19 decembrie 2008

Mama, mama, ce mult te-am iubit...

Vinerea trecuta, mama mea a trecut in eternitate.
A fost departe si acum e aproape.
Uneori mi-a fost tare greu sa inteleg, sa accept.
Si uneori am crezut ca nici macar nu pot sa o iubesc.
Acum, undeva, am un bun prieten.
Multumesc, mama, fiindca sunt.

Nicolae Labis - Biografie

Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc într-o zodie buna;
Plinului pântec asa îi cânta într-o noapte cu luna.
Trasnete reci de furtuna vedea cum în zare detuna.
Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc într-o zodie buna,
Ea mai vedea cum în sa voi salta împreuna
Cu îndrazneata fecioara-a pamântului, bruna,
Si-n goana nebuna vedea de pe-atunci cum rasuna
Tropotul lung si mereu al galopului meu.
Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc într-o zodie buna,
Si ca-s menit sa înving vesnicii si genuna.
Dar nu stia de pe-atunci ca în mine-o sa puna
Suflet prea grav si rasunet prea slab, ca aduna
Abur de vis si de boala ce-ar fi sa rapuna
Tropotul lung si mereu al galopului meu.
Iata-ma azi înarmat cu acele credinti,
Cu îndârjirea pastrata - cutit între dinti -
Dar cu prea multa dorinta sa vii, sa-mi alinti,
Bruna fecioara a pacii adânci si cuminti,
Tropotul lung si mereu al galopului meu.

12 decembrie 2008

Lady Fingers

Ieri (probabil prin 21 noiembrie am scris asta) am gatit (si mancat) pentru prima data in viata bame. Englezii le spun Lady fingers, si intr-adevar arata cam asa cum vezi prin filmele de animatie degetele vrajitoarelor. Simona mi-a spus sa ma gandesc la ele ca la niste fasole verde (pastai) si sa procedez asijderea. Doar ca nu le-am fiert inainte, le-am facut cu vinete, un tip ceva mai special, pe care le puteti vedea si in fotografie. Au fost delicioase, ceeace m-a determinat sa cumpar si sa gatesc iarasi in vacanta de Eid pe care am avut-o (si care, din pacate, ca orice lucru bun, se termina astazi)

Expeditie omaneza

Expeditie prin wadi-uri.
Descoperit apa termala.
Jucat badminton.
Vizitat locuri faine.

(poate editez asta, candva, cu mai multa inspiratie)

07 decembrie 2008

Drumuri

Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a le ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa că, exasperat, a sfârsit prin a striga pe fereastră:
- Tăcere! Îmi fac rugăciunile!
Fratele Bruno era un sfânt, asa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.
În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care s-a părut chiar mai tulburătoare:
- Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeasi plăcere orăcăitul broastei ca si psalmii tăi?
- Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaste? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioară a insistat:
- De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu stia, asa că s-a decis să afle de ce. El a iesit la fereastră si a strigat:
- Cântă!
Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însotit cu veselie de toate broastele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistentă, ele nu mai sunt supărătoare, dimpotrivă, îmbogătesc tăcerea noptii.
Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul si pentru prima oară în viată el a înteles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.
(Anthony de Mello) prin efortul prietenilor mei de la Raspandacul

Intelepciune milenara

Am incercat straiele pe care le folosesc, in mod normal, de multe mii de ani, popoarele din zonele calde ale lumii.
Desi noua, evropienilor, ni se par ciudate, ori chiar stranii, gandul mi-a spus ca nu e posibil ca intregi popoare sa nu stie ce e mai bine pentru ei in conditiile lor. De religie, cultura obiceiuri si confort.
Si-am gasit ca gandul meu fusese bun.

27 noiembrie 2008

Redescoperirea Ceaiului

Prietenii mei au venit, unii au stat o vreme si au plecat, altii stau si-acum, dar toti, absolut toti, mi-au dat cate un dar. Toti oamenii care au trecut prin vietile mele mi-au devenit prieteni, desi uneori asta a durat mult timp si uneori a fost tare dureros.
Si dintre toti un prieten special mi-a oferit o revelatie intr-o dimineata de primavara: mi-a inapoiat CEAIUL. Tchai.
Pe care l-am iubit dintotdeauna, si pe care, pana primavara asta, il ascundeam. In fiecare cana, il doseam dupa niste zahar, alb ori brun, dupa niste miere, de salcam, de tei ori chiar de castan, dupa un pic de lapte, simplu ori condensat. Si toate astea mascau, in parte ori in mare parte, gustul. Ceaiul.
Venind aici, am descoperit o multitudine de arome, de gusturi, toate inrudite, aidoma crengilor unui vechi, foarte vechi, arbust. Si totusi diferite. Nuante ale aceleasi culori, pe care o savurez zilnic, de la Mumtaz ori Sultan, sortimente locale omaneze, la Al Wazah, ceylonez, Red Label ori Al Jalab, importate din India si multe altele, aromele sunt ca o paleta, cu subtilitati pe care le redescopar cu bucurie cotidiana. Si mai exista si o promisiune de care am sa va povestesc, poate, cand va fi vie.
Multumesc!

26 noiembrie 2008

Imagini - alb/negru si color

Nu am chef de vorba. Niste poze, v-ar place?

27 august 2008

Prietenul meu

Asa arata costumul traditional omanez. Haina se numeste, ca dealtfel la toti ceilalti arabi, dishdasha. Insa acoperamantul pentru cap e strict omanez. Se numeste kumma. Ei folosesc bineinteles si turbane, cipilici americanesti ori nimic, dar kumma este omaneza prin excelenta. Ca necredincios nu ai voie sa imbraci dishdasha, desi e posibil sa iti cumperi asa ceva din souk (am gasit si in iarna in soukul de la Mattrah). E aici un text despre cum este imbracat, in mod traditional, un barbat din tara asta; e in engleza, daca-i musai incerc sa il traduc, ok?

The national dress for Omani men is a simple, ankle-length, collarless gown with long sleeves called the dishdasha. The colour most frequently worn is white, although a variety of other colours such as black, blue, brown and lilac can also be seen. Its main adornment is a tassel (furakha) sewn into the neckline, which can be impregnated with perfume.

Underneath the dishdasha, a plain piece of cloth covering the body is worn from the waist down. Omani men may wear a variety of head dresses. The muzzar is a square of finely woven woollen or cotton fabric, wrapped and folded into a turban. Underneath this, the kummar, an intricately embroidered cap, is sometimes worn.

The shal, a long strip of cloth acting as a holder for the khanjar (a silver, hand-crafted knife or dagger) may be made from the same material as the muzzar. Alternatively, the holder may be fashioned in the form of a belt made from leather and silver, which is called a sapta. On formal occasions, the dishdasha may be covered by a black or beige cloak, called a bisht.

The embroidery edging the cloak is often in silver or gold thread and it is intricate in detail. Some men carry the assa, a stick, which can have practical uses or is simply used as an accessory during formal events. Omani men, on the whole, wear sandals on their feet.


Cel pe care l-am fotografiat e prietenul meu de aici. Ii datorez multe vorbe bune spuse unor cunoscuti de-ai sai, trebuie sa ii multumesc pentru ca am gasit un job satisfacator, si pentru multele feluri in care m-a ajutat. Cred ca dupa ce se intoarce din desert am sa revin la subiectul acesta.

25 august 2008

Schimbarea

Momentul in care iesi din vechea ta piele, cand lepezi vechea ta carapace pentru a astepta sa iti creasca una noua. In acele momente esti mult mai vulnerabil si mult mai predispus la a fi atins de catre lucruri mai fine si mai delicate, care in mod normal nici macar nu ar fi produs o vibratie la capatul unui nerv senzitiv.
Cand am plecat din "zona de confort" in care ma balaceam de cativa ani* si am ales schimbarea nu am dorit decat sa vin aici. Analizand acum ce doream de fapt, rezultatul e ca imaginam o alta "zona de confort" care sa aiba acelasi schelet ca si cea tocmai abandonata, dar sa fie ambalata diferit. Acum sunt revoltat impotriva acelei imagini mentale si incerc sa nu ajung acolo. Nu stiu in ce masura voi reusi, dar si simpla senzatie de nemultumire care ar insoti un asemenea "cantonament" e mai mult decat un germene benign care poate scurma la temeliile unui trai calm.
Si totusi imi doresc o locuinta, singur, cu un pic de confort (in care e inclusa viitoarea mea combina audio JVC si un calculator, ambele la un pret ca depaseste cu putin jumatatea salariului meu de aici pe o luna - nu o spun de fuduleala, ci doar ca sa explic faptul ca nu e un sacrificiu, cum ar fi acasa, ci un lucru pe care pot sa mi-l permit), deci un picut de confort, fara sa o transform in loc in care sa ma ascund si sa ma automultumesc.
Schimbarea. Pana si tastele de pe calculatorul de birou sunt altele, pana si Microsoft Office-ul instalat pe computerul de la birou functioneaza diferit. Momente zilnice in care imi amintesc.

* o relatie la distanta cu iubita mea, care nu implica nimic - un crochiu de relatie adica; o relatie la fel de schitata cu fiul meu; nici un fel de relatie cu fiica mea; nici o relatie cu sora mea; o relatie superficiala si de la "Inaltimea Noastra" cu parintii mei; un serviciu al meu la care traiam la umbra a ceeace facusem inainte si la umbra a ceeace as fi putut face in orice moment, daca as fi fost determinat (teorie); un loc al meu in care nu interactionam cu nimic si asta ma facea sa cred ca sunt evoluat - nici un incident, viata lina si confort cat pe fundul marii: intunerec si nemiscare

23 august 2008

Raport 2

Imagini de astazi, de la Ocean.
Si locul in care locuiesc acum, la prietenele mele Simona si Maria.


21 august 2008

Raport 1

Asta e un supermarket la orele serii.
Am fost si in ceeace turcii ar numi suk si am facut si niste poze cu argintarii, dar cum sunt niste dificultati acum cu computerul asta de pe care va povestesc, o sa le pun doar data viitoare.
Maine sper sa vad oceanul, iar - si cu bucurie fiindca e mai cald decat data trecuta cand am avut timp sa ne intalnim.
A inceput week-end-ul si ma simt un pic obosit.
Imi caut locuinta, am dezlegare pentru un apartament de 2 camere (cu un dormitor adica) dar e greu de gasit ceva liber in perioada asta, unii stau pe liste pe la agentii si de 3-4 luni. S-au pus in miscare niste "sforarii" si astept. O sa fie exact asa cum trebuie si nu ma indoiesc de asta.

