A venit Ajunul!

Intre Vamile Vazduhului cata vreme singur mai stau, raspunsuri sa scornesc mai caut. Inutile cu toatele, fiindca celui ce stie de folos nu-i mai sunt iar celui ce nu poate "vedea" de ajutor cum sa-i fie nu au. Minunile mici si mai mari ma impresoara si loc de cuvintele-vorbe din ce in ce mai stramt lasa. Urzelile tesaturii Universului se vad din ce in ce mai bine, pe masura ce regulile Jocului trec, pe rand, fara incrancenare, in apusuri. Nimic mai fac ori mai spun, fiindca ochii mei au amutit, urechile mele au orbit si gura mea a asurzit. Si nu de Drum, de Lumina, de Cuvant ori Culoare, ci de Tacerea care Stie si Face. La un fir de par departare sunt de locul in care am inceput si lung mi-a fost drumul pana aci... si de cat amar de ori m-am luat in serios si am fost cat pe ce sa ma adultesc si sa ma semetesc... ati citit pana aci si ati ramas cam nedumiriti, nu? Ei bine, de fapt voiam doar sa va spun ca va doresc Sarbatori Fericite! si un micut cadou

Palnia Decizionala

Demult ma tot "chinuie" o idee. Fiindca e posibil sa fiu mai ocupat in perioada ce vine, am sa v-o prezint intr-o stare ceva mai putin slefuita si am sa va las sa va mai bateti si voi nitel capetele cu ea. Asadar:
Notiunea se refera la Decizie versus Indecizie. Si am ajuns la concluzia ca indecizia e o dovada de posesivitate. Reformulez. In momentul te mic, inainte de a lua vreo decizie, ai la dispozitie toate deciziile posibile. Toate caile de actiune iti apartin. Le posezi, care va sa zica. In momentul in care ai decis, din potential una trece in realitatea Universului tau si celelalte sunt pierdute. Adica le-ai pierdut. Si cei care sunt avari nu pot accepta aceasta naturala pierdere. Ganditi-va la decizie ca la o palnie. Inainte de a introduce in Univers palnia decizionala, acesta e uniform si compact. Universul potential. Cand insa e obligat sa treaca prin palnie, devine altceva. Palnia de care vorbesc nu e o masina de facut carnati din realitate. Adica nu prezezi Universul sa incapa tot prin palnia deciziei tale, desi multi ar dori sa incerce si asta. Doar lasi, in mod liber sa treaca exact atata parte cat incape. Restul trece in alte realitati.

Iubirea, eros si agape... (preluare)

Mi-am adus aminte de Chisinau si unele discutii cu Alexandra. Si am cautat nitel pe net sa vedem ce spune lumea despre iubire, modul in care este ea perceputa. Si am gasit articolul acesta, care merita citit. Imi pare rau ca nu am putut sa iau legatura cu autoarea ca sa imi cer permisiunea de a-l publica aici. Daca voi reusi sa o fac si va spune nu, cu parere de rau o sa va las fara el...

"Nu stii oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, NIMIC in schimb. Ea este fericita atunci cand poate sa daruie.

Termenul "eros" origineazã din grecescul "erasthai" si face referire la acel aspect al iubirii care se manifestã printr-o puternicã dorintã pentru ceva. De multe ori este evocat pentru a exprima o dorintã de naturã sexualã – de aici denumirea modernã de "erotic". În scrierile sale Platon este de pãrere cã eros este doar o dorintã prin care cãutãm frumusetea transcedentalã. A iubi înseamnã a cãuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumusete purã, idealã pe care acesta le posedã. Contrastînd cu dorinta pasionalã a erosului, "philia" reprezintã tandretea si afectiunea pentru celãlalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea fatã de familie si cetate. Aristotel spunea cã la baza prieteniei se aflã interesele comune, plãcîndu-ne cu precãdere aceia care cautã în viatã ceea ce cãutãm si noi, care dau dovadã de calm si justete, si care ne admirã la fel de mult pe cît îi admirãm si noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, si în ultimã instantã, iubire. Însã prima conditie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul sã se iubeascã pe sine însusi. Fãrã putin egoism omul nu putea manifesta întelegere si afectiune cãtre ceilalti. "Agape" face referire la dragostea paternã a divinitãtii fatã de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternã pentru toatã umanitatea. Agape detine elemente comune erosului si philiei în sensul cã descrie o iubire perfectã care este pe de o parte tandrete, iar pe de altã parte pasiune fãrã necesitatea reciprocitãtii. Conceptul apare în religia crestin-iudaicã referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toatã inima, tot sufletul si toatã vointa ta." Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric si chiar egoist. Agape e o iubire generoasã. Eros reprezintã o iubire inconsecventã, infidelã, în timp ce agape nu fluctueazã si continuã sã ofere în ciuda nerecunostintei. Eros e o dragoste ce rãspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferã valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentã, prin care ne înãltãm cãtre divinitate, iar agape este o iubire descendentã, de la divinitate cãtre om... Philia este prinsã undeva între eros si agape." Mi-a fost greu sã înteleg de ce lumea a încercat de atîta vreme sã teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. La ce bun sã scrii despre dragoste cînd poti fi ocupat trãind-o si experimentînd-o la propriu? Bunã întrebare. Am aflat si rãspunsul dupã cîteva luni de torturã auto-indusã, timp în care teoretizam numai ca sã-mi pot gãsi linistea. Si chiar asa, la ce-ti trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca sã nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pãmîntul din loc", nu? In dragoste este vorba de un anumita incredere, numita credinta.

Nu poti impune sentimente inimii; nu m-am fortat niciodatã sã simt ceea ce am simtit si n-am fortat pe nimeni sã-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru sã se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat linistitã soarta... Pînã nu de mult am fost destul de absorbitã de mica mea dramã personalã. Desi nu-s genul, mã trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri si situatii, coplesitã de tensiunea acumulatã, de frustrarea cã nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacã o fi fost rãu sau bine, de disperarea cã o sã se termine pentru cã nu e loc de altceva, si de întrebarea tipicã "de ce mi se întîmplã tocmai mie?!" (eu aia specialã cu atît de multe de oferit si care merit sã primesc mult mai mult – sunã cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream sã renunt, pentru a pune capãt unei torturi mizerabile; însã mi-era fricã sã pun punct pentru cã am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotãrãsc asta si cît de putin mã uit înapoi. Dar de ce sã renunt la un sentiment asa frumos?! Poate pentru cã vreau/merit sã fiu cu cineva care îmi cautã compania si care nu doar îmi tolereazã prezenta...
Dar dacã am încerca sã luãm totul de la început , de la zero sã vedme unde s-a strecurat eroarea? Dacã am pleca de la originiea iubirii? Dacã am pleca de la premiza : DUMNEZEU este DRAGOSTE!
Nu ar avea toata povestea un alt curs si un final diferit?"

Sursa: http://razvratina.blogspot.com

Chating With God

Going to the Church, practicing Yoga or Reiki or Qi-Kung, is not the purpose, the "what to do with" of your life. In the beginning of my wake-up ages i think is the way to chit-chat with God. Yes, a way. A path to somewhere, to somewhat. Not a target - a street, sometimes large, sometimes hard to be seen in the oceanic forrest of our lifes. Now i know that even chating with God* is another step on this way. A pleasant and high one, but only a step. You can feel the highness, hollyness and eternity of Him by having this special relation, but is not the end, is only a passage betwen the Mountain of Belive and the Mountain of Know. You must go on, go ahead and see in front of your footprints the end: YOU. All the life travel was only to discover Who You Really Are. From now on, you can try to change who you are now. Without the knowledge of Who You Really Are any change is like going blind on the streets of a huge and noisy town... not only useless, but even dangerous... You can hear me, if you can...

*God or whatever you use like Her name: Allah, Krishna, Brahma, Shiva, Budha, Great Spirit, Iahve or other

10q, Simona, My Light, for the picture

Parliti au fost, parliti sunt incaaaa...

Ieri a fost marti. Am fost la Banca sa iau niste parale. Apoi a fost o seara si apoi o dimineata, si a urmat ziua de miercuri. Si ce mi-a fost mie dat ochilor sa vad in Inbox? O scrisorica pe care gmailu` a considerat-o a fi vrednica de atentia mea personala. O instiintare cum ca as fi fericitul castigator al nu-stiu-carui-premiu - in euro, ori in lire sterline - la Loteria Nationala a Angliei (parca ar fi corect Marea Britanie, totusi, nu?). Am salivat intens si am pornit visatorul cu plajele din Bahamas, vilele cu marmura alba si masinile nervoase si, desigur, cartile scumpe si computerele ultrasofisticate. Faine vise! doar ca mi s-a facut cam fomica dupa ce ele au trecut...
Mai apoi am dat o raita si prin folderul de spam-uri, sa nu care cumva sa ajunga pe-acolo vreun mesaj pe care mi-l doresc. Si acolo, a doua surpriza: o doamna respectabila, care munceste de curg, se pare, toate apele pe dansa, prin staff-ul unei banci dintr-un stat al lumii arabe, imi propune nici mai mult nici mai putin decat sa imi tranfere intr-un cont al meu suma de 18,5 milioane dolari (nu precizeaza, si consider asta o mare scapare, daca e vorba de parai noi ori de parai vechi) pe care mai apoi am sa ii fac parte dreapta cu dansa si vor fi folositi (ai ei, desigur) la consolidarea industriei locale romanesti prin investitii prrrrrofitabile - iar ai mei la visele de povesteam mai sus. Dolari, lire sterline, euroni... din mailurile mele de astazi. Si eu, ce fac eu dupa toate astea? Caut butonul "marcheaza-l ca spam" si il aplic celui cu loteria, apoi dupa ce se incheie asta, butonul "delete all spams" si iaca asa am dat cu piciorul drept (ca stangu` doare nitel de la accident) la doua sanse de imbogatire intr-o singura zi... o sa mor un parllit, se pare, daca nu vreau eu averile astea trandafirio-rozalii pe care tot felul de oameni cinstiti care au un computer si internet mi le pun in fata, pe tavi argintate, numai sa intind mana sa le culeg... In loc de dolari si alte monede scanteietoare, io prefer francii elevetieni de la Banca... ce om...

Unde suntem

Ia sa vedem cam pe unde suntem...
Stiu ca ati primit si voi, ca si mine, cel putin o data mesajul de mai jos. Asa ca mi-am permis sa il comentez nitel, nu mult, pe ici pe colo, prin partile esentiale. E vorba in principal de un indrumar succint pentru a fi prezenti in vietile noastre in mod permanent, cotidian si in fiecare clipa.

Bucura-te de viata!

Daca mi-as putea trai din nou viata,
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...
sa fii de neinlocuit... e o proiectie, un fals sentiment. Chiar esti de neinlocuit, in locul in care esti. Daca mintea ta zboara in locul in care nu esti, rezolvi sa nu fii nicaieri... ati prins ideea, nu? Doar toate cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, RIP (Rest In Peace!)
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara...
Paharele de cristal nu-s pentru pomana, dar cei mai multi le pastreaza pentru atunci. Pomana lor, adica. Haina cea noua devine veche peste un an de stat in sifonier. E tot o proiectie mentala in viitor. Nu folosi in ACUM! Nuuuu, zice mintea, pastreaza pentru Maine. Si unii spun ca asta ii tine vii, sa nu pateasca nimica, lucrurile pe care mai trebuie sa le faca-experimenteze-traiasca. Desi puteau sa o faca azi, ei le lasa pentru apoi. Si apoi cade caramida de pe schela pe sub care treci...
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...
Cand asculti si AUZI esti prezent in locul in care ti se povesteste. Cand vorbesti, poate esti, poate nu. Dar in mod sigur cand interlocutorul vorbeste iar tu deja iti pregatesti replica in loc sa il asculti, nu esti prezent...
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.
Prietenii tai vin sa se bucure de tine. Nu de canapea, desi e posibil sa fie si aia de folos uneori. Decorul, elementele care "daca ar fi" te impiedeca sa faci lucrul spre care te indeamna "cateodat` din inima un glas". Iti ignori "semnalele" si continui sa traiesti intre barierele convenientelor. Robot intre roboti. Merita sa aduc vorba macar despre cat de prezent esti atunci?
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Asa-i? Doar e camera mea! Am construit-o cu bucurie sa arate asa cum arata si acum sa ii permit sa imi ingradeasca libertatea? Cui? Camerei? Nop. Mintii mele care se refera la viitorul in care va trebui sa dau cu aspiratorul ori cu pamatuful de praf si cu mopul. Si asa, mintea ma rupe din prezentul in care doresc sa rontai in camera si ma duce intr-un viitor in care ignora caramida...
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
Prezentul exista doar ACUM. Daca alegi sa fii in locul si in momentul respectiv, ai trait. Altfel ai fost zombie, fantoma sau orice altceva, dar nu viu. Constienta fragilitatii si efemeritatii clipei prezente ar trebui sa ne faca infometati de dorinta de a fi numai si numai acolo, in mereu-acum-ul vietilor noastre... De asemenea, pentru a intelege mesajul e nevoie de empatie cu mesagerul. Si fara prezenta, empatia nu exista. Mintea creaza un ecran intre tine si tot ce inseamna viata ta, impiedecandu-te sa iei parte, sa fii. Si oferindu-ti sentimentul stabilitatii si al sigurantei... incremenirea... nemiscarea...
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si dat cu fixativ.
Sper ca intelegeti ca asta nu se aplica si la mine, nu?
As fi stat intins(a) pe pajiste cu capul pe iarba.
Momentele care nu se mai repeta niciodata, chiar daca maine stau iarasi intins pe aceeasi pajiste, in acelasi loc. Iarba nu mai e cea de ieri, chiar si stanca a mai crescut, un pic, foarte putin, si mai ales, Eu Cel de Ieri nu mai e. L-am lasat ieri sa moara, fara regrete, fara lacrimi. Doar moartea lui a permis nasterea lui EU Cel de Azi, care murind va face loc lui Eu Cel de Maine. Doar ca toti acestia, atunci cand exista si joaca Jocul sunt Eu Cel de ACUM.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Emotiile reale sunt cele gasite inauntru, doar ele pot sa "te conecteze" la Prezent. Televizorul din pacate, nu face asta. Tin minte ca prietenul meu, Fane-Babane, a chiar pus aceasta intrebare lui NDW la Chisinau. Poate va lasa el aici un coment cand o avea timp.
Dar cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai...
Exista a doua, a treia, a noua sansa... dar de ce sa irosim sansa ASTA? Pentru ca mai am o turta in desaga, nu am de gand sa o arunc pe cea pe care o am in mana... fiindca mi-a fost oferita cu dragoste, de Mine Cel Care Este, pe vremea cand imi aminteam Ca doar Sunt...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...
Lucrurile sunt TOATE marunte si putem spune ca si meschine. Efemerul in fata Eternului... grauntele de nisip pentru care ne luptam, nevrand sa deschidem ochii sa vedem ca suntem proprietarii legitimi ai tuturor plajelor din Univers... si nu numai proprietari...
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau, mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...
In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Viata mea e atat de importanta pentru mine incat nu imi mai ramane timp sa plec in locurile in care cineva nu ma iubeste... abia reusesc sa ajung prin locurile in care ma iubeste cate cineva... e modul in care eu aleg. Modul in care transform, fara teama si fara remuscari, potentialul in realitate. Evenimentele care-mi vin fara consistenta in fata si asteapta sa le ofer din energia mea pentru a deveni. Pentru a putea fi substanta care imi umple Universul. Asa cum il vreau si cum am ales sa IMI fie.
Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...
Abia cand un lucru dispare constati ca era si regreti... de ce nu ai avut timp sa te bucuri de el atunci cand era langa tine? Nimic din ce exista nu e implicit. Nici in jurul tau nici in interiorul tau. Fii atent la ele, fiindca sunt efemere si doar ACUM le ai si doar ACUM le poti oferi haina iubirii si bucuriei tale...
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.
Pot sa nu comentez aici nimica, fiindca prea multi dintre prietenii mei dragi fumeaza si considera ca ei pot fi locul in care industriile de tot felul isi depoziteaza produsele numite pompos "alimente"?

