28 octombrie 2010

Si totusi, de ce nu mai scriu?

Columna lui Memnon
Lucian Blaga
din ciclul Corăbii cu cenuşă

Columna, rănită cu spada de-un rege,
un dar dobîndise, ce piatra nu-l are:
atinsă de-ntîiele raze solare
să cînte cîntare-n afară de lege.

Şi veacuri de-a rîndul, din sacra ei strună
sunînd în auroră, prelung, năzdrăvană,
sfărmarea secretă, lăuntrica rană
columna mereu trebuia să şi-o spună.

Ca-n veci să se-aprindă, la ora ei certă,
cîntarea, alt rege-ndreptă stricăciunea.
În clipa aceea se stinse minunea.

Căci are un suflet şi piatra inertă
cît timp ne-mplinire lăuntrică poartă.
Dar fără de-o rană făptura e moartă.

Poate ca de asta nu mai scriu. Poate ca locul gol ce ma impingea in fata ecranului bloguitor s-a umplut acum. Stiu si eu?
Stiu ca fi-vor alte neimpliniri de gasit si locuri ce vor inalta cantare, dar deocamdata ele stau ascunse si nu aduc in Lume nici o nota.

09 iulie 2010

Muscat Airport

Finalmente, sunt in aeroport, si astept sa ma sui in iroplanu` de Stambul. Avem din start vreo jumatate de ceas de intarziere, care sper sa nu se dilate la mai mult de o ora, totusi. Ca altfel pierd legatura spre Bucuresti si mai stau la turci inca o jumatate de zi. Nu cred ca va fi vorba de asa ceva, deci nu ma ingrijorez inutil.
Poveste lunga, si nu sunt deloc in chef de povestit. Mi-e somn rau, desi am baut un litru si jumatate de ceai negru "bidun sukar, bidun halib". Cred ca o lasam asa in coada de peste, mi s-a parut important sa va raportez ca ma apropiu de casa. En Garde!

14 iunie 2010

Nevoia de lipsuri ori lipsa de nevoi?

Exista ceva ce nu se vede in pozele sfintilor, ale celor care au pustnicit ani indelungi: beatitudinea. Pictorii nu stiu cum sa o reprezinte, si au pus un cerculet de lumina. Pe care tatal meu mi l-a explicat cu greu, si nu foarte veridic, demult, pe vremea cand inca mai credeam (vezi diferenta intre a crede si a fi convins, un banc putin cam despuiat pentru locul acesta).
Ei bine, fiind eu mancator de vegetale si mulgator, am intalnit de multe ori privirea aia compatimitoare "vai, saracul, flamanzeste de atatia ani..." (ori, si asta cu stricta referire la ocalele mele imbelsugate, privirea neincrezatoare ca pascand doar poti sa te implinesti in asemenea hal). Ei bine, asijderea sunt tratati si cei care au ales renuntarea fara sa renunte. Lipsa nevoilor nu e de compatimit ci mult mai mult de invidiat. Daca peste noapte nevoia mea de a tot pune cate ceva si de a tot inlocui una-alta in rajnita de biti cea mai apropiata in proprietate privata ar dispare, as fi mai fericit ori mai nefericit? Eu stiu raspunsul, dar e raspunsul meu si numai al meu. Fiecare trebuie sa si-l afle pe al sau si sa nu incerce sa mi-l indese mie pe glota. Fiindca e din alte proteine decat spiritul meu si nu il pot digera. Nu ca ar incerca in ultima vreme, de cand a murit mama, ori mai exact de cand am incetat sa mai ascult povestile ei presarate en-gros cu citate din Biblie si din Turnul de Veghere & Treziti-va!
Asa se pune problema in cazul orisicui - cel ce are si cel ce nu are. Care e mai fericit? Cel ce nu are nevoie de mai mult decat are!

25 mai 2010

Lumina

Tata al meu PreaInalt,
Tu care inca dormi in inima mea,
Fa sa fiu mereu multumit
De felul cum se face voia Ta,
In fiecare clipa, asa cum este inauntru
Fa sa vada si ochii mei inafara.
Adu-mi Tu mie pace si multumire
Pentru orice dar al Tau, asa cum vine el.
Nu ma lasa pe mine prada Mintii mele,
Ci ma mantuieste de gandul cel neziditor.
Caci Tu esti Eu si Eu sunt Tu,
Si asa a fost dintotdeauna
Si va fi.
Amin

Lumea lui "ar trebui sa..."