20 august 2008

Lumea fructelor

Curmalele, spun cei de aici, sunt de mai mult de 350 de feluri. Si vorbesc de cele proaspete, nu de cele uscate care si alea or fi, logic, tot de vreo 350 de soiuri, nu? Oricum, in seara asta am avut parte de curmale galbene, mai mari decat niste prune (cam de 5 cm lungime) si foarte coapte, extrem de dulci. Si fiindca nici eu nu am stiut, va spun si voua: curmalele de la noi sunt doar uscate, nu sunt catusi de putin indulcite. E inutil. Cele din seara sta erau bune de pus in ceai in loc de miere, am mancat cat am rabdat, as putea spune si am trecut apoi la alt prieten al meu - mango. Pana acum am incercat 4 sau chiar 5 feluri, nu sunt sigur, am impresia ca doar 4, ca doua parca erau aceeasi varietate, doar de diferite dimensiuni. Am gasit si o specie paroasa - desigur, nu pe dinafara ci pe dinauntru, parca torci nu mananci. Sunt verzi si sunt portocalii, si mai sunt si de aia rosii. O feerie! Ananas inca nu mi-am permis, fiindca nu am capatat primul salariu si traim din "trusa de supravietuire" - si ananasul e scump, in sezonul asta, ceva mai scump decat acasa. Bananele autohtone sunt, cumparate de la cate un batranel fermier ce sta cu o masina si o copertina pe margini de uliti prin cartiere, ceva sub un leu de-al nostru. Doua-trei kile de mango te costa catre 10 lei, la aceeasi sursa. Curmalele sunt cam 6 lei si batranul iti mai pune asa, de la el, cate un pumn-doi peste un kilogram.
Imi plac oamenii astia cu pielea arsa de soare si de vanturi, care se uita la tine drept, fara banuieli si fara inconjur. Te privesc si te vad, nu se uita nici pe langa tine nici prin tine. Chiar si tinerii au un mod relaxat si calm de a lua lucrurile.
Colegii mei de la firma sunt omanezi, filipinezi, tailandezi, indieni si m-am nimerit si eu roman printre ei. Mi-e bine. Nu am spus ca mi-e usor, pana am sa ma invat cu programul (de doua ori) si cu munca, mai ales, dupa ce in ultimul an am fost vizitator prin sectorul "munca". Nu mi-e de loc usor, si acum ca e trecut cu v`un sfert de ora de 21, abia stept sa apas "publicare" ca sa imi iau cartea si sa ma pun in pat. Cartile, ca-s doua. Un lux pe care mi l-am permis cu tupeu: sa imi pun carti in valiza; nu chiar pe toate pe care as fi dorit, dar tot au fost cateva, si bune.

18 august 2008

Oprire 2


Am incercat in ultima vreme sa caut in cuvinte explicatii si ascunzisuri.
Ca atare, am sa imi refuz, o vreme, cuvintele. Nu cele care sunt cu mine, doar cele care sunt de la mine pentru altii. Felul in care incerc sa ma prezint voua, in lumina vorbelor. Nu e o pedeapsa, e o incercare de a gasi. De a-l gasi pe cel care sunt, dezbracat de hainele cuvintelor frumoase si coafate. Care incearca sa spuna despre mine lucruri care sa imi gadile in mod placut "auzul" si sa imi ofere papica pentru ca egoul meu sa creasca mare si frumusel.
Interactiunile mele cu ceilalti au devenit diferite. Am incetat sa mai simulez si am inceput sa iau parte.
Cineva mi-a trasnmis, intr-un moment de graba ori de manie, ideea. Sentimente inexistente - sentimente doar simulate. Si de atunci o tot rumeg si tot masor adancimi cu ea, ca si cu o funie cu noduri. Si spre surpriza mea, descopar locuri in care profunzimea nu exista defel.
Asadar, cata vreme sunt in procesul de renovare*, am sa inlocuiesc analistul cu reporterul si cu fotograful.

*renovarea implica dragoste, nu violenta

Oprire

De fiecare data cand crezi ca ai ajuns sa stai pe ceva, sa construiesti un fundament, un fel de temelie inalta, pentru cine esti tu, ti se ofera oportunitatea sa intelegi ca era doar nisip, care, nefiind atent, s-a scurs si ai ramas, din fericire, numai cu tine, fara adausuri. Si atunci ori te suporti, ori te prefaci ca te suporti ori pui osu` la treaba. Ciudat, cel mai simplu e sa faci asta, dar cu cat mai greu e sa te apuci! Cine nu ma crede, n-are decat sa intre in dulapul cu haine si sa inceapa sa arunce tot ce nu a purtat in ultima vreme. O sa vedeti atunci cat e de usor sa iti arunci inutilitatile care te compun si care iti ofera o imagine falsa de sine.

03 august 2008

Astrology

Sunday, August 3:
You feel the weight of an overstuffed inbox - even if it's just email, it still feels like a burden! You should try to make sure that you're answering as much as you can and deleting the stuff that doesn't matter.

Si asta a fost prima mea zi aici. Concludent, nu? Si pe zi ce trece, lucrurile care nu conteaza incep sa fie tot mai numeroase. Nu, nu plec din viata mea, doar incep sa vad diferentele. E bine, e frumos si chiar confortabil sa iti faci o casa. Daca o sa fie, nimic de zis. Dar nu mai intentionez sa ma vand rob pentru a face asta.
Si am auzit discutii despre mersul in Iordania, la Petra.
Si despre un drum care traverseaza tot Omanul, pana la Salalah. Ceva in jur de 1.000 de km.
Lucrez cu omanezi, filipinezi, indieni si tailandezi. Candva am citit niste cuvinte despre lume, vazuta ca o tesatura de relatii interumane, ne-doborate de distante si graiuri. Acum nu mai am nevoie de cuvinte.
Si peste toate, a inceput sa fie cald cu adevarat. Se schimba din ce in ce metabolismul meu.
Si mi-e asa de bine...

Dependente si iar despre cuvinte...

Fata l-a intrebat pe iubitul ei:
- Iti plac?
El a raspuns:
- Nu.
Ea l-a intrebat iar:
- Ma gasesti draguta?
El a raspuns:
- Nu.
Ea l-a intrebat pentru a treia oara:
- Ma aflu in inima ta ?
El a raspuns:
- Nu.
Pentru ultima data, ea l-a intrebat:
- Daca plec, vei plange dupa mine ?
El a raspuns:
Nu. (pare ca era un tip mai sec, de felu` lui)
Ea a plecat trista. Si atunci el a prins-o de mana, spunandu-i:
- Eu nu te plac, te iubesc. Nu te gasesc draguta, ci frumoasa. Tu nu esti in inima mea, tu esti insasi inima mea. Eu nu voi plange dupa tine daca pleci, eu pur si simplu voi muri.

What`s wrong with the story?

