multi cred ca v-as lua in mod necinstit banutii*.
Da, numitul a "comis" intre alte lucruri, si cele doua scriituri. Sfarleaza - roman si a doua, celebra si arhicunoscuta piesa de teatru, "Take, Ianke si Cadir"
Am vazut ambele versiuni, cea din 2002 (cu Radu Beligan, Marin Moraru) si pe cea din 1976, cand actorii pe care mai apoi i-am urmarit in filmele romanesti ale vremii erau inca tineri...
Nu-s multe de spus... bine scrisa, bine jucata, mult mi-e drag sa o revad, de fiecare data. Buna treaba si internetu' asta si file-sharing-ul...
Si totusi, tare drag mi-ar fi sa il mai reintalnesc nitel pe copilul-adolescentul cu ochii de cer si suflet pasare... da' catu-i de mare internetu', romanul nu l-am gasit. E cuminte, acasa la mine in raft, si probabil ca am sa il recitesc la vara... Insh'Allah!

*voi ati spune ca nu ati auzit, eu ca da, si cand as pomeni de mos Cadir...

Peaceful Warrior

2009-11-06T12:59:00.003+04:00

Semintele stau, uneori, mai mult timp ingropate, inainte ca apa, lumina si caldura sa cada asupra lor si sa le trezeasca la un nou ciclu al vietii.
Am pastrat de mai multa vreme filmul acesta fara sa ii dedic doua ore. Era inca seceta si probabil nici foarte cald.
Si astazi a fost ziua in care am deslusit mai multe dintre cele pastrate.
Si in care mi-am pus mai multe intrebari. Raspunsuri? nu stiu, am sa vad transformarile, daca vor apare. Raspunsurile sunt sterpe, iar uneori sunt doar ascunzisuri, definitii care te adorm.
Insh'Allah!

Ghita Sabou si-a incheiat Calatoria

2009-11-06T12:29:00.006+04:00

Am descoperit impreuna bucuria de a povesti despre Dumnezeu.
Bucuria de a ne asculta cu adevarat si de a ne auzi, dincolo de politete.
A fost pentru mine un fel de frate mai mare, si niciodata nu i-am spus depre afectiunea mea fata de el.
Am muncit uneori impreuna, inainte ca un mecanism sa il ajute sa isi numere secundele.
Apoi, am stat impreuna si uneori am si vorbit. Intotdeauna mi-a provocat mintea si intotdeauna i-am spus sa gandeasca pentru el insusi. Sa inceteze sa se mai teama de Judecata Divinului si sa incerce sa simta Iubirea Divinului, Iertarea nelimitata si ajutorul, venit intotdeauna cand e cerut.
Cand a fost bolnav, a descoperit inutilitatile, si s-a gasit foarte aproape de a se lepada de frica de moarte, ca de o haina prea stramta.
A avut parte de o calatorie lunga si plina.
A fost un luptator, care a descoperit Lumina si a devenit un Luptator al Luminii. A fost un OM.
Multumesc, Doamne, pentru toate nepretuitele Tale daruri!

Wadi Bani Habib

2009-09-25T14:30:00.006+04:00

Irina voia sa vada un oras arab (omanez) traditional; si n-a venit in Jebel Akhdar. Am plecat dimineata, dupa ce Ovidiu si Florentina, bunii mei prieteni de la Sohar, au sosit. Dus - intors de la mine din "parcare" am facut 346 km, din care cam 120 in munte (dupa ce am trecut punctul de control - locul de care treci numai cu vehicule cu tractiune integrala).
Cand am fost cu Ovidiu fi-miu, nu am coborat (si apoi urcat) in satul abandonat. Inca de prin anii `70, in razboiul civil din Jebel Akhdar, cand vechiul sultan, Said, tatal actualului conducator al statului, Qaboos, ajutat de armata (aviatia) britanica, a nimicit cubul de rezistenta al rasculatilor din aceasta vale.
Imaginile sunt ca la microscop - bombardamentele au distrus pereti ai caselor, dezgolind si expunand privirii interioarele traditionale. Mobila nu e prea intrebuintata, rafturile zidite in pereti sunt locurile de depozitare; mese nu prea exista, arabii mananca pe jos, pe un stergar, fara sa foloseasca vreun tacam. Peretii sunt grosi, pentru a asigura o buna izolare termica, sunt facuti din piatra (rudimentar cioplita, atat cat e necesar) fixata cu un amestec de pamant si pietris maruntit. Si totusi, am ramas uimiti de planeitatea surpinzatoare a peretelui casei Imamului din "cartierul" de sus al asezarii. Iar finisarea este asigurata cu acelasi amestec utilizat la construit, doar ca de data asta piatra maruntita e mult mai fina ori lipseste complet. Prea putin din aceste tencuieli mai exista acum.
Am vazut pe acolo livezile de rodii si surpriza totala, mai multi nuci. Unii cu adevarat batrani, altii mai tineri si unii doar pui.
In imaginea de sus aveti satul de jos si in imaginea de jos este satul de sus (n-am rezistat la jocu` asta de cuvinte, va dati seama, nu?). In mijloc - sectiune printr-o casa, tavanul acestei camere lipseste. Se vad politele si peretii foarte grosi.

Cred ca nu v-am spus inca, dar in ultima vreme, la unele posturi, titlul e un link spre informatii suplimentare, din diverse alte surse, despre locurile - lucrurile din centrul discutiei.

Vorbind de pozele deosebite...

2009-09-25T07:21:00.003+04:00

Ieri, la Jebel Akhdar, in satul parasit (cartierul de sus)

Cele mai frumoase poze

2009-09-15T16:32:00.007+04:00

Wahibah Sands

2009-08-31T19:03:00.005+04:00

Desert. Wahibah Sands, situat in apropiere de orasul Ibra, zona din care se trage prietenul meu Houd Al Harthy, despre care am spus intotdauna ca e o samanta pentru Omanul de astazi si de maine...
Ovidiu nu a fost prea impresionat de aspectul desertului, de felul in care nisipul curge in si din sandale (poate si pentru faptul ca, fiind pe la amiaza, nisipul ardea ca plita incinsa). Pe el l-au fascinat camilele si a insistat sa le pozam in nestire. In Areesh Camp nu exista activitate, totul parea pustiu, ca dupa molima, sub soarele arzator de la miezul zilei. N-am mai urcat panta sa intram in miezul problemei, fiindca nu a existat interes...
Sur si testoasele - pe data viitoare, probabil de EID...

Heretic Redivivus

2009-07-28T06:15:00.004+04:00

Tot timpul am fost impresionat de imaginatia celor care au "construit" decorurile pentru jocurile de pe computer (incepand de pe la DOOM, Heretic, si Wolfenstein). Ieri, impreuna cu fi-miu (mare amator de FPS - inca) am trait pe viu o aventura de asta. Am explorat (aici nu a fost deloc nevoie de shoot, doar am platit juma` de rial pe bilet) un castel. Ei ii spun Fort. Exact ca in decorurile mai vechilor jocuri, exact la fel de neasteptate intrarile, trecerile, configuratiile.
Doar ca pe cand am terminat, nu am reusit nicidecum sa gasim iesirea spre Level 2. Poate in fortul de la Nizwa... Insh`Allah...

Si a fost Voyager-ul

2009-07-26T11:26:00.004+04:00

Azi am terminat si Star Trek Voyager-ul.
L-am inceput de vreo cativa ani, cand am gasit intamplator niste link-uri spre episoade, si am inceput sa le descarc. E adevarat ca l-am gasitsi pe DVD-uri, cand am fost in 2007 aici, dar nu intreaga serie de sapte sezoane si sa nu vorbim de altceva...
Mi-au placut caracterele, modul de interactiune si in general mesajul pasnic si tolerant. Ingeniozitatea si inventivitatea sunt la ele acasa. Si totusi, eroii sunt si raman oameni, cu bunele si cusururile implicate de asta.
A fost placut, a fost interesant si a fost instructiv.

Al Jabal Al Akhdar

2009-07-26T10:33:00.006+04:00

Pana la urma, am ajuns si acolo. Cu Ovidiu, care la un moment dat, in timp ce tacanea cu Lumix-ul, a spus ca facem poze pentru amintire, dar ca nu e la fel cu a vedea "in direct". Tin minte pe cineva drag care ajunsese in extrema de a refuza sa mai pozeze, preferand sa savureze si atat. E drept, cand ai camera atarnata la gat, esti tentat sa privesti altfel orice te inconjoara. Stiu - fiindca am experimentat asta. Si acum mi se intampla, dar nu ma mai fura din contemplare. Supa e supa, desertul e la locul lui. Sa pozezi, sa faci poze bune, concludente si care misca, e o tehnica. Sa
VEZI ce privesti tine de cu totul altceva. Nu va pot oferi tuturor o excursie de o zi* in Jebel Akhdar, va pot oferi doar cateva imagini.
Cred ca am sa va mai scriu despre locurile acelea.

*noi am plecat dimineata la 7 jumate din Muscat si am ajuns inapoi la 2 dupa-amiaza. Ne luasem cortul si sacii de dormit, dar nu am gasit nici macar un loc in care sa poposim la umbra pentru masa (inafara satelor) necum de mas peste noapte. Iar hotelul nu ne-a interesat, fiind la doar 2 ore de casa...

Lectura

2009-06-12T14:59:00.003+04:00

O carte trebuie sa fie ca un suc proaspat si dulce-acrisor. Sa alunece simplu si fara nevoia de a-l inghesui si ajuta. Pe vremuri, as fi spus poate ceva despre vin, dar nu-mi amintesc sa fi fost un mare fan al vinurilor, cu exceptia celui de curmale (ori de smochine), adus de tatal lui Otto, domnul Sharudi, de pe la Ierusalim. Parca mi-e dor de Maria, sora-nepoata a prietenului meu de tare-tare demult... Si desigur, si de ei.
Ei bine, astazi dimineata am prins rasaritul pe tarm. Si am pozat nitel, si am mai fost odata si cu Simona pe la orele normale (daca esti alb, alea sunt 7-8) si apoi m-am destrabalat recitindu-l pe Stehpen King, cu al sau Jerusalem. Si de bucuria lecturii, mi-a venit in minte imaginea unui suc de calitate, cu un gust placut, nici prea in vreo directie sau in alta a zonelor limbii. Ceva ce curge lin si nu iti dai seama cand s-a terminat din pa(gina)har...

Jimny - asa-zisul Jimmy

2009-06-06T21:07:00.004+04:00

Asta e masina mea de aci.
Un simpatic 4X4 de la Suzuky, bine facut si relaxant de condus. Nu e o masina de viteza, peste 120 nu prea ii convine, pe la 110 o tin pe autostrada si ne intelegem bine.
Are si un minus - cutia de viteze automata, desi cand stai in coada e buna si ea. Deh, daca ar fi toate in linie, unde ar mai fi farmecul?
Oricum, de cand am capatat si permisul (cadoul meu special de 1 Iunie) imi pare ca orasul s-a micsorat nitel. Si parca si timpul meu pentru mine are tendinta de a se dilata usurel.
Mai vedem noi, e tarziu si parca scot vorbele din mine cu clestele. Noapte buna si tie, cititorule!