Din "lucrarile" Mintii:
Ajungi la Ocean din buna dimineata, innoti, te bucuri de vremea racoroasa si de apa calda, de nisipul pe care inca mai poti calca (pe cand ziua se duce spre amiaza poti sa gatesti pe el, nu sa pasesti). Si e numai liniste si pace, tu, cerul, Oceanul, niste pescarusi cuminti, inca vreo cativa indragostiti de rasarituri si de apa, clubul armatei in celalalt capat de plaja, la cativa kilometri si cam atat. Ar trebui sa fii fericit si sa dai alene din codita, nu?
Ei bine, Mintea spune: "excelenta treaba, ar trebui sa fac asta in fiecare dimineata", si incepe sa calculeze cate zile mai sunt pana la week-end, cum ar putea face asta, ce ar insemna pentru programul tau stufos de dimineata, ce ar fi daca si cum ar fi sa fie si ce ar trebui ca sa faca in caz ca si inca muuulta, muuuuulta papagaloghie (nu cautati in DEX, tocmai l-am hibridizat din papagaliseala si poliloghie).
Va suna si voua cunoscut, domnilor si doamnelor?

Curat-murdar, coane Iorgule!

No comment!

12 mai 2010

Puterea Desertului

Am fost la o baza petroliera, in desert, pentru ceva mai bine de doua saptamani. Drumul de la mine, din Muscat si pana acolo tine cale de vreo 300 de kilometri si mai mult de jumatate e prin desert. Desertul cel adevarat, ucigator de arzator, prafos, murdar, si totusi...
Cine n-a citit Dune ar face bine sa o faca. E vorba acolo despre "puterea Desertului". Ducele Leto le spune oamenilor sai ca e timpul sa se bazeze pe asta.
Am simtit. Am prea putine cuvinte sa o spun, dar am simtit-o. Exista, e reala si te asteapta sa o percepi. In Wahibah, prin oazele amenajate pentru turisti, e vaga, estompata si uneori o ascund de tot "domesticirile". Desertul iti taie respiratia si te umple de incantarea pura in fata unei forte greu de inteles si definit. Merita incercat, nu chiar 40 de zile, dar macar cateva ore. In Fahud au fost doua zile consecutive de furtuna. Cu vijelii care faceau aerul de nerespirat si iti luau vederea. O simpla furtuna, nu o Maica Furtuna. Si totusi, cata maretie!
Desertul salbatec. E locul unde nu-ti vine sa spui "in numele Tatalui, Fiului si Spiritului Sfant" ci mai degraba "Bismillah al-Rahman al-Rahim"

08 mai 2010

Deja de trei luni m-am mutat la curte (Partea a doua)




















Deja de trei luni m-am mutat la curte

M-am mutat la curte de la intai februarie, teoretic, adica de la data aia am inceput sa platesc pentru chirie. De mutat, a fost mai lent, dar pe cand a venit Liana in 18 /19, eram aproape complet mutat. As putea spune ca ne-am mutat impreuna.
Asa se spune in sud - stau la curte. La noi se zice simplu ca stau la casa, fiindca toata viata mea am stat la bloc. Inafara unor vizite la cei care imi erau neamuri, ori imi erau dragi si sedeau la curte adica la casa.
Probabil la iarna daca imi ajuta si Liana o sa facem si gradina sa inceapa se ne bucure ochii si sufletele.
Deocamdata poze din interior, probabil o sa le refac si inlocuiesc, dar cel mai probabil e ca nu. Asta e, asta utilizam. Primele sunt vederi ale livingului, intrarea dinspre curtea acoperita, vedere spre ferestre apoi vedere spre holul mic ce da in dormitor.
Urmatorul set (adica urmatoarea postare fara povesti) va da o imagine a dormitorului. Ce imi place mie cel mai mult la casa asta e ca am tavanul departe, sus, deasupra mea. NU cred ca la casa mea din vis pe care probabil am sa o transfer pe undeva prin realitatile din tara o sa imi permit camere de aproape 4 metri inaltime. Si asta ma face sa ma bucur de ele aci, in tarile calde.

05 mai 2010

Iernile noastre de pretutindeni

Ai dreptate*... si eu credeam ca e asa inainte sa viu aci, ca SCAPI de iarna cand dai de vara nesfarsita... iarna asta am simtit lipsa iernii. Da, a iernilor mele de la Baia Mare, cand pozam intotdeauna prima zapada, si zapezile de peste un metru de pe dealuri, si cerul plumburiu de iarna (nu cel de vara) si dezghetam masina inainte de a pleca, daca nu o si dezgropam cumva, si aveam grija sa nu las cumva supa pe balcon, si cand vedeam caciulitele viu colorate pe-afara si obrajii inrositi de ger, si nasurile asijderea rosii, si-as putea la cat sunt de palavragiu sa nu ma mai opresc o saptaluna... Mi-e dor de iarna de la mine, da` nu mai mult de o saptamana-doua...
Ce legatura are poza cu iarna? E facuta intr-o sera si a cauzat dezgheturi in sentimentele mele. Ajunge?