Pentru imagini ii multumesc cu mult drag omului fain care e Adriana Rosu

O viata in doua valize

Am plecat din viata mea veche, nu stiu pentru cat timp si nici nu-mi bat capul.
Am luat doua valize, am ingramadit in ele niste tricouri, ceva desuuri, niste ciorapi, ceva DVD-uri si CD-uri, trusa de scule, 2TB de hardisk-uri si luxul suprem, niste carti. (In trei aeroporturi, m-au intrebat doar de harduri - la Bucuresti, unde am si desfacut valijoara, si de trusa de scule - la Muscat, unde m-au crezut pe cuvant).
Dimineata, dupa vreo 6 ore de somn placut, stam si ma uitam cu ochii in tavan si cu ailalti ochi prin cap si pe altundeva si am vazut ca asa cum nu poti poseda pe nimeni nu poti sa posezi nici lucruri, fiindca de fapt lucrurile te poseda pe tine. Asa ca e posibil ca doua valize sa fi fost cam mult... si am scapat si de senzatia de la marginea ochiului ca am uitat ceva important. Sunt cu un pas mai liber decat ieri...

13 iulie 2008

Doar vorbe fara imagini...

Capatul Lumii (15 mai 2008)

Dupa lungã truda zilei, ostenit,
Soarele isi inchide amurgului pleoapa.
Dupa lungã truda zilei, infrigurat,
Ochiul meu se deschide larg inauntru.

Dupa toata primavara, preapline,
Apele cerului cauta popasul de vara.
Dupa toate primaverile, netrecute,
Apele ochiului meu cauta o delta.

Dupa ce s-a gasit iarasi, verde,
Coltul ierbii inghite cu nesat luminã.
Dupa ce l-am gasit iarasi, nepierdutul,
Sufletul meu nu poate sa nu cante.

Suras de Inger

Cuvintele, cu toatele, spusele,
sunt niste pasari mari, albe
si mioape.
Ele vad lumea si visele
fara profunzimi, fara abisuri.
Plata.

Cuvintele, tainuitele, nespusele,
jertfite inimii,
sunt pline, mustesc atingerii,
de sevele dulci si intepatoare
ale realitatii
din noi.

Lumea (lumea, lumea, lumea)
in care trebuie sa traim
e in staza, tintuita
de ochii tai de noapte
gazduind
un zambet fara sfarsit.

Icoanele Iubirii

Sa iubesti
e ca si cand te-ai scufunda
intr-o mare de liniste.

Sa iubesti
e ca si cand ai pleca departe
pe tarmul unei mari de uitare.

Sa iubesti
e ca si cand ai aprinde o candela
intr-o catedrala cat Universul.

Sa iubesti
e ca si cand ai calca in vis viu
pe dalele singulare ale realitatii.

Sa iubesti
e ca si cand ai simti pulsul profund
al lui Dumnezeu tinut de mana.

Sa iubesti
e ca si cand ai fi Soare
si ai da tot ce este Lumina.

Lumea Noua (Oradea, 29.05.2008)

Calatoria mea cu Santa Maria
A fost rodnica si binecuvantata.
Lumea Noua si-a deschis portile
In fata pasului meu treaz.

Dupa ce mi s-au sfarsit ragazurile,
Dupa ce ochii mei au obosit de ape,
Dupa ce sufletul meu s-a mahnit
Si s-a intors in sine ca o maneca
De la camasa trasa peste cap,
Dupa ce am inaltat temple
Negandului si nemiscarii,
Tu, Doamne, ai rasarit malul.

Si-am inviat
fara sa uit nimic
din ce am fost.

Reanimare (Bt, 10 iunie 2008)

Hai vino sa dam o sansa noua unor cuvinte vechi,
Nu-i vina noastra, iubito ca ne-am nascut abia acum.
Ele au fost siluite de gurile pline de intunereci si venin.
Hai, vino, iubito, sa le dam inapoi lumina cu gurile noastre.

De la rasaritul acesta tarziu cand am venit in lume fiecare
Ne-am cautat cum isi cauta oxigenul infrigurat hidrogenii,
Sa facem Niagare de suflet si oceane de simtire adanca
Sa lasam aburul norilor sa ascunda fata fierbinte a soarelui.

De-abia acum mi-am implinit valentele in tacerea de aur.
Vorbele s-au scurs din ulcior, unele adapand setea
Altele nascand nesfarsite siruri de flori in drumurile noastre.
Hai vino, iubito, sa reinviem cuvintele muribunde "Te Iubesc!"

03 iulie 2008

Pietrele Doamnei

Rarau... dupa douazeci de ani...
Pietrele Doamnei, de data asta pe marcaj, cuminte, fiindca ligamentele de orasean au asa, o vointa a lor proprie, si obiecteaza cand incerci sa le utilizezi pe scurtaturi, prin hornuri... Cateva ore sus, cu drag, ca pe Acoperisul Lumii... cateva momente "cu capul in nori", apoi coborarea, revenirea la cabana care e cum a fost si acum o generatie. O minunata ciorba de legume, dreasa cu mujdei de usturoi (si daca tot pomenim de astea, inainte de a incepe drumul pe valea Bistritei, trecusem pe la The Lions, in Gura Humorului, la o supa-crema de ciuperci, miam-miam-miam) si apoi, fiindca nu ne ierta ploaia, am decis sa schimbam gazda, pornind spre poale, cu un popas la Manastirea Rarau, loc situat atat de aproape de portalul Pietrele Doamnei incat focalizeaza, intr-o icoana celebra, energia locului pana la durere fizica. Si din usa in usa, am ajuns iar la The Lions, care a oferit nu doar o masa copioasa ci si o gazda buna. Si am remarcat ca, in ce priveste decoratiunile interioare, simtul estetic nu e factorul decisiv in a-ti place ori nu un loc. O seara, apoi o dimineata. Voronetul, Dragomirna. Intre ele, un scurt interludiu pe la Arbore. In drum, cu bucurie am intalnit si ne-am pozat cu cativa oameni in port popular. Biserica din Arbore e unica, o forma deosebita si o pictura la fel de valoroasa cum e cea de la Moldovita... si care se restaureaza, incet, si cu infinita delicatete...
Bucurie, pace... si "Dumnezeu, pasind apropiat"...

24 iunie 2008

Visul din viata - viata din vis...

Am plecat de-acasă (ceva mai repede, direct de la birou, de data asta cu bileţel de voie, verbal, desigur) şi-am dat pinteni cailor. Drum întins cu pietre de hotar pe margini şi cu oameni frumoşi, iar deasupra un prieten zâmbind discret din colţul gurii... doar nu lipseste niciodată, şi niciodată n-am priceput ce am facut eu să merit să mă iubească aşa de frumos şi de lin, şi la fiecare suiş-coborâş să-mi pregătescă trepte de tip antiberbeleac. Am ajuns, deşi nu trebuia, să fiu primul la locul de întâlnire, datorită sinergiilor coroborate ale universurilor co-participante (pauză pentru tras sufletul şi chicoteală de tip împărţit la de pentru vorbele de tip iliescian). În realitate a fost o simplă (şi neplăcută) pană de motor. Şi-atunci m-aşez lejer pe şaua din spatele calului meu cu o carte virtuală (PDA, pentru draga de Iulia care nu a inţeles...) în mână şi un pui de somn sub gene (alea lipite de pleoape, nu de cromozomi – până şi cuvintele astea şi-au schimbat de curând rezonanţa şi nu mai sunt nelocuite). Citesc niţel din Asimov şi estimp puiuţul meu de somn creşte până devine cucoş de munte sălbatic şi nu mai iartă nimic, aşa că leg calu` şi plec.

Abia dus de-un pic de vreme aud un ciocănit în (calul n-are geam, în ce-o fi ciocănit?) şi deschid ochii (aproximativ) şi schimbăm o vorbă-două şi plecăm spre locul care, deşi necunoscut mie, mi-a fost dintotdeauna drag, citit de pe hărţi şi plimbat cu tremur pe limbă - Neagra Şarului. E o vreme bună de călărit, nici zăduf, nici ger. După ce am tras la o familie de îngeri din altă lume, ne-am pus sumanele de mers pe jos şi am dat o tură prin Paradis. Cuvintele au murit demult... Şi a fost o seară şi apoi o dimineaţă, aşa cum ne-am obişnuit îndată după Facerea Lumii. Şi se pare că va mai trebui să răbdăm o vreme succesiunea asta... Şi iar am fost hălăduit pe spinările păroase ale Muntelui... şi mai bună vreme decât un pic de ploaie şi de lapoviţă nu se poate cere. Nu‑s în stare să vă spun în cuvintele Oamenilor mari, poate în graiul elfilor să găsesc ce e nevoie, să vă dau lucrurile care au fost în sufletul care a tăcut alături de sufletul frumos de lângă OLDanny... o seară şi o dimineaţă... şi drumul înspre îndărăt, după ce am mai făcut poze cu îngeri şi am vorbit cu ei... drum sub soare şi privegheat de munţii tineri. Un Munte e aidoma lui Dumnezeu: te uiţi la el şi cu drag şi cu respect şi cu admiraţie; iţi oferă totul şi nu face nici un rabat de la prezenţa totală în locul în care te afli. Şi încet, încet, am ieşit din vale şi ne-am apropiat de locul unde oprisem la venire... am stat un pic de vorbă, fiindcă trebuia să plecam în diferite direcţii... când brusc, o bătaie în geam (care geam, doar calul n-are geam, nu?)... tresar: adormisem în parcare la staţia de benzină. Venise unul dintre cei mai iubiţi pămînteni, să mă ia în Lumea de Dincolo de Vise... la Neagra Şarului...

Imagini miscate...

Am fost prin locuri, m-am plimbat prin peisaje, am vazut lucruri, unele mai frumoasse ca altele... si mai ales, am intalnit Oamenii, zambetele lor care vin din Lumina sufletelor. Si asta e tot ce mi-a ramas...








23 iunie 2008

Luna


Indicatoare de avertizare
(Oradea, 16 mai 2008)

In drumul meu am intalnit adesea
"Atentie, Oameni Mari!"
Pe cararile mele am gasit uneori
"Atentie, prapastia iubirii!"
Catre asfintitul lui eu
nu mai intalnesc indicatoare
nu mai deschid ochii cuvintelor
si nu mai caut linistea lunga
a lemnelor aprinse trosnind.
Si asa am gasit
la oamenii nemari
iubirea
in care urci
si taci.

Intalnirile
(Bt, 16 iunie 2008)

Tarmul e locul in care
marea saruta pamantul.
Am stat cu piciorul in val
si-am tacut
si-am simtit.

Lumea e locul in care
copiii imbatranesc in adulti.
Am stat in ochii copilului
si-am privit
si-am suras.

Sufletul e locul in care
Dumnezeu se revarsa in mine.
Am stat in delta de-acolo
si-am asteptat
sa nu se intample nimic.

22 iunie 2008

Redescoperirea zambetului

Eu sunt acesta, eu am fost dintotdeauna acesta, dar se pare ca am reusit sa tin ascuns zambetul multa vreme, sa il pastrez numai pentru mine si sa il las doar sa se intrezareasca, uneori, in spatele vorbelor, a ochilor ori in coltul gurii...
Am trecut iar printr-o vama a vietii mele si am vazut semnele intalnirii cu persoana care m-a ajutat sa redescopar duiosia si sa scot zambetul de sub obroc.
Si-asa imi erau mie dragi oamenii, dar acum parca m-am adus si mai aproape de sufletele lor...

