21 decembrie 2012

O, Brad Frumoooos...

Acum un an. Si acum doi ani, parca. A fost un bradut frumos, desi trebuia sa se suie pe scaun sa vada pe etajera. Eh, se putea si mai rau. Adica sa nu fie defel, cum asa de multi (aproape toti, mia putin vreo doi) ani din viata mea a fost. Parintii mei au decretat Craciunul ca fiind o sarbatoare pagana. Lucru perfect adevarat, istoriceste si doctrinal, dar complet irelevant. Oricum ar fi, ei nu organizau nimic; despre cadouri, singurul personaj care merita citat ca primind cadouri cu ocazia aniversarii zilei sale de nastere a fost Irod. Iar darul nimic mai putin decat, pe o tava, capul lui Ioan Botezatorul. Nu e chiar asa, dar ei asa au spus-o tot timpul. Unui tanc de cativa ani, istoria ii pare suficient de inspamantatoare ca sa nu mai comenteze ca de fapt darul il facuse nu il primise. Si uite-asa, am fost noi (eu si soru-mea) lamuriti cat de rau este sa primesti cadouri - de "ziua ta", de Craciun, de 1 Iunie, de Paste, de joi, vineri sau alta zi speciala. Toate zilele sunt, citez, "ale tale, Dane" - deci nu facem daruri :D. Nu spun ca nu au dreptate, da, fiecare clipa a vietii mele imi apartine, sau asa as dori, cel putin, nu? insa incerc sa imi fac permanent daruri, nu sa mi le interzic perpetuu. Nu suna asta mai logic drept concluzie?
Mai am de pus pe copacul meu de plastic (sic!) niste beculese, ledulese, ce -ese or fi ele si il trag in poza. Are catre 3 metri si jumatate, ca la vreo 11 picioare (englezesti, ca metalice are 4, da` zdravene) si e mitos rau. Ma bucur tare de el, si mai ales fiindca e prietenos, garantia unei relatii bune si de durata =))
 

07 decembrie 2012

Civilizatia dependentelor

Nu mai tin minte prin ce carte am citit (e posibil sa fie careva din ciclul Dune) despre o notiune numita "despotism hidraulic" - in mare spus, cei din amonte pot sa opreasca apa celor din aval. Cei ce controleaza o resursa tin in mana viata celor ce o utilizeaza. Si, uneori, cei care pot controla resursele creaza ei insisi dependenta de ele.
Nu ma refer deloc la bani si la tot sistemul bazat pe existenta lor. Cei care au descoperit ca nu doare sa iti folosesti creierul la gandit probabil deja au vazut seria Zeitgeist, asa ca nu are rost sa discutam asta. Sau au ajuns la aceleasi concluzii in mod independent. Nu conteaza.
Voiam sa vorbesc despre energie, asa cum o cunoastem si o folosim astazi: electricitatea de la priza din perete. Si imensa noastra dependenta de cotidiana ei existenta. Cei care o controleaza au creat in mod continuu si tot mai profund o lume dependenta de aceasta resursa. Profit si control, la distanta de o apasare pe buton. Dar asta a creat acceasi mare vulnerabilitate pe care o aduc monoculturile, lipsite de variatie genetica si atacate simultan de acelasi virus. Si complet distruse.
EXPERIMENT de tip POST NEGRU: incercati, pentru propriul deliciu (cu sau fara ghilimele), sa va lipsiti o zi de tot ce functioneaza pe baza de electricitate. Nu doar de la priza, ci si la baterii-acumulatori, etc. O zi sau macar o ora-doua.
Acum, imaginati-va cum ar arata tot Pamantul cufundat intr-o pana globala de o zi, doua, trei... din diverse motive, cum ar fi eruptii solare, schimbarea polilor (momentul de "zero"), centura fotonica, orice o fi acolo. Ati reusit?

12 noiembrie 2012

Dispozitivul de tocit cutite

Cu niste ani (care se apropie de decenii) in urma, o fosta soacra a mea a dat cutitele ascutite de mine pe o piatra de polizor. Ca sa le mai toceasca nitel, zicea ea, ca prea taiau bine. Prea erau periculos de ascutite.

Unii dintre confratii mei (reali, virtuali) pretind cu multa aroganta ca nu suporta minciuna. Ca sunt fani, mari fani ai adevarului gol pusca.