Oceanul noaptea

2009-06-06T20:31:00.003+04:00

Ieri a fost la asfintit, astazi a fost dupa ce s-a innoptat. Nu am mai facut baie-n mare pe-ntunerec pana acum. E o senzatie interesanta, mai ales ca in seara asta Oceanul a fost si putin agitat, si vedeam la lumina lunii valurile cum vin, de departe, umbre mai inalte intre umbre. O luna imensa, dar nu am asteptat sa apara si stelele. E seara si sunt obosit, ritmurile de aici sunt complet diferite si nu pot spune ca m-am adaptat. Inca. Nu stiu daca vreau sa ma adaptez, pana la urma la firma asta, care nu imi ofera nimic altceva decat salariu. Unde nivelul tehnic si tehnologic e departe, tare departe de firma lui nenea Viorel. Despre management, numai de bine, e sublim, aidoma agriculturii caragielesti. Suna a plangere, e doar o constatare. Un fel de explicatie ori motiv ca am descoperit inotul noaptea, dupa sapte. Fiindca atunci termin cu munca, desi uneori am ajuns in oras si la noua trecute de fix. Asta m-a ajutat sa imaginez un alt scenariu in care sa ma vad mai des in apa. Si asta e rezultatul. Senzatia nu se poate povesti. Deci cam atat cu vorbele...

Ii veti cunoaste dupa roade...

2009-04-06T21:20:00.005+04:00

Credeti ca e usor?
Iisus era in stare sa vada, clar si deslusit, roadele dincolo de aparente. Noua nu ne e intotdeauna la fel de usor.
Uite, de pilda, care au fost roadele vizitei de doua luni a Mariei, la mine? Tristetea si sentimentul sfasietor de lipsa, de fiecare data cand reiau, singur, o actiune-activitate pe care o faceam, in urma cu doar o saptamana, impreuna? Sau marea bucurie de a sti ca am avut parte de un februarie si un martie deosebite?
Roade, roade... cateodata legate de incarcatura karmica, uneori libere si daruite Creatorului... si ce e mai greu de crezut, unii dintre cei ce ne sunt aproape nu se vad pe ei insisi prin roadele (bune, chiar deosebite) pe care le-au adus pana acum...

Prophet Day

2009-03-19T20:16:00.001+04:00

Scurta vizita la Grand Mosque, cu ocazia Zilei Profetului.
Candelabrul central. Se poate observa cineva de la intretinere, in partea stanga, schimband becurile (pentru comparatie)
Am gasit cateva basoreliefuri despre care ai fi jurat ca-s de-ale noastre (cre`ca mi-i dor de-acasa, asa sa fie oare?).
Azi am inotat in ocean. Pana ce a inceput fluxul, a fost linistit ca apa din lighean. Astept, cu rabdare sa fie la fel de cald ca apa din ceainic (e o primavara mai capricioasa, desi afara au fost deja 39 - joi, apa oceanului a ramas cam rece, nu trece nicicum de 22)

Mama, mama, ce mult te-am iubit...

2008-12-19T13:58:00.003+04:00

Vinerea trecuta, mama mea a trecut in eternitate.
A fost departe si acum e aproape.
Uneori mi-a fost tare greu sa inteleg, sa accept.
Si uneori am crezut ca nici macar nu pot sa o iubesc.
Acum, undeva, am un bun prieten.
Multumesc, mama, fiindca sunt.

Nicolae Labis - Biografie

Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc într-o zodie buna;
Plinului pântec asa îi cânta într-o noapte cu luna.
Trasnete reci de furtuna vedea cum în zare detuna.
Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc într-o zodie buna,
Ea mai vedea cum în sa voi salta împreuna
Cu îndrazneata fecioara-a pamântului, bruna,
Si-n goana nebuna vedea de pe-atunci cum rasuna
Tropotul lung si mereu al galopului meu.
Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc într-o zodie buna,
Si ca-s menit sa înving vesnicii si genuna.
Dar nu stia de pe-atunci ca în mine-o sa puna
Suflet prea grav si rasunet prea slab, ca aduna
Abur de vis si de boala ce-ar fi sa rapuna
Tropotul lung si mereu al galopului meu.
Iata-ma azi înarmat cu acele credinti,
Cu îndârjirea pastrata - cutit între dinti -
Dar cu prea multa dorinta sa vii, sa-mi alinti,
Bruna fecioara a pacii adânci si cuminti,
Tropotul lung si mereu al galopului meu.

Lady Fingers

2008-12-12T17:03:00.004+04:00

Ieri (probabil prin 21 noiembrie am scris asta) am gatit (si mancat) pentru prima data in viata bame. Englezii le spun Lady fingers, si intr-adevar arata cam asa cum vezi prin filmele de animatie degetele vrajitoarelor. Simona mi-a spus sa ma gandesc la ele ca la niste fasole verde (pastai) si sa procedez asijderea. Doar ca nu le-am fiert inainte, le-am facut cu vinete, un tip ceva mai special, pe care le puteti vedea si in fotografie. Au fost delicioase, ceeace m-a determinat sa cumpar si sa gatesc iarasi in vacanta de Eid pe care am avut-o (si care, din pacate, ca orice lucru bun, se termina astazi)

Expeditie omaneza

2008-12-12T16:48:00.005+04:00

Expeditie prin wadi-uri.
Descoperit apa termala.
Jucat badminton.
Vizitat locuri faine.

(poate editez asta, candva, cu mai multa inspiratie)

Drumuri

2008-12-07T23:27:00.002+04:00

Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a le ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa că, exasperat, a sfârsit prin a striga pe fereastră:
- Tăcere! Îmi fac rugăciunile!
Fratele Bruno era un sfânt, asa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.
În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care s-a părut chiar mai tulburătoare:
- Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeasi plăcere orăcăitul broastei ca si psalmii tăi?
- Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaste? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioară a insistat:
- De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu stia, asa că s-a decis să afle de ce. El a iesit la fereastră si a strigat:
- Cântă!
Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însotit cu veselie de toate broastele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistentă, ele nu mai sunt supărătoare, dimpotrivă, îmbogătesc tăcerea noptii.
Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul si pentru prima oară în viată el a înteles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.
(Anthony de Mello) prin efortul prietenilor mei de la Raspandacul

Intelepciune milenara

2008-12-07T21:33:00.002+04:00

Am incercat straiele pe care le folosesc, in mod normal, de multe mii de ani, popoarele din zonele calde ale lumii.
Desi noua, evropienilor, ni se par ciudate, ori chiar stranii, gandul mi-a spus ca nu e posibil ca intregi popoare sa nu stie ce e mai bine pentru ei in conditiile lor. De religie, cultura obiceiuri si confort.
Si-am gasit ca gandul meu fusese bun.

Redescoperirea Ceaiului

2008-11-27T18:20:00.004+04:00

Prietenii mei au venit, unii au stat o vreme si au plecat, altii stau si-acum, dar toti, absolut toti, mi-au dat cate un dar. Toti oamenii care au trecut prin vietile mele mi-au devenit prieteni, desi uneori asta a durat mult timp si uneori a fost tare dureros.
Si dintre toti un prieten special mi-a oferit o revelatie intr-o dimineata de primavara: mi-a inapoiat CEAIUL. Tchai.
Pe care l-am iubit dintotdeauna, si pe care, pana primavara asta, il ascundeam. In fiecare cana, il doseam dupa niste zahar, alb ori brun, dupa niste miere, de salcam, de tei ori chiar de castan, dupa un pic de lapte, simplu ori condensat. Si toate astea mascau, in parte ori in mare parte, gustul. Ceaiul.
Venind aici, am descoperit o multitudine de arome, de gusturi, toate inrudite, aidoma crengilor unui vechi, foarte vechi, arbust. Si totusi diferite. Nuante ale aceleasi culori, pe care o savurez zilnic, de la Mumtaz ori Sultan, sortimente locale omaneze, la Al Wazah, ceylonez, Red Label ori Al Jalab, importate din India si multe altele, aromele sunt ca o paleta, cu subtilitati pe care le redescopar cu bucurie cotidiana. Si mai exista si o promisiune de care am sa va povestesc, poate, cand va fi vie.
Multumesc!

Imagini - alb/negru si color

2008-11-26T21:17:00.004+04:00

Nu am chef de vorba. Niste poze, v-ar place?

Prietenul meu

2008-08-27T13:54:00.006+04:00

Asa arata costumul traditional omanez. Haina se numeste, ca dealtfel la toti ceilalti arabi, dishdasha. Insa acoperamantul pentru cap e strict omanez. Se numeste kumma. Ei folosesc bineinteles si turbane, cipilici americanesti ori nimic, dar kumma este omaneza prin excelenta. Ca necredincios nu ai voie sa imbraci dishdasha, desi e posibil sa iti cumperi asa ceva din souk (am gasit si in iarna in soukul de la Mattrah). E aici un text despre cum este imbracat, in mod traditional, un barbat din tara asta; e in engleza, daca-i musai incerc sa il traduc, ok?

The national dress for Omani men is a simple, ankle-length, collarless gown with long sleeves called the dishdasha. The colour most frequently worn is white, although a variety of other colours such as black, blue, brown and lilac can also be seen. Its main adornment is a tassel (furakha) sewn into the neckline, which can be impregnated with perfume.

Underneath the dishdasha, a plain piece of cloth covering the body is worn from the waist down. Omani men may wear a variety of head dresses. The muzzar is a square of finely woven woollen or cotton fabric, wrapped and folded into a turban. Underneath this, the kummar, an intricately embroidered cap, is sometimes worn.

The shal, a long strip of cloth acting as a holder for the khanjar (a silver, hand-crafted knife or dagger) may be made from the same material as the muzzar. Alternatively, the holder may be fashioned in the form of a belt made from leather and silver, which is called a sapta. On formal occasions, the dishdasha may be covered by a black or beige cloak, called a bisht.

The embroidery edging the cloak is often in silver or gold thread and it is intricate in detail. Some men carry the assa, a stick, which can have practical uses or is simply used as an accessory during formal events. Omani men, on the whole, wear sandals on their feet.

Cel pe care l-am fotografiat e prietenul meu de aici. Ii datorez multe vorbe bune spuse unor cunoscuti de-ai sai, trebuie sa ii multumesc pentru ca am gasit un job satisfacator, si pentru multele feluri in care m-a ajutat. Cred ca dupa ce se intoarce din desert am sa revin la subiectul acesta.

Schimbarea

2008-08-25T05:54:00.006+04:00

Momentul in care iesi din vechea ta piele, cand lepezi vechea ta carapace pentru a astepta sa iti creasca una noua. In acele momente esti mult mai vulnerabil si mult mai predispus la a fi atins de catre lucruri mai fine si mai delicate, care in mod normal nici macar nu ar fi produs o vibratie la capatul unui nerv senzitiv.
Cand am plecat din "zona de confort" in care ma balaceam de cativa ani* si am ales schimbarea nu am dorit decat sa vin aici. Analizand acum ce doream de fapt, rezultatul e ca imaginam o alta "zona de confort" care sa aiba acelasi schelet ca si cea tocmai abandonata, dar sa fie ambalata diferit. Acum sunt revoltat impotriva acelei imagini mentale si incerc sa nu ajung acolo. Nu stiu in ce masura voi reusi, dar si simpla senzatie de nemultumire care ar insoti un asemenea "cantonament" e mai mult decat un germene benign care poate scurma la temeliile unui trai calm.
Si totusi imi doresc o locuinta, singur, cu un pic de confort (in care e inclusa viitoarea mea combina audio JVC si un calculator, ambele la un pret ca depaseste cu putin jumatatea salariului meu de aici pe o luna - nu o spun de fuduleala, ci doar ca sa explic faptul ca nu e un sacrificiu, cum ar fi acasa, ci un lucru pe care pot sa mi-l permit), deci un picut de confort, fara sa o transform in loc in care sa ma ascund si sa ma automultumesc.
Schimbarea. Pana si tastele de pe calculatorul de birou sunt altele, pana si Microsoft Office-ul instalat pe computerul de la birou functioneaza diferit. Momente zilnice in care imi amintesc.

* o relatie la distanta cu iubita mea, care nu implica nimic - un crochiu de relatie adica; o relatie la fel de schitata cu fiul meu; nici un fel de relatie cu fiica mea; nici o relatie cu sora mea; o relatie superficiala si de la "Inaltimea Noastra" cu parintii mei; un serviciu al meu la care traiam la umbra a ceeace facusem inainte si la umbra a ceeace as fi putut face in orice moment, daca as fi fost determinat (teorie); un loc al meu in care nu interactionam cu nimic si asta ma facea sa cred ca sunt evoluat - nici un incident, viata lina si confort cat pe fundul marii: intunerec si nemiscare

Raport 2

2008-08-23T05:40:00.004+04:00

Imagini de astazi, de la Ocean.
Si locul in care locuiesc acum, la prietenele mele Simona si Maria.

Raport 1

2008-08-21T16:38:00.004+04:00

Asta e un supermarket la orele serii.
Am fost si in ceeace turcii ar numi suk si am facut si niste poze cu argintarii, dar cum sunt niste dificultati acum cu computerul asta de pe care va povestesc, o sa le pun doar data viitoare.
Maine sper sa vad oceanul, iar - si cu bucurie fiindca e mai cald decat data trecuta cand am avut timp sa ne intalnim.
A inceput week-end-ul si ma simt un pic obosit.
Imi caut locuinta, am dezlegare pentru un apartament de 2 camere (cu un dormitor adica) dar e greu de gasit ceva liber in perioada asta, unii stau pe liste pe la agentii si de 3-4 luni. S-au pus in miscare niste "sforarii" si astept. O sa fie exact asa cum trebuie si nu ma indoiesc de asta.

Lumea fructelor

2008-08-20T07:06:00.004+04:00

Curmalele, spun cei de aici, sunt de mai mult de 350 de feluri. Si vorbesc de cele proaspete, nu de cele uscate care si alea or fi, logic, tot de vreo 350 de soiuri, nu? Oricum, in seara asta am avut parte de curmale galbene, mai mari decat niste prune (cam de 5 cm lungime) si foarte coapte, extrem de dulci. Si fiindca nici eu nu am stiut, va spun si voua: curmalele de la noi sunt doar uscate, nu sunt catusi de putin indulcite. E inutil. Cele din seara sta erau bune de pus in ceai in loc de miere, am mancat cat am rabdat, as putea spune si am trecut apoi la alt prieten al meu - mango. Pana acum am incercat 4 sau chiar 5 feluri, nu sunt sigur, am impresia ca doar 4, ca doua parca erau aceeasi varietate, doar de diferite dimensiuni. Am gasit si o specie paroasa - desigur, nu pe dinafara ci pe dinauntru, parca torci nu mananci. Sunt verzi si sunt portocalii, si mai sunt si de aia rosii. O feerie! Ananas inca nu mi-am permis, fiindca nu am capatat primul salariu si traim din "trusa de supravietuire" - si ananasul e scump, in sezonul asta, ceva mai scump decat acasa. Bananele autohtone sunt, cumparate de la cate un batranel fermier ce sta cu o masina si o copertina pe margini de uliti prin cartiere, ceva sub un leu de-al nostru. Doua-trei kile de mango te costa catre 10 lei, la aceeasi sursa. Curmalele sunt cam 6 lei si batranul iti mai pune asa, de la el, cate un pumn-doi peste un kilogram.
Imi plac oamenii astia cu pielea arsa de soare si de vanturi, care se uita la tine drept, fara banuieli si fara inconjur. Te privesc si te vad, nu se uita nici pe langa tine nici prin tine. Chiar si tinerii au un mod relaxat si calm de a lua lucrurile.
Colegii mei de la firma sunt omanezi, filipinezi, tailandezi, indieni si m-am nimerit si eu roman printre ei. Mi-e bine. Nu am spus ca mi-e usor, pana am sa ma invat cu programul (de doua ori) si cu munca, mai ales, dupa ce in ultimul an am fost vizitator prin sectorul "munca". Nu mi-e de loc usor, si acum ca e trecut cu v`un sfert de ora de 21, abia stept sa apas "publicare" ca sa imi iau cartea si sa ma pun in pat. Cartile, ca-s doua. Un lux pe care mi l-am permis cu tupeu: sa imi pun carti in valiza; nu chiar pe toate pe care as fi dorit, dar tot au fost cateva, si bune.

Oprire 2

2008-08-18T07:50:00.001+04:00

Am incercat in ultima vreme sa caut in cuvinte explicatii si ascunzisuri.
Ca atare, am sa imi refuz, o vreme, cuvintele. Nu cele care sunt cu mine, doar cele care sunt de la mine pentru altii. Felul in care incerc sa ma prezint voua, in lumina vorbelor. Nu e o pedeapsa, e o incercare de a gasi. De a-l gasi pe cel care sunt, dezbracat de hainele cuvintelor frumoase si coafate. Care incearca sa spuna despre mine lucruri care sa imi gadile in mod placut "auzul" si sa imi ofere papica pentru ca egoul meu sa creasca mare si frumusel.
Interactiunile mele cu ceilalti au devenit diferite. Am incetat sa mai simulez si am inceput sa iau parte.
Cineva mi-a trasnmis, intr-un moment de graba ori de manie, ideea. Sentimente inexistente - sentimente doar simulate. Si de atunci o tot rumeg si tot masor adancimi cu ea, ca si cu o funie cu noduri. Si spre surpriza mea, descopar locuri in care profunzimea nu exista defel.
Asadar, cata vreme sunt in procesul de renovare*, am sa inlocuiesc analistul cu reporterul si cu fotograful.

*renovarea implica dragoste, nu violenta

Oprire

2008-08-18T07:46:00.003+04:00

De fiecare data cand crezi ca ai ajuns sa stai pe ceva, sa construiesti un fundament, un fel de temelie inalta, pentru cine esti tu, ti se ofera oportunitatea sa intelegi ca era doar nisip, care, nefiind atent, s-a scurs si ai ramas, din fericire, numai cu tine, fara adausuri. Si atunci ori te suporti, ori te prefaci ca te suporti ori pui osu` la treaba. Ciudat, cel mai simplu e sa faci asta, dar cu cat mai greu e sa te apuci! Cine nu ma crede, n-are decat sa intre in dulapul cu haine si sa inceapa sa arunce tot ce nu a purtat in ultima vreme. O sa vedeti atunci cat e de usor sa iti arunci inutilitatile care te compun si care iti ofera o imagine falsa de sine.

Astrology

2008-08-03T13:03:00.002+04:00

Sunday, August 3:
You feel the weight of an overstuffed inbox - even if it's just email, it still feels like a burden! You should try to make sure that you're answering as much as you can and deleting the stuff that doesn't matter.

Si asta a fost prima mea zi aici. Concludent, nu? Si pe zi ce trece, lucrurile care nu conteaza incep sa fie tot mai numeroase. Nu, nu plec din viata mea, doar incep sa vad diferentele. E bine, e frumos si chiar confortabil sa iti faci o casa. Daca o sa fie, nimic de zis. Dar nu mai intentionez sa ma vand rob pentru a face asta.
Si am auzit discutii despre mersul in Iordania, la Petra.
Si despre un drum care traverseaza tot Omanul, pana la Salalah. Ceva in jur de 1.000 de km.
Lucrez cu omanezi, filipinezi, indieni si tailandezi. Candva am citit niste cuvinte despre lume, vazuta ca o tesatura de relatii interumane, ne-doborate de distante si graiuri. Acum nu mai am nevoie de cuvinte.
Si peste toate, a inceput sa fie cald cu adevarat. Se schimba din ce in ce metabolismul meu.
Si mi-e asa de bine...

Dependente si iar despre cuvinte...

2008-08-03T12:20:00.002+04:00

Fata l-a intrebat pe iubitul ei:
- Iti plac?
El a raspuns:
- Nu.
Ea l-a intrebat iar:
- Ma gasesti draguta?
El a raspuns:
- Nu.
Ea l-a intrebat pentru a treia oara:
- Ma aflu in inima ta ?
El a raspuns:
- Nu.
Pentru ultima data, ea l-a intrebat:
- Daca plec, vei plange dupa mine ?
El a raspuns:
Nu. (pare ca era un tip mai sec, de felu` lui)
Ea a plecat trista. Si atunci el a prins-o de mana, spunandu-i:
- Eu nu te plac, te iubesc. Nu te gasesc draguta, ci frumoasa. Tu nu esti in inima mea, tu esti insasi inima mea. Eu nu voi plange dupa tine daca pleci, eu pur si simplu voi muri.

What`s wrong with the story?

Pentru imagini ii multumesc cu mult drag omului fain care e Adriana Rosu

O viata in doua valize

2008-08-03T11:54:00.005+04:00

Am plecat din viata mea veche, nu stiu pentru cat timp si nici nu-mi bat capul.
Am luat doua valize, am ingramadit in ele niste tricouri, ceva desuuri, niste ciorapi, ceva DVD-uri si CD-uri, trusa de scule, 2TB de hardisk-uri si luxul suprem, niste carti. (In trei aeroporturi, m-au intrebat doar de harduri - la Bucuresti, unde am si desfacut valijoara, si de trusa de scule - la Muscat, unde m-au crezut pe cuvant).
Dimineata, dupa vreo 6 ore de somn placut, stam si ma uitam cu ochii in tavan si cu ailalti ochi prin cap si pe altundeva si am vazut ca asa cum nu poti poseda pe nimeni nu poti sa posezi nici lucruri, fiindca de fapt lucrurile te poseda pe tine. Asa ca e posibil ca doua valize sa fi fost cam mult... si am scapat si de senzatia de la marginea ochiului ca am uitat ceva important. Sunt cu un pas mai liber decat ieri...

Doar vorbe fara imagini...

2008-07-13T22:30:00.002+04:00

Capatul Lumii (15 mai 2008)

Dupa lungã truda zilei, ostenit,
Soarele isi inchide amurgului pleoapa.
Dupa lungã truda zilei, infrigurat,
Ochiul meu se deschide larg inauntru.

Dupa toata primavara, preapline,
Apele cerului cauta popasul de vara.
Dupa toate primaverile, netrecute,
Apele ochiului meu cauta o delta.

Dupa ce s-a gasit iarasi, verde,
Coltul ierbii inghite cu nesat luminã.
Dupa ce l-am gasit iarasi, nepierdutul,
Sufletul meu nu poate sa nu cante.

Suras de Inger

Cuvintele, cu toatele, spusele,
sunt niste pasari mari, albe
si mioape.
Ele vad lumea si visele
fara profunzimi, fara abisuri.
Plata.

Cuvintele, tainuitele, nespusele,
jertfite inimii,
sunt pline, mustesc atingerii,
de sevele dulci si intepatoare
ale realitatii
din noi.

Lumea (lumea, lumea, lumea)
in care trebuie sa traim
e in staza, tintuita
de ochii tai de noapte
gazduind
un zambet fara sfarsit.