31 mai 2008

Lumea flamanda


Suntem o Lume mare si consumam mult. Din toate. Si cei care produc ne incita sa o facem mai mult decat am avea nevoie, suntem pradatori care ucid si apoi abandoneaza. Uitati-va in dulapul de haine, pentru un pic de vreme, sa vedeti cat de acolo e realmente util. Uitati-va in frigider, in congelator, in camara, in jurul vostru, in toata casa. Cate lucruri adunate, pe care nu le-ati atins de luni de zile, de ani de zile, de cand le-ati cumparat-primit, care va rontaie, crant-crant, de viata si energie, pentru a continua sa existe si sa va polueze vietile cotidiene, fara sa va ofere absolut nimic de substanta, ci doar gaunosenie si sunetele generate amplu de butoiul gol... Alegem in permanenta ce vrem sa facem cu vietile noastre si asta parea ca ne priveste... dar la fel de clar incepe sa imi devina ca ne inselam. Vietile noastre sunt atat de profund intretesute incat deciziile unora ne influenteaza pe toti. Nu propovaduiesc lupta, decat cel mult a la maniere de Mahatma Ghandi. Doar va cer sa va ganditi ce si cine sunteti, unde vreti sa fiti si ce credeti despre voi insiva, fiecare, singur, in cotloanele intime ale sinelui sau, acolo unde se intalneste, uneori, in liniste cu Cine Sunt Eu-ul personal.
Priviti filmuletul si incercati doar sa ganditi fara prejudecati...

19 mai 2008

Parinti straluciti, profesori fascinanti

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.
Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.
Printii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca.
Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri.
Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni.
Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.
Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata.

Profesorii buni sunt elocventi, profesorii fascinanti cunosc modul de functionare a mintii.
Profesorii buni stapanesc metodologia, profesorii fascinanti au sensibilitate.
Profesorii buni educa inteligenta logica, profesorii fascinanti educa emotia.
Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informatie, profesorii fascinanti o folosesc ca suport al artei de a gandi.
Profesorii buni sunt maestrii temporari, profesorii fascinanti sunt maestri de neuitat.
Profesorii buni corecteaza comportamente, profesorii fascinanti rezolva conflicte in sala de clasa.
Profesorii buni educa pentru o profesie, profesorii fascinanti educa pentru viata.
(Augusto Cury, cu multumiri prietenei mele Miha din Brasov)

17 mai 2008

Gardurile din pasi


Abordarea cu simplitate a situatiilor de viata iti poate oferi sansa prezentei reale. Simplitatea la care ma gandesc nu inseamna alt nimic decat renuntarea la bagaje si la straie. O grea povara pe care ne-au pus-o in carca unii dintre cei cu care am calatorit, crezand sau nu ca ne fac un dar, oricum ar fi, niciodata impotriva vointei noastre si, pe alta parte, bariere intre sacru templul ce-l locuim si realitatea-aer in care plutim. Toate laolalta nu-ti mai permit sa fii simplu, sa abordezi fiecare situatie care iti traverseaza calea cu ochii deschisi larg al lui "prima data" care te impiedeca sa folosesti sabloanele.
Iar acestea sunt masti pe care incerci sa le pui (uneori fortat) pe chipul realitatii tale. Si ele iti ajuta (spui, cand ai vreme) ca mintea ta sa nu se scurtcircuiteze, suprasolicitata de invazia de a trai-uri. Si mai trece o rascruce prin tine, mai trece o zi, un an, pana cand Viata incearca iar sa te surprinda si sa iti ofere darul ochilor rotunjiti... pe care iar il refuzi, la adapostul gardurilor... pace, calm, liniste, caldura - stiu, am fost acolo si eu - alegi in loc.
Fericit sunt, Doamne, impreuna cu copilul-eu de toate mirarile lumii care ma navalesc necontenit!

Intalnirile cu Ingeri

Cartile de care avem nevoie*.
Oamenii semnificativi pentru vietile noastre.
Ma intreba fiica mea adoptiva mai daunazi cum fac sa intalnesc si unele si altele, da` mai ales oamenii. "Cum ii gasesti?" zicea ea.
Mai intai ca pietrele nu intalnesc pe nimeni, ele doar vegeteaza (sau pietreaza?) si atat.
Mai apoi, nu poti gasi oamenii potriviti pentru tine fara sa te fi gasit pe tine. Daca nu stii ce numar porti la camasa e un exercitiu lung si plictisitor ca viata sa iti ofere camasi in dar. Desi, poate, viata face asta ca un antrenament pentru invatarea lui DA si a lui NU...

*intr-o zi ploioasa, in amurg, vom vorbi despre nevoia de nevoi...

13 mai 2008

Dumnezeul Viu al Lumii

Intreaga congregatie a ramas intrigata cand a constatat ca rabinul ei dispare in fiecare saptamana cu o zi inainte de Sabat. Oamenii il suspectau ca se intalneste in secret cu Atotputernicul, asa ca l-au pus pe unul dintre ei sa-l urmareasca.
Iata ce a vazut omul nostru: rabinul se deghiza in taran si ii slujea unei femei paralizate, o pagana, curatandu-i camera si pregatind pentru ea o masa de Sabat. Cand spionul s-a intors, membrii congregatiei l-au intrebat:
- Unde s-a dus rabinul? A urcat la cer?
- Nu, a raspuns omul. A urcat chiar mai sus.
(Anthony de Mello)

12 mai 2008

Un trai comod?

Unii aleg sa fie in centrul lectiilor celor mai dure, celor mai umilitoare ori celor mai greu de acceptat. Presupun ca ei sunt luptatorii, sufletele brave care pot (sau cred ca pot) sa vina pentru a nu pierde vremea. Eu pare ca nu-s facut din substanta eroilor (mai degraba dintr-a eroRilor) asa ca eu am ales ca la fiecare treapta si la fiecare coboras sa fie de veghe un inger, sau un suflet care sa il faca pe al meu sa cante si sa sara intr-un picior, ori poate ca am trecut dincolo de lectiile astea care nu se pot decat cu icnete si cu oftaturi? Oricum ar fi, vin iar sa-Ti multumesc, Doamne, pentru nemeritarea pe care mi-o treci mereu cu vederea cand imparti Darurile cele mai de pret!