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

Linistea de dincolo de Tacere

Citesc de mai mult timp, din cand in cand, si cu bucurie, cartea dragului meu prieten Neale Donald Walsch "Dumnezeul de maine". As putea sa ma pun pe biata carte si sa o dau gata in cateva ceasuri. Ca un scapat din foamete asupra platoului cu bucate. Doar ca flamand nu-s, infometat da, si nu ma pot lipsi de bucuria de a savura din cand in cand cateva pagini, poate chiar un capitol-doua din carte. Si citeam azi despre felul in care trebuie sa vina Lumina in lume. Despre faptul ca nu exista monopol asupra relatiei cu Dumnezeu, nici secretariate. Fiecare poate sa aiba si sa tina calda o relatie personala cu Divinitatea, in felul in care ii este specific si accesibil. Nu e nevoie de nici un "specialist" si de niciun fel de "consultanta", nu trebuie sa mergi in vreun loc anume sau sa spui cuvinte anume. Trebuie doar sa faci liniste si sa asculti, sa simti si sa te bucuri. Si daca tu crezi ca "a face liniste" despre care vorbesc e un lucru usor, incearca sa stai fara sa te gandesti la nimic un minut. Nu mai mult, un singur minut. Nici un gand, nici macar gandul ca nu te gandesti la nimic! Asa-i ca nu a mers? De ce? Fiindca ai incercat sa te lupti cu Mintea. Ai incercat sa o obligi sa isi inceteze activitatea. Ca si cu un copil zgomotos si neastamparat caruia i-ai acordat atata importanta incat sa ii impui intr-un oarecare fel sa devina copil cuminte si sa se linisteasca. Presupun ca stii efectul si mai ales cred ca stii si solutia. Iar pentru cei care nu, e simplu: nu-l bagi in seama. Il ignori si se va potoli singur.
Cateodata cand citesc sau spun unele cuvinte imi apare imaginea mentala a pentaoxidului de vanadiu. Un catalizator care a schimbat modul de fabricare a acidului sulfuric...

Multumesc pentru imagine prietenului meu de departe, Sorin Metea

The Dreamremembering Man

The Dreamremembering Man. Mi-a placut cum ar suna expresia asta. Oamenii care dorm isi uita visele. Se spune ca asta e unul dintre semnele ca esti treaz ori pe cale de a te trezi: iti amintesti visele noptilor lipsite de insomnii. Insomnii? Oare ce or fi fiind alea? Am sa intreb un prieten, poate, cand o sa am timp. Un alt simptom ar fi recunoasterea semnelor, limbajul prin care Divinul isi face comunicarile. Nu semnele de pe cer ori semnul veacurilor ce sunt. Nu. Doar semnificatia lucrurilor ce ti se ori doar se intampla in zona ta de Univers. Simplu. Lucrurile au loc, uneori cu participarea ta, alteori in prezenta ta. Si trebuie sa le intelegi semnificatia. Sa stii ce a vrut sa iti comunice prin ce a facut sa se intample. Nu cred ca sunt multi cei care in mod convins spun ca exista macar un eveniment la fel de neinsemnat cum e caderea unei picaturi de apa care sa aiba loc fara acceptul sau in conformitate cu dorinta Divina. Si atunci de ce am considera ca lucrurile care ni se intampla ar fi lipsite de un inteles secund, aflator indaratul celui evident? De ce nu am considera ca acesta e modul prin care Dumnezeu ne face cunoscute directiile pe care ar fi bine sa apuce evoutia noastra personala, modul in care trebuie sa ne orientam vietile si felul in care ne sunt semnalizate erorile?
In aceasta directie a intelegerii am analizat si continuu sa o mai fac, uneori cu mintea, dar mai mult undeva la marginea ei, la fruntariile locului care se poate numi si intuitie, acolo lucrez la evenimentul care s-a ivit in viata mea in urma cu cateva zile. Si cand am sa il gasesc dezbracat de steril, doar pepita de Cunoastere, am de gand sa il impartasesc si cu voi, prietenii mei!

Rosia Montana si Ungurii

Cei care vor sa continue in mod si mai agresiv ce a inceput regimul comunist in zona Rosia Montana au spus ca de fapt ungurii ne influenteaza opinia si nu le permit sa ne faca un asa mare bine. Din 1990 am intalnit aceasta abordare. Daca strigi destul de tare: "huoooo, ungurii ne... (aici pot fi folosite diferite verbe, uneori chiar si ireverentioase)" imediat romanul patrihot simte cum i se ridica nivelu` de andrenalina (si ceva in plus, cum ar zice pretenu` meu, Stratan) si indata da cu votu`, cu verba, ori cu paru` (depinde bineinteles de dotarea proprie) in dusmanu` boborului. Sa se invete minte iredentistu`.
Eu am fost anul acesta pe Detunate si am vazut si simtit si iubesc zona. De pe Detunata Golasa am pozat Rosia, care deja arata lugubru, decapitata de Ceausescu si ciracii lui. Si oamenii au lucrat acolo si acum nu o mai fac, si incearca sa supravietuiasca din turism. Si chiar reusesc. Atunci cand o sa apara diavolul numit cianura turismul va muri. Va fi de lucru, o vreme, pentru cativa. Un numar limitat, restul isi vor pierde sansa de a transforma o zona de o frumusete neegala intr-o zona de interes turistic, cunoscuta in lume si apreciata si mai ales vizitata. Fiindca vecinul neamt al unchilor iubitei mele a spus "nu mai vin, dau casa pe nimic, atunci cand pornesc exploatarea cu cianuri". Iar incearca sa ne prosteasca asa ca de fiecare data cand si-au umplut bine buzunarele cei care ar trebui sa aiba grija de noi.
DESTEPTAREAAA!
(si mai ales, liniste! celor care: a)nu au auzit de compusii acidului cianhidric decat DUPA ce a inceput scandalul Rosia, ori cel mai devreme cu ocazia dezastrului ecologic de la Baia Mare si b)vorbesc de prin fotolii, fara sa fi vazut vreodata cu ochii lor, de la nivelul solului, nu din elecoptere ori din masini in care urci, zona care inconjoara Abrudul si Campenii)

Rugaciune de Lumina

Ajuta Doamne prietenului Tau, creste Tu Doamne setea mea ca sa imi pot mai apoi uda buzele cu apele Tale Vii si datatoare de libertate, adanceste Tu Doamne in sufletul meu zbuciumul ca sa ma pot bucura de Linistea in care ma impresuri cand imi vorbesti, fara margini fa Doamne sa fie surditatea mea ca sa tremur de bucurie cand aud cuvintele, fa Tu Doamne sa ma impresure beznele cele mai necuprinse sa ma pot bucura cand vad iarasi Lumina. Iti multumesc Tie pentru ca mereu ai grija de mine si mereu imi oferi Gratia Ta si mereu intinzi un drum inaintea picioarelor mele, pentru ca ai adus in zilele mele bucuriile pe care le pot vedea si ingerii care mi le ofera, Doamne, prietene al meu!

Am avut azi ocazia sa inteleg iarasi ce mult e nevoie de bezna ca sa apreciezi lumina...

Despre Cunoastere

Intrebari, raspunsuri...

aditzrulez a scris:
incearca sa percepi preotul ca pe un "om de meserie". Are si el atributii, are si el ierarhii de parcurs... Dar la fel cum exista sportivi talentati, avocati priceputi, medici dedicati... asa exista si preoti cu har

Nu e acelasi lucru. Daca imi faci o pereche de ciorapi, nu te "caut de referinte". Dar daca vrei sa imi construiesti o casa, apoi nu o sa las un carpaci sa se bage in fata.

aditzrulez a scris:
Un preot poate sa-ti raspunda la intrebari. Se presupune ca el cunoaste toate raspunsurile. Cel putin are un "set" de raspunsuri

Si tu cunosti toate raspunsurile. Nu ai nevoie de ele. Ai nevoie de Cel care cunoaste nu de Cunoastere. Intrebarile sunt capcanele care pot aduce la lumina Cunoscatorul. Raspunsurile sunt, pana la urma, inutile...

aditzrulez a scris:
Inca ma mai gandesc la ideea pe care am preluat-o aici[...] Credinta trebuie cautata intai in sufletul tau, si apoi in mintea altora...

Deci ai inteles: credinta exista in suflet. Nu in alt loc. In minte exista discutii, sofisme, zgomot. In suflet este linistea. Acolo este Cel care cunoaste. Cand ii dai voie sa iasa din temnita in care il incuie mintea, vei afla si raspunsurile. La tine, nu la altcineva. Si vor fi de o valoare inestimabila...

Si iar despre Relatii

"V-ati născut împreună si împreună veti rămâne mereu.
Veti fi împreună când aripile albe ale mortii vă vor risipi.
Da, veti fi împreună în chiar memoria tăcută a lui Dumnezeu.
Dar lăsati spatii între voi,
Iar vânturile văzduhului lăsati-le să vie si să danseze pe acolo.
Iubiti-vă unul pe celălalt, dar nu vă faceti din dragoste o-ncătusare,
Mai bine să fie o mare învolburată între tărmurile sufletelor voastre.
Umpleti-vă unul celuilalt potirul, dar nu beti amândoi dintr-unul singur,
Împărtiti-vă pâinea, dar nu mâncati din aceeasi felie,
Cântati si dansati împreună, si bucurati-vă, dar faceti astfel ca fiecare dintre voi să fie singur.
Întocmai cum strunele lăutei vibrează fiecare, dar cântă împreună,
Dăruiti-vă inimile, dar nu le dati pe mâna celuilalt înspre păstrare
Căci numai mâna Vietii poate să vi le cuprindă
Fiti împreună, dar nu foarte aproape
Căci stâlpii templului stau la depărtare unii fată de altii
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt."
(Kahlil Gibran)

Alegerea si renuntarea la alegeri

Controlul asupra lucrurilor face sa nu ni se intample nimic, niciodata. Controlul pe care il exercitam in vietile noastre, de cele mai multe ori din teama, nu permite Mamei Intamplarea sa mai puna si ea cate un graunte de sare ori un bob de piper si sa ne ofere gust si placere. Am folosit personajul anterior ca sa nu va spun direct ce se intampla: Divinul nu intervine in deciziile noastre, nu le abroga nici nu le intareste. Le accepta si atat (ce divin e sa facem si noi la fel cu fratii nostri!). Atunci, insa, cand "predam controlul" in mod constient si prezent, El poate sa aduca in realitate lucrurile, faptele, personajele care ne sunt spre cel mai inalt folos (chiar daca, in momentul in care se intampla, ni se pare au nu ca ar fi asa). Clipa in care iei mainile de pe carma vietii tale nu e o renuntare mioritica la a-ti conduce destinul, e mai degraba asemeni intalnirii dintre orb si Cel Care Vede, cand orbul i-a incredintat toiagul sau... Si a STIUT ca va ajunge acolo unde trebuie, condus cu mana sigura de Marele Prieten...

Clopotelul

Fiecare dintre noi vine cu "trusa de unelte". In mod evident absolut personalizate si in stare perfecta de functionare. Pasul evolutiv care se numeste cunoastere despre sine consta in descoperirea acestor abilitati si invatarea utilizarii lor maximale. Nu e indoiala, fiecare suntem in stare sa facem un lucru cel mai bine dintre toti oamenii care au fost, sunt ori vor fi vreodata pe Pamant. Toti putem face tot ce se poate imagina, dar exista un "ceva" pentru care avem o afinitate speciala si spre care, atunci cand ne focalizam atentia, obtinem rezultate spectaculoase. E un drum scurt sa te folosesti de ce ai spre a deveni ce esti. Unora li s-a dat sensibilitate, altora li s-a dat minte. Nu sunt importante sculele pe care le-ai primit, e important ce faci cu ele, cum le utilizezi. Persoana care trebuie sa beneficieze de pe urma actiunilor tale esti tu insuti, chiar daca aparent ceeace faci este indreptat inspre altii. Beneficiul e propria ta evolutie, pasii clari pe care ii faci pe drumul tau propriu.
Si fiindca pentru a-i trezi pe cei care dorm nu e suficient sa le canti lin la ureche ori sa le spui povestioare cu voce mica, unora dintre noi li s-a dat un clopotel.

Multumesc pentru imagine Cetateanului PIN, de la care am inca atatea de invatat in atat de putin timp

Discutie intre doi embrioni

- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Preluare www.damaideparte.ro

In Lumea Motilor

"Magnetic Fields" in casti intr-o vale a Muntilor Apuseni, nu departe de Abrud, oras al pasoptistilor, al bailor si al mocanitei. La apusul soarelui, desi timpul nu a imbatranit mai mult de opt ceasuri se face racoare in miezul celei mai caniculare perioade care ne-a lovit de multe decenii. Ultimele raze mai adaasta pe dealul care mi-a fost tovaras (ori chiar mai mult de-atata) in ultimul ceas.
O lume in care as dori sa ma integrez. Nu sa o schimb. Doar sa vin si sa fiu parte.

Sacrul Universal

Revenim la o mai veche disputa (sa nu folosesc vorba dihotomie) - granita pe care o trasam intre sacru si profan. O trasam e un fel a spune, fiindca de fapt au grija altii sa o faca pentru noi, si mai ales fara sa se deranjeze sa ne intrebe. Ei ne spun ce e bine, ce e rau, si nascocesc si modalitatile prin care sa ne constranga sa acceptam delimitarile lor: nuielusa si bombonelele. Si majoritatea dintre fratii nostri nici macar nu si-au pus problema asta, nu au constientizat ca au fost conditionati.
Dar, amintindu-ne ce spune Paulo Coelho, ce ar fi daca am dori sa impingem sacrul pana cand acopera intreaga noastra realitate si astfel TOTUL devine sacru, de la actul dantai al nasterii pana la respiratia ultima a mortii?
Atunci dispare si delimitarea care ne-a distrus vietile intre trup si suflet iar vechile lupte isi pierd substanta si motivatia: totul e sacru!

Evrika!

Lumea Motilor... un Univers cu regulile si cu recompensele sale aparte. Situat mult mai aproape de Genesa si infinit indepartat aglomerarilor urbane in care vietuim.
Am intrat acolo de mai bine de o zi si-o noapte, impreuna cu cele mai dragi suflete ale mele, in formatie incompleta, fiindca El Junior lucreaza in vacanta asta.
A fost o seara si apoi o dimineata. Si asta a fost abia ziua intai. In care ne-am petrecut timpul urcand pe vai, printre dealuri si paduri spre un loc rarisim: Detunatele. Cea golasa a fost obiectivul zilei, cea flocoasa fiind amanata, probabil, pe la anul. Si-am gasit in suisul pieptis o casa. Transformata cu drag si cu bun simt in loc de popas pentru turisti, centru al unui camping cu de toate si cu multa omenie. Iar casa aceea are o istorie a ei, care pe mine si azi ma impresioneaza adanc, prinsa in slova de Agarbiceanu. E casa celei care s-a numit Fefeleaga.
Cum ajung iar intre zidurile de beton am sa recitesc nuvela. Si am sa o vad altfel, nu ca o poveste despre cineva care avea un cal si careia ii murea copiii. Am sa citesc de data asta povestea vie a unui Om.

Lumea oamenilor simpli

Oamenii simpli nu sunt prostanaci si nici saracuti cu duhul.
Simplitatea e apogeul sofisticarii. La inceputuri tendinta e de a complica si alambica realitatea, pentru a o controla individual si a separa profanul de profesionist. Cuvintele si lucrurile devin din ce in ce mai stufoase si mai pompoase, mai complexe si greu de atins cu mintile care nu cunosc "limbajul" si simbolistica. O schema electrica e o reflectare a unei realitati codificata intr-un mod interzis celor mai multi dintre colegii nostri de calatorie. Dar si un Cod de legi e la fel, un sumum de simboluri incifrate si absconse, in cea mai mare parte a lor. Si noi, ca utilizatori si creatori de legi suntem in evolutie. Individuala si colectiva. Marele meu regret e ca nu voi mai fi impreuna cu OLDanny atunci cand omenirea va ajunge la suprema sofisitcare legislativa - "Iubeste-ti semenul la fel ca pe tine insuti"si respectiv la regula suprema a actului de a trai - "Bunul simt, masura tuturor lucrurilor"

Multumesc prietenului meu de departe, Sorin Metea, pentru imagine

Hurraaay, it`s a happy holyday!