Icoanele Iubirii

Sa iubesti
e ca si cand te-ai scufunda
intr-o mare de liniste.

Sa iubesti
e ca si cand ai pleca departe
pe tarmul unei mari de uitare.

Sa iubesti
e ca si cand ai aprinde o candela
intr-o catedrala cat Universul.

Sa iubesti
e ca si cand ai calca in vis viu
pe dalele singulare ale realitatii.

Sa iubesti
e ca si cand ai simti pulsul profund
al lui Dumnezeu tinut de mana.

Sa iubesti
e ca si cand ai fi Soare
si ai da tot ce este Lumina.

Lumea Noua (Oradea, 29.05.2008)

Calatoria mea cu Santa Maria
A fost rodnica si binecuvantata.
Lumea Noua si-a deschis portile
In fata pasului meu treaz.

Dupa ce mi s-au sfarsit ragazurile,
Dupa ce ochii mei au obosit de ape,
Dupa ce sufletul meu s-a mahnit
Si s-a intors in sine ca o maneca
De la camasa trasa peste cap,
Dupa ce am inaltat temple
Negandului si nemiscarii,
Tu, Doamne, ai rasarit malul.

Si-am inviat
fara sa uit nimic
din ce am fost.

Reanimare (Bt, 10 iunie 2008)

Hai vino sa dam o sansa noua unor cuvinte vechi,
Nu-i vina noastra, iubito ca ne-am nascut abia acum.
Ele au fost siluite de gurile pline de intunereci si venin.
Hai, vino, iubito, sa le dam inapoi lumina cu gurile noastre.

De la rasaritul acesta tarziu cand am venit in lume fiecare
Ne-am cautat cum isi cauta oxigenul infrigurat hidrogenii,
Sa facem Niagare de suflet si oceane de simtire adanca
Sa lasam aburul norilor sa ascunda fata fierbinte a soarelui.

De-abia acum mi-am implinit valentele in tacerea de aur.
Vorbele s-au scurs din ulcior, unele adapand setea
Altele nascand nesfarsite siruri de flori in drumurile noastre.
Hai vino, iubito, sa reinviem cuvintele muribunde "Te Iubesc!"

Pietrele Doamnei

2008-07-03T15:18:00.003+04:00

Rarau... dupa douazeci de ani...
Pietrele Doamnei, de data asta pe marcaj, cuminte, fiindca ligamentele de orasean au asa, o vointa a lor proprie, si obiecteaza cand incerci sa le utilizezi pe scurtaturi, prin hornuri... Cateva ore sus, cu drag, ca pe Acoperisul Lumii... cateva momente "cu capul in nori", apoi coborarea, revenirea la cabana care e cum a fost si acum o generatie. O minunata ciorba de legume, dreasa cu mujdei de usturoi (si daca tot pomenim de astea, inainte de a incepe drumul pe valea Bistritei, trecusem pe la The Lions, in Gura Humorului, la o supa-crema de ciuperci, miam-miam-miam) si apoi, fiindca nu ne ierta ploaia, am decis sa schimbam gazda, pornind spre poale, cu un popas la Manastirea Rarau, loc situat atat de aproape de portalul Pietrele Doamnei incat focalizeaza, intr-o icoana celebra, energia locului pana la durere fizica. Si din usa in usa, am ajuns iar la The Lions, care a oferit nu doar o masa copioasa ci si o gazda buna. Si am remarcat ca, in ce priveste decoratiunile interioare, simtul estetic nu e factorul decisiv in a-ti place ori nu un loc. O seara, apoi o dimineata. Voronetul, Dragomirna. Intre ele, un scurt interludiu pe la Arbore. In drum, cu bucurie am intalnit si ne-am pozat cu cativa oameni in port popular. Biserica din Arbore e unica, o forma deosebita si o pictura la fel de valoroasa cum e cea de la Moldovita... si care se restaureaza, incet, si cu infinita delicatete...
Bucurie, pace... si "Dumnezeu, pasind apropiat"...

Visul din viata - viata din vis...

2008-06-24T10:33:00.003+04:00

Am plecat de-acasă (ceva mai repede, direct de la birou, de data asta cu bileţel de voie, verbal, desigur) şi-am dat pinteni cailor. Drum întins cu pietre de hotar pe margini şi cu oameni frumoşi, iar deasupra un prieten zâmbind discret din colţul gurii... doar nu lipseste niciodată, şi niciodată n-am priceput ce am facut eu să merit să mă iubească aşa de frumos şi de lin, şi la fiecare suiş-coborâş să-mi pregătescă trepte de tip antiberbeleac. Am ajuns, deşi nu trebuia, să fiu primul la locul de întâlnire, datorită sinergiilor coroborate ale universurilor co-participante (pauză pentru tras sufletul şi chicoteală de tip împărţit la de pentru vorbele de tip iliescian). În realitate a fost o simplă (şi neplăcută) pană de motor. Şi-atunci m-aşez lejer pe şaua din spatele calului meu cu o carte virtuală (PDA, pentru draga de Iulia care nu a inţeles...) în mână şi un pui de somn sub gene (alea lipite de pleoape, nu de cromozomi – până şi cuvintele astea şi-au schimbat de curând rezonanţa şi nu mai sunt nelocuite). Citesc niţel din Asimov şi estimp puiuţul meu de somn creşte până devine cucoş de munte sălbatic şi nu mai iartă nimic, aşa că leg calu` şi plec.

Abia dus de-un pic de vreme aud un ciocănit în (calul n-are geam, în ce-o fi ciocănit?) şi deschid ochii (aproximativ) şi schimbăm o vorbă-două şi plecăm spre locul care, deşi necunoscut mie, mi-a fost dintotdeauna drag, citit de pe hărţi şi plimbat cu tremur pe limbă - Neagra Şarului. E o vreme bună de călărit, nici zăduf, nici ger. După ce am tras la o familie de îngeri din altă lume, ne-am pus sumanele de mers pe jos şi am dat o tură prin Paradis. Cuvintele au murit demult... Şi a fost o seară şi apoi o dimineaţă, aşa cum ne-am obişnuit îndată după Facerea Lumii. Şi se pare că va mai trebui să răbdăm o vreme succesiunea asta... Şi iar am fost hălăduit pe spinările păroase ale Muntelui... şi mai bună vreme decât un pic de ploaie şi de lapoviţă nu se poate cere. Nu‑s în stare să vă spun în cuvintele Oamenilor mari, poate în graiul elfilor să găsesc ce e nevoie, să vă dau lucrurile care au fost în sufletul care a tăcut alături de sufletul frumos de lângă OLDanny... o seară şi o dimineaţă... şi drumul înspre îndărăt, după ce am mai făcut poze cu îngeri şi am vorbit cu ei... drum sub soare şi privegheat de munţii tineri. Un Munte e aidoma lui Dumnezeu: te uiţi la el şi cu drag şi cu respect şi cu admiraţie; iţi oferă totul şi nu face nici un rabat de la prezenţa totală în locul în care te afli. Şi încet, încet, am ieşit din vale şi ne-am apropiat de locul unde oprisem la venire... am stat un pic de vorbă, fiindcă trebuia să plecam în diferite direcţii... când brusc, o bătaie în geam (care geam, doar calul n-are geam, nu?)... tresar: adormisem în parcare la staţia de benzină. Venise unul dintre cei mai iubiţi pămînteni, să mă ia în Lumea de Dincolo de Vise... la Neagra Şarului...

Imagini miscate...

2008-06-24T10:26:00.005+04:00

Am fost prin locuri, m-am plimbat prin peisaje, am vazut lucruri, unele mai frumoasse ca altele... si mai ales, am intalnit Oamenii, zambetele lor care vin din Lumina sufletelor. Si asta e tot ce mi-a ramas...

Luna

2008-06-23T22:44:00.008+04:00

Indicatoare de avertizare
(Oradea, 16 mai 2008)

In drumul meu am intalnit adesea
"Atentie, Oameni Mari!"
Pe cararile mele am gasit uneori
"Atentie, prapastia iubirii!"
Catre asfintitul lui eu

nu mai intalnesc indicatoare
nu mai deschid ochii cuvintelor
si nu mai caut linistea lunga
a lemnelor aprinse trosnind.
Si asa am gasit
la oamenii nemari
iubirea
in care urci
si taci.

Intalnirile
(Bt, 16 iunie 2008)

Tarmul e locul in care
marea saruta pamantul.
Am stat cu piciorul in val
si-am tacut
si-am simtit.

Lumea e locul in care
copiii imbatranesc in adulti.
Am stat in ochii copilului
si-am privit
si-am suras.

Sufletul e locul in care
Dumnezeu se revarsa in mine.
Am stat in delta de-acolo
si-am asteptat
sa nu se intample nimic.

Redescoperirea zambetului

2008-06-22T17:52:00.005+04:00

Eu sunt acesta, eu am fost dintotdeauna acesta, dar se pare ca am reusit sa tin ascuns zambetul multa vreme, sa il pastrez numai pentru mine si sa il las doar sa se intrezareasca, uneori, in spatele vorbelor, a ochilor ori in coltul gurii...
Am trecut iar printr-o vama a vietii mele si am vazut semnele intalnirii cu persoana care m-a ajutat sa redescopar duiosia si sa scot zambetul de sub obroc.
Si-asa imi erau mie dragi oamenii, dar acum parca m-am adus si mai aproape de sufletele lor...

Lumea flamanda

2008-05-31T21:50:00.002+04:00

Suntem o Lume mare si consumam mult. Din toate. Si cei care produc ne incita sa o facem mai mult decat am avea nevoie, suntem pradatori care ucid si apoi abandoneaza. Uitati-va in dulapul de haine, pentru un pic de vreme, sa vedeti cat de acolo e realmente util. Uitati-va in frigider, in congelator, in camara, in jurul vostru, in toata casa. Cate lucruri adunate, pe care nu le-ati atins de luni de zile, de ani de zile, de cand le-ati cumparat-primit, care va rontaie, crant-crant, de viata si energie, pentru a continua sa existe si sa va polueze vietile cotidiene, fara sa va ofere absolut nimic de substanta, ci doar gaunosenie si sunetele generate amplu de butoiul gol... Alegem in permanenta ce vrem sa facem cu vietile noastre si asta parea ca ne priveste... dar la fel de clar incepe sa imi devina ca ne inselam. Vietile noastre sunt atat de profund intretesute incat deciziile unora ne influenteaza pe toti. Nu propovaduiesc lupta, decat cel mult a la maniere de Mahatma Ghandi. Doar va cer sa va ganditi ce si cine sunteti, unde vreti sa fiti si ce credeti despre voi insiva, fiecare, singur, in cotloanele intime ale sinelui sau, acolo unde se intalneste, uneori, in liniste cu Cine Sunt Eu-ul personal.
Priviti filmuletul si incercati doar sa ganditi fara prejudecati...

Parinti straluciti, profesori fascinanti

2008-05-19T07:04:00.004+04:00

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.
Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.
Printii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca.
Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri.
Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni.
Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.
Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata.

