Lumina

Tata al meu PreaInalt,
Tu care inca dormi in inima mea,
Fa sa fiu mereu multumit
De felul cum se face voia Ta,
In fiecare clipa, asa cum este inauntru
Fa sa vada si ochii mei inafara.
Adu-mi Tu mie pace si multumire
Pentru orice dar al Tau, asa cum vine el.
Nu ma lasa pe mine prada Mintii mele,
Ci ma mantuieste de gandul cel neziditor.
Caci Tu esti Eu si Eu sunt Tu,
Si asa a fost dintotdeauna
Si va fi.
Amin

Lumea lui "ar trebui sa..."

Din "lucrarile" Mintii:
Ajungi la Ocean din buna dimineata, innoti, te bucuri de vremea racoroasa si de apa calda, de nisipul pe care inca mai poti calca (pe cand ziua se duce spre amiaza poti sa gatesti pe el, nu sa pasesti). Si e numai liniste si pace, tu, cerul, Oceanul, niste pescarusi cuminti, inca vreo cativa indragostiti de rasarituri si de apa, clubul armatei in celalalt capat de plaja, la cativa kilometri si cam atat. Ar trebui sa fii fericit si sa dai alene din codita, nu?
Ei bine, Mintea spune: "excelenta treaba, ar trebui sa fac asta in fiecare dimineata", si incepe sa calculeze cate zile mai sunt pana la week-end, cum ar putea face asta, ce ar insemna pentru programul tau stufos de dimineata, ce ar fi daca si cum ar fi sa fie si ce ar trebui ca sa faca in caz ca si inca muuulta, muuuuulta papagaloghie (nu cautati in DEX, tocmai l-am hibridizat din papagaliseala si poliloghie).
Va suna si voua cunoscut, domnilor si doamnelor?

Curat-murdar, coane Iorgule!

No comment!

Puterea Desertului

Am fost la o baza petroliera, in desert, pentru ceva mai bine de doua saptamani. Drumul de la mine, din Muscat si pana acolo tine cale de vreo 300 de kilometri si mai mult de jumatate e prin desert. Desertul cel adevarat, ucigator de arzator, prafos, murdar, si totusi...
Cine n-a citit Dune ar face bine sa o faca. E vorba acolo despre "puterea Desertului". Ducele Leto le spune oamenilor sai ca e timpul sa se bazeze pe asta.
Am simtit. Am prea putine cuvinte sa o spun, dar am simtit-o. Exista, e reala si te asteapta sa o percepi. In Wahibah, prin oazele amenajate pentru turisti, e vaga, estompata si uneori o ascund de tot "domesticirile". Desertul iti taie respiratia si te umple de incantarea pura in fata unei forte greu de inteles si definit. Merita incercat, nu chiar 40 de zile, dar macar cateva ore. In Fahud au fost doua zile consecutive de furtuna. Cu vijelii care faceau aerul de nerespirat si iti luau vederea. O simpla furtuna, nu o Maica Furtuna. Si totusi, cata maretie!
Desertul salbatec. E locul unde nu-ti vine sa spui "in numele Tatalui, Fiului si Spiritului Sfant" ci mai degraba "Bismillah al-Rahman al-Rahim"

Deja de trei luni m-am mutat la curte (Partea a doua)

Deja de trei luni m-am mutat la curte

M-am mutat la curte de la intai februarie, teoretic, adica de la data aia am inceput sa platesc pentru chirie. De mutat, a fost mai lent, dar pe cand a venit Liana in 18 /19, eram aproape complet mutat. As putea spune ca ne-am mutat impreuna.
Asa se spune in sud - stau la curte. La noi se zice simplu ca stau la casa, fiindca toata viata mea am stat la bloc. Inafara unor vizite la cei care imi erau neamuri, ori imi erau dragi si sedeau la curte adica la casa.
Probabil la iarna daca imi ajuta si Liana o sa facem si gradina sa inceapa se ne bucure ochii si sufletele.
Deocamdata poze din interior, probabil o sa le refac si inlocuiesc, dar cel mai probabil e ca nu. Asta e, asta utilizam. Primele sunt vederi ale livingului, intrarea dinspre curtea acoperita, vedere spre ferestre apoi vedere spre holul mic ce da in dormitor.
Urmatorul set (adica urmatoarea postare fara povesti) va da o imagine a dormitorului. Ce imi place mie cel mai mult la casa asta e ca am tavanul departe, sus, deasupra mea. NU cred ca la casa mea din vis pe care probabil am sa o transfer pe undeva prin realitatile din tara o sa imi permit camere de aproape 4 metri inaltime. Si asta ma face sa ma bucur de ele aci, in tarile calde.