Mai am nu ore, ci minute. Si am pornit in tromba (vorba vine, ca merg cu o tipa simpatica, da` are un narav straniu - cum vede ca am piscat-o, cum comenteaza "ati depasit viteza legala pe aceasta portiune de drum") si nu ma opresc decat la Reghin (acolo de unde sunt ultimele fotografii) pentru noapte si iar la Buftea, la dragii mei fini. Si maine pe la 18 si oarece aterizam si noi si EA la Otopeni.
E vara (desi a cam plouat la mine in sat, si sunt abia 12 grade) si e vacanta.

Bucuriile toate din lume mi-s sfinte, sa vieeeee!

Drumul Tacerii

Sa vorbim iarasi despre a vorbi.
Cum spuneam si mai demult pe Forumul Editurii For-You, cand spui cuiva o fraza, inchizi acolo un declansator (sau un catalizator, daca va place mai mult asa). Receptorul ia fraza, o stocheaza si asteapta momentul in care sa existe conditiile prielnice pentru declansare (sau conditiile de reactie in care sa intervina catalizatorul).
In acest sens, de multe ori efectul imediat al Cuvantului este insesizabil, doar clarvazatorul stie ce se va intampla cand solul va fi prielnic incoltirii.
Exact. Cuvantul face munca Samanatorului. Arunca semintele care, aidoma celor din pilda lui Christos, cad in diferite locuri, si doar acolo unde au ce le este necesar dau vlastari. Insa pamantului nostru interior i s-a dat sansa de a se transforma pana cand devine roditor si insetat de viata. E doar munca fiecaruia sa il desteleneasca, sa il ude, sa il curete de pietre si de lucrurile moarte...
Mie, spre exemplu, imaginea acestei alei marginite de copaci imi declanseaza un mai vechi declansator: "un drum flancat de doua randuri de taceri [...] Un drum ce-nainteaza printre morti, nu printre vii." Mortii atenti, grijulii, care privegheaza drumul, nu mortii amorfi si inutili. Mortii care vin tot timpul iarasi printre noi, sub forme si chipuri pe care le cunoastem si le recunoastem si uneori le putem iubi. Mortii care am fost si noi, cand am pasit intre doua sanse de a fi vii... tacerea care inlocuieste cuvintele si lasa sufletele sa se auda vorbind... tacerea care face drumul sa inainteze si sa ajunga...

Pe Cine si Cate Carari

Ducu Bertzi - Pe cine si cate carari

Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.

Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
Visez o iubire ce n-a fost si nu e
Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.

Din carti nu raman cu nimic nu ma invata
Decat frumusetea padurilor cate-o povata
Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.

Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.

Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florile-n casca.

(multumesc Mihaelei pentru imagine)

Sfinxul - Lectii de Viata

Adriana Ausch - Invata

Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cât trebuie prin lume de liniştit să treci

Învaţă de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme că-n lume nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat

Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică sa vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător
Ia seama, fiu al jertfei prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci

(pentru imagine ii multumesc sufletului deosebit si luminos care este Emilia H, careia nu ii pot oferi cata dragoste ar merita)

Concediul e aici!

Aruncarea in valuri

versuri A. Paunescu
muzica Vasile Seicaru

1.Iubita mea, sa ne-aruncam in mare
Impleticiti in sare si guvizi,
Sa fie marea templul nuntii noastre,
Pe urma usa tzarmului s-o-nchizi.
Iubita mea, te-ai imbracat in alge
Si te sarut cu univers cu tot
Pe zarea sfasiata de pacate
Plutim razand si ne iubim inot.

R:Iubita mea, sa ne-aruncam in mare
Si sa traim in mare neinfrant,
Sa ne luam, daca voiesti, la vara
Trei saptamani concediu pe pamant!

2.Ti-am spus de mult ca pe pamant sunt rele,
Ti-am spus ca marea-i capataiul meu,
Ti-am pregatit o flota scufundata
Si-o nunta pe-un vapor de minereu.
Iubita mea, sa devenim acvatici,
Pamantul care suntem ni-i destul,
Satula esti de cele pamantene,
De cele pamantene sunt satul.

3.Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prapad
Mirandu-se ca doi fusesem parca
Si ei pe mare numai unul vad.
Dar nu-I nimic, le vom plati aceasta,
Vom reveni in anul 2000,
Cu plete-ncaruntite mult de sare
Si-n  brate cu o mare de copii.

Constructorii de Lumi

Deseori m-am intrebat cine, unde si cum.
Deseori am privit ceturile de la orizont si am vrut sa stiu.
Deseori am crezut ca sunt lipsit de busola prin valurile care vin si pleaca.
Deseori am vrut mai mult sau altceva decat eram si decat primeam.
Deseori am iubit desi mi-a fost frica.
Deseori am uitat desi credeam ca nu se poate.
Deseori am lasat glasurile sa imi spuna si am ascultat.
Deseori am incetat sa fiu si am vrut sa fac.
Deseori am vrut sa nu fiu eu Creatorul Universului acestuia.

Florile Vietii

M-am intors de pe Drum cu o intrebare: "de ce vreau sa ma duc la Mures".
Cand are sa soseasca raspunsul, am sa fiu pregatit de plecare.
Dar am mai primit inafara intrebarii si un moment magic: am vazut toata padurea din fata mea, pana departe, in josul dealului, inflorita. Toti copacii erau numai flori, frumoase flori oferite privirii mele inca incomplet intoarsa inafara.
Care e legatura?
Cand voi afla asta?
Cat e de bine sa stii ca vei sti!

Traim intre miracole

Miracolele se produc in mod continuu, intre doi pasi pe care ii fac, intre doua bateri de pleoapa, cu toate ca multe trec neobservate. Am invatat limbajul cuvintelor pentru a putea vorbi cu oamenii si limbajul semnelor pentru a putea auzi Graiul de Miracole al Divinului. Si mi-e cea mai placuta incantare cand se ofera si altii sa il asculte dimpreuna cu mine, in locurile apropiate Raiului.
Au fost Acolo Pusa, Fane si Emilia. Si am "muschetarit" tuspatru prin bezna locurilor calauziti doar de Lumina Sa. Si de mai era nevoie, am inteles iarasi ca El se manifesta doar atunci cand OLDanny se retrage si nu mai actioneaza, nu mai gandeste, nu mai inoportuneaza. E-atat de multa Dumnezeire prin locurile acelea incat poti sa Ii auzi pasii, cand iti opresti gandurile sa mai zbarnaie prin minte. Cu greu mi-am regasit Cuvantul, cu greu am putut sa ma cobor inapoi in Cuvant. E atata bucurie pura in a asculta fara sa misti nimic din ce ti se spune, ca si cand ai privi mesajul pe un ecran in fata ochilor, il vezi, il primesti, dar nimic nu se misca in interior pana cand acesta se deruleaza si se pierde dincolo de lungimea vederii. Si atunci dai raspunsul care trebuie dat, nu cauti, doar iei raspunsul si il oferi, nu discuti, nu critici, nu mangai, nu inveti. Dai raspunsul care a sosit mai intai. Asta inseamna sa inalti statui tacerii. Asta e non-palavrageala.
"Si iarasi si iarasi, cuvintele seaca..."

A fost iar o Seara, inainte de a fi Dimineata

Iti multumesc dincolo de cuvinte, Cel Mai Bun Prieten al meu, pentru dragostea Ta neconditionata, care nu vrea sa vada ca de o zi ori de doua nu mi-am facut timp sa stam de vorba. Iti multumesc mai mult decat imi pot singur da seama ca mi-ai trimis toti acesti Ingeri pe care nu sunt in stare sa ii iubesc atat cat merita si atat cat imi doresc. Iti multumesc pentru ca ai creat pentru mine locurile in care distanta dintre noi sa fie mai mica decat casmirul si mi le-ai scos in cale, nu singur si nu singure. Iti multumesc pentru ca mi-ai ingaduit sa pasesc alaturi de aripile uriase ale solilor tai cu nume din stele, Simona, Maria, Iudita, Olimpia, Emilia, Tatiana, Iulia, Iulia si mai ales iti multumesc fiindca stiu ca mai sunt multi altii care asteapta sa vie. Iti multumesc pentru Lumina pe care mi-ai dat-o in noaptea in care am coborat treptele, lumina din jur, lumina din mine si lumina de sub pasi. Iti multumesc pentru raspunsurile Tale si pentru tacerile Tale. Iti multumesc pentru ca aud si Iti multumesc si cand ma ajuti sa n-aud. Iti multumesc fiindca m-ai facut sa fiu o poarta si Iti multumesc pentru ca ma ierti si iubesti si atunci cand n-am curajul sa ma deschid intrarii prin mine.
Iti multumesc, Doamne, pentru Lumina Ta din noaptea de Sanziene, cand ai pogorat-o aidoma Duhului peste noi, prietenii Tai, Prietene al meu!