Profesorii buni sunt elocventi, profesorii fascinanti cunosc modul de functionare a mintii.
Profesorii buni stapanesc metodologia, profesorii fascinanti au sensibilitate.
Profesorii buni educa inteligenta logica, profesorii fascinanti educa emotia.
Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informatie, profesorii fascinanti o folosesc ca suport al artei de a gandi.
Profesorii buni sunt maestrii temporari, profesorii fascinanti sunt maestri de neuitat.
Profesorii buni corecteaza comportamente, profesorii fascinanti rezolva conflicte in sala de clasa.
Profesorii buni educa pentru o profesie, profesorii fascinanti educa pentru viata.
(Augusto Cury, cu multumiri prietenei mele Miha din Brasov)

Gardurile din pasi

2008-05-17T09:49:00.004+04:00

Abordarea cu simplitate a situatiilor de viata iti poate oferi sansa prezentei reale. Simplitatea la care ma gandesc nu inseamna alt nimic decat renuntarea la bagaje si la straie. O grea povara pe care ne-au pus-o in carca unii dintre cei cu care am calatorit, crezand sau nu ca ne fac un dar, oricum ar fi, niciodata impotriva vointei noastre si, pe alta parte, bariere intre sacru templul ce-l locuim si realitatea-aer in care plutim. Toate laolalta nu-ti mai permit sa fii simplu, sa abordezi fiecare situatie care iti traverseaza calea cu ochii deschisi larg al lui "prima data" care te impiedeca sa folosesti sabloanele.
Iar acestea sunt masti pe care incerci sa le pui (uneori fortat) pe chipul realitatii tale. Si ele iti ajuta (spui, cand ai vreme) ca mintea ta sa nu se scurtcircuiteze, suprasolicitata de invazia de a trai-uri. Si mai trece o rascruce prin tine, mai trece o zi, un an, pana cand Viata incearca iar sa te surprinda si sa iti ofere darul ochilor rotunjiti... pe care iar il refuzi, la adapostul gardurilor... pace, calm, liniste, caldura - stiu, am fost acolo si eu - alegi in loc.
Fericit sunt, Doamne, impreuna cu copilul-eu de toate mirarile lumii care ma navalesc necontenit!

Intalnirile cu Ingeri

2008-05-17T09:20:00.006+04:00

Cartile de care avem nevoie*.
Oamenii semnificativi pentru vietile noastre.
Ma intreba fiica mea adoptiva mai daunazi cum fac sa intalnesc si unele si altele, da` mai ales oamenii. "Cum ii gasesti?" zicea ea.
Mai intai ca pietrele nu intalnesc pe nimeni, ele doar vegeteaza (sau pietreaza?) si atat.
Mai apoi, nu poti gasi oamenii potriviti pentru tine fara sa te fi gasit pe tine. Daca nu stii ce numar porti la camasa e un exercitiu lung si plictisitor ca viata sa iti ofere camasi in dar. Desi, poate, viata face asta ca un antrenament pentru invatarea lui DA si a lui NU...

*intr-o zi ploioasa, in amurg, vom vorbi despre nevoia de nevoi...

Dumnezeul Viu al Lumii

2008-05-13T13:26:00.003+04:00

Intreaga congregatie a ramas intrigata cand a constatat ca rabinul ei dispare in fiecare saptamana cu o zi inainte de Sabat. Oamenii il suspectau ca se intalneste in secret cu Atotputernicul, asa ca l-au pus pe unul dintre ei sa-l urmareasca.
Iata ce a vazut omul nostru: rabinul se deghiza in taran si ii slujea unei femei paralizate, o pagana, curatandu-i camera si pregatind pentru ea o masa de Sabat. Cand spionul s-a intors, membrii congregatiei l-au intrebat:
- Unde s-a dus rabinul? A urcat la cer?
- Nu, a raspuns omul. A urcat chiar mai sus.
(Anthony de Mello)

Un trai comod?

2008-05-12T20:29:00.004+04:00

Unii aleg sa fie in centrul lectiilor celor mai dure, celor mai umilitoare ori celor mai greu de acceptat. Presupun ca ei sunt luptatorii, sufletele brave care pot (sau cred ca pot) sa vina pentru a nu pierde vremea. Eu pare ca nu-s facut din substanta eroilor (mai degraba dintr-a eroRilor) asa ca eu am ales ca la fiecare treapta si la fiecare coboras sa fie de veghe un inger, sau un suflet care sa il faca pe al meu sa cante si sa sara intr-un picior, ori poate ca am trecut dincolo de lectiile astea care nu se pot decat cu icnete si cu oftaturi? Oricum ar fi, vin iar sa-Ti multumesc, Doamne, pentru nemeritarea pe care mi-o treci mereu cu vederea cand imparti Darurile cele mai de pret!

Lumile Luminii

2008-05-12T10:21:00.006+04:00

Sunt zile in care cred ca plastilina e ca fierul pe langa mine, sunt zile in care cred toata coloana mea vertebrala e din cartilagii, da, sunt zile in care asta e imaginea mea de mine.
Nimic nu e prea pe ne-placul meu ca sa spun si eu un nu-ulet acolo, cat o fi el de mititel, numai sa iasa, macar soptit dintre buzele mele care nu se mai pot intalni, desfacute ca picioarele blondei, intr-un zambet de zici ca urmeaza sa fiu ales presedinte. Doar ca al meu chiar e zambet nu ranjet. Orice mi se spune, orice mi se face, mi-e bine si mi-e pe plac, nimic nu ma supara, nimic nu mi-e in raspar. Toti si totul sunt un dar pentru ziua aceea si un nemeritat efort facut pentru ca piciorul meu sa nu calce in colturile Lumii... Una e sa iubesti oamenii si sa te uiti cu drag la ei si alta e sa intri in aglomeratie, sa iti iei portia de ghionturi in coaste si totusi sa nu reusesti incruntarea rituala...

Lumina vorbelor de zahar

2008-05-04T20:03:00.003+04:00

Am fost.
Am vazut.
Nu mai sunt la fel.

De dragoste, de primavara...

2008-04-25T07:18:00.004+04:00

Absconsimea ta (sau ceva ce poate fi rezumat asa) ii placea prietenei lui Poppey sa ma numeasca atunci cand ii raspundeam fara sa ii spun prea multe la intrebari ce ii zguduiau existenta. Eu nu am sa leg niciodata sireturile celui de langa mine. Daca stiu ca el poate invata sa o faca singur si daca il iubesc. Si cum ultima sintagma incepe sa se aplice din ce in ce tot mai multora, se pare ca o sa trecem la catarame si la scai. E nevoie de raspunsuri asa cum e nevoie de un junghi in coaste, dar Mintea nu poate daca nu-si capata oasele. Ea nu le va manca, dar o sa se joace cu ele, o sa le rontaie si la sfarsit le ingroapa si cel mai des uita unde a facut-o. Din carti si din povesti poti invata lucruri utile, cum ar fi socotelile, scrisul si cetitul, navigatul pe net si altele la fel. Nu poti invata sa respiri un asfintit in desert ori un rasarit pe tarm. Fiindca nu poti sa masori distantele cu kilogramul (nu carcotiti aici, da? tarele nu sunt unitati de masura pentru lungime!) si e mai bine sa folosesti o ruleta. Eu am inventat sintagma enesemete* si am sa o aplic atat cat imi va sta in putere fiindca, desi nu e calea cea mai simpla e cea mai sigura.
Mai e doar azi pana maine si ma asteapta niste destinatii de vis. Manastirile sunt prieteni mai vechi de-ai mei, vazuti si acum un an de Paste, dar Pietrele Doamnei din Rarau au ramas in urma mea acum 20 de ani... si ar cam fi timpul sa ne mai itim putin pe-acolo, fiindca desi ele sunt cum au fost ("Iar noi locului ne tinem, /Cum am fost asa ramanem...") eu nu mai sunt cel din viata aia, asa ca nu va fi aceeasi intalnire... Poze pentru voi am sa pun.
Si fiindca lucrurile sunt in jurul nostru prietene si fiindca ziua e de-acum marisoara, am sa va spun doar ca "prin Dumnezeul Gand/ Bate aripa semintei ce sint"

* E.N.S.M.T. - adica: eu nu sunt maestrul tau. Invitatie (maieutica) la dialogul si acceptarea Maestrului interior

Destinatii de vis...

2008-04-17T17:41:00.004+04:00

Destinatiile de vis... am picat si eu in capcana... nu sunt cele de la capatul Universului. Sau nu neaparat alea.
Am fost azi* la Bogdan Voda. Si Luminatia Sa ne-a tinut intr-o sedinta prelungita de a-i pune ceva lumini pe statuie. Si-am venit de-acolo pe un drum pe care nu l-am facut din viata mea anterioara (o parte) si o alta din iarna. Si mult m-am mai minunat... si cu drag astept sa va prezint locurile pe viu, asa ca voroave de la mine nu vor fi... poze facuram, da` aparatul l-am uitat in bord. Deci maine, eventual, daca nu voi fi ocupat, ca vineri am o alta destinatie de vis: spectacolul lui Georgica, prietenul meu de cand ma stiu ca am doua urechi, la stanga si la dreapta cheliei. Si trebuie sa vaz de bilet(e) si de cine o sa fie (e).
Sara buna, Boieri Dumneavoastra!

*la fiecare zi mai scadeti una (azi devine ieri, etc)

Sunt si eu un Inger

2008-03-30T12:27:00.004+04:00

Cele mai frumoase cuvinte care mi-au fost adresate vreodata, inafara celor din familia lui "te iubesc":

"tati, tu de ce nu te-ai facut psiholog?" - fiul meu, candva prin vara lui 2006
"faptul ca tu tot timpul traiesti in clipa prezenta" - colegul (inca) si prietenul meu Ghita, undeva prin vara lui 2004
"tu ii iubesti pe toti oamenii" - Maria, prietena mea din Sighetu Marmatiei, in martie 2008

Demult, intr-un moment in care cumpenele vietii mele erau toate intr-o stare de echilibru, cele mai multe - instabil iar unele indiferent, am cunoscut un Om. Care e si acum, desi nu ne mai vedem, nu ne mai vorbim, si poate nici macar nu ma mai iubeste, important pentru ce sunt azi si ce vreau sa devin. Un om care mi-a trimis un mesaj Divin, adica un Mesager (inger = mesager). A fost mijlocul prin care s-au infaptuit cateva miracole marunte in viata mea; m-am lasat atunci de fumat, dupa ceva mai bine de 19 ani in care am practicat intens, in ultimul an ajungand la nu mai putin de 3 pachete zilnic; de pileala, care ajunsese sa devina o obisnuinta psihologica pentru mine si de mancat animale. De judecat oamenii m-am lasat singur, mai la vale - desi cred ca prietena mea inca nu s-a lasat de asta... Niciodata nu am avut ocazia sa ii spun "Multumesc, Mihaela! fiindca ai acceptat sa transmiti Mesajul ce-mi era destinat". O fac astazi, cu bucurie si fara pic de resentiment.
Si-a mai trecut un an prin noi... si inca unul si iarasi unul... si am ajuns sa fiu si eu ales. Sa mi se incredinteze si mie un Mesaj pentru cineva. L-am predat, am oferit si cateva intelegeri marunte si un pic de cunoastere.
Iti multumesc, Doamne, pentru ce imi oferi!

Living on my own

2008-03-21T00:58:00.005+04:00

Astazi am primit mustrari fiindca sunt lenes la scris pe blog. E drept ca mi-e o lene de mor si as sta sa treaca nitel mai repede timpul, daca as avea certitudinea ca va rezolva ceva din cele pe care le astept. Dar parca trebuie putin ajutat, nu?