*Nasty, o prietena de prin tara lui David (tatal lui Solomon, nu fiul lui Copperfield)

Desertul de afara

Imagine clasica a desertului... stiu cum va imaginati locul pe care il numim "desert" fiindca am trecut pe la imaginea respectiva si eu... ceva dragut, curat, cu nisipuri aurii, ce mai, ca-n filmele de pe Arrakis. Da, exista aici o mica parte care e cam asa, se numeste Wahibah Sands si v-am mai povestit despre ea. Atat. Restul e desertul adevarat si prea putin spectaculos. Doar ca Desertului nu-i pasa, la fel ca Senei lui Jacques Prevert... la Seine s'en balance... daca mai stiu boaba de franceza...
Ei bine, desertul e in primul rand praf. Nisipul e un lux, praful e temelia. Si nu e lipsit de vegetatie si nu e lipsit de viata. Am vorbit nu demult cu un om "din interior". Care imi punea intrebari despre cum e sa stai in Muscat, daca nu ma doboara umiditatea de acolo, daca nu miroase neplacut Oceanul vara, si alte si alte lucruri. Si asa e, aici in Desert aerul e fierbinte si uscat. Singurele mirosuri sunt de pe la fosele de adunat apele reziduale. Nu v-am spus, canalizarea e inca un vis, putina cat e nu acopera nici macar o mica parte din oras (ma refer acum la Muscat, nu la oraselele petrolistilor din desert) asa ca masinile mari si galbene umbla intr-o veselie si-si fac treaba in draci. Cleme de nas nu se vand, trebuie sa te obisnuiesti cu asta. Apoi, Oceanul e viu. Si vietatilor le place in special apa rece. Cand apa incepe sa se incalzeasca, micile vietati mor sufocate. Si incep sa se descompuna. Nu va ganditi la pesti sau alte chestii multicelulare si macroscopice. E vorba de plancton si alge microscopice. Si orasul se acopera de un miros greu de imaginat, pentru un locuitor de la munte. Imi aminteste de Jessica, concubina oficiala a Ducelui Atreides cand a intrat in siech-ul lui Stilgar, in desert: "ce bogat miroase siech-ul tau, Stilgar" a spus cu intentia ca Paul sa auda si sa iti poata opri reactia. Te obisnuiesti si apoi incepe sa devina banal. Abia in oraselul Lekhwair am realizat ca nu e. Acolo, omul "din interior" a facut deosebirea fata de omul "de tarm".
Si pentru Monica, prietena mea de la PIN (nu te burzului, asta va ramane forever) - Yibal (cu pronuntia Jibal) e cel mai frumos dintre oraselele care au crescut in desert din cauza petrolului.

28 aprilie 2010

Visele vin in Lume

Poate ca am sa ma invat minte, ori, mult mai probabil, n-am sa o fac.
De fiecare data cand afirm cu tarie ceva, nu dureaza foarte mult si mi se intampla sa fac exact pe dos. Si nu numai sa o fac, dar sa si consider ca e corect si cel mai bine pentru mine asa.
La vara, fratilor, se va intampla. Fiindca am gasit OMUL pe care il cautam. Si fiindca His Majesty Sultan Qaboos Bin Said nu da vize de familie decat la familii, pe baza de patalama, o sa fim obligati, desi nu pot spune ca e neplacut, sa semnam hartia. La vara, cand o sa fie mai cald. Insh`Allah!

18 februarie 2010

La Multi Ani, Tata!

Tatal meu a facut luna trecuta 80 de ani. Nu stiu daca s-ar fi bucurat de urari, fiindca toata viata ei mi-au spus ca numai Irod si Nimrod si-au serbat ziua de nastere, pentru un crestin "adevarat" acesta e un lucru rau si finalmente, interzis. Bing!
Si am invidiat-o (cu zambet) pe Iulia pentru relatia speciala, cu tatal ei, pentru felul cald in care interactioneaza. Pe Florin din BM pentru tatal sau, pe Olimpia pentru cei doi tati ai ei, amandoi deosebiti (dintre care a mai ramas acum doar unul, RIP, Emanuel!) si e o lista lunga, care ar putea incarca serverele de la Blogger :D.
Tatal meu e muntean, de langa Cheia. Nu e prea scolit, si nu e prea subtil. E un om dintr-o bucata si nu prea ii plac fitele. Cand citeam povestioare biblice lacrimogene, i se inroseau ochii si intotdeauna a fost generos si cu suflet mare. Mintea in familie a venit pe partea materna, tatal meu nu a fost nicicand un inteligent, ci un om practic. Aspru si iute la manie, da` cat de corect reusea sa fie el. Il uram cu mult drag cand eram tanar si abia asteptam sa vie eliberarea de sub jugul sau ;)).
Si totusi, tatal meu m-a "invatat" sa fiu onest, sa nu fiu cu nasu` pe sus, sa respect femeile si sa le consider la acelasi nivel. Sa vad partea buan a lucrurilor si din orice dezastru sa incerc sa salvez ce e important. Nu, nu mi-a tinut lectii sau predici (inafara celor presarate "en gros" cu cetate den Beblie). Le-am invatat toate astea de la tata, vazandu-l pe el cum se purta cu mama, felul calm si intens in care a iubit-o aproape o jumatate de secol, cum a ascultat-o intotdeauna si nu s-a simtit dominat pentru asta. Si apoi, tatal meu mi-a dat mainile. Indemanarea de a mesteri orice, si bucuria de a o face, de la lemn la piatra si metal.
Nu stiu cum se simte tatal meu acum, ca e singur de mai bine de un an de zile. Si nu il pot suna, fiindca nu ma aude si nu imi doresc "translator". La vara, insh'Allah, om vorbi si o sa ma conving.
Oricum, ma bucur ca l-am ales pe el ca tata al meu, fiindca dupa ce am tras linia, tata a fost un om bun.

15 februarie 2010

Minte sau Inima?

Asadar, dragii mosului (si-a cui va are, desigur) mi-a fost dat sa dorm o noapte intr-o casa bantuita.
Simplu si fara multa palavrageala (hi, hi, hi, cine o mai crede si asta!), noaptea care a precedat noaptea trecuta, m-am dus la culcare (pe la unu, devreme adica, spre dimineata) cu convingerea ca noua mea casa e bantuita.
Cum nu-mi ajungea mobila pentru ditamai casoiu` mi-am cumparat niste dulapuri de haine. Sifon, sifonier cu pluralele sifoniere ori sifonuri (fara bule, pluralu` de la Bula, desigur). Si cum alea gata asamblate is niste huidume si mari si grele si scumpe inutil, mi-am luat de alea de tip lego. Iei o cutie, in cazul de fata doua, cari acasa, despachetezi, constati ca nu is chair toate din inventar, mergi indarat, mai stai o zi, doua sa mai vina piesele, si apoi te apuci cu spor de mestereala. Normal, ei le si asambleaza, ca la cata lene si lene de a folosi neuronu` e p-aci, nu ar vinde bietii nici sa isi cumpere benzina (care e ceva la 80 de bani litru`). Da` asamblarea e cu programare si lista ajunge pana pe la Paste (alea crestine, totusi, nu alea cabaline). Asa ca am negociat io si m-am targuit ca in codru, am scos un pret bun si mi-am luat sarcina (care, de fapt, e o joaca de mai mare dragu`) sa le pun peolalta.
Zis si facut. Aducem marfa, descarcam, punem in dormitor. Oamenii se duc, le dau de un pachet de tigari si de un chai ahmar si ma apuc de trebi. Cu aproape noua mea surubelnita electrica battery operated de la Black & Decker. Faina scula, nica de zis! Si rosie, de o vezi peste tot din prima ochire, nu poti s-o uiti ori s-o pierzi. Si incep io sa surubaresc si sa dibluiesc si cu spor sa inalt un dulap. A inalta e impropriu spus, fiindca am montat obiectul in pozitie orizontala, datorita fratelui Newton, care l-ar fi facut sa cada palanca la pamant daca incercam pe verticala.Asaaaa. Am montat frame-ul care constituie baza, am pus peretii, chestiile orizontale (rafturi, stalaje, cum le-o fi zicand si lor) si apoi spatele ala de pefeleu. Si apoi l-am ridicat in picioare. Si l-am imbrancit gratios la perete, unde ii era locul. Destinatia finala, care-va-sa-zica. Si am inceput sa imi caut surubelnita aia electrica. Peste tot, inclusiv in bucatarie, unde nici macar nu am fost. Si desigur ca nu am gasit-o. Si pe la ceasurile 1 din noapte, m-am dus de m-am culcat, convins ca e o casa bantuita. Altfel cum sa dispara un obiect de o marime apreciabila, intr-o camera goala?
Noaptea (da` mult mau mult o portia de somn, executat pe timpul noptii) se zice ca ar fi un sfetnic bun. Corect.
Dar ce am primit eu pe post de sfat, desigur, intr-un episod urmator. Somn usor!

08 ianuarie 2010

Si iarasi la Rustaq

Si am ajuns iarasi la Fortul din Rustaq. Si m-am bucurat de locurile alea care mi-au placut de la prima vedere, de soarele bland de iarna si de companie. De povestit romaneste si de descoperit comori. Alham Dullilah!