18 august 2008

Oprire

De fiecare data cand crezi ca ai ajuns sa stai pe ceva, sa construiesti un fundament, un fel de temelie inalta, pentru cine esti tu, ti se ofera oportunitatea sa intelegi ca era doar nisip, care, nefiind atent, s-a scurs si ai ramas, din fericire, numai cu tine, fara adausuri. Si atunci ori te suporti, ori te prefaci ca te suporti ori pui osu` la treaba. Ciudat, cel mai simplu e sa faci asta, dar cu cat mai greu e sa te apuci! Cine nu ma crede, n-are decat sa intre in dulapul cu haine si sa inceapa sa arunce tot ce nu a purtat in ultima vreme. O sa vedeti atunci cat e de usor sa iti arunci inutilitatile care te compun si care iti ofera o imagine falsa de sine.

2 comentarii:

  1. Fara indoiala, o observatie plina de adevar. Tocmai din cauza acestor adausuri ne este tot mai greu sa ne cunoastem pe noi insine si, de multe ori, alunga sinceritatea din relatiile cu ceilalti oameni. Patrunzand putin mai adanc in problema, iti pun intrebarea: daca toata lumea ar da la o parte mastile care ii acopera, nu crezi ca nu ar mai exista notiuni precum "timiditate", "stinghereala" sau "frica"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Maria a spalat vasele, ca erau multe, vreo 2-3 cuvete. A spalat si a spalat iar si la un moment dat cred ca i-a venit somnul si s-a culcat. Ori a venit Ion si s-a culcat. Ori s-a plicitsit de vase si iar s-a culcat. Si au ramas vreo doua blide acolo si cateva tacamuri nespalate.
    Realitatea e ca biata fata nu a terminat de spalat vasele.
    Ce facem?
    1. O pedepsim drastic fiindca nu a terminat
    2. Acceptam ca a muncit greu pentru ce a facut si mai indulcim pedeapsa, ori chiar o laudam pentru partea pozitiva a actiunii
    3. Cate un pic din fiecare
    Intrebare suplimentara: cum isi da seama fata, dupa ce i se face, care ii e cu adevarat prieten?

    RăspundețiȘtergere