18 noiembrie 2007

Chating With God


Going to the Church, practicing Yoga or Reiki or Qi-Kung, is not the purpose, the "what to do with" of your life. In the beginning of my wake-up ages i think is the way to chit-chat with God. Yes, a way. A path to somewhere, to somewhat. Not a target - a street, sometimes large, sometimes hard to be seen in the oceanic forrest of our lifes. Now i know that even chating with God* is another step on this way. A pleasant and high one, but only a step. You can feel the highness, hollyness and eternity of Him by having this special relation, but is not the end, is only a passage betwen the Mountain of Belive and the Mountain of Know. You must go on, go ahead and see in front of your footprints the end: YOU. All the life travel was only to discover Who You Really Are. From now on, you can try to change who you are now. Without the knowledge of Who You Really Are any change is like going blind on the streets of a huge and noisy town... not only useless, but even dangerous... You can hear me, if you can...

*God or whatever you use like Her name: Allah, Krishna, Brahma, Shiva, Budha, Great Spirit, Iahve or other

10q, Simona, My Light, for the picture

14 noiembrie 2007

Parliti au fost, parliti sunt incaaaa...

Ieri a fost marti. Am fost la Banca sa iau niste parale. Apoi a fost o seara si apoi o dimineata, si a urmat ziua de miercuri. Si ce mi-a fost mie dat ochilor sa vad in Inbox? O scrisorica pe care gmailu` a considerat-o a fi vrednica de atentia mea personala. O instiintare cum ca as fi fericitul castigator al nu-stiu-carui-premiu - in euro, ori in lire sterline - la Loteria Nationala a Angliei (parca ar fi corect Marea Britanie, totusi, nu?). Am salivat intens si am pornit visatorul cu plajele din Bahamas, vilele cu marmura alba si masinile nervoase si, desigur, cartile scumpe si computerele ultrasofisticate. Faine vise! doar ca mi s-a facut cam fomica dupa ce ele au trecut...
Mai apoi am dat o raita si prin folderul de spam-uri, sa nu care cumva sa ajunga pe-acolo vreun mesaj pe care mi-l doresc. Si acolo, a doua surpriza: o doamna respectabila, care munceste de curg, se pare, toate apele pe dansa, prin staff-ul unei banci dintr-un stat al lumii arabe, imi propune nici mai mult nici mai putin decat sa imi tranfere intr-un cont al meu suma de 18,5 milioane dolari (nu precizeaza, si consider asta o mare scapare, daca e vorba de parai noi ori de parai vechi) pe care mai apoi am sa ii fac parte dreapta cu dansa si vor fi folositi (ai ei, desigur) la consolidarea industriei locale romanesti prin investitii prrrrrofitabile - iar ai mei la visele de povesteam mai sus. Dolari, lire sterline, euroni... din mailurile mele de astazi. Si eu, ce fac eu dupa toate astea? Caut butonul "marcheaza-l ca spam" si il aplic celui cu loteria, apoi dupa ce se incheie asta, butonul "delete all spams" si iaca asa am dat cu piciorul drept (ca stangu` doare nitel de la accident) la doua sanse de imbogatire intr-o singura zi... o sa mor un parllit, se pare, daca nu vreau eu averile astea trandafirio-rozalii pe care tot felul de oameni cinstiti care au un computer si internet mi le pun in fata, pe tavi argintate, numai sa intind mana sa le culeg... In loc de dolari si alte monede scanteietoare, io prefer francii elevetieni de la Banca... ce om...

04 noiembrie 2007

Unde suntem

Ia sa vedem cam pe unde suntem...
Stiu ca ati primit si voi, ca si mine, cel putin o data mesajul de mai jos. Asa ca mi-am permis sa il comentez nitel, nu mult, pe ici pe colo, prin partile esentiale. E vorba in principal de un indrumar succint pentru a fi prezenti in vietile noastre in mod permanent, cotidian si in fiecare clipa.

Bucura-te de viata!

Daca mi-as putea trai din nou viata,
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...
sa fii de neinlocuit... e o proiectie, un fals sentiment. Chiar esti de neinlocuit, in locul in care esti. Daca mintea ta zboara in locul in care nu esti, rezolvi sa nu fii nicaieri... ati prins ideea, nu? Doar toate cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, RIP (Rest In Peace!)
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara...
Paharele de cristal nu-s pentru pomana, dar cei mai multi le pastreaza pentru atunci. Pomana lor, adica. Haina cea noua devine veche peste un an de stat in sifonier. E tot o proiectie mentala in viitor. Nu folosi in ACUM! Nuuuu, zice mintea, pastreaza pentru Maine. Si unii spun ca asta ii tine vii, sa nu pateasca nimica, lucrurile pe care mai trebuie sa le faca-experimenteze-traiasca. Desi puteau sa o faca azi, ei le lasa pentru apoi. Si apoi cade caramida de pe schela pe sub care treci...
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...
Cand asculti si AUZI esti prezent in locul in care ti se povesteste. Cand vorbesti, poate esti, poate nu. Dar in mod sigur cand interlocutorul vorbeste iar tu deja iti pregatesti replica in loc sa il asculti, nu esti prezent...
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.
Prietenii tai vin sa se bucure de tine. Nu de canapea, desi e posibil sa fie si aia de folos uneori. Decorul, elementele care "daca ar fi" te impiedeca sa faci lucrul spre care te indeamna "cateodat` din inima un glas". Iti ignori "semnalele" si continui sa traiesti intre barierele convenientelor. Robot intre roboti. Merita sa aduc vorba macar despre cat de prezent esti atunci?
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Asa-i? Doar e camera mea! Am construit-o cu bucurie sa arate asa cum arata si acum sa ii permit sa imi ingradeasca libertatea? Cui? Camerei? Nop. Mintii mele care se refera la viitorul in care va trebui sa dau cu aspiratorul ori cu pamatuful de praf si cu mopul. Si asa, mintea ma rupe din prezentul in care doresc sa rontai in camera si ma duce intr-un viitor in care ignora caramida...
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
Prezentul exista doar ACUM. Daca alegi sa fii in locul si in momentul respectiv, ai trait. Altfel ai fost zombie, fantoma sau orice altceva, dar nu viu. Constienta fragilitatii si efemeritatii clipei prezente ar trebui sa ne faca infometati de dorinta de a fi numai si numai acolo, in mereu-acum-ul vietilor noastre... De asemenea, pentru a intelege mesajul e nevoie de empatie cu mesagerul. Si fara prezenta, empatia nu exista. Mintea creaza un ecran intre tine si tot ce inseamna viata ta, impiedecandu-te sa iei parte, sa fii. Si oferindu-ti sentimentul stabilitatii si al sigurantei... incremenirea... nemiscarea...
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si dat cu fixativ.
Sper ca intelegeti ca asta nu se aplica si la mine, nu?
As fi stat intins(a) pe pajiste cu capul pe iarba.
Momentele care nu se mai repeta niciodata, chiar daca maine stau iarasi intins pe aceeasi pajiste, in acelasi loc. Iarba nu mai e cea de ieri, chiar si stanca a mai crescut, un pic, foarte putin, si mai ales, Eu Cel de Ieri nu mai e. L-am lasat ieri sa moara, fara regrete, fara lacrimi. Doar moartea lui a permis nasterea lui EU Cel de Azi, care murind va face loc lui Eu Cel de Maine. Doar ca toti acestia, atunci cand exista si joaca Jocul sunt Eu Cel de ACUM.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Emotiile reale sunt cele gasite inauntru, doar ele pot sa "te conecteze" la Prezent. Televizorul din pacate, nu face asta. Tin minte ca prietenul meu, Fane-Babane, a chiar pus aceasta intrebare lui NDW la Chisinau. Poate va lasa el aici un coment cand o avea timp.
Dar cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai...
Exista a doua, a treia, a noua sansa... dar de ce sa irosim sansa ASTA? Pentru ca mai am o turta in desaga, nu am de gand sa o arunc pe cea pe care o am in mana... fiindca mi-a fost oferita cu dragoste, de Mine Cel Care Este, pe vremea cand imi aminteam Ca doar Sunt...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...
Lucrurile sunt TOATE marunte si putem spune ca si meschine. Efemerul in fata Eternului... grauntele de nisip pentru care ne luptam, nevrand sa deschidem ochii sa vedem ca suntem proprietarii legitimi ai tuturor plajelor din Univers... si nu numai proprietari...
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau, mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...
In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Viata mea e atat de importanta pentru mine incat nu imi mai ramane timp sa plec in locurile in care cineva nu ma iubeste... abia reusesc sa ajung prin locurile in care ma iubeste cate cineva... e modul in care eu aleg. Modul in care transform, fara teama si fara remuscari, potentialul in realitate. Evenimentele care-mi vin fara consistenta in fata si asteapta sa le ofer din energia mea pentru a deveni. Pentru a putea fi substanta care imi umple Universul. Asa cum il vreau si cum am ales sa IMI fie.
Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...
Abia cand un lucru dispare constati ca era si regreti... de ce nu ai avut timp sa te bucuri de el atunci cand era langa tine? Nimic din ce exista nu e implicit. Nici in jurul tau nici in interiorul tau. Fii atent la ele, fiindca sunt efemere si doar ACUM le ai si doar ACUM le poti oferi haina iubirii si bucuriei tale...
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.
Pot sa nu comentez aici nimica, fiindca prea multi dintre prietenii mei dragi fumeaza si considera ca ei pot fi locul in care industriile de tot felul isi depoziteaza produsele numite pompos "alimente"?