Totul e OK!

E ok sa nu fii de acord cu mine.
E ok sa umbli prin lume cu pleoapele stranse.
E ok sa nu ma iubesti (cand eu te iubesc).
E ok sa ma iubesti.
E ok sa spui altceva decat mine.
E ok sa nu intelegi ce vreau iti spun.
E ok sa nu iti placa si tie aceleasi lucruri.
E ok sa nu iti placa azi ce iti placea ieri.
E ok sa te doara capul.
E ok sa nu te mai doara capul.
E ok sa ai nervi.
E ok sa nu mai ai nervi.
E ok sa vrei sa mergi altundeva decat vreau eu.
E ok sa nu iti placa toti prietenii mei.
E ok sa ai prietene care mie nu imi plac.
E ok sa citesti carti cu inimioare.
E ok sa te uiti la telenovele si sa bocesti.
E ok sa stii dinainte ce vreau sa fac.
E ok sa fii spurprinsa cand nu fac nimic din ce te-ai asteptat.
E ok sa fii tu insati, indiferent de mine.
E ok sa fii cu mine fara sa fii mai putin tu.
Si e la fel de ok sa fac si eu aceleasi lucruri.

Prietenii mei si actele lor de creatie

Mihaela:

Prepare to Launch
Emotions

Despre lucrurile simple

Lumina e simpla. Cand o vezi, o gusti, o mirosi si o pipai. Cand incepi sa teoretizezi despre ea, devine ba una ba alta, dar inceteaza de a mai fi un Dar si un Har. Ca toate lucrurile care vin de la Dumnezeu, si lumina trebuie iubita si traita, nu povestita. Si atunci e simpla, limpede si usoara. Nu ai nevoie de multa minte si nici de alte insusiri pentru asta. Ori ca esti sugar ori ca esti incarcat de vreme, poti sa simti lumina si sa te bucuri de ea.
Ei bine, lui OLDanny ii plac tare mult lucrurile complicate. El saliveaza cand are de proiectat instalatii coplesitoare, in stare sa ii provoace mintea si sa ii nedormeasca noptile. Il vad si il contemplu si spun: e bine. Nu sunt de acord cu lucrurile complicate, dar asta e treaba mea, nu e treaba lui. El se bucura de ele si eu ma bucur fiindca el se bucura.
Pare ceva in neregula aici?

Lumina lui Eu Sunt

Gandesc, deci exist.

Simt, deci exist.

Sunt, deci exist.

Eu Sunt.

Astea ar fi treptele devenirii.
Mai intai, antrenarea si ascutirea mintii. E necesara. Mintea nu te lasa sa vezi Realitatea, ea iti construiesti tot timpul structuri care sa o incetoseze, sa o acopere cu voaluri sau sa o intunece de-a dreptul. Mintea trebuie sa fie atat de ascutita incat sa ajunga sa isi surprinda, pe loc si fara umbra de indoiala, propriile strategii de camuflare si evitare. Abia atunci poti scapa de ea, poti sa o tranformi din stapan in servitor. Nu am spus ca e usor, poate sa dureze chiar si mai multe vieti, dar rezultatul e pe masura: o minte nu disciplinata, ci cumintita, oricand la dispozitia ta, oricand gata sa stea cuminte cand nu mai e nevoie de ea.
Si cand mintea s-a linistit, ramane " a simti" care nu se refera la simturi, totusi. E vorba mai degraba de "a intui", a cunoaste cu sufletul, a trai pe un nivel mai inalt (nu ierarhic, mai degraba vibrational) decat nivelul mental, un nivel unde demersul cognitiv are loc instantaneu si este total. Cunoasterea despre sine capata claritate si incepe sa apara cunoasterea de sine. Care conduce la etapa de "a fi", cand cunoasterea de sine e clara si nu mai are importanta...
Eu Sunt, devine mod de a exista, nu o simpla afirmatie

Ecouri din drumul spre Mine

Am aflat ce inseamna ANATECOR! (subtitlul albumului din 1997, Revelatie, al lui Gheorghe Iovu)

E vorba despre Asociatia NAtionala a TErapiilor COmplementare din Romania. Si membrii sai sunt nu doar medici, oameni care profeseaza medicina clasica, alopata, ci si medici ayurveda, diferiti terapeuti si chiar si ingineri si fizicieni!!! Si le-am aflat de la niste prieteni de-ai d-lui Iovu, la Manastirea Recea de langa Ludus, un loc deosebit, cu o energie atat de benefica incat imi vine greu sa o descriu in cuvinte.
Multumesc tuturor celor care au fost atunci langa mine, Maicii Starete care desi nu a avut timp sa ne insoteasca a fost totusi alaturi de noi si Maicutei care ne-a vorbit despre ce vedeam si cu care, in mod surprinzator, am injghebat un dialog care mi-a mers la suflet.
Ce oameni minunati si cat de luminoase sunt gandurile-vorbele-faptele lor!

Si apoi am fost al Timisoara si am vorbit cu oameni care fac sa existe ANATECOR. Si iarasi m-am simtit bine in preajma lor, si in ciuda unor usoare fanatisme, am injghebat un dialog placut si am ramas intelesi sa ne revedem la Arad, mai spre sfarsitul verii... frumosi oameni am parte sa intalnesc, ce poate fi mai placut pentru o singura viata?

Viata ca un Fluviu

Iertarea si toleranta. Nu sunt acelasi lucru, dar toleranta e o treapta in drumul spre iertare. Iertarea de sine. Acceptarea de sine. Iubirea de sine.
Un om care a pasit pe treptele astea e vizibil. E "magnetic" si schimba "aerul" in locurile in care intra. E cel mai simplu mod in care putem fi "apostolii" acestui nou mod de a vedea Divinitatea (termenul de "noua spiritualitate" naste controverse). E mai greu sa incerci sa faci ceva inafara ta cata vreme nu ai facut nimica inauntrul tau.
Si sa faci lucrurile dinauntru sa mearga e, totusi, cel mai usor lucru. Fiindca metoda e la indemana oricui si consta tocmai in a NU FACE nimic. A crede si a lasa viata sa mearga inainte, fara a ridica bariere si stavile artificiale in albia curgerii sale. A fi insemna a asista la viata ta, cu drag si cu zambet. Si a crede neclintit ca tot ce are loc e bine. Doar asa poti sa il inviti pe Dumnezeu sa lucreze pentru tine: renuntand la control. El nu vine neinvitat, si controlul exercitat in mod constant si indarjit tocmai asta Ii spune: "Inca nu Te vreau, inca doresc sa imi croiesc singur fagasurile!". Drumul spre tine trece prin asta, dar trebuie sa ajunga dincolo de ea. La punctul in care spui: "Vino!" si chiar doresti sa vina...

Dumineca in Familie

O imagine e cat o mie de vorbe...
Cred ca asta e cel mai stufos dintre toate post-urile mele... 3.000 de cuvinte...
Am dat jos 4 kile de cand am venit de la Chisinau, cu o singura optiune: renuntarea la zaharul alb (si tot ce il contine) si la "nucile de pamant"

Si asa am reusit sa incapem toti si sa urcam la Suior. Unde fetele (Ivy si prietena ei) au descoperit Paradisul: locul unde poti compensa frustrarile pe care "nu sari in picioare pe canapea!" le-a adunat de-a lungul anilor...