In cadrul regulilor de baza in Codul de conduita al Yoghinului, printre Yamas-uri, Respectarea neclintita a Adevarului (in vorba si in fapta), numita Sathya, vine abia pe locul al doilea, dupa Principiul non-violentei, Ahimsa.

Ascutisul Adevarului poate produce rani greu de vindecat, mai ales ca ante-numita fosta avea si un ceva fel de diabet. Adica o forma mascata de a fi altfel decat arati pe dinafara, nu?

Faptele nu exista. Rezultatele lor sunt, indiferent ce veti spune, supuse interpretarii si puternic subiective. Iar amintirea faptelor e pura fantezie. In special daca ea e depozitata in memoria celor ce tocesc cutitele prea ascutite. Si fiecare amintire deformata de necesitatea de a te minti pe tine insuti e o alta sansa de a Deveni - ratata. Cei mai multi o alunga cu a Avea-urile...

22 iunie 2012

Aurul Romaniei

V-am mai povestit despre Rosia.
Toti cei care spun vorbe ar trebui sa mearga sa o vada.
Sa simta locurile si sa prinda atmosfera de acolo. Oricum ar fi, 300 de tone de aur concentrate intr-o zona relativ retransa, modifica destul de mult campul energetic.
Am fost foarte dezamagit de cum au raspuns romanii la petitia impotriva inceperii exploatarii, cea de pe Avaaz.
Si astazi am gasit clipul simplu al Maiei.
Si am decis ca trebuie sa il impartasc voua.

21 mai 2012

Germanii, pr`etenii mei

 Acum niste anisori, unul dintre clienti avea un Mercedes 190SLK. Rosu. Si il promisese la o suma derizorie, fiindca nu avea unde umbla cu el.
Nu indrazneam sa visez la asa ceva pe atunci.
Nu am indraznit nici macar de cand am venit aici.
Si totusi, s-a intamplat. Un roman omanez, care e geambas de masini, a cumparat pentru nevasta-sa un 230 SLK.
O bijuterie cu ceva nerv si mai ales, cu Cruise Control, o chestie pe care o consideram ca obligatorie la masina pe care ma planuiam sa o cumpar. Desigur ca era vorba de o masina noua, desi nici una folosita dar bine intretinuta si cu niste viino-ncoa nu ar fi fost inafara listei.
Sotia lui, romanca din Iasi, convertita si extrem de "ortodoxa", a refuzat sa conduca "bolidu`" asa ca prietenului meu i-a convenit ideea sa schimbam Suzu al meu cu Mertzu lui si sa ne reglam conturile. A fost reciproc avantajos, ambele masini avand cam aceeasi varsta (in jur de 7 anisori, Suzu la 125.000 km respectiv Mertz la 192.000 km).
Mici probleme, aferente unei masini dintr-o tara fara Sevice, partial solutionate cu costuri minimale. O vizita de facut la unii care au computer de diagnoza pentru resetat sistemul, niste maruntisuri si e ca noua.
Oricum, una peste alta, a meritat si macar pentru ca schimba drastic ordinea de intrare in intersectii. Omanezu` are un respect profund pentru BMW si Mercedes. Si nu-ti taie fata cand esti cu asemenea oratanii pe sosea ori pe stradute.




Update Gradina

Au trecut cam doua luni de cand am pozat ultima data gradina. E o bucurie sa ies in fiecare dimineata si sa o mai "hranesc" nitel. Ma rasplateste din plin pentru eforturi (care nu sunt deloc mari, sa fim seriosi, e un petecel de pamant).

Nu cred ca se intelege mare lucru din poza. Da, iti poti face o idee, iti poti imagina ca stii cum e.
Nu e adevarat.
Ca sa citesti Dune si sa o simti trebuie sa fii in Desert. Wahiba Sands e un loc potrivit, de pilda. Sa fii inconjurat de nisip, de caldura naucitoare si de vant in timp ce o parcurgi. Sa intre toate astea in mintea ta de dincolo de minte.
Asijderea, cand te uiti pe geam si vezi verdeata cu nemiluita, pe care NU E NEVOIE sa o ude nimeni de doua ori zilnic, nu poti aprecia  un petec de verde. La nivel mental, da, poti pretinde asta, dar dincolo de minte nu exista consideratia si respectul pe care verdele il impune dupa ce ai traversat desertul.
"Pur si simplu, nu-i!"

25 martie 2012

Primavara Omaneza

Anul trecut, pe la finele lui martie, impreuna cu prietenul si colegul meu Catalin, proaspat (relativ, din ianuarie) sosit din iarna de la Bucuresti, am fost vreo cateva zile in desert, la un orasel petrolier in Qarn Alam. Nu mai stiu ce mesteream acolo, dar e irelevant. In cel mai englezesc stil, de fapt vorbesc despre vreme. Erau atunci la umbra ceva peste 60 de grade. Vreo 64. Si ne spuneau oamenii de-acolo ca am venit dupa ce a trecut varful, care sarise de 70, in timpul furtunii de saptamana trecuta. Cu adevarat, cand ieseai din camera senzatia era identica celei de la gura cuptorului. Nu de paine, cel metalurgic. Daca stai la o distanta respectabila (si responsabila) de un asemenea utilaj, in momentul cand se deschide usa cuptorului, simti ca o presiune fizica valul de caldura. Ei bine, la fel a fost anul trecut in desert. Si mi s-a parut ceva normal, doar d-aia e desertu` ala, nu? sa rabzi din greu de cald.
Se pare ca nu mai e valabil si pe 2012. Joi am sosit dupa o saptamana de desert, in Fahud, de data asta. Tot la petrolisti si tot chestii de control-acces, securitate, supraveghere, ca doar le plac jucarelele scumpe mai mult ca orice (in paranteza fie spus, la intrebarea "ce faceti daca ii prindeti" raspunsul a fost ca ii iarta!). Si la un an de zile de la zaduful din QA (100 km in linie dreapta, pe drumul neamenajat intre cele doua locatii) am avut experienta de a dardai noaptea de frig, in camera, la 10-12 grade, iar ziua sa ma bucur de o primavara adevarata, cu maxim 25 de grade.
N-au reusit sa ne trimita zapada, dar tot ne-au dat si noua ceva!

17 martie 2012

Gradina de langa casa

 Povestea celor trei rodii aurite AICI

De cand am citit-o prima data, nu m-am oprit din a ma intreba ce sunt rodiile alea. Credeam ca sunt un fel de mere, da` mai ionatane, mai nu-stiu-cum. Stiu, o sa ziceti de Google, de Wikipedia si de astea. Doar ca era prin 1975, abia se inventau microprocesoarele... Pe-ai mei nu-i prea intrebam nimic, oricum nu stiau si imi dadeau raspunsuri aiurea.

Apoi, prin 2000 si-un pic, am cumparat prima rodie. Si m-am dumirit si m-am bucurat, fiindca era chiar buna si coapta. Aia din poza nu e mare lucru de rodie, are abia vreo 4-5 cm in diametru si nu cred ca e comestibila. Doar ca a crescut in gradina mea. Ce numesc eu a fi gradina mea, dupa cum se vede aci. Stiu ca nevasta-mea care e cea mai tare din parcare la gradinarit o sa aiba o portie sanatoasa de ras, dar pentru un incepator e necesar si suficient. E faina, e langa casa si am si ceva verde langa mine.

14 martie 2012

Cartile si Spiritualitatea

Asa cum spunea si Mihaela nitel mai la vale (sau la deal, depinde cum ati ales sa vizualizati posturile), nu e nevoie sa citesti compendiile de spiritualitate ca sa ajungi o persoana spirituala. Cand am inceput sa il citesc pe Terry Pratchett am renuntat la Yogananda, Aurobindo, Nisargadata si alti Intelepti. Nu spun nimic impotriva lor, departe de mine gandul. Dar eu am citit Biblia (integral) si am dreptul sa emit judecati despre ce inseamna pagini atacate de mucegai. Caruta e excelenta si e foarte posibil sa ajungem sa o utilizam din nou (nu tehnologic, doar temporal). La fel consider ca e si cu Inteleptii, mai mult ori mai putin antici. Sunt sobri, scortosi si iti vine sa alergi pe langa ei, ca pe langa grigorescienele vehicule. Si-atunci, de ce sa nu ne spiritualizam in umbra racoroasa a hohotului de ras? - cine a citit seria Scotidusilor (primele doua sunt traduse si in romana, a treia ne-o promite Corint-ul de dinainte de a-mi lasa eu barba si nimic pana azi) deci, cine a citit cartile nu a reusit sa nu remarce cat sunt de educationale. Fara limbaj doct (si consacrat), fara prelegeri, fara banca, penar si creionele.
Si un alt mod de a intra in comuniune directa cu Divinitatea sunt BANCURILE. Si d-aia nu incetez sa redau aici cele mai frumoase dintre ele, cele care nu trec fara sa lase o urma. Si Duamnele (cum zice Iulia, blondele, adicata) sunt printre preferatele mele (aci, in viata reala, neh).

"Astazi o sa fie 8-10 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere pare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada"
Sotia se duce repede si se executa.
O saptamâna mai târziu, dimineata, mic dejun, radio:
"Astazi o sa fie 10-12 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere impare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada"
Sotia iar se duce si parcheaza ascultatoare masina pe partea indicata.
O saptamâna mai târziu:
"Astazi o sa fie 12-14 cm de zapada. Va rugam sa parcati....." si se întrerupe curentul. Sotia suparata si ingrijorata intreaba:
- Dragul meu, nu stiu ce sa fac. Pe ce parte a strazii trebuie sa parchez masina?"
Sotul cu o voce calda si întelegatoare, cum o au toti barbatii ce sunt însurati cu blonde, spune:
- De ce nu lasi tu masina în garaj, de data asta?

13 martie 2012

Capcanele de pe Cale

Preluare (multumesc pentru amabilitate Mihaelei - http://aimee.ro)


Observ aproape zilnic in jurul meu manifestari ale unui ego spiritual care prinde contur din ce in ce mai mult in vietile oamenilor, pe fondul goanei dupa realizare spirituala care isi face simtita prezenta de cativa ani. Faptul ca le observ inseamna, desigur, ca imi apartin si recunosc ca, in procesul meu, am petrecut ani de zile prinsa in capcane foarte dureroase pentru sufletul meu. O sa vorbesc astazi despre acest subiect, incercand sa subliniez, fara intentia de a judeca, ci doar de a semnala, principalele capcane spirituale prin care am trecut si care m-au costat multa suferinta, in cautarile mele din ultimii ani.
In primul rand, am avut tentatia sa consider ca, dupa cateva cursuri absolvite in domeniul evolutiei spirituale, sunt mult mai buna si mai desteapta decat oamenii apropiati mie. Ma consideram total neinteleasa, iar ceilalti nu se puteau ridica la inaltimea perceptiei mele si a modului superior in care mi se parea mie ca vad lumea si realitatile spirituale. Extrem de ispititoare aceasta ipostaza a singuraticului superior, insa izolarea si neputinta de a te conecta la situatii concrete de viata (cum ar fi sa te bucuri de de o bere cu prietenii care nu au mers la aceleasi cursuri ca tine) devin, in timp, foarte dureroase. Simt in jurul meu aceeasi durere la oamenii cu care vorbesc in diferite contexte: “prietenii ma credeau nebun cand le vorbeam despre spiritualitate, deci am renuntat la ei; partenerul meu nu ma intelege, deci sunt pe cale sa divortez, mama imi spune ca am luat-o razna, deci nu mai vorbesc cu ea”. Si iata cum din intentia de a ne descoperi pe noi insine ajungem intr-un impas si mai mare. Din intentia de a crea comuniune spirituala, cream buncare in care ne ingropam de vii. Nu spun ca nu exista relatii care trebuie sa se termine cand le vine timpul, insa e bine sa reflectam atunci cand decidem sa iesim dintr-o relatie daca nu cumva, pe undeva, pretentia noastra de a fi speciali, de a fi altfel si de a fi mai buni pentru ca suntem “spirituali”, isi face de cap cu viata noastra.
Apoi, pentru ca mi se parea ca drumul pe care sunt eu este singurul corect, singurul durabil si singurul care iti poate oferi satisfactii pe aceasta lume, am incercat sa-i modelez pe cei din jur dupa chipul si asemanarea mea. In mod obligatoriu, era recomandat ca cei din jur sa mearga la aceleasi cursuri ca si mine si sa aiba aceleasi preocupari spirituale, pentru a fi demni de atentia si de timpul meu. Inca un pas spre crearea citadelei interioare care duce la suferinta inutila si la separare. Culmea este ca mergem la cursuri care vorbesc despre unitate si nu facem decat sa sapam prapastii si mai mari in viata noastra concreta. Pentru ca cineva va avea grija intotdeauna sa ne arate ca unitatea nu inseamna sa facem toti acelasi lucru si sa urmam toti aceeasi cale, ci sa ne respectam atat de mult incat sa gasim un punct comun intre noi, ca simpli oameni, chiar daca drumurile noastre sunt diametral opuse.