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

02 noiembrie 2007

Linistea de dincolo de Tacere


Citesc de mai mult timp, din cand in cand, si cu bucurie, cartea dragului meu prieten Neale Donald Walsch "Dumnezeul de maine". As putea sa ma pun pe biata carte si sa o dau gata in cateva ceasuri. Ca un scapat din foamete asupra platoului cu bucate. Doar ca flamand nu-s, infometat da, si nu ma pot lipsi de bucuria de a savura din cand in cand cateva pagini, poate chiar un capitol-doua din carte. Si citeam azi despre felul in care trebuie sa vina Lumina in lume. Despre faptul ca nu exista monopol asupra relatiei cu Dumnezeu, nici secretariate. Fiecare poate sa aiba si sa tina calda o relatie personala cu Divinitatea, in felul in care ii este specific si accesibil. Nu e nevoie de nici un "specialist" si de niciun fel de "consultanta", nu trebuie sa mergi in vreun loc anume sau sa spui cuvinte anume. Trebuie doar sa faci liniste si sa asculti, sa simti si sa te bucuri. Si daca tu crezi ca "a face liniste" despre care vorbesc e un lucru usor, incearca sa stai fara sa te gandesti la nimic un minut. Nu mai mult, un singur minut. Nici un gand, nici macar gandul ca nu te gandesti la nimic! Asa-i ca nu a mers? De ce? Fiindca ai incercat sa te lupti cu Mintea. Ai incercat sa o obligi sa isi inceteze activitatea. Ca si cu un copil zgomotos si neastamparat caruia i-ai acordat atata importanta incat sa ii impui intr-un oarecare fel sa devina copil cuminte si sa se linisteasca. Presupun ca stii efectul si mai ales cred ca stii si solutia. Iar pentru cei care nu, e simplu: nu-l bagi in seama. Il ignori si se va potoli singur.
Cateodata cand citesc sau spun unele cuvinte imi apare imaginea mentala a pentaoxidului de vanadiu. Un catalizator care a schimbat modul de fabricare a acidului sulfuric...

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea