Evrika!

Lumea Motilor... un Univers cu regulile si cu recompensele sale aparte. Situat mult mai aproape de Genesa si infinit indepartat aglomerarilor urbane in care vietuim.
Am intrat acolo de mai bine de o zi si-o noapte, impreuna cu cele mai dragi suflete ale mele, in formatie incompleta, fiindca El Junior lucreaza in vacanta asta.
A fost o seara si apoi o dimineata. Si asta a fost abia ziua intai. In care ne-am petrecut timpul urcand pe vai, printre dealuri si paduri spre un loc rarisim: Detunatele. Cea golasa a fost obiectivul zilei, cea flocoasa fiind amanata, probabil, pe la anul. Si-am gasit in suisul pieptis o casa. Transformata cu drag si cu bun simt in loc de popas pentru turisti, centru al unui camping cu de toate si cu multa omenie. Iar casa aceea are o istorie a ei, care pe mine si azi ma impresioneaza adanc, prinsa in slova de Agarbiceanu. E casa celei care s-a numit Fefeleaga.
Cum ajung iar intre zidurile de beton am sa recitesc nuvela. Si am sa o vad altfel, nu ca o poveste despre cineva care avea un cal si careia ii murea copiii. Am sa citesc de data asta povestea vie a unui Om.

Lumea oamenilor simpli

Oamenii simpli nu sunt prostanaci si nici saracuti cu duhul.
Simplitatea e apogeul sofisticarii. La inceputuri tendinta e de a complica si alambica realitatea, pentru a o controla individual si a separa profanul de profesionist. Cuvintele si lucrurile devin din ce in ce mai stufoase si mai pompoase, mai complexe si greu de atins cu mintile care nu cunosc "limbajul" si simbolistica. O schema electrica e o reflectare a unei realitati codificata intr-un mod interzis celor mai multi dintre colegii nostri de calatorie. Dar si un Cod de legi e la fel, un sumum de simboluri incifrate si absconse, in cea mai mare parte a lor. Si noi, ca utilizatori si creatori de legi suntem in evolutie. Individuala si colectiva. Marele meu regret e ca nu voi mai fi impreuna cu OLDanny atunci cand omenirea va ajunge la suprema sofisitcare legislativa - "Iubeste-ti semenul la fel ca pe tine insuti"si respectiv la regula suprema a actului de a trai - "Bunul simt, masura tuturor lucrurilor"

Multumesc prietenului meu de departe, Sorin Metea, pentru imagine

Hurraaay, it`s a happy holyday!

Mai am nu ore, ci minute. Si am pornit in tromba (vorba vine, ca merg cu o tipa simpatica, da` are un narav straniu - cum vede ca am piscat-o, cum comenteaza "ati depasit viteza legala pe aceasta portiune de drum") si nu ma opresc decat la Reghin (acolo de unde sunt ultimele fotografii) pentru noapte si iar la Buftea, la dragii mei fini. Si maine pe la 18 si oarece aterizam si noi si EA la Otopeni.
E vara (desi a cam plouat la mine in sat, si sunt abia 12 grade) si e vacanta.

Bucuriile toate din lume mi-s sfinte, sa vieeeee!

Drumul Tacerii

Sa vorbim iarasi despre a vorbi.
Cum spuneam si mai demult pe Forumul Editurii For-You, cand spui cuiva o fraza, inchizi acolo un declansator (sau un catalizator, daca va place mai mult asa). Receptorul ia fraza, o stocheaza si asteapta momentul in care sa existe conditiile prielnice pentru declansare (sau conditiile de reactie in care sa intervina catalizatorul).
In acest sens, de multe ori efectul imediat al Cuvantului este insesizabil, doar clarvazatorul stie ce se va intampla cand solul va fi prielnic incoltirii.
Exact. Cuvantul face munca Samanatorului. Arunca semintele care, aidoma celor din pilda lui Christos, cad in diferite locuri, si doar acolo unde au ce le este necesar dau vlastari. Insa pamantului nostru interior i s-a dat sansa de a se transforma pana cand devine roditor si insetat de viata. E doar munca fiecaruia sa il desteleneasca, sa il ude, sa il curete de pietre si de lucrurile moarte...
Mie, spre exemplu, imaginea acestei alei marginite de copaci imi declanseaza un mai vechi declansator: "un drum flancat de doua randuri de taceri [...] Un drum ce-nainteaza printre morti, nu printre vii." Mortii atenti, grijulii, care privegheaza drumul, nu mortii amorfi si inutili. Mortii care vin tot timpul iarasi printre noi, sub forme si chipuri pe care le cunoastem si le recunoastem si uneori le putem iubi. Mortii care am fost si noi, cand am pasit intre doua sanse de a fi vii... tacerea care inlocuieste cuvintele si lasa sufletele sa se auda vorbind... tacerea care face drumul sa inainteze si sa ajunga...

Pe Cine si Cate Carari

Ducu Bertzi - Pe cine si cate carari

Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.

Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
Visez o iubire ce n-a fost si nu e
Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.

Din carti nu raman cu nimic nu ma invata
Decat frumusetea padurilor cate-o povata
Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.

Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.

Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florile-n casca.

(multumesc Mihaelei pentru imagine)

Sfinxul - Lectii de Viata

Adriana Ausch - Invata

Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cât trebuie prin lume de liniştit să treci

Învaţă de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme că-n lume nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat

Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică sa vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător
Ia seama, fiu al jertfei prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci

(pentru imagine ii multumesc sufletului deosebit si luminos care este Emilia H, careia nu ii pot oferi cata dragoste ar merita)

Concediul e aici!

Aruncarea in valuri

versuri A. Paunescu
muzica Vasile Seicaru

1.Iubita mea, sa ne-aruncam in mare
Impleticiti in sare si guvizi,
Sa fie marea templul nuntii noastre,
Pe urma usa tzarmului s-o-nchizi.
Iubita mea, te-ai imbracat in alge
Si te sarut cu univers cu tot
Pe zarea sfasiata de pacate
Plutim razand si ne iubim inot.

R:Iubita mea, sa ne-aruncam in mare
Si sa traim in mare neinfrant,
Sa ne luam, daca voiesti, la vara
Trei saptamani concediu pe pamant!

2.Ti-am spus de mult ca pe pamant sunt rele,
Ti-am spus ca marea-i capataiul meu,
Ti-am pregatit o flota scufundata
Si-o nunta pe-un vapor de minereu.
Iubita mea, sa devenim acvatici,
Pamantul care suntem ni-i destul,
Satula esti de cele pamantene,
De cele pamantene sunt satul.

3.Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prapad
Mirandu-se ca doi fusesem parca
Si ei pe mare numai unul vad.
Dar nu-I nimic, le vom plati aceasta,
Vom reveni in anul 2000,
Cu plete-ncaruntite mult de sare
Si-n  brate cu o mare de copii.