Desigur, am cazut si in capcana de a ridica pe piedestal mentori si de a-mi fabrica eroi din cei care mi-au inlesnit accesul la descoperirile mele interioare. Pe cat de sus i-am ridicat, pe atat de dureros au cazut cu prima ocazie pe care le-am dat-o pentru a demonstra ca nu sunt decat oameni, care au procesul lor si destinul lor, care se lupta cu aceeasi monstri interiori ca si mine si proiecteaza pe altii aceleasi umbre pe care le proiectam si eu. Le multumesc tuturor acum si ii privesc ca pe niste minunati tovarasi de drum si ca pe niste oglinzi fidele, carora, desi am vrut sa le sparg de multe ori dupa aceea, le-am acordat in cele din urma un loc in sufletul meu.
Am incercat apoi sa-mi traiesc viata cu capul in nori, in alte dimensiuni, mai bune si mai luminoase decat Pamantul. Dadeam celor din jur sentimentul ca “nu sunt acasa” cand vorbeau cu mine si ca, de fapt, nu sunt disponibila pentru ei, pentru ca am altceva mai bun de facut. Am fugit astfel de durerea din sufletul meu, creandu-mi iluzia ca viata pamanteasca este o inchisoare din care trebuie sa evadez catre sferele inalte. Am pierdut mult din savoarea vietii pentru ca am exclus experientele care mi se pareau mie de “vibratie joasa”. Am intretinut lupta perpetua intre partea din mine care voia sa scape, refugiindu-se in energii cu vibratie inalta, si partea din mine telurica, care voia sa simta viata cu adevarat, asa cum este.
Apoi, am avut surpriza sa descopar ca si atasamentul fata de o cale spirituala sau alta, fata de un maestru sau altul, este tot un atasament ca oricare altul. Modul in care investim diferite tehnici spirituale cu valoare de adevar absolut ne ia din puterea personala in acelasi mod in care cedam din puterea noastra in fiecare zi in care refuzam sa ne revendicam maretia simplului fapt de a fi om. Nu neg insa faptul ca din cand in cand, in drumul nostru, putem avea nevoie sa fim tinuti de mana de cineva care a trecut pe acolo. Insa, a ridica o tehnica spirituala la un rang mai inalt decat viata in sine mi se pare, in acest moment, cel putin absurd.
Multumesc insa tuturor acestor etape si tuturor oamenilor care au facut parte din ele. Pentru ca toate m-au intors cu fata spre viata reala. In acest proces, am descoperit ca spiritual nu este neaparat un om care a facut toate cursurile posibile si crede despre sine ca a ajuns la iluminare, ci spiritual poate fi si tatal meu, care a muncit patruzeci de ani in trei schimburi ca sa aiba bani sa creasca trei fete. Spirituala poate fi si mama mea, care a renuntat la tot ca sa puna in sufletele noastre ce a avut ea mai bun.
Vom avea surpriza ca, atunci cand ne propunem sa ne conectam cu adevarat la cei din jur, putem sa descoperim sentimente autentice si frumusetea simpla a interactiunii umane in orice discutie sau intalnire. Si ca, atunci cand incrancenarea spirituala inceteaza, nu ne ramane decat sa traim.

 Putem sa descoperim maretia vietii in lucruri simple, cum ar fi in drumul zilnic la piata al vecinei mele, o batrana de 80 de ani, pentru a face de mancare sotului ei, la fel de batran. Si atunci da…putem incepe sa traim viata si putem integra si experientele spirituale altfel. Nu ca pe un prilej inconstient de separare de ceilalti, ci ca pe o posibilitatea de a ne deschide si mai mult sufletul, pentru a primi si mai mult de la viata.

04 martie 2012

Banc

O femeie ajunge la magazinul din cartier cu 10 minute inainte de ora închiderii.
- Bună seara, aveţi găini?
Vânzătorul plictisit şi obosit, scoate singura găină din lada frigorifică. O pune pe cântar: 1,120 kg.
- Rămâne?
- Alta mai mare nu aveţi?
Ăsta nervos bagă găina în ladă, şi neavând alta, tot punga aia o scoate. O aşează pe cântar şi ţine şi degetul apăsat:1,650 kg
- Perfect, le vreau pe amândouă!