Grupul Humanity`s Team

Vorbeam zilele astea cu colegul meu de delegatie despre HT. Ce este, ce vrea si cum. Si merita consemnata urmatoarea idee:

Nu e un loc in care sa inveti ori un loc in care cineva sa faca secretariat la Dumnezeu, pentru tine. E un loc in care sa iti gasesti prieteni. Am cunoscut pe cineva care gasise de una singura inceputul Drumului. Fara sa citeasca nimic, fara sa vorbeasca cu nimeni. Si era tare nedumerita de raspunsurile pe care le gasise (inauntrul sau) si se intreba daca mai sunt si altii asemeni ei. Aidoma calatorului care gaseste comoara si nu are cu cine sa o imparta... Ei bine, Grupul si in general activitatile noastre asta ar trebui sa fie: un loc in care sa gasesti suport. Nu consiliere psihologica, economico-financiara ori de alta natura. Nu, consilierea vine direct, fara intermediere. Aici gasesti prietenii cu care poti sta fara sa vorbesti si fara sa simti nevoia de a o face.

(multumiri Iuliei pt imagine)

Un vis al meu pe care il pastrez de vreo douazeci de ani s-a implinit ieri: am reusit sa imi iau o masina noua. Si cum poate ca e si normal, primul pe care l-am plimbat cu ea a fost Juniorul meu (-18 :D).

Ne-am pus popourile inauntru si nu ne-am oprit pana la lac, la Bodi de la Mogosa. Unde am facut cateva poze. Impartasite cu voi aici. In alb si negru

Arheologie in Ieri

Mai stau de vorba uneori cu cei care n-au altceva mai bun de facut decat asta. Si asa am realizat ca memoria mea functioneaza ceva mai deosebit. Se da, de pilda, o anumita intamplare, pe care am pastrat-o si eu si John intre amintiri (noi fiind, impreuna, protagonistii din prim-planul acesteia). Dupa ce s-a asternut ceva praf peste fapte, dialoguri si emotii ne raintalnim si cautam sa revedem tusele de lumina si umbrele intamplarii de demult... si atunci am parte de o surpriza; John imi descrie cu precizie cadrul, isi aminteste ce s-a intamplat si unde, dialogurile in buna masura si prea putin trairile sale, emotiile sale. Eu, pe de alta parte, am o amintire vaga despre ce, cum si unde, tin minte destul de bine cine, in schimb pot sa "gust" emotiile de atunci care au ramas proaspete si pot fi chemate in orice moment. Nu imi vine usor sa le impartasesc, fiindca si in momentul in care au avut loc erau ceva personal si intim, dar ele sunt ceeace imi ramane mie pentru Maine din fiecare Acum...

Realitate si Iluzie

Am reintalinit in dimineata asta in minte sintagma, pe care unii poate ati lasat-o deja sa plece iar altii nu ati intalnit-o cotidian: puternic ancorat in realitate. Uzata de prea multa intrebuintare, si totusi cu sensurile inca ascunse. Si m-am apucat sa o "in patru despic".
Ancorat - oferta de stabilitate, de neschimbare, ancora asta e o piesa care iti salveaza viata in furtuna, inaintea tarmurilor pe care ai naufragia cu siguranta. Si totusi... cine nu l-a visat pe Robinson Eu? Daca nava sa avea o ancora buna si ferma el nu ar fi existat asfel incat sa devina robinson (cu r mic). Pe de alta parte, ar fi fost posibil sa isi incheie calatoria acolo, inainte de a incepe sa devina. E o alegere, nu? folosesti o ancora ori preferi sa cutreieri, dus de val... o alegere pe care o faci permanent, fara incetare si cu dreptul perpetuu de a-ti schimba optiunea...
Realitate - ce e totusi realitatea aia in care iti infigi ancorele? E ea chiar asa de ferma sau e cea mai mare iluzie? Ce e real? Job-ul tau zilnic, respiratia ta, lumina care iti gadila retina, senzatia greu de explicat a mainii tale pe sanul ei, gustul enorm al unui ardei iute, masina in care iti petreci mai mult timp decat ar fi normal, familia ta care [...], prietenii si crasma in care va intalniti, banii tai si casa ta, firma ta unde esti sluga sau ce? Asta sa fie oare Realitatea? Asta e locul in care dorim si reusim sa ne aruncam ancora? Acolo vrem sa ne fixam? Sa imbatranim agale si sa plecam? De acolo? Hmmmm....

Fluviul Vietii

Munca de zi cu zi - cioplirea neingaduitoare si totusi cat de cu multa dragoste din tine insuti...
Cautarea cotidiana a adevarului, insotita de aflarea sa la fel de cotidiana - fiindca adevarul asta e ca si existenta, ori mai bine am spune ca e tocmai existenta - si ele sunt ca fluviul. Nu poti sa cunosti niciodata Fluviul, poti sa cunosti fluviul din Acum. Apoi a trecut intr-un alt Acum si apoi intr-un altul, si iar si iar, un vesnic dans cosmic, ingemanare intre Cel Care Creeaza si Cel Care E Imanent, intre cel ce priveste si cel ce actioneaza. Daca ochiul tau oboseste sa priveasca acest caleidoscop de Acumi, tebuie doar sa iti opresti pentru putin timp privirea, nimeni si nimic nu are dreptul de a te acuza de ne-trairea aceea. Nimeni, am spus, nici macar TU! Si apoi, sa ridici pleoapa si sa continui sa urmaresti miscarea in bucatele de nemiscare, in fragmente de stop-stop-stop cadre in prezent.
Pare o solutie simpla, nu? Insa cei mai multi aleg sa isi inghete atat adevarurile cat si existenta, sa le ofere fixitate si soliditate prin ridicarea de stavilare, prin intepenirea curgerii si a fluiditatii - pana cand iazul lor care odinioara era cel putin un parau devine mult prea statut si neplacut mirositor... pana cand tot ce ei sunt devine NE-existenta...

Lumea de la marginea ochiului

La margine ochiului, dincolo de ce vezi, se afla o lume pe care o banuiesti a fi mai buna, mai calda, mai impanata cu covrigei. Si mereu rasucesti din cap sa o surprinzi, mereu incerci sa o gasesti. Si tot facand asa nu mai e timp sa vezi Soarele momentului, surasul momentului si frumusetile din momentul Acum.

Intotdeauna iti dai seama ca nimic nu e "dat", ca si cele mai banale dinte lucruri sunt un dar pe care ti-l face Existenta. Partea intunecata este ca, de cele mai multe ori realizezi aceasta abia cand se ispravesc ori iti sunt luate. In "ceapa" cotidienelor actiuni, simtiri si evenimente te plicitisesti de multe ori - sau esti prea obosit de drum - sa mai cauti dincolo de superficialele straturi de sensuri. Uitand bucuria de a gasi intelesurile ascunse in profunzime, bucuria Evrikai si sentimentul nepereche al exploratorului de taramuri albe, treci pe langa minunile cele mai simple fara sa stai o clipa in contemplare senina si adunare de sufleteasca frumusete.

Trepte (16.03.2002)

Întoarcere

Trepte se‑adună, mereu trepte
Trepte înspre în sus,
Trepte înspre în jos,
Mereu trepte,
Trepte spre tine sau spre mine,
Încă una din treptele
Dintre noi, nebănuite,
Mereu trepte.
Înceată căutare, susţinut de balustrade,
Spre tine încercare, sens
Unei apuse, moarte iubiri, şi iarăşi
Mereu trepte.
Iubire, treaptă.
Dorinţă, treaptă.
Apus văzut
Filtrat prin trepte.

16.03.2002

Realitatile

... nefericirea fiecaruia e cauzata de imensa prapastie dintre ce viseaza sa fie si ce este... si noi o luam cu totii pe calea gresita. Luptam cu termenul din dreapta al inecuatiei. Incercam sa modificam CE ESTE in loc sa stam in fotoliul de acasa si sa modificam CE VREM. Nu e mai simplu? Cu cat iti doresti mai multe cu atat vei fi mai putin fericit. Nevoile fundamentale ale unei persoane sunt aceleasi de la facerea lumii, dar noi am ajuns sa le imbarligam in asemenea hal incat nimeni nu mai stie ce este cu adevarat ESENTIAL pentru viata sa.

Iubirea va va face liberi

Iubirea! Cine nu poate sta la taclale despre ea pana la sfarsitul zilei - dar cati pot spune lucruri general-valabile, universale?
Eu imi iubesc fiul, prietenii, mama (si pe taica-meu, desi uneori ma cam sacaie), iubita, colegii si inca pe multi altii. Si sa nu uit, ma iubesc si pe mine, doar sunt cel mai aproape dintre toti. Care e iubire adevarata si care e minciuna?
Hai sa va mai spun una: exista pe undeva, intr-o tara al carui nume incepe cu Ita si se termina cu lia, o persoana pe care o iubesc de multa vreme, care stie asta si ce daca? E vorba de faptul ca eu o iubesc, ma bucur ca o iubesc, ma bucur ca ea exista si pot sa o iubesc. Ce obligatii ar deriva de aici pentru ea? Trebuie sa ma iubeasca si ea? Sau trebuie sa devina amanta mea pentru ca o iubesc? Sau ce altceva? Pur si simplu, eu am capatat binecuvantarea acestui sentiment si atat.
Asta nu inseamna ca nu pot sa o iubesc pe cea mai frumoasa geamana din Baia Mare si nu pot sa fiu cu gandul la ea. Si ca ma bucura orice manifestare a faptului ca si ea ma iubeste, fara sa pretind catusi de putin sa iubeasca la mine dragostea mea pentru ea, si fara sa ma intereseze nimic mai mult decat poate sa ofere.

The Power of Touch

Am uitat de mult cum se simte o atingere... am transformat acest limbaj incarcandu-l inutil cu sexualitate... si am pierdut...

Ganduri... intre randuri

Cea mai perversa dorinta este sa fii mai mult decat esti

Intunerecul, frigul si raul nu exista. Exista doar absenta luminii, a caldurii si a Divinului

Uneori lectiile vietii sunt atat de dese incat poti absolvi mai multe clase intr-un an. Si-atunci in loc sa te plangi ca esti obosit, ar trebui sa te bucuri pentru oportunitatea asta!

Cand te doare piciorul, gandeste-te ca este in fata Garii un om care si-ar dori tare mult sa-l mai doara picioarele

Un picior in dos poate insemna un pas inainte doar daca nu faci doi inapoi sa il musti pe cel care te-a propulsat

Sunt om si imi reclam omenescul drept la prostie

Atentie la achizitionare tegumentelor ursidelor, aflate in deplina posesie a proprietarilor naturali, haladuitori in libertate prin fondul forestier

O vorba ce o spui unui om trebuie sa il zideasca pe el si sa ii darame zidurile ce il imprejmuie

Lumina si... Frumusetea

Toti oamenii sunt frumosi. Toti oamenii sunt demni de a fi iubiti. Sa iubesti toti oamenii e un lucru pentru care merita sa traiesti.
O zi frumoasa la Felix. Plimbare prin statiune, care e mai mult verde decat ingrijita decat bine gospodarita (daca nu stiti, hai sa va spun care e diferenta dintre un crocodil: ca e mai mult verde decat lung decat lat!). Ei bine, si cu toate ca taceam cu mare placere cu cine ma insotea in plimbarea de joi, nu m-am putut opri sa nu remarc niste haine viu colorate si un chip frumos. Asa ca am rugat-o pe Alex sa stea nitel in spatele camerei (pentru cei carora nu le place - dpdv tehnic - poza de alaturi, va pun la dispozitie adresa de mail a fotografului intru indreptatita bestelire. Nah, ca i-am spus-o!) si va impartasesc si voua din bucuria mea. Si multumesc, desigur, si cui m-a ajutat!

Lumina si... Candoarea

La Felix, intr-un parc. Un vechi simbol al Belsugului, al Fertilitatii, pe care vechii (si din pacate atat de actualii) nostri "indrumatori", care stiu totul si mai ales stiu ce e mai bine pentru noi, si l-au insusit si i-au pervertit intelesurile. Construita bine si ancorata solid intr-o sinergie pe care cei care au instalat-o nu au inteles-o, dar pe care cei ce intretin parcul se pare ca o percep la limita simturilor subtile.

Intrebarea mea initiala era: What`s wrong with the picture?

Intrebarea mea de acum este: Chiar e nevoie de clopot deasupra trandafirilor?

Ganduri razlete...

Sa fii liber nu implica sa fii si singur. Dar daca nu esti liber nu poti sa fii decat singur.

*

Eu am ales sa am multe prietene (pe care le iubesc) si numai o iubita (cu care ma si iubesc). Daca as fi ales sa am multe iubite as fi ramas fara nicio prietena.

Epistola catre MarciPau

Decembrie 2004 (presupun, cu indreptatire - email transcris cu schimbarea unor amanunte spatio-personale)

Am sa-ti mai povestesc una de demult (nu stiu cum se face ca în ultima vreme viata mea a devenit foarte egala, o sa revin eu pe subiectul asta next), deci "Una storia de amore con Lily". Am cunoscut-o când am fost în ultima runda de a 12-a, eram mare vedeta (eu am primit într-a 11-a si am predat într-a 12-a cheile liceului, eh, apuse glorii...) si ea era într-a 9-a, apoi am fost în armata, am venit în permisie si am trecut sa îmi vad dascalii (lucru pe care, fi-mi-ar rusine acum nu îl mai fac - sunt si motive obiective) si am revazut-o pe Lily, si a început o idila care a tinut vreun anisor. Lily e fascinanta (sau cel putin a fost, as vrea sa o revad - ideea mi-a venit anul acesta) si s-a terminat stupid, cam în coada de peste si eu am lasat-o pur si simplu sa moara. Acum când ma gândesc mi se pare complet aiurea, dar atunci îmi era frica, pur si simplu, sa traiesc, si Lily avea asa o pofta de viata, era atât de vie încât simteam ca ma ia curentul când eram împreuna cu ea. Ehh, alta viata (în sensul de alte vremuri). Nu stiu cum sa îti povestesc, nu îmi e nici mie foarte simplu sa redefinesc niste sentimente pe care le credeam deja puse în raft, la naftalina, încerc sa vad ce iese, doar suporta "hârtia" orice . Eram asa de îndragostit de ea încât nu mai vedeam nimic altceva, pentru un tip care e catana asta nu e un mare bai, nu? eu aveam timp sa ma gândesc la Lily toata ziulica, stiu ca îi scriam saptamânal câte un pogon de scrisoare - cam 8 pagini A4 pe ambele parti, nu era la fel de bine si pentru ea, eleva fiind. Îmi amintesc de tatal ei care era pentru absolut împotriva ca fiica-sa sa umble cu baieti, în schimb mama sa ma placea si chiar am avut o surpriza de proportii în toamna trecuta, când am sunat sa o caut pe fiica-sa ca M-A RECUNOSCUT dupa 20 de ani, nu dupa voce, când m-am prezentat n-am apucat sa dau detalii, mi-a zis cine sunt. Si Lily trebuia sa faca adevarate tumbe sa poata scapa de acasa (am uitat sa-ti zic, acasa asta era în orasul X, lânga Y) sa ne putem vedea, si pur si simplu NICIODATA n-a lipsit la o întâlnire, mai putin la ultima, când de fapt a fost o neântelegere, nu îmi place sa-mi aduc aminte... Cred ca te-am încetosat destul ca sa îti pot spun si morala povestii: nu fugi de nimic ce merita trait, nu te schimba dupa ceilalti si basta. Cum sa ma exprim eu, hmmmm, deci daca eu acum am sa ies cu Lily (mira-m-as) m-as simti bine cât as putea, fara sa ma mai sperie vitalitatea si exuberanta ei, fara sa am impresia ca cineva vrea sa ma schimbe pe mine, pur si simplu daca i-am întins mâna alerg împreuna cu ea, când obosesc ma opresc si respir, fara sa consider ca nu am dreptul la o pauza, ca trebuie sa alerg necontenit, ai priceput ceva de aici? daca da, poate îti faci mila si un pustiu de bine si-mi explici si mie.

Am gasit azi "ciorna" asta prin niste documente pe care le tot transfer de pe un hard pe altul in virtutea inertiei. Promit sa mai caut.