Lumina lui Eu Sunt

Gandesc, deci exist.

Simt, deci exist.

Sunt, deci exist.

Eu Sunt.

Astea ar fi treptele devenirii.
Mai intai, antrenarea si ascutirea mintii. E necesara. Mintea nu te lasa sa vezi Realitatea, ea iti construiesti tot timpul structuri care sa o incetoseze, sa o acopere cu voaluri sau sa o intunece de-a dreptul. Mintea trebuie sa fie atat de ascutita incat sa ajunga sa isi surprinda, pe loc si fara umbra de indoiala, propriile strategii de camuflare si evitare. Abia atunci poti scapa de ea, poti sa o tranformi din stapan in servitor. Nu am spus ca e usor, poate sa dureze chiar si mai multe vieti, dar rezultatul e pe masura: o minte nu disciplinata, ci cumintita, oricand la dispozitia ta, oricand gata sa stea cuminte cand nu mai e nevoie de ea.
Si cand mintea s-a linistit, ramane " a simti" care nu se refera la simturi, totusi. E vorba mai degraba de "a intui", a cunoaste cu sufletul, a trai pe un nivel mai inalt (nu ierarhic, mai degraba vibrational) decat nivelul mental, un nivel unde demersul cognitiv are loc instantaneu si este total. Cunoasterea despre sine capata claritate si incepe sa apara cunoasterea de sine. Care conduce la etapa de "a fi", cand cunoasterea de sine e clara si nu mai are importanta...
Eu Sunt, devine mod de a exista, nu o simpla afirmatie