Colegul si prietenul meu Ghita nu intelege. Si nici macar nu mai incerc sa ii explic. El pune eticheta "egoist" atunci cand incerc sa ii spun ca eu sunt obligat sa ma ocup de mine, ca datoria mea fundamentala e fata de mine si apoi vin ceilalti. Ca e modul in care se poate schimba lumea, ca sa devina, nu neaparat mai buna, dar mai vie si mai adevarata. Un om care a stat putin de vorba cu sine insusi, care isi cunoaste nevoile, dorintele, calitatile si defectele stie exact ce doreste. Nu e o fiara care omoara mai mult decat poate consuma. Merge exact inspre tinta sa, fara sa complice existente, nici a sa si nici a participantilor la drum (nu la trafic, hahaha). E un partener confortabil. E placut de trait cu el, te poti baza pe el si ii poti oferi ce ii e de folos. Nu spun ca are certitudini, fiindca numai impietritii au asa ceva, dar vede viata ca un dar. Locuieste in sine insusi si primeste tot ce e de primit ca atentii cotidiene din partea vietii si nu ca drepturi ale sale. E tot timpul viu si atent, fiindca ieri nu mai e si maine cine stie pe unde rataceste... Nu il sperie nimic, fiindca el e tot ce are si nu il poti lipsi de asta, nici chiar daca il lasi fara vremelnica locuinta care e in mare parte apa. Trateaza tot ce vine in mod egal si se bucura de toate ca si cand ar fi primele si ultimele. Iubeste oamenii fiindca recunoaste in fiecare Scanteia care populeaza trupul.
Dar mai presus de toate, fiindca vede si cunoaste Jocul, si chiar participa la El, evita cu strictete sa se ia prea in serios.

*imaginea o am de la EA, si nu stiu cine a "comis-o". E un loc in care inca nu am ajuns. Merita sa o tratati cu un click

Bine - rau, binerau - raubine

2008-03-18T12:30:00.002+04:00

Spunea cineva ca trebuie sa faci binele din rau, ca nu ai altceva din ce sa il faci. In context, sa spunem ca aceleasi energii se invart si cand esti fericit si surazator si cand esti gata sa imi dai la tzeasta (in cazul meu ii spune chelie, daca nu va suparati prea tare =)) ). Ei bine, fiindca e vorba de acelasi lucru, e pacat risipit in simple injuraturi sau alt fel de latraturi. E mai bine sa reutilizezi aceasta energie care se dirijeaza inspre, hmmmm, anumite lucruri, decat sa o arunci pur si simplu. In orice interactiune se schimba energie (cel putin, uneori chiar si pumni -cate-o shtachie-, ori fluide corporale, alteori) si unii o ofera altii o receptioneaza. Energia nu e buna sau rea, asa cum clestele asta nu e bun sau rau. Daca o sa iti dau peste degete cu el, ACTIUNEA este indoielnica, ustensila a ramas neutra, chiar daca s-a umplut de coloranti purpurii naturali. Clestele n-a facut nimic, EU sunt cel care am actionat, el e o unealta. Ei bine, la fel si cu energia implicata. Daca stii sa o utilizezi bine, e lipsit de importanta de unde provine si din ce acte cotidiene.
Ce bine ar fi sa fie chiar asa de simplu...

A mai trecut un an prin noi...

2008-02-07T21:29:00.000+04:00

Am fost cam rar pe-aici de cand s-a schimbat ultima cifra la data. Explicatia ar fi in precedenta mea interventie. Daca ar fi nevoie de vreo explicatie... Se spunea pe vremuri despre unii "studiosi" studenti de-ai nostri care isi incercau valentele prin Evropia ca "a mers la Paris bou si-o venit vaca". Ei bine, macar din punctul acesta de vedere, al metamorfozelor zoomorfe, pot sa spun ca nici eu nu am mai revenit cel care a plecat. Imi amintesc de Avraam, care, locuind in corturi la cererea lui Dumnezeu, se simtea "strain si calator pe acest pamant" al Caananului. Am inteles unde ma simt eu cu adevarat acasa. Nu stiu (si va spun sincer ca nici un pic nu ma intereseaza sa inteleg) de ce e asa. Dar cand am iesit din aeroport si am vazut palmierii, am respirat cu placere aerul cald de la 5 dimineata, am vazut cladirile in stil arabesc am stiut ca am revenit, finalmente, acasa. Ca apartin locului aceluia. Si acum stiu ca a mai tecut peste mine o clasa si mi-e imposibil sa ma mai intorc in vechea sala de studiu. Am absolvit inca un an...

2008-01-29T00:16:00.000+04:00

Cateodata chiar mi-i drag de mine. Mai mult decat in celelalte zile.
Am trait experienta unei calatorii spre mine mult mai mult decat inainte.
Si am venit inapoi mai tacut decat am fost vreodata. Sa vorbesti e uneori un lux mai mare decat ti-l poti permite. Si oricum n-ajuta la nimic. Nimanui.
Cuvintele, zicea Blaga, sunt lacrimile celor ce-au voit asa de mult sa planga si n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea, zice Poetul-lebada, lasati-ma sa trec mut printre voi si sa va ies in cale cu ochii inchisi...

A venit Ajunul!

2007-12-24T07:39:00.000+04:00

Intre Vamile Vazduhului cata vreme singur mai stau, raspunsuri sa scornesc mai caut. Inutile cu toatele, fiindca celui ce stie de folos nu-i mai sunt iar celui ce nu poate "vedea" de ajutor cum sa-i fie nu au. Minunile mici si mai mari ma impresoara si loc de cuvintele-vorbe din ce in ce mai stramt lasa. Urzelile tesaturii Universului se vad din ce in ce mai bine, pe masura ce regulile Jocului trec, pe rand, fara incrancenare, in apusuri. Nimic mai fac ori mai spun, fiindca ochii mei au amutit, urechile mele au orbit si gura mea a asurzit. Si nu de Drum, de Lumina, de Cuvant ori Culoare, ci de Tacerea care Stie si Face. La un fir de par departare sunt de locul in care am inceput si lung mi-a fost drumul pana aci... si de cat amar de ori m-am luat in serios si am fost cat pe ce sa ma adultesc si sa ma semetesc... ati citit pana aci si ati ramas cam nedumiriti, nu? Ei bine, de fapt voiam doar sa va spun ca va doresc Sarbatori Fericite! si un micut cadou

Palnia Decizionala

2007-12-15T11:03:00.000+04:00

Demult ma tot "chinuie" o idee. Fiindca e posibil sa fiu mai ocupat in perioada ce vine, am sa v-o prezint intr-o stare ceva mai putin slefuita si am sa va las sa va mai bateti si voi nitel capetele cu ea. Asadar:
Notiunea se refera la Decizie versus Indecizie. Si am ajuns la concluzia ca indecizia e o dovada de posesivitate. Reformulez. In momentul te mic, inainte de a lua vreo decizie, ai la dispozitie toate deciziile posibile. Toate caile de actiune iti apartin. Le posezi, care va sa zica. In momentul in care ai decis, din potential una trece in realitatea Universului tau si celelalte sunt pierdute. Adica le-ai pierdut. Si cei care sunt avari nu pot accepta aceasta naturala pierdere. Ganditi-va la decizie ca la o palnie. Inainte de a introduce in Univers palnia decizionala, acesta e uniform si compact. Universul potential. Cand insa e obligat sa treaca prin palnie, devine altceva. Palnia de care vorbesc nu e o masina de facut carnati din realitate. Adica nu prezezi Universul sa incapa tot prin palnia deciziei tale, desi multi ar dori sa incerce si asta. Doar lasi, in mod liber sa treaca exact atata parte cat incape. Restul trece in alte realitati.

Iubirea, eros si agape... (preluare)

2007-12-02T12:32:00.000+04:00

Mi-am adus aminte de Chisinau si unele discutii cu Alexandra. Si am cautat nitel pe net sa vedem ce spune lumea despre iubire, modul in care este ea perceputa. Si am gasit articolul acesta, care merita citit. Imi pare rau ca nu am putut sa iau legatura cu autoarea ca sa imi cer permisiunea de a-l publica aici. Daca voi reusi sa o fac si va spune nu, cu parere de rau o sa va las fara el...

"Nu stii oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, NIMIC in schimb. Ea este fericita atunci cand poate sa daruie.

Termenul "eros" origineazã din grecescul "erasthai" si face referire la acel aspect al iubirii care se manifestã printr-o puternicã dorintã pentru ceva. De multe ori este evocat pentru a exprima o dorintã de naturã sexualã – de aici denumirea modernã de "erotic". În scrierile sale Platon este de pãrere cã eros este doar o dorintã prin care cãutãm frumusetea transcedentalã. A iubi înseamnã a cãuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumusete purã, idealã pe care acesta le posedã. Contrastînd cu dorinta pasionalã a erosului, "philia" reprezintã tandretea si afectiunea pentru celãlalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea fatã de familie si cetate. Aristotel spunea cã la baza prieteniei se aflã interesele comune, plãcîndu-ne cu precãdere aceia care cautã în viatã ceea ce cãutãm si noi, care dau dovadã de calm si justete, si care ne admirã la fel de mult pe cît îi admirãm si noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, si în ultimã instantã, iubire. Însã prima conditie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul sã se iubeascã pe sine însusi. Fãrã putin egoism omul nu putea manifesta întelegere si afectiune cãtre ceilalti. "Agape" face referire la dragostea paternã a divinitãtii fatã de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternã pentru toatã umanitatea. Agape detine elemente comune erosului si philiei în sensul cã descrie o iubire perfectã care este pe de o parte tandrete, iar pe de altã parte pasiune fãrã necesitatea reciprocitãtii. Conceptul apare în religia crestin-iudaicã referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toatã inima, tot sufletul si toatã vointa ta." Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric si chiar egoist. Agape e o iubire generoasã. Eros reprezintã o iubire inconsecventã, infidelã, în timp ce agape nu fluctueazã si continuã sã ofere în ciuda nerecunostintei. Eros e o dragoste ce rãspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferã valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentã, prin care ne înãltãm cãtre divinitate, iar agape este o iubire descendentã, de la divinitate cãtre om... Philia este prinsã undeva între eros si agape." Mi-a fost greu sã înteleg de ce lumea a încercat de atîta vreme sã teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. La ce bun sã scrii despre dragoste cînd poti fi ocupat trãind-o si experimentînd-o la propriu? Bunã întrebare. Am aflat si rãspunsul dupã cîteva luni de torturã auto-indusã, timp în care teoretizam numai ca sã-mi pot gãsi linistea. Si chiar asa, la ce-ti trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca sã nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pãmîntul din loc", nu? In dragoste este vorba de un anumita incredere, numita credinta.

Nu poti impune sentimente inimii; nu m-am fortat niciodatã sã simt ceea ce am simtit si n-am fortat pe nimeni sã-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru sã se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat linistitã soarta... Pînã nu de mult am fost destul de absorbitã de mica mea dramã personalã. Desi nu-s genul, mã trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri si situatii, coplesitã de tensiunea acumulatã, de frustrarea cã nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacã o fi fost rãu sau bine, de disperarea cã o sã se termine pentru cã nu e loc de altceva, si de întrebarea tipicã "de ce mi se întîmplã tocmai mie?!" (eu aia specialã cu atît de multe de oferit si care merit sã primesc mult mai mult – sunã cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream sã renunt, pentru a pune capãt unei torturi mizerabile; însã mi-era fricã sã pun punct pentru cã am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotãrãsc asta si cît de putin mã uit înapoi. Dar de ce sã renunt la un sentiment asa frumos?! Poate pentru cã vreau/merit sã fiu cu cineva care îmi cautã compania si care nu doar îmi tolereazã prezenta...
Dar dacã am încerca sã luãm totul de la început , de la zero sã vedme unde s-a strecurat eroarea? Dacã am pleca de la originiea iubirii? Dacã am pleca de la premiza : DUMNEZEU este DRAGOSTE!
Nu ar avea toata povestea un alt curs si un final diferit?"

