Tu ai cea mai banala boala de care sufera omenirea: lipsa de iubire de sine, in sensul cel mai elevat al expresiei, nu vorbim despre un narcisism paroxistic defulat cu rezonante schizoide (fratilor, asta a fost o provocare pentru o prietena de-a mea care e cam pe-acasa in acest domeniu). Ce ii face, deci, pe oameni sa fuga de singuratate? Exact aceasta spaima de sine. Si cum apare ea? Intreaga ta educatie a fost asa gandita incat sa te conditioneze, sa iti creeze bariere si garduri, ziduri si lanturi. Societatea te vrea obedient, "cap care sa se plece" si pentru a obtine acest rezultat foloseste toate mijloacele: de la primele vorbe ale parintilor, ale educatorilor, ale preotului sau ale celor care conduc destinele oamenilor, toti de fapt incearca sa te indobitoceasca asa: nu esti UN INTREG ci O PARTE din ceva (din societate, din clasa sau grupa, din colectiv, din familie, din parohie). Si o parte nu poate sa nesocoteasca intregul, nu-i asa? ea trebuie sa traiasca vesnic acest jug al lipselor sale majore: nu este COMPLETA si nu are UNICITATE. Si atunci apare obedienta fata de cei care conduc INTREGUL. Si pentru a te tine in aceasta stare ei au inventat precepte care sa faca exact ce zice Murphy: Orice iubesti mai mult pe lume este ori ilegal, ori imoral, ori ingrasa (ori e deja maritata cu altul, adaug eu). Nu poti sa traiesti fara sa iubesti, dincolo de orice opreliste, nu? Si cand o faci, conditionarea ta sociala si religioasa iti spune ca faci un lucru rau, tu vezi ca e pura beatitudine dar ceva ca un balast te trage in jos, nu poti sa nu iti amintesti ce a zis mama, ce a zis parintele, chiar dumineca trecuta... si te simti vinovat... si sentimentele astea de vinovatie se aduna pentru fiecare act al tau care implica spontaneitate si creativitate si care aduce atata fericire... tocmai pentru ca astea iti pot crea o imagine de sine reala, nemanjita de pravilile celor care ne urasc pe toti, ca fiinte umane...
Nu iubesti singuratatea? Iti e inca frica si rusine de tine? NU ESTI TU DE VINA! Inca! Daca nu incerci sa demontezi toate conditionarile sistemului si sa incepi sa fii viu si sa sarbatoresti fiecare clipa a vietii tale ca si cum ar fi singura care ti s-a ingaduit, da, atunci vei fi vinovat pentru ca ai irosit o viata, pentru ca nu ai pretuit cel mai minunat dar pe care il puteai primi...
Abia cand te-ai eliberat de toate legaturile pe care le-au incarcat asupra ta, abia atunci, spun, vei putea sa te impaci cu tine. Si vei ajunge ca la un prieten de care ai fost obligat sa stai separat mult timp si va fi o revedere atat de placut-dureroasa... momentul in care vei vedea ce suflet frumos esti, cat de mult au vrut ei sa te maculeze, punand artificiale granite intre sacru si profan...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu