A fost odată un rabin considerat de întreaga comunitate un om al lui Dumnezeu. Nu trecea o zi fără ca o mare mulţime de oameni să se adune la uşa sa, aşteptând de la acesta fie un sfat, fie o binecuvântare sau o vindecare. De fiecare dată când rabinul vorbea, oamenii îi sorbeau literalmente cuvintele.
Din păcate, în auditoriu se găsea întotdeauna un om dezagreabil care nu pierdea nicio ocazie să îl contrazică pe maestru. El îi observa slăbiciunile şi nu ezita să îşi bată joc de ele, spre imensa iritare a discipolilor acestuia, care au început să creadă că este diavolul în carne şi oase.
Într-o zi, “diavolul” s-a îmbolnăvit şi a murit. Întreaga comunitate a respirat uşurată. Oamenii şi-au pus o mască solemnă, potrivită cu ocazia, dar în sinea lor toţi erau fericiţi că discursurile inspirate ale maestrului nu vor mai fi întrerupte, iar comportamentul acestuia nu va mai fi criticat de acest eretic lipsit de orice respect.
De aceea, toată lumea a rămas surprinsă să îl vadă pe maestru luând parte la înmormântare răvăşit de durere. Mai târziu, un discipol l-a întrebat dacă a deplâns soarta eternă a celui decedat.
- Nici vorbă, i-a răspuns maestrul. De ce l-aş fi deplâns pe acel suflet, aflat acum în ceruri? Mi-am deplâns propria soartă, căci acel om a fost singurul meu prieten. Toţi ceilalţi nu fac decât să mă adore. El era singurul care mă provoca, scoţându-mi în evidenţă defectele şi ajutându-mă astfel să mă transform. Acum nu se mai află printre noi, iar eu mă tem că îmi voi înceta creşterea spirituală.
După care a izbucnit din nou în lacrimi.
Multe femei devin mame din întâmplare, unele la alegerea lor, altele din cauza presiunilor sociale și poate cateva din obișnuință. În acest an, aproape 100.000 de femei vor deveni mame ale unor copii cu handicap.
V-ați întrebat vreodată cum sunt alese mamele copiilor cu handicap?
Eu îmi imaginez cum Dumnezeu se află deasupra Pământului și își alege cu multă grijă și după multă chibzuință darurile sale… Pe masură ce observă, le dă ordine îngerilor săi, să ia notițe în Cartea Destinului: Amstrong Beth, băiat. Sfântul protector: Matteo; Forest Marjorie, fată. Sfanta protectoar: Cecilia. Și tot așa… La sfârșit, îi spune un nume, îngerului și surâde:
– Dă-i un fiu handicapat. Îngerul e curios.
– Pentru ce, Doamne? E atât de fericită!
– Exact, surâde Dumnezeu. Aș putea să dau un fiu handicapat, unei mame care nu știe să surâdă? Aș fi foarte crud.
– Dar va avea răbdare?, întreabă îngerul.
– Nu vreau ca ea să aibă prea multă răbdare, caci se va îneca într-o mare de regrete și autocompătimire. Odată cu trecerea stării de șoc și a resentimentelor, ea va fi în stare să facă față situației. Astăzi am privit-o cu atenție. Este așa de sigură de ea însăși și independentă, calități atât de rare, dar atât de necesare pentru o mamă. Vezi, copilul pe care i-l voi da va avea o lume proprie lui. Mama va trebui să-l facă să traiasca în lumea ei și acest lucru nu va fi ușor.
– Dar, Doamne, cred ca nu are nici credință. Dumnezeu surâde.
– N-are importanță. Eu pot să repar lucrul ăsta. Ea este perfecta. Da, ea este o femeie pe care o voi binecuvanta cu un copil mai puțin perfect. Încă nu-și dă seama, dar e de invidiat.
– Nu va considera definitive, nici măcar un singur cuvânt. Nu va considera niciodată un pas, ca ceva obișnuit. Când copilul ei va spune “mama” pentru prima oară, va fi martora unei minuni și va știi lucrul acesta. Cand va descrie un copac sau un apus de soare, pentru copilul ei orb, ea însăși le va vedea așa cum puțini oameni văd creațiile mele.
Îi voi permite să vada clar, lucrurile pe care doar EU le văd: indiferența, cruzimea, prejudecata – și să se înalțe deasupra lor. Nu va fi niciodată singură. Voi fi alături de ea, în fiecare minut al fiecărei zile din viața ei, deoarece ea va face munca MEA, ca și cum ar fi aici lângă MINE.
– Și cine va fi Sfântul Protector al copilului său?, întrebă îngerul, cu pana suspendata în aer.
….Dumnezeu surâse…
– O oglindă va fi suficientă.
Acum niste anisori am aflat, surprinzator de tarziu in fluviul de informatie modern, ce este Sindromul Down.
Si am aflat asta prin exeprienta directa, nu citind pe net ori in slove pe hartie.
Am crezut, pana in acel moment al vietii mele ca nu e mai mare blestem si sentinta mai grea decat sa ai un copil special. Sau, cu un pic de complicatie, sa fii o mama singura a unui copil special. Am crezut si nimic nu m-ar fi clintit de-acolo.
Nu sunt cuvinte multe sa descrie felia mea de viata in care condiment au fost Briana si mama sa. Daca nu ti-a transmis niciodata iubire in stare pura un asemenea copil (indiferent de ce varsta ar fi el/ea) nu poti intelege. Fiindca nu sunt cuvinte sa spuna asta, trebuie sa fi trait si-atunci, iar, nu mai e nevoie de cuvinte.
Necontenit ma surprinde si ma bucura sa descopar cat de minunat-simple sunt caile Sale!
Multumesc lui Razvan si alor sale File de Lumina. Titlurile sunt link-uri si astepata un click. Pozele care ar fi mers aici nu imi apartin.