Iernile noastre de pretutindeni

Ai dreptate*... si eu credeam ca e asa inainte sa viu aci, ca SCAPI de iarna cand dai de vara nesfarsita... iarna asta am simtit lipsa iernii. Da, a iernilor mele de la Baia Mare, cand pozam intotdeauna prima zapada, si zapezile de peste un metru de pe dealuri, si cerul plumburiu de iarna (nu cel de vara) si dezghetam masina inainte de a pleca, daca nu o si dezgropam cumva, si aveam grija sa nu las cumva supa pe balcon, si cand vedeam caciulitele viu colorate pe-afara si obrajii inrositi de ger, si nasurile asijderea rosii, si-as putea la cat sunt de palavragiu sa nu ma mai opresc o saptaluna... Mi-e dor de iarna de la mine, da` nu mai mult de o saptamana-doua...
Ce legatura are poza cu iarna? E facuta intr-o sera si a cauzat dezgheturi in sentimentele mele. Ajunge?

*Nasty, o prietena de prin tara lui David (tatal lui Solomon, nu fiul lui Copperfield)

Desertul de afara

Imagine clasica a desertului... stiu cum va imaginati locul pe care il numim "desert" fiindca am trecut pe la imaginea respectiva si eu... ceva dragut, curat, cu nisipuri aurii, ce mai, ca-n filmele de pe Arrakis. Da, exista aici o mica parte care e cam asa, se numeste Wahibah Sands si v-am mai povestit despre ea. Atat. Restul e desertul adevarat si prea putin spectaculos. Doar ca Desertului nu-i pasa, la fel ca Senei lui Jacques Prevert... la Seine s'en balance... daca mai stiu boaba de franceza...
Ei bine, desertul e in primul rand praf. Nisipul e un lux, praful e temelia. Si nu e lipsit de vegetatie si nu e lipsit de viata. Am vorbit nu demult cu un om "din interior". Care imi punea intrebari despre cum e sa stai in Muscat, daca nu ma doboara umiditatea de acolo, daca nu miroase neplacut Oceanul vara, si alte si alte lucruri. Si asa e, aici in Desert aerul e fierbinte si uscat. Singurele mirosuri sunt de pe la fosele de adunat apele reziduale. Nu v-am spus, canalizarea e inca un vis, putina cat e nu acopera nici macar o mica parte din oras (ma refer acum la Muscat, nu la oraselele petrolistilor din desert) asa ca masinile mari si galbene umbla intr-o veselie si-si fac treaba in draci. Cleme de nas nu se vand, trebuie sa te obisnuiesti cu asta. Apoi, Oceanul e viu. Si vietatilor le place in special apa rece. Cand apa incepe sa se incalzeasca, micile vietati mor sufocate. Si incep sa se descompuna. Nu va ganditi la pesti sau alte chestii multicelulare si macroscopice. E vorba de plancton si alge microscopice. Si orasul se acopera de un miros greu de imaginat, pentru un locuitor de la munte. Imi aminteste de Jessica, concubina oficiala a Ducelui Atreides cand a intrat in siech-ul lui Stilgar, in desert: "ce bogat miroase siech-ul tau, Stilgar" a spus cu intentia ca Paul sa auda si sa iti poata opri reactia. Te obisnuiesti si apoi incepe sa devina banal. Abia in oraselul Lekhwair am realizat ca nu e. Acolo, omul "din interior" a facut deosebirea fata de omul "de tarm".
Si pentru Monica, prietena mea de la PIN (nu te burzului, asta va ramane forever) - Yibal (cu pronuntia Jibal) e cel mai frumos dintre oraselele care au crescut in desert din cauza petrolului.