Sursa: http://razvratina.blogspot.com

Chating With God

2007-11-18T11:29:00.000+04:00

Going to the Church, practicing Yoga or Reiki or Qi-Kung, is not the purpose, the "what to do with" of your life. In the beginning of my wake-up ages i think is the way to chit-chat with God. Yes, a way. A path to somewhere, to somewhat. Not a target - a street, sometimes large, sometimes hard to be seen in the oceanic forrest of our lifes. Now i know that even chating with God* is another step on this way. A pleasant and high one, but only a step. You can feel the highness, hollyness and eternity of Him by having this special relation, but is not the end, is only a passage betwen the Mountain of Belive and the Mountain of Know. You must go on, go ahead and see in front of your footprints the end: YOU. All the life travel was only to discover Who You Really Are. From now on, you can try to change who you are now. Without the knowledge of Who You Really Are any change is like going blind on the streets of a huge and noisy town... not only useless, but even dangerous... You can hear me, if you can...

*God or whatever you use like Her name: Allah, Krishna, Brahma, Shiva, Budha, Great Spirit, Iahve or other

10q, Simona, My Light, for the picture

Parliti au fost, parliti sunt incaaaa...

2007-11-14T13:49:00.000+04:00

Ieri a fost marti. Am fost la Banca sa iau niste parale. Apoi a fost o seara si apoi o dimineata, si a urmat ziua de miercuri. Si ce mi-a fost mie dat ochilor sa vad in Inbox? O scrisorica pe care gmailu` a considerat-o a fi vrednica de atentia mea personala. O instiintare cum ca as fi fericitul castigator al nu-stiu-carui-premiu - in euro, ori in lire sterline - la Loteria Nationala a Angliei (parca ar fi corect Marea Britanie, totusi, nu?). Am salivat intens si am pornit visatorul cu plajele din Bahamas, vilele cu marmura alba si masinile nervoase si, desigur, cartile scumpe si computerele ultrasofisticate. Faine vise! doar ca mi s-a facut cam fomica dupa ce ele au trecut...
Mai apoi am dat o raita si prin folderul de spam-uri, sa nu care cumva sa ajunga pe-acolo vreun mesaj pe care mi-l doresc. Si acolo, a doua surpriza: o doamna respectabila, care munceste de curg, se pare, toate apele pe dansa, prin staff-ul unei banci dintr-un stat al lumii arabe, imi propune nici mai mult nici mai putin decat sa imi tranfere intr-un cont al meu suma de 18,5 milioane dolari (nu precizeaza, si consider asta o mare scapare, daca e vorba de parai noi ori de parai vechi) pe care mai apoi am sa ii fac parte dreapta cu dansa si vor fi folositi (ai ei, desigur) la consolidarea industriei locale romanesti prin investitii prrrrrofitabile - iar ai mei la visele de povesteam mai sus. Dolari, lire sterline, euroni... din mailurile mele de astazi. Si eu, ce fac eu dupa toate astea? Caut butonul "marcheaza-l ca spam" si il aplic celui cu loteria, apoi dupa ce se incheie asta, butonul "delete all spams" si iaca asa am dat cu piciorul drept (ca stangu` doare nitel de la accident) la doua sanse de imbogatire intr-o singura zi... o sa mor un parllit, se pare, daca nu vreau eu averile astea trandafirio-rozalii pe care tot felul de oameni cinstiti care au un computer si internet mi le pun in fata, pe tavi argintate, numai sa intind mana sa le culeg... In loc de dolari si alte monede scanteietoare, io prefer francii elevetieni de la Banca... ce om...

Unde suntem

2007-11-04T12:58:00.000+04:00

Ia sa vedem cam pe unde suntem...
Stiu ca ati primit si voi, ca si mine, cel putin o data mesajul de mai jos. Asa ca mi-am permis sa il comentez nitel, nu mult, pe ici pe colo, prin partile esentiale. E vorba in principal de un indrumar succint pentru a fi prezenti in vietile noastre in mod permanent, cotidian si in fiecare clipa.

Bucura-te de viata!

Daca mi-as putea trai din nou viata,
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...
sa fii de neinlocuit... e o proiectie, un fals sentiment. Chiar esti de neinlocuit, in locul in care esti. Daca mintea ta zboara in locul in care nu esti, rezolvi sa nu fii nicaieri... ati prins ideea, nu? Doar toate cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, RIP (Rest In Peace!)
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara...
Paharele de cristal nu-s pentru pomana, dar cei mai multi le pastreaza pentru atunci. Pomana lor, adica. Haina cea noua devine veche peste un an de stat in sifonier. E tot o proiectie mentala in viitor. Nu folosi in ACUM! Nuuuu, zice mintea, pastreaza pentru Maine. Si unii spun ca asta ii tine vii, sa nu pateasca nimica, lucrurile pe care mai trebuie sa le faca-experimenteze-traiasca. Desi puteau sa o faca azi, ei le lasa pentru apoi. Si apoi cade caramida de pe schela pe sub care treci...
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...
Cand asculti si AUZI esti prezent in locul in care ti se povesteste. Cand vorbesti, poate esti, poate nu. Dar in mod sigur cand interlocutorul vorbeste iar tu deja iti pregatesti replica in loc sa il asculti, nu esti prezent...
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.
Prietenii tai vin sa se bucure de tine. Nu de canapea, desi e posibil sa fie si aia de folos uneori. Decorul, elementele care "daca ar fi" te impiedeca sa faci lucrul spre care te indeamna "cateodat` din inima un glas". Iti ignori "semnalele" si continui sa traiesti intre barierele convenientelor. Robot intre roboti. Merita sa aduc vorba macar despre cat de prezent esti atunci?
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Asa-i? Doar e camera mea! Am construit-o cu bucurie sa arate asa cum arata si acum sa ii permit sa imi ingradeasca libertatea? Cui? Camerei? Nop. Mintii mele care se refera la viitorul in care va trebui sa dau cu aspiratorul ori cu pamatuful de praf si cu mopul. Si asa, mintea ma rupe din prezentul in care doresc sa rontai in camera si ma duce intr-un viitor in care ignora caramida...
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
Prezentul exista doar ACUM. Daca alegi sa fii in locul si in momentul respectiv, ai trait. Altfel ai fost zombie, fantoma sau orice altceva, dar nu viu. Constienta fragilitatii si efemeritatii clipei prezente ar trebui sa ne faca infometati de dorinta de a fi numai si numai acolo, in mereu-acum-ul vietilor noastre... De asemenea, pentru a intelege mesajul e nevoie de empatie cu mesagerul. Si fara prezenta, empatia nu exista. Mintea creaza un ecran intre tine si tot ce inseamna viata ta, impiedecandu-te sa iei parte, sa fii. Si oferindu-ti sentimentul stabilitatii si al sigurantei... incremenirea... nemiscarea...
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si dat cu fixativ.
Sper ca intelegeti ca asta nu se aplica si la mine, nu?
As fi stat intins(a) pe pajiste cu capul pe iarba.
Momentele care nu se mai repeta niciodata, chiar daca maine stau iarasi intins pe aceeasi pajiste, in acelasi loc. Iarba nu mai e cea de ieri, chiar si stanca a mai crescut, un pic, foarte putin, si mai ales, Eu Cel de Ieri nu mai e. L-am lasat ieri sa moara, fara regrete, fara lacrimi. Doar moartea lui a permis nasterea lui EU Cel de Azi, care murind va face loc lui Eu Cel de Maine. Doar ca toti acestia, atunci cand exista si joaca Jocul sunt Eu Cel de ACUM.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Emotiile reale sunt cele gasite inauntru, doar ele pot sa "te conecteze" la Prezent. Televizorul din pacate, nu face asta. Tin minte ca prietenul meu, Fane-Babane, a chiar pus aceasta intrebare lui NDW la Chisinau. Poate va lasa el aici un coment cand o avea timp.
Dar cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai...
Exista a doua, a treia, a noua sansa... dar de ce sa irosim sansa ASTA? Pentru ca mai am o turta in desaga, nu am de gand sa o arunc pe cea pe care o am in mana... fiindca mi-a fost oferita cu dragoste, de Mine Cel Care Este, pe vremea cand imi aminteam Ca doar Sunt...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...
Lucrurile sunt TOATE marunte si putem spune ca si meschine. Efemerul in fata Eternului... grauntele de nisip pentru care ne luptam, nevrand sa deschidem ochii sa vedem ca suntem proprietarii legitimi ai tuturor plajelor din Univers... si nu numai proprietari...
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau, mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...
In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Viata mea e atat de importanta pentru mine incat nu imi mai ramane timp sa plec in locurile in care cineva nu ma iubeste... abia reusesc sa ajung prin locurile in care ma iubeste cate cineva... e modul in care eu aleg. Modul in care transform, fara teama si fara remuscari, potentialul in realitate. Evenimentele care-mi vin fara consistenta in fata si asteapta sa le ofer din energia mea pentru a deveni. Pentru a putea fi substanta care imi umple Universul. Asa cum il vreau si cum am ales sa IMI fie.
Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...
Abia cand un lucru dispare constati ca era si regreti... de ce nu ai avut timp sa te bucuri de el atunci cand era langa tine? Nimic din ce exista nu e implicit. Nici in jurul tau nici in interiorul tau. Fii atent la ele, fiindca sunt efemere si doar ACUM le ai si doar ACUM le poti oferi haina iubirii si bucuriei tale...
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.
Pot sa nu comentez aici nimica, fiindca prea multi dintre prietenii mei dragi fumeaza si considera ca ei pot fi locul in care industriile de tot felul isi depoziteaza produsele numite pompos "alimente"?

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

Linistea de dincolo de Tacere

2007-11-02T11:35:00.001+04:00

Citesc de mai mult timp, din cand in cand, si cu bucurie, cartea dragului meu prieten Neale Donald Walsch "Dumnezeul de maine". As putea sa ma pun pe biata carte si sa o dau gata in cateva ceasuri. Ca un scapat din foamete asupra platoului cu bucate. Doar ca flamand nu-s, infometat da, si nu ma pot lipsi de bucuria de a savura din cand in cand cateva pagini, poate chiar un capitol-doua din carte. Si citeam azi despre felul in care trebuie sa vina Lumina in lume. Despre faptul ca nu exista monopol asupra relatiei cu Dumnezeu, nici secretariate. Fiecare poate sa aiba si sa tina calda o relatie personala cu Divinitatea, in felul in care ii este specific si accesibil. Nu e nevoie de nici un "specialist" si de niciun fel de "consultanta", nu trebuie sa mergi in vreun loc anume sau sa spui cuvinte anume. Trebuie doar sa faci liniste si sa asculti, sa simti si sa te bucuri. Si daca tu crezi ca "a face liniste" despre care vorbesc e un lucru usor, incearca sa stai fara sa te gandesti la nimic un minut. Nu mai mult, un singur minut. Nici un gand, nici macar gandul ca nu te gandesti la nimic! Asa-i ca nu a mers? De ce? Fiindca ai incercat sa te lupti cu Mintea. Ai incercat sa o obligi sa isi inceteze activitatea. Ca si cu un copil zgomotos si neastamparat caruia i-ai acordat atata importanta incat sa ii impui intr-un oarecare fel sa devina copil cuminte si sa se linisteasca. Presupun ca stii efectul si mai ales cred ca stii si solutia. Iar pentru cei care nu, e simplu: nu-l bagi in seama. Il ignori si se va potoli singur.
Cateodata cand citesc sau spun unele cuvinte imi apare imaginea mentala a pentaoxidului de vanadiu. Un catalizator care a schimbat modul de fabricare a acidului sulfuric...