Lumile Luminii

Sunt zile in care cred ca plastilina e ca fierul pe langa mine, sunt zile in care cred toata coloana mea vertebrala e din cartilagii, da, sunt zile in care asta e imaginea mea de mine.
Nimic nu e prea pe ne-placul meu ca sa spun si eu un nu-ulet acolo, cat o fi el de mititel, numai sa iasa, macar soptit dintre buzele mele care nu se mai pot intalni, desfacute ca picioarele blondei, intr-un zambet de zici ca urmeaza sa fiu ales presedinte. Doar ca al meu chiar e zambet nu ranjet. Orice mi se spune, orice mi se face, mi-e bine si mi-e pe plac, nimic nu ma supara, nimic nu mi-e in raspar. Toti si totul sunt un dar pentru ziua aceea si un nemeritat efort facut pentru ca piciorul meu sa nu calce in colturile Lumii... Una e sa iubesti oamenii si sa te uiti cu drag la ei si alta e sa intri in aglomeratie, sa iti iei portia de ghionturi in coaste si totusi sa nu reusesti incruntarea rituala...

04 mai 2008

Lumina vorbelor de zahar


Am fost.
Am vazut.
Nu mai sunt la fel.

25 aprilie 2008

De dragoste, de primavara...


Absconsimea ta (sau ceva ce poate fi rezumat asa) ii placea prietenei lui Poppey sa ma numeasca atunci cand ii raspundeam fara sa ii spun prea multe la intrebari ce ii zguduiau existenta. Eu nu am sa leg niciodata sireturile celui de langa mine. Daca stiu ca el poate invata sa o faca singur si daca il iubesc. Si cum ultima sintagma incepe sa se aplice din ce in ce tot mai multora, se pare ca o sa trecem la catarame si la scai. E nevoie de raspunsuri asa cum e nevoie de un junghi in coaste, dar Mintea nu poate daca nu-si capata oasele. Ea nu le va manca, dar o sa se joace cu ele, o sa le rontaie si la sfarsit le ingroapa si cel mai des uita unde a facut-o. Din carti si din povesti poti invata lucruri utile, cum ar fi socotelile, scrisul si cetitul, navigatul pe net si altele la fel. Nu poti invata sa respiri un asfintit in desert ori un rasarit pe tarm. Fiindca nu poti sa masori distantele cu kilogramul (nu carcotiti aici, da? tarele nu sunt unitati de masura pentru lungime!) si e mai bine sa folosesti o ruleta. Eu am inventat sintagma enesemete* si am sa o aplic atat cat imi va sta in putere fiindca, desi nu e calea cea mai simpla e cea mai sigura.
Mai e doar azi pana maine si ma asteapta niste destinatii de vis. Manastirile sunt prieteni mai vechi de-ai mei, vazuti si acum un an de Paste, dar Pietrele Doamnei din Rarau au ramas in urma mea acum 20 de ani... si ar cam fi timpul sa ne mai itim putin pe-acolo, fiindca desi ele sunt cum au fost ("Iar noi locului ne tinem, /Cum am fost asa ramanem...") eu nu mai sunt cel din viata aia, asa ca nu va fi aceeasi intalnire... Poze pentru voi am sa pun.
Si fiindca lucrurile sunt in jurul nostru prietene si fiindca ziua e de-acum marisoara, am sa va spun doar ca "prin Dumnezeul Gand/ Bate aripa semintei ce sint"

* E.N.S.M.T. - adica: eu nu sunt maestrul tau. Invitatie (maieutica) la dialogul si acceptarea Maestrului interior

17 aprilie 2008

Destinatii de vis...


Destinatiile de vis... am picat si eu in capcana... nu sunt cele de la capatul Universului. Sau nu neaparat alea.
Am fost azi* la Bogdan Voda. Si Luminatia Sa ne-a tinut intr-o sedinta prelungita de a-i pune ceva lumini pe statuie. Si-am venit de-acolo pe un drum pe care nu l-am facut din viata mea anterioara (o parte) si o alta din iarna. Si mult m-am mai minunat... si cu drag astept sa va prezint locurile pe viu, asa ca voroave de la mine nu vor fi... poze facuram, da` aparatul l-am uitat in bord. Deci maine, eventual, daca nu voi fi ocupat, ca vineri am o alta destinatie de vis: spectacolul lui Georgica, prietenul meu de cand ma stiu ca am doua urechi, la stanga si la dreapta cheliei. Si trebuie sa vaz de bilet(e) si de cine o sa fie (e).
Sara buna, Boieri Dumneavoastra!

*la fiecare zi mai scadeti una (azi devine ieri, etc)

30 martie 2008

Sunt si eu un Inger


Cele mai frumoase cuvinte care mi-au fost adresate vreodata, inafara celor din familia lui "te iubesc":

"tati, tu de ce nu te-ai facut psiholog?" - fiul meu, candva prin vara lui 2006
"faptul ca tu tot timpul traiesti in clipa prezenta" - colegul (inca) si prietenul meu Ghita, undeva prin vara lui 2004
"tu ii iubesti pe toti oamenii" - Maria, prietena mea din Sighetu Marmatiei, in martie 2008

Demult, intr-un moment in care cumpenele vietii mele erau toate intr-o stare de echilibru, cele mai multe - instabil iar unele indiferent, am cunoscut un Om. Care e si acum, desi nu ne mai vedem, nu ne mai vorbim, si poate nici macar nu ma mai iubeste, important pentru ce sunt azi si ce vreau sa devin. Un om care mi-a trimis un mesaj Divin, adica un Mesager (inger = mesager). A fost mijlocul prin care s-au infaptuit cateva miracole marunte in viata mea; m-am lasat atunci de fumat, dupa ceva mai bine de 19 ani in care am practicat intens, in ultimul an ajungand la nu mai putin de 3 pachete zilnic; de pileala, care ajunsese sa devina o obisnuinta psihologica pentru mine si de mancat animale. De judecat oamenii m-am lasat singur, mai la vale - desi cred ca prietena mea inca nu s-a lasat de asta... Niciodata nu am avut ocazia sa ii spun "Multumesc, Mihaela! fiindca ai acceptat sa transmiti Mesajul ce-mi era destinat". O fac astazi, cu bucurie si fara pic de resentiment.
Si-a mai trecut un an prin noi... si inca unul si iarasi unul... si am ajuns sa fiu si eu ales. Sa mi se incredinteze si mie un Mesaj pentru cineva. L-am predat, am oferit si cateva intelegeri marunte si un pic de cunoastere.
Iti multumesc, Doamne, pentru ce imi oferi!

