Anul trecut, pe la finele lui martie, impreuna cu prietenul si colegul meu Catalin, proaspat (relativ, din ianuarie) sosit din iarna de la Bucuresti, am fost vreo cateva zile in desert, la un orasel petrolier in Qarn Alam. Nu mai stiu ce mesteream acolo, dar e irelevant. In cel mai englezesc stil, de fapt vorbesc despre vreme. Erau atunci la umbra ceva peste 60 de grade. Vreo 64. Si ne spuneau oamenii de-acolo ca am venit dupa ce a trecut varful, care sarise de 70, in timpul furtunii de saptamana trecuta. Cu adevarat, cand ieseai din camera senzatia era identica celei de la gura cuptorului. Nu de paine, cel metalurgic. Daca stai la o distanta respectabila (si responsabila) de un asemenea utilaj, in momentul cand se deschide usa cuptorului, simti ca o presiune fizica valul de caldura. Ei bine, la fel a fost anul trecut in desert. Si mi s-a parut ceva normal, doar d-aia e desertu` ala, nu? sa rabzi din greu de cald.
Se pare ca nu mai e valabil si pe 2012. Joi am sosit dupa o saptamana de desert, in Fahud, de data asta. Tot la petrolisti si tot chestii de control-acces, securitate, supraveghere, ca doar le plac jucarelele scumpe mai mult ca orice (in paranteza fie spus, la intrebarea "ce faceti daca ii prindeti" raspunsul a fost ca ii iarta!). Si la un an de zile de la zaduful din QA (100 km in linie dreapta, pe drumul neamenajat intre cele doua locatii) am avut experienta de a dardai noaptea de frig, in camera, la 10-12 grade, iar ziua sa ma bucur de o primavara adevarata, cu maxim 25 de grade.
N-au reusit sa ne trimita zapada, dar tot ne-au dat si noua ceva!