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

The Dreamremembering Man

2007-10-26T20:56:00.000+04:00

The Dreamremembering Man. Mi-a placut cum ar suna expresia asta. Oamenii care dorm isi uita visele. Se spune ca asta e unul dintre semnele ca esti treaz ori pe cale de a te trezi: iti amintesti visele noptilor lipsite de insomnii. Insomnii? Oare ce or fi fiind alea? Am sa intreb un prieten, poate, cand o sa am timp. Un alt simptom ar fi recunoasterea semnelor, limbajul prin care Divinul isi face comunicarile. Nu semnele de pe cer ori semnul veacurilor ce sunt. Nu. Doar semnificatia lucrurilor ce ti se ori doar se intampla in zona ta de Univers. Simplu. Lucrurile au loc, uneori cu participarea ta, alteori in prezenta ta. Si trebuie sa le intelegi semnificatia. Sa stii ce a vrut sa iti comunice prin ce a facut sa se intample. Nu cred ca sunt multi cei care in mod convins spun ca exista macar un eveniment la fel de neinsemnat cum e caderea unei picaturi de apa care sa aiba loc fara acceptul sau in conformitate cu dorinta Divina. Si atunci de ce am considera ca lucrurile care ni se intampla ar fi lipsite de un inteles secund, aflator indaratul celui evident? De ce nu am considera ca acesta e modul prin care Dumnezeu ne face cunoscute directiile pe care ar fi bine sa apuce evoutia noastra personala, modul in care trebuie sa ne orientam vietile si felul in care ne sunt semnalizate erorile?
In aceasta directie a intelegerii am analizat si continuu sa o mai fac, uneori cu mintea, dar mai mult undeva la marginea ei, la fruntariile locului care se poate numi si intuitie, acolo lucrez la evenimentul care s-a ivit in viata mea in urma cu cateva zile. Si cand am sa il gasesc dezbracat de steril, doar pepita de Cunoastere, am de gand sa il impartasesc si cu voi, prietenii mei!

Rosia Montana si Ungurii

2007-10-12T22:59:00.000+04:00

Cei care vor sa continue in mod si mai agresiv ce a inceput regimul comunist in zona Rosia Montana au spus ca de fapt ungurii ne influenteaza opinia si nu le permit sa ne faca un asa mare bine. Din 1990 am intalnit aceasta abordare. Daca strigi destul de tare: "huoooo, ungurii ne... (aici pot fi folosite diferite verbe, uneori chiar si ireverentioase)" imediat romanul patrihot simte cum i se ridica nivelu` de andrenalina (si ceva in plus, cum ar zice pretenu` meu, Stratan) si indata da cu votu`, cu verba, ori cu paru` (depinde bineinteles de dotarea proprie) in dusmanu` boborului. Sa se invete minte iredentistu`.
Eu am fost anul acesta pe Detunate si am vazut si simtit si iubesc zona. De pe Detunata Golasa am pozat Rosia, care deja arata lugubru, decapitata de Ceausescu si ciracii lui. Si oamenii au lucrat acolo si acum nu o mai fac, si incearca sa supravietuiasca din turism. Si chiar reusesc. Atunci cand o sa apara diavolul numit cianura turismul va muri. Va fi de lucru, o vreme, pentru cativa. Un numar limitat, restul isi vor pierde sansa de a transforma o zona de o frumusete neegala intr-o zona de interes turistic, cunoscuta in lume si apreciata si mai ales vizitata. Fiindca vecinul neamt al unchilor iubitei mele a spus "nu mai vin, dau casa pe nimic, atunci cand pornesc exploatarea cu cianuri". Iar incearca sa ne prosteasca asa ca de fiecare data cand si-au umplut bine buzunarele cei care ar trebui sa aiba grija de noi.
DESTEPTAREAAA!
(si mai ales, liniste! celor care: a)nu au auzit de compusii acidului cianhidric decat DUPA ce a inceput scandalul Rosia, ori cel mai devreme cu ocazia dezastrului ecologic de la Baia Mare si b)vorbesc de prin fotolii, fara sa fi vazut vreodata cu ochii lor, de la nivelul solului, nu din elecoptere ori din masini in care urci, zona care inconjoara Abrudul si Campenii)

Rugaciune de Lumina

2007-10-10T21:44:00.000+04:00

Ajuta Doamne prietenului Tau, creste Tu Doamne setea mea ca sa imi pot mai apoi uda buzele cu apele Tale Vii si datatoare de libertate, adanceste Tu Doamne in sufletul meu zbuciumul ca sa ma pot bucura de Linistea in care ma impresuri cand imi vorbesti, fara margini fa Doamne sa fie surditatea mea ca sa tremur de bucurie cand aud cuvintele, fa Tu Doamne sa ma impresure beznele cele mai necuprinse sa ma pot bucura cand vad iarasi Lumina. Iti multumesc Tie pentru ca mereu ai grija de mine si mereu imi oferi Gratia Ta si mereu intinzi un drum inaintea picioarelor mele, pentru ca ai adus in zilele mele bucuriile pe care le pot vedea si ingerii care mi le ofera, Doamne, prietene al meu!

Am avut azi ocazia sa inteleg iarasi ce mult e nevoie de bezna ca sa apreciezi lumina...

Despre Cunoastere

2007-10-09T08:09:00.000+04:00

Intrebari, raspunsuri...

aditzrulez a scris:
incearca sa percepi preotul ca pe un "om de meserie". Are si el atributii, are si el ierarhii de parcurs... Dar la fel cum exista sportivi talentati, avocati priceputi, medici dedicati... asa exista si preoti cu har

Nu e acelasi lucru. Daca imi faci o pereche de ciorapi, nu te "caut de referinte". Dar daca vrei sa imi construiesti o casa, apoi nu o sa las un carpaci sa se bage in fata.

aditzrulez a scris:
Un preot poate sa-ti raspunda la intrebari. Se presupune ca el cunoaste toate raspunsurile. Cel putin are un "set" de raspunsuri

Si tu cunosti toate raspunsurile. Nu ai nevoie de ele. Ai nevoie de Cel care cunoaste nu de Cunoastere. Intrebarile sunt capcanele care pot aduce la lumina Cunoscatorul. Raspunsurile sunt, pana la urma, inutile...

aditzrulez a scris:
Inca ma mai gandesc la ideea pe care am preluat-o aici[...] Credinta trebuie cautata intai in sufletul tau, si apoi in mintea altora...

Deci ai inteles: credinta exista in suflet. Nu in alt loc. In minte exista discutii, sofisme, zgomot. In suflet este linistea. Acolo este Cel care cunoaste. Cand ii dai voie sa iasa din temnita in care il incuie mintea, vei afla si raspunsurile. La tine, nu la altcineva. Si vor fi de o valoare inestimabila...

Si iar despre Relatii

2007-10-08T11:35:00.000+04:00

"V-ati născut împreună si împreună veti rămâne mereu.
Veti fi împreună când aripile albe ale mortii vă vor risipi.
Da, veti fi împreună în chiar memoria tăcută a lui Dumnezeu.
Dar lăsati spatii între voi,
Iar vânturile văzduhului lăsati-le să vie si să danseze pe acolo.
Iubiti-vă unul pe celălalt, dar nu vă faceti din dragoste o-ncătusare,
Mai bine să fie o mare învolburată între tărmurile sufletelor voastre.
Umpleti-vă unul celuilalt potirul, dar nu beti amândoi dintr-unul singur,
Împărtiti-vă pâinea, dar nu mâncati din aceeasi felie,
Cântati si dansati împreună, si bucurati-vă, dar faceti astfel ca fiecare dintre voi să fie singur.
Întocmai cum strunele lăutei vibrează fiecare, dar cântă împreună,
Dăruiti-vă inimile, dar nu le dati pe mâna celuilalt înspre păstrare
Căci numai mâna Vietii poate să vi le cuprindă
Fiti împreună, dar nu foarte aproape
Căci stâlpii templului stau la depărtare unii fată de altii
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt."
(Kahlil Gibran)

Alegerea si renuntarea la alegeri

2007-09-22T15:23:00.000+04:00

Controlul asupra lucrurilor face sa nu ni se intample nimic, niciodata. Controlul pe care il exercitam in vietile noastre, de cele mai multe ori din teama, nu permite Mamei Intamplarea sa mai puna si ea cate un graunte de sare ori un bob de piper si sa ne ofere gust si placere. Am folosit personajul anterior ca sa nu va spun direct ce se intampla: Divinul nu intervine in deciziile noastre, nu le abroga nici nu le intareste. Le accepta si atat (ce divin e sa facem si noi la fel cu fratii nostri!). Atunci, insa, cand "predam controlul" in mod constient si prezent, El poate sa aduca in realitate lucrurile, faptele, personajele care ne sunt spre cel mai inalt folos (chiar daca, in momentul in care se intampla, ni se pare au nu ca ar fi asa). Clipa in care iei mainile de pe carma vietii tale nu e o renuntare mioritica la a-ti conduce destinul, e mai degraba asemeni intalnirii dintre orb si Cel Care Vede, cand orbul i-a incredintat toiagul sau... Si a STIUT ca va ajunge acolo unde trebuie, condus cu mana sigura de Marele Prieten...

Clopotelul

2007-09-22T11:48:00.000+04:00

Fiecare dintre noi vine cu "trusa de unelte". In mod evident absolut personalizate si in stare perfecta de functionare. Pasul evolutiv care se numeste cunoastere despre sine consta in descoperirea acestor abilitati si invatarea utilizarii lor maximale. Nu e indoiala, fiecare suntem in stare sa facem un lucru cel mai bine dintre toti oamenii care au fost, sunt ori vor fi vreodata pe Pamant. Toti putem face tot ce se poate imagina, dar exista un "ceva" pentru care avem o afinitate speciala si spre care, atunci cand ne focalizam atentia, obtinem rezultate spectaculoase. E un drum scurt sa te folosesti de ce ai spre a deveni ce esti. Unora li s-a dat sensibilitate, altora li s-a dat minte. Nu sunt importante sculele pe care le-ai primit, e important ce faci cu ele, cum le utilizezi. Persoana care trebuie sa beneficieze de pe urma actiunilor tale esti tu insuti, chiar daca aparent ceeace faci este indreptat inspre altii. Beneficiul e propria ta evolutie, pasii clari pe care ii faci pe drumul tau propriu.
Si fiindca pentru a-i trezi pe cei care dorm nu e suficient sa le canti lin la ureche ori sa le spui povestioare cu voce mica, unora dintre noi li s-a dat un clopotel.

Multumesc pentru imagine Cetateanului PIN, de la care am inca atatea de invatat in atat de putin timp

Discutie intre doi embrioni

2007-09-09T10:41:00.000+04:00

- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Preluare www.damaideparte.ro