24 decembrie 2007

A venit Ajunul!


Intre Vamile Vazduhului cata vreme singur mai stau, raspunsuri sa scornesc mai caut. Inutile cu toatele, fiindca celui ce stie de folos nu-i mai sunt iar celui ce nu poate "vedea" de ajutor cum sa-i fie nu au. Minunile mici si mai mari ma impresoara si loc de cuvintele-vorbe din ce in ce mai stramt lasa. Urzelile tesaturii Universului se vad din ce in ce mai bine, pe masura ce regulile Jocului trec, pe rand, fara incrancenare, in apusuri. Nimic mai fac ori mai spun, fiindca ochii mei au amutit, urechile mele au orbit si gura mea a asurzit. Si nu de Drum, de Lumina, de Cuvant ori Culoare, ci de Tacerea care Stie si Face. La un fir de par departare sunt de locul in care am inceput si lung mi-a fost drumul pana aci... si de cat amar de ori m-am luat in serios si am fost cat pe ce sa ma adultesc si sa ma semetesc... ati citit pana aci si ati ramas cam nedumiriti, nu? Ei bine, de fapt voiam doar sa va spun ca va doresc Sarbatori Fericite! si un micut cadou

15 decembrie 2007

Palnia Decizionala


Demult ma tot "chinuie" o idee. Fiindca e posibil sa fiu mai ocupat in perioada ce vine, am sa v-o prezint intr-o stare ceva mai putin slefuita si am sa va las sa va mai bateti si voi nitel capetele cu ea. Asadar:
Notiunea se refera la Decizie versus Indecizie. Si am ajuns la concluzia ca indecizia e o dovada de posesivitate. Reformulez. In momentul te mic, inainte de a lua vreo decizie, ai la dispozitie toate deciziile posibile. Toate caile de actiune iti apartin. Le posezi, care va sa zica. In momentul in care ai decis, din potential una trece in realitatea Universului tau si celelalte sunt pierdute. Adica le-ai pierdut. Si cei care sunt avari nu pot accepta aceasta naturala pierdere. Ganditi-va la decizie ca la o palnie. Inainte de a introduce in Univers palnia decizionala, acesta e uniform si compact. Universul potential. Cand insa e obligat sa treaca prin palnie, devine altceva. Palnia de care vorbesc nu e o masina de facut carnati din realitate. Adica nu prezezi Universul sa incapa tot prin palnia deciziei tale, desi multi ar dori sa incerce si asta. Doar lasi, in mod liber sa treaca exact atata parte cat incape. Restul trece in alte realitati.

02 decembrie 2007

Iubirea, eros si agape... (preluare)


Mi-am adus aminte de Chisinau si unele discutii cu Alexandra. Si am cautat nitel pe net sa vedem ce spune lumea despre iubire, modul in care este ea perceputa. Si am gasit articolul acesta, care merita citit. Imi pare rau ca nu am putut sa iau legatura cu autoarea ca sa imi cer permisiunea de a-l publica aici. Daca voi reusi sa o fac si va spune nu, cu parere de rau o sa va las fara el...
"Nu stii oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, NIMIC in schimb. Ea este fericita atunci cand poate sa daruie.

Termenul "eros" origineazã din grecescul "erasthai" si face referire la acel aspect al iubirii care se manifestã printr-o puternicã dorintã pentru ceva. De multe ori este evocat pentru a exprima o dorintã de naturã sexualã – de aici denumirea modernã de "erotic". În scrierile sale Platon este de pãrere cã eros este doar o dorintã prin care cãutãm frumusetea transcedentalã. A iubi înseamnã a cãuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumusete purã, idealã pe care acesta le posedã. Contrastînd cu dorinta pasionalã a erosului, "philia" reprezintã tandretea si afectiunea pentru celãlalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea fatã de familie si cetate. Aristotel spunea cã la baza prieteniei se aflã interesele comune, plãcîndu-ne cu precãdere aceia care cautã în viatã ceea ce cãutãm si noi, care dau dovadã de calm si justete, si care ne admirã la fel de mult pe cît îi admirãm si noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, si în ultimã instantã, iubire. Însã prima conditie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul sã se iubeascã pe sine însusi. Fãrã putin egoism omul nu putea manifesta întelegere si afectiune cãtre ceilalti. "Agape" face referire la dragostea paternã a divinitãtii fatã de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternã pentru toatã umanitatea. Agape detine elemente comune erosului si philiei în sensul cã descrie o iubire perfectã care este pe de o parte tandrete, iar pe de altã parte pasiune fãrã necesitatea reciprocitãtii. Conceptul apare în religia crestin-iudaicã referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toatã inima, tot sufletul si toatã vointa ta." Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric si chiar egoist. Agape e o iubire generoasã. Eros reprezintã o iubire inconsecventã, infidelã, în timp ce agape nu fluctueazã si continuã sã ofere în ciuda nerecunostintei. Eros e o dragoste ce rãspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferã valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentã, prin care ne înãltãm cãtre divinitate, iar agape este o iubire descendentã, de la divinitate cãtre om... Philia este prinsã undeva între eros si agape." Mi-a fost greu sã înteleg de ce lumea a încercat de atîta vreme sã teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. La ce bun sã scrii despre dragoste cînd poti fi ocupat trãind-o si experimentînd-o la propriu? Bunã întrebare. Am aflat si rãspunsul dupã cîteva luni de torturã auto-indusã, timp în care teoretizam numai ca sã-mi pot gãsi linistea. Si chiar asa, la ce-ti trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca sã nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pãmîntul din loc", nu? In dragoste este vorba de un anumita incredere, numita credinta.

Nu poti impune sentimente inimii; nu m-am fortat niciodatã sã simt ceea ce am simtit si n-am fortat pe nimeni sã-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru sã se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat linistitã soarta... Pînã nu de mult am fost destul de absorbitã de mica mea dramã personalã. Desi nu-s genul, mã trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri si situatii, coplesitã de tensiunea acumulatã, de frustrarea cã nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacã o fi fost rãu sau bine, de disperarea cã o sã se termine pentru cã nu e loc de altceva, si de întrebarea tipicã "de ce mi se întîmplã tocmai mie?!" (eu aia specialã cu atît de multe de oferit si care merit sã primesc mult mai mult – sunã cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream sã renunt, pentru a pune capãt unei torturi mizerabile; însã mi-era fricã sã pun punct pentru cã am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotãrãsc asta si cît de putin mã uit înapoi. Dar de ce sã renunt la un sentiment asa frumos?! Poate pentru cã vreau/merit sã fiu cu cineva care îmi cautã compania si care nu doar îmi tolereazã prezenta...
Dar dacã am încerca sã luãm totul de la început , de la zero sã vedme unde s-a strecurat eroarea? Dacã am pleca de la originiea iubirii? Dacã am pleca de la premiza : DUMNEZEU este DRAGOSTE!
Nu ar avea toata povestea un alt curs si un final diferit?"