Demult nu am mai auzit-vazut (cand citesc vad, nu?) un banc pe care sa nu-l stiu sau sa nu il fi stiut, in oricare din variante si versiuni si derivate. Asta nu stiu de unde provine, dar l-am primit pe mail de la prietenul meu Jan Bodenlosz. Multam, Jane!

03 martie 2012

Inca mai este - da` EI vor se ni le taie!



"Îţi mulţumim pentru semnarea petiţiei adresate Comisiei Europene pentru o evaluare completă, pe cale legală, a prejudiciilor pe care ACTA le aduce libertătilor noastre

Trimite e-mail-ul de mai jos prietenilor şi familiei tale şi postează acest link pe pagina ta de Facebook.

http://www.avaaz.org/en/acta_time_to_win_ro/?tta

Îţi mulţumim pentru sprijinul acordat.

Echipa Avaaz"

Cum eu nu am vreo pagina de Facebook (si nici nu intentionez, decat in cazul in care va fi benefic pentru comertul online al firmei pe care o cunstruim, mira-m-as) am pus mesajul aici. Nu v-am plictisit cu chestii alarmiste niciodata, dar asta cred ca e necesar.

24 februarie 2012

Ganditul ca o relaxare

E intotdeauna interesant sa descoperi ca lucrurile care ti se par tie "implicite" de fapt sunt asa numai pentru tine. E posibil ca asta sa fie una din ratiunile pentru care am ajuns aici. Intelegerea nu e intotdeauna simjpla, uneori chiar doare - ca nasterea. Fiindca exact asta se si intampla: o renastere. De fiecare data cand re-consideri ceva, reusesti sa devii un altul.
E valabil in trafic, mai ales aici. Nimic din ce e de bun simt nu e si implicit. Daca e verde, crezi ca e de pornit. Perfect adevarat, dar nu chiar pe moment. Indata, nu chiar acum. La fel si cand e rosu, doar ca e alta pedala.
Daca e un ac in pernele de sub popou, implicit ar fi sa il scoti. Ei ori se muta, ori se autosugestioneaza ca e bine.
Existenta unei probleme e un prilej pentru a cauta o solutie, a o pune in aplicare si a trece mai departe. Pentru ei, aparitia unei probleme implica multa socializare. Problema (solutia inca nici macar nu a aparut ca si concept) devine prilej de multa palavrageala, de multe ori fiind uitata in focul discutiilor. Dupa multa ceatza si tam-tam, de regula, se considera ori chirurgie (alta noua sau dispensarea de cea existenta si-atat) ori se face apel la cineva competent. Si-aci e o intreaga istorie. Ei au dezbatut problema o luna. Stiu tot despre ea si inca ceva in plus, Despre solutie au ceva vag si indepartat in creieri, nu despre CUM sa o solutionezi ci despre faptul ca AR EXISTA ceva numit solutie la problema lor. Si cand mergi sa vezi despre ce e vorba li se pare de la sine inteles ca si tu sa stii toate detaliile daca ei le stiu. Si nu prea se obosesc sa iti spuna ceva. Uneori ghicesti, alteori nu. Uneori platesc pentru ca ai ghicit sau nu ai ghicit, alteori nu platesc nici daca da nici daca nu.
Si toate astea ori te pun in situatia de a injura cu mult foc, ori de a te amuza si a considera ca viata merita traita fiindca e departe mult mai interesanta ca acasa. Ori, ponderat, si una si ailalta...

20 ianuarie 2012

Gandul si Ne-Gandul

Masina de spalat. Mult mai mult, Masina de cusut.
Cele doua lucruri care ma fascineaza prin intorsatura de gandire pe care o presupun.
Dupa ce de milenii oamenii au cusut lucrurile intr-un anumit fel, cineva a trebuit sa depaseasca tiparul, sa il dea deoparte si sa gandeasca dincolo de el. La fel, spalatul, doar ca in zona de nord a tarii exista, de sute de ani, "vâltorile" (putem presupune o inspiratie din Romania, asa cum s-a facut si cu alte lucruri...) desi asta nu neaga afirmatia de mai sus ci doar o impinge ceva mai departe in trecut.
Senzatia mea (pe care e lipita ca abtibildul senzatia ca nu o am doar eu) este ca traim un asemenea moment la o scara globala. Tot ce am acceptat in ultimele decenii, ori chiar sute de ani va fi negat. Banii ca intermediar al schimbului s-ar putea sa dispara (vorbeam cu Omul de Langa Mine despre schimburile medievale, fara intermedieri - un covor pe o pereche, doua, de pantofi - nevoia ca motor al schimbului). guvernarea ca act politic s-ar putea sa dispara, profitul ca motor economic si probabil intreagul sistem economic pe care l-a creat s-ar putea sa dispara si ele. S-ar putea acesta exprima sperantele mele. O lume in care regulile ar veni dinspre inauntru, o lume a oamenilor decenti (nu imbracati pana la gat, decenti in gandire - cel mai decent principiu mie mi se pare ala de nu te lasa sa ii faci altuia ce nu ti-ar place sa ti se faca tie, dar, atentie, musai altoit cu "nici sa nu obligi batranica sa treaca strada pana ce nu te roaga ea sa o ajuti"). Lumea aia o visez eu de cand ma tiu minte... aia e lumea in care mi-ar place sa traiesc, desi de jumatate de veac incontinuu sunt bombardat cu debilitati si imbecilitati cum ca e doar o lume de vis...

Care e legatura cu poza, pentru care multumim Andreei Popescu? Absolut niciuna, deci nu va bateti capul.

18 ianuarie 2012

Politetea - ca alegere Constienta

Multa vreme eu am confundat Relaxarea cu Ne-Prezentza.
Nu e greu sa o faci, dupa cum suntem educati, institutionalizat ori prin puterea exemplului.
A fi relaxat inseamna sa inoti cu placere in sensul de curgere al raului, fluviului sau ce parau o fi Viata ta. Sa te bucuri de ce se intampla, fara sa te incontrezi cu careva dintre ce-urile astea. Ele vin, tu le lasi sa treaca PRIN tine fara sa fii afectat. Suna a teorie de doi bani. Nu e. Fiindca, inafara dar nu chiar asa de departa inafara, deci inafara de arsura cu fierul rosu, alegi sa nu fii afectat sau alegi sa fii afectat. Revin, si actiunile fizice sunt, in final, cu ceva antrenament, pasibile de alegerea de care vorbim. Asadar, non-actiunea nu e pasivitate. E alegerea constienta si ferma de a nu Re-Actiona la ce ti se pune in fata (spate, stanga, dreapta, sus, jos). E ALEGERE. Alegerea implica Prezentza. Cand nu esti, nu poti alege, cand te-ai "pus pe automat", reactionezi. Ca muschiul electrocutat al brostei deja omorate. Nu e viu, dar se misca. La fel suntem, exact la fel. Plecat departe in cu totul alta parte decat ne calca picioarele, si totusi vorbind, aiurand prin somn, luand decizii, facand copii, imbatranind si plecand ca sa o luam de la capat, intr-un alt vis despre o alta viata si tot asa, la nesfarsit.
Pentru ca am incetat de a crede ca Relaxarea nu e Ne=Prezenta...
Initial asta ar fi trebuit sa fie o replica pe unul dintre grupurile unde, corect ar fi sa spun, nu prea mai activez. Dar am ales sa scriu aici, fiindca e parerea mea si ma priveste doar pe mine

09 ianuarie 2012

Codul Invingatorului (Engleza)

The Winner is always part of the answer; The Loser is always part of the problem.

The Winner always has a program; The Loser always has an excuse.

The Winner says ”Let me do it for you"; The Loser says ”That is not my job.”

The Winner sees an answer for every problem; The Loser sees a problem for every answer.

The Winner says ” It may be difficult but it is possible”; The Loser says ”It may be possible but it is too difficult.”

When a Winner makes a mistake, he says ”I was wrong”; When a Loser makes a mistake, he says  ”It wasn’t my fault.”

A Winner makes commitments; A Loser makes promises.

Winners have dreams; Loser have schemes.

Winners say ”I must do something”; Losers say ”Something must be done.”

Winners are a part of the team; Losers are apart from the team.

Winners see the gain; Losers see the pain.

Winners see possibilities; Losers see problems.

Winners believe in win/win; Losers believe for them to win someone has to lose.

Winners see the potential; Losers see the past.

Winners are like a thermostat; Losers are like thermometers.

Winners choose what they say; Losers say what they choose.

Winners use hard arguments but soft words; Losers use soft arguments but hard words.

Winners stand firm on values but compromise on petty things; Losers stand firm on petty things but compromise on values.

Winners follow the philosophy of empathy “Don’t do to others what you
would not want them to do to you”; Losers follow the philosophy “Do it to others before they do it to you.”

Winners make it happen; Losers let it happen.