21 martie 2008

Living on my own


Astazi am primit mustrari fiindca sunt lenes la scris pe blog. E drept ca mi-e o lene de mor si as sta sa treaca nitel mai repede timpul, daca as avea certitudinea ca va rezolva ceva din cele pe care le astept. Dar parca trebuie putin ajutat, nu?

Colegul si prietenul meu Ghita nu intelege. Si nici macar nu mai incerc sa ii explic. El pune eticheta "egoist" atunci cand incerc sa ii spun ca eu sunt obligat sa ma ocup de mine, ca datoria mea fundamentala e fata de mine si apoi vin ceilalti. Ca e modul in care se poate schimba lumea, ca sa devina, nu neaparat mai buna, dar mai vie si mai adevarata. Un om care a stat putin de vorba cu sine insusi, care isi cunoaste nevoile, dorintele, calitatile si defectele stie exact ce doreste. Nu e o fiara care omoara mai mult decat poate consuma. Merge exact inspre tinta sa, fara sa complice existente, nici a sa si nici a participantilor la drum (nu la trafic, hahaha). E un partener confortabil. E placut de trait cu el, te poti baza pe el si ii poti oferi ce ii e de folos. Nu spun ca are certitudini, fiindca numai impietritii au asa ceva, dar vede viata ca un dar. Locuieste in sine insusi si primeste tot ce e de primit ca atentii cotidiene din partea vietii si nu ca drepturi ale sale. E tot timpul viu si atent, fiindca ieri nu mai e si maine cine stie pe unde rataceste... Nu il sperie nimic, fiindca el e tot ce are si nu il poti lipsi de asta, nici chiar daca il lasi fara vremelnica locuinta care e in mare parte apa. Trateaza tot ce vine in mod egal si se bucura de toate ca si cand ar fi primele si ultimele. Iubeste oamenii fiindca recunoaste in fiecare Scanteia care populeaza trupul.
Dar mai presus de toate, fiindca vede si cunoaste Jocul, si chiar participa la El, evita cu strictete sa se ia prea in serios.

*imaginea o am de la EA, si nu stiu cine a "comis-o". E un loc in care inca nu am ajuns. Merita sa o tratati cu un click

18 martie 2008

Bine - rau, binerau - raubine


Spunea cineva ca trebuie sa faci binele din rau, ca nu ai altceva din ce sa il faci. In context, sa spunem ca aceleasi energii se invart si cand esti fericit si surazator si cand esti gata sa imi dai la tzeasta (in cazul meu ii spune chelie, daca nu va suparati prea tare =)) ). Ei bine, fiindca e vorba de acelasi lucru, e pacat risipit in simple injuraturi sau alt fel de latraturi. E mai bine sa reutilizezi aceasta energie care se dirijeaza inspre, hmmmm, anumite lucruri, decat sa o arunci pur si simplu. In orice interactiune se schimba energie (cel putin, uneori chiar si pumni -cate-o shtachie-, ori fluide corporale, alteori) si unii o ofera altii o receptioneaza. Energia nu e buna sau rea, asa cum clestele asta nu e bun sau rau. Daca o sa iti dau peste degete cu el, ACTIUNEA este indoielnica, ustensila a ramas neutra, chiar daca s-a umplut de coloranti purpurii naturali. Clestele n-a facut nimic, EU sunt cel care am actionat, el e o unealta. Ei bine, la fel si cu energia implicata. Daca stii sa o utilizezi bine, e lipsit de importanta de unde provine si din ce acte cotidiene.
Ce bine ar fi sa fie chiar asa de simplu...

07 februarie 2008

A mai trecut un an prin noi...


Am fost cam rar pe-aici de cand s-a schimbat ultima cifra la data. Explicatia ar fi in precedenta mea interventie. Daca ar fi nevoie de vreo explicatie... Se spunea pe vremuri despre unii "studiosi" studenti de-ai nostri care isi incercau valentele prin Evropia ca "a mers la Paris bou si-o venit vaca". Ei bine, macar din punctul acesta de vedere, al metamorfozelor zoomorfe, pot sa spun ca nici eu nu am mai revenit cel care a plecat. Imi amintesc de Avraam, care, locuind in corturi la cererea lui Dumnezeu, se simtea "strain si calator pe acest pamant" al Caananului. Am inteles unde ma simt eu cu adevarat acasa. Nu stiu (si va spun sincer ca nici un pic nu ma intereseaza sa inteleg) de ce e asa. Dar cand am iesit din aeroport si am vazut palmierii, am respirat cu placere aerul cald de la 5 dimineata, am vazut cladirile in stil arabesc am stiut ca am revenit, finalmente, acasa. Ca apartin locului aceluia. Si acum stiu ca a mai tecut peste mine o clasa si mi-e imposibil sa ma mai intorc in vechea sala de studiu. Am absolvit inca un an...

29 ianuarie 2008


Cateodata chiar mi-i drag de mine. Mai mult decat in celelalte zile.
Am trait experienta unei calatorii spre mine mult mai mult decat inainte.
Si am venit inapoi mai tacut decat am fost vreodata. Sa vorbesti e uneori un lux mai mare decat ti-l poti permite. Si oricum n-ajuta la nimic. Nimanui.
Cuvintele, zicea Blaga, sunt lacrimile celor ce-au voit asa de mult sa planga si n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea, zice Poetul-lebada, lasati-ma sa trec mut printre voi si sa va ies in cale cu ochii